ICCJ. Decizia nr. 6856/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6856/2007
Dosar nr. 37885/3/200.
Şedinţa publică din 19 octombrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată sub nr. 37885/3/2005 la 17 noiembrie 2005 la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, P.A., E.G.V., E.T.G. şi E.G.F., au acţionat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti şi Primăria Sectorului 5 Bucureşti, solicitând obligarea la soluţionarea notificării înregistrată la 12670 din 1 august 2001 şi emiterea unei decizii/dispoziţii motivate prin care să li se restituie în natură sau prin echivalent imobilul situat în Bucureşti, sector 5 alcătuit din construcţie şi teren în suprafaţă de 104 mp.
Prin sentinţa civilă nr. 452 din 27 martie 2006 Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, a admis în parte cererea reclamanţilor şi a obligat Municipiul Bucureşti să emită dispoziţie motivată privind notificarea nr. 12670/2001 formulată de reclamanţi, respingând ca inadmisibil capătul de acţiune privind restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului.
Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut prin interpretarea art. 23 din Legea nr. 10/2001 că termenul de 60 de zile pentru soluţionarea notificării – de la înregistrarea acesteia sau depunerea actelor doveditoare, este un termen imperativ şi că înlăuntrul acestuia Primăria Municipiului Bucureşti era datoare să desăvârşească procedura prealabilă administrativă prevăzută de Legea nr. 10/2001. Că în cauză, Decizia/dispoziţia de soluţionare a notificării şi finalizare a procedurii administrative nu a fost emisă, deşi au trecut aproximativ 5 ani de la înregistrarea notificării.
Cel de-al doilea capăt de cerere a fost respins ca inadmisibil, motivat de faptul că Legea nr. 10/2001 ca lege specială, instituind o procedură administrativă de recuperare a bunului în natură sau de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent – a înlăturat posibilitatea pronunţării unei acţiuni în revendicare în condiţiile dreptului comun.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 61 din 31 ianuarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Primarul General împotriva sentinţei civile nr. 452 din 27 martie 2006 şi a luat act de renunţarea la judecarea apelului formulat de reclamanţi.
Pentru a decide astfel, Curtea de apel a reţinut caracterul imperativ al termenului de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001- pentru soluţionarea notificării – sancţionat în cazul nerespectării obligaţiei „de a face" de către unitatea sau entitatea deţinătoare cu sancţiunea prevăzută de art. 1073 C. civ.
Deoarece instanţa de apel a înlăturat şi excepţia de necompetenţă materială a tribunalului – de a soluţiona cererea reclamanţilor, având în vedere statuările deciziei nr. 9/2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie obligatorie potrivit art. 329 alin. (3) C. proc. civ. precum şi motivul de recurs potrivit căruia, nesoluţionarea notificării s-ar datora necompletării dosarului de notificare cu actele doveditoare, instanţa făcând trimitere la art. 23.1 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General.
În motivarea recursului, în cadrul căruia a invocat nulitatea prevăzută de art. 304 C. proc. civ. arătând în esenţă că de întârzierea soluţionării notificării se fac vinovaţi reclamanţii – intimaţi deoarece aceştia nu au făcut declaraţia scrisă a depunerii ultimelor dovezi, dată de la care începea să opereze termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 şi art. 23.1 din HG nr. 498/2003.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau depunerea actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe prin decizie sau după caz, prin dispoziţie motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobată prin HG nr. 250/2007 în vigoare la data soluţionării recursului, statuează la art. 25.1 că în cazul în care persoana îndreptăţită a depus toate actele doveditoare pe care le poseda şi totodată a făcut precizarea că nu mai deţine alte probe, unitatea deţinătoare este obligată să se pronunţe numai pe baza acestora, în termen de 60 de zile.
În speţă aşa cum se menţionează în notificare şi în acţiunea adresată tribunalului, reclamanţii au depus actele doveditoare. Este adevărat că aceştia nu au făcut precizarea potrivit căreia nu mai deţin alte probe, dar o atare situaţie nu scutea pe intimată – dacă aprecia insuficienţa probelor să comunice în scris persoanelor îndreptăţite – necesitatea completării probelor-pentru a putea beneficia de prorogarea termenului – aşa cum statuează art. 25 pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007. În această situaţie, depunerea actelor solicitate sau necomunicarea faptului că persoana îndreptăţită nu posedă actele respective semnifică acceptarea prorogării şi marchează momentul de la care curge termenul imperativ de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001.
Tot astfel, în cazul în care, după comunicarea unităţii deţinătoare, persoana îndreptăţită este pasivă, deci nu dă niciun răspuns, pasivitatea acestei poate fi apreciată ca acceptare tacită, marcând momentul de la care operează termenul legal de 60 de zile prevăzut de art. 25 din Legea nr. 10/2001 (art. 25.1 şi 2 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007.
În condiţiile în care recurenta nu s-a conformat cerinţelor legale de a face anumitele comunicări notificatorilor pentru ca astfel să poată beneficia de prezumţiile legale de prorogare a termenului de soluţionare a notificării, aceasta nu poate culpabiliza pe reclamanţii-intimaţi de întârzierea în soluţionarea notificării.
Ca urmare, în mod corect, Curtea de Apel Bucureşti, confirmând sentinţa tribunalului, a conferit reclamanţilor garanţia protejării dreptului lor de proprietate prin obligarea pe cale judecătorească a intimatului-recurent Municipiul Bucureşti - la soluţionarea notificării înregistrată sub nr. 12670 din 1 august 2001 – curmând astfel abuzul exercitat de acesta prin pasivitate.
Faţă de cele ce preced, se constată că recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul general este nefondat, urmând a fi respins potrivit art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de Municipiul Bucureşti prin Primarul General, împotriva deciziei nr. 61 din 31 ianuarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 19 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6946/2007. Civil. Drept de autor şi drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 6713/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
