ICCJ. Decizia nr. 6946/2007. Civil. Drept de autor şi drepturi conexe. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6946/200.
Dosar nr. 955/85/2006
Şedinţa publică din 23 octombrie 2007
Deliberând, în condiţiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de faţă, a reţinut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, secţia civilă, la 29 august 2006 reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.R.E.D.I.D.A.M. a chemat în judecată pe pârâta SC M. SRL pentru ca instanţa, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2884,72 lei reprezentând remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea publică a fonogramelor de distribuitorii prin cablu în perioada 1 martie 2002 - 30 aprilie 2005; obligarea la plata sumei de 698,19 lei reprezentând penalităţi de întârziere în plată a obligaţiilor; publicarea integrală a sentinţei în mijloacele de comunicare în masă, respectiv în două ziare cu tiraj la nivel naţional, pe cheltuiala pârâtei.
În motivarea cererii de chemare în judecată s-a arătat că SC M. SRL avea obligaţia legală să declare baza de calcul şi să achite remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi către C.R.E.D.I.D.A.M., pentru utilizarea fonogramelor de către distribuitorii prin cablu conform Legii nr. 8/1995, HG nr. 143/2003 şi Deciziei O.R.D.A. nr. 149/2003 privind desemnarea Uniunii Producătorilor de Fonograme din România şi a Centrului Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.R.E.D.I.D.A.M. ca organisme care să colecteze sumele conform HG nr. 143/2003.
Pârâta nu şi-a executat această obligaţie şi, fiind membră a ACC, a urmat conduita acestei asociaţii.
Prin sentinţa civilă nr. 1605 din 18 decembrie 2006 Tribunalul Sibiu, secţia civilă, a respins acţiunea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că deşi a solicitat prin acţiunea introductivă administrarea probei cu expertiză contabilă şi interogatoriu pentru pârâtă, reclamanta nu şi-a concretizat solicitările.
Prin încheierea de şedinţă din 20 noiembrie 2006 instanţa a pus în vedere reclamantei în baza art. 129 C. proc. civ. să trimită reprezentant în instanţă în vederea punerii în discuţie a probelor solicitate.
Cum aceasta nu s-a conformat, acţiunea a fost respinsă ca nefondată întrucât susţinerile reclamantei din acţiunea introductivă nu au fost dovedite.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentinţe a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 135 A din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba – Iulia, secţia civilă.
În considerentele hotărârii sale instanţa de apel a arătat că atâta timp cât prin întâmpinarea depusă în cauză pârâta a contestat sumele solicitate de reclamant în cauză se impunea efectuarea unei expertize contabile, probă care a şi fost solicitată de reclamant.
Instanţa de fond a citat reclamantul cu menţiunea de a se prezenta în instanţă pentru discutarea cererii în probaţiune, însă acesta nu a dat curs solicitărilor, împrejurare faţă de care în mod corect s-a constatat că pretenţiile reclamantului nu au fost dovedite.
Pretenţiile reclamantului sunt nefondate deoarece prin sentinţa civilă nr. 808 din 4 iunie 2003, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti s-a dispus suspendarea executării tuturor dispoziţiilor care se referă la distribuitorii prin cablu din Anexa nr. 1 la HG nr. 143/2003, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a fondului cauzei care a format unui alt dosar şi care a fost soluţionat definitiv şi irevocabil la 23 iunie 2005. Aşadar, între 4 iunie 2003 şi 23 iunie 2005, executarea tuturor dispoziţiilor care se referă la distribuitorii prin cablu din Anexa nr. 1 la HG nr. 143/2003 a fost suspendată.
La data introducerii cererii de chemare în judecată metodologia şi tabelul nr. 3 din Anexa nr. 1 la HG nr. 143/2003, pe care reclamantul şi-a întemeiat acţiunea nu mai erau în vigoare, astfel încât acţiunea este nefondată.
Pentru pretenţiile aferente anului 2002 şi anului 2003, până la data de 10 august, acţiunea reclamantului este şi prescrisă, fiind formulată cu depăşirea termenului de prescripţie prevăzut de art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958.
Împotriva acestei hotărâri reclamantul a declarat recurs critica, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., vizând următoarele aspecte:
Interpretând greşit actul juridic dedus judecăţii, instanţa a schimbat natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Atât la instanţa de fond cât şi la instanţa de apel pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare şi înscrisuri, documente ce nu au fost comunicate reclamantului, astfel încât i-a fost încălcat dreptul la apărare. Susţinerile făcute de pârâtă prin întâmpinare au fost aflate de către recurent pentru prima dată din motivarea curţii de apel.
Potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., judecătorii pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc. Reclamantul nu s-a împotrivit la efectuarea expertizei contabile, numai că, neştiind că pârâta, după ce a declarat veniturile în vederea calculării remuneraţiei, a contestat prin întâmpinare remuneraţia rezultată în urma calculului, a considerat că proba cu expertiză contabilă nu se mai justifică.
Necomunicarea acestor înscrisuri a dus la imposibilitatea formulării apărărilor cu privire la contestarea de către pârâtă a remuneraţiei datorate, remuneraţie calculată în raport de declaraţiile date de aceasta pe proprie răspundere.
Hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii deoarece prin sentinţa civilă nr. 808/2003 instanţa a suspendat aplicarea HG nr. 143/2003 şi nu a anulat dreptul artiştilor interpreţi sau executanţi la plata remuneraţiilor de către distribuitorii prin cablu pentru folosirea publică a fonogramelor, reglementate prin Legea nr. 8/1996.
În această situaţie sunt incidente prevederile art. 4051 alin. (1) liniuţa a doua C. proc. civ., cursul prescripţiei fiind suspendat pe timpul cât a fost stabilit de instanţă, şi reluat în temeiul art. 4051 alin. ( I1) C. proc. civ. după încetarea suspendării.
Pe timpul cât instanţa de judecată a suspendat aplicarea HG nr. 143/2003, societăţile de cablu nu erau obligate să achite remuneraţia datorată artiştilor interpreţi sau executanţi pentru utilizarea în scop comercial a fonogramelor, dar puteau să achite remuneraţia deoarece dreptul exista şi era reglementat prin Legea nr. 8/1996.
In dovedirea recursului, în temeiul art. 305 C. proc. civ., la dosarul cauzei au fost depuse, în copie certificată, citaţia emisă pe numele reclamantului pentru termenul din 20 noiembrie 2006 în dosarul de primă instanţă, hotărâri judecătoreşti.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs şi în raport de dovezile administrate în toate etapele procesuale, Înalta Curte a apreciat că recursul este întemeiat pentru următoarele considerente:
Ambele instanţe de fond şi-au întemeiat soluţia pe apărări făcute de pârâtă prin întâmpinări depuse în fiecare etapă procesuală. Aceste întâmpinări nu au fost comunicate reclamantului - apelant, astfel încât acesta nu şi-a putut face apărări şi nu a putut răspunde problemelor de drept invocate prin actul de procedură al pârâtei - intimate.
Conform art. 116 alin. (1) C. proc. civ., la întâmpinare se vor alătura atâtea copii de pe întâmpinare câţi reclamanţi sunt. Deşi textul nu o prevede în mod expres, întâmpinarea trebuie comunicată pentru că, dacă scopul pentru care s-a instituit această obligaţie nu ar fi acela de a se comunica întâmpinarea, textul ar fi lipsit de relevanţă.
Pe de altă parte, dacă întâmpinarea nu se comunică şi reclamantului care lipseşte, se rupe echilibrul procesual, pentru că reclamantul care nu a fost prezent nu-şi poate pregăti apărarea faţă de problemele ridicate prin întâmpinare. În aceste condiţii, se încalcă principiul fundamental al dreptului la apărare, cu consecinţa nulităţii hotărârii.
În exerciţiul rolului activ, în condiţiile art. 129 alin. (4) C. proc. civ., cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în susţinerea pretenţiilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare. Or, pentru judecarea cererii reclamantului, este necesar ca acesta să-şi susţină pretenţiile în deplină cunoştinţă a poziţiei procesuale adoptate de pârât;
În fine, prin necomumcarea întâmpinării către reclamant a fost încălcat art. 6 pct. 1 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, care face parte din dreptul intern, potrivit art. 11 alin. (2) din Constituţie, astfel încât reclamantul nu a beneficiat de o judecată echitabilă. Egalitatea de mijloace, de „arme" între părţile procesului, presupune ca atunci când pentru o anumită procedură este prevăzută forma scrisă atât pentru reclamant (în privinţa cererii de chemare în judecată), cât şi pentru pârât (în privinţa întâmpinării), modalitatea de aducere la cunoştinţă a respectivelor acte de procedură să beneficieze de acelaşi tratament.
Obligaţia de comunicare a întâmpinării şi a înscrisurilor care o însoţesc nu a fost îndeplinită, prin echipolentă - pentru că nu există un text care să îngăduie echipolenta în acest caz, prin faptul că prin încheierea de şedinţă de la 20 noiembrie 2006 instanţa a pus în vedere reclamantului „să trimită un reprezentant în instanţă în vederea punerii în discuţie a probelor".
Reclamantul putea fi sancţionat, aşa cum au făcut instanţele, numai dacă îi fusese comunicată întâmpinarea, astfel încât neprezentarea şi neadministrarea de dovezi să-i poată fi imputată.
Procedând în modul arătat, ambele instanţe de fond au încălcat reclamantului dreptul fundamental la apărare.
Vătămarea reclamantului, căruia i-a fost respinsă acţiunea fără să i se ofere posibilitatea să-şi exprime poziţia procesuală faţă de actul de procedură al pârâtului, a fost dovedită, astfel încât hotărârile sunt lovite de nulitate potrivit art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
În aceste condiţii, criticile recurentului întrunesc cerinţele art. 304 pct. 5 C. proc. civ. motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis şi hotărârea dată în apel va fi casată.
Întrucât prima instanţă nu a intrat în cercetarea fondului, ci s-a mărginit să afirme că reclamantul „nu şi-a concretizat solicitările" privitoare la probe iar susţinerile făcute nu au fost dovedite, în temeiul art. 297 alin. (1) C. proc. civ., apelul reclamantului va fi admis, sentinţa va fi desfiinţată şi cauza trimisă spre evocarea fondului aceluiaşi tribunal.
Cu ocazia rejudecării vor fi avute în vedere şi celelalte critici formulate prin motivele de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva deciziei civile nr. 135 A din 18 aprilie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia civilă, şi în consecinţă:
Casează Decizia susmenţionată şi, pe fond, admite apelul declarat de reclamantul Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiştilor Interpreţi - C.R.E.D.I.D.A.M. împotriva sentinţei civile nr. 1605 din 18 decembrie 2006 a Tribunalului Sibiu, secţia civilă.
Desfiinţează sentinţa şi trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Sibiu.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7032/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6856/2007. Civil → |
|---|
