ICCJ. Decizia nr. 6646/2007. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 6646/200.
Dosar nr. 16542/1/2006
Şedinţa publică din 15 octombrie 2007
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 328 din 5 aprilie20006, Tribunalul Prahova a respins contestaţia formulată de reclamanţii D.D. şi D.A.G. în contradictoriu cu Primăria municipiului Ploieşti prin primar.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Dispoziţia nr. 8547/2005, emisă de Primarul municipiului Ploieşti au fost respinse notificările formulate de contestatori în baza Legii nr. 10/2001, prin care au solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut autorului lor D.T., situat în Ploieşti, jud. Prahova, deoarece nu a fost făcuta dovada împrejurării, că neplata debitelor datorate statului s-a făcut în urma unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
S-a mai reţinut că, s-a făcut dovada preluării imobilului de către stat pentru neplata unor debite, situaţie ce se încadrează în dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, ce califică drept imobile preluate abuziv „imobilele preluate de stat ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fii exercitate". Prin art. 2.4. din HG nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 se explică sensul sintagmei „motive independente de voinţa proprietarului", fiind enumerate astfel de situaţii.
În final, instanţa de fond reţine că nu a fost făcută o astfel de dovadă, şi anume că, autorul reclamanţilor a fost deposedat pentru motive independente de voinţa sa.
Faptul că proprietarul iniţial al imobilului a făcut parte din Partidul Naţional Liberal nu a putut fi reţinut ca impediment în achitarea datoriilor către stat.
Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, prin Decizia nr. 376 din 8 noiembrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatori, menţinând ca legală şi temeinică hotărârea instanţei de fond.
Instanţa de apel a reţinut în esenţă că prin contestaţia cu care a fost investită s-a solicitat anularea Dispoziţiei nr. 8547/2005, emisă de Primarul municipiului Ploieşti şi obligarea acestuia la emiterea unei noi dispoziţii de restituire în natură a imobilului, situat la adresa precizată anterior, contestaţie ce a fost respinsă ca neîntemeiată. Astfel, prin notificările nr. 119/2002, 118/2002 şi 7290/2002 s-a solicitat restituirea în natură a imobilului ce a aparţinut autorului contestatorilor şi prin Dispoziţia nr. 8547/2005 au fost respinse, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001.
Faţă de această soluţie, instanţa reţine că restituirea imobilelor preluate de stat pentru neplata impozitelor se poate face numai dacă persoanele îndreptăţite fac dovada neplăţii impozitelor datorită unor măsuri abuzive impuse de stat şi când proprietarul nu-şi putea exercita drepturile sale, condiţii care în speţa de faţă nu au fost îndeplinite, aşa cum arată chiar apelanţii prin motivele de apel că „chiar dacă au greşit atunci când au indicat temeiul de drept, instanţa de fond ar fi trebuit să cerceteze situaţia de fapt reală ".
Susţinerea apelanţilor s-a apreciat ca fiind greşită, deoarece dovada acestor împrejurări este o problemă de fapt, ce poate fi invocată şi dovedită prin orice mijloace de probă, ceea ce în speţă nu s-a realizat, împrejurarea neplăţii impozitelor în condiţiile indicate de ei, respectiv art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, vizează situaţia excepţională în care o persoană a fost împiedicată să plătească impozitul.
Potrivit cuprinsului deciziei nr. 466/1961 şi procesului-verbal încheiat la 1 iunie 1961, imobilul în litigiu, compus din teren şi construcţie a fost proprietatea tatălui reclamanţilor D.T., care era debitor faţă de Trustul de Construcţii şi Montaj Energetic al cărui salariat era, în baza titlului executor, reprezentat de sentinţa civilă nr. 1353/1955, mama şi fratele acestuia declarând că sunt de acord ca executarea să fie făcută şi asupra părţilor ce li se cuvin din imobil.
Prin urmare, imobilul în litigiu a trecut în proprietatea statului pentru neplata debitelor datorate statului, iar restituirea unor astfel de imobile este condiţionată de dovedirea de către persoana îndreptăţită a împrejurării că neplata impozitelor s-a datorat unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003 lămuresc prin art. 2.4. sensul sintagmei „motive independente de voinţa proprietarilor", enumerând chiar aceste motive (arestarea persoanei pentru motive politice, deportarea acesteia pentru aceleaşi motive, internarea forţată în unităţi sanitare, fuga din ţară pentru evitarea unor pedepse, etc...), care duceau la imposibilitatea exercitării drepturilor de către proprietari.
Cu privire la susţinerea apelanţilor că, imobilul ce a aparţinut autorului lor ar fi fost expropriat şi că, în aceste condiţii, era obligatorie plata despăgubirilor, s-a reţinut a fi nefondată, deoarece imobilul nu a fost expropriat, ci a fost preluat de stat în contul debitului datorat de proprietar, în baza unui titlu executoriu, pus în executare la acea dată şi necontestat niciodată de vreo parte interesată.
Împotriva ultimei decizii au declarat recurs, în termen legal, D.D. şi D.A.G., care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., susţin în esenţă următoarele:
Într-o primă critică se arată că, instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbând natura şi înţelesul neîndoielnic al acestuia.
Actul juridic la care se referă recurenţii, respectiv Decizia nr. 466/1961, emisă de Comitetul Executiv al fostului Stat Popular al oraşului Ploieşti s-a interpretat greşit ca fiind act de preluare a imobilului în litigiu pentru neplata impozitelor datorate statului, în condiţiile în care este un act de expropriere în adevăratul sens al cuvântului.
Deoarece procedura de preluare de către stat era aceeaşi în ambele cazuri, se susţine că instanţa a apreciat la fel şi natura juridică a debitului, ce se pretinde că trebuia analizată separat.
În acest sens, se arată că art. 2.4. din HG nr. 498/2003, care se referă la acte normative, precum Decretul nr. 111/1951, ar fi aplicabil în speţă, dacă debitele datorate statului ar rezulta din impozite neplătite, ceea ce nu se regăseşte în speţă.
Prin sentinţa nr. 1353/1955, autorul reclamanţilor a fost obligat la plata sumei de 15.347,69 lei către Trustul de Construcţii şi Montaj Energetic al cărui angajat era şi s-a procedat la executarea silită imobiliară pentru imobilul din Ploieşti, iar din cuprinsul procesului-verbal, încheiat la 1 iunie 1961, după scoaterea la licitaţie a rezultat că nu s-a prezentat nici un licitator, urmând a se preda imobilul fără plată fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al oraşului Ploieşti şi ulterior acelaşi imobil s-a transmis în administrarea I.T.P.
Rezultă, aşadar, potrivit susţinerilor contestatorilor, că indiferent dacă debitul ar fi fost sau nu achitat, imobilul ar fi fost expropriat; pe de altă parte, procedura de executare silită a fost greşit efectuată, în sensul că executorul judecătoresc nu putea lua act de declaraţiile părţilor la cel moment, competenţa lui nefiind cea a unui notar, iar trecerea imobilului în proprietatea statului s-a făcut în baza unei hotărâri, care stabilea un debit către o întreprindere şi nu un debit către stat.
Arată recurenţii că, imobilul în litigiu a fost preluat fără plată, deşi procedura de expropriere prevedea acordarea de despăgubiri, iar cea de executare silită, în cazul existenţei unei diferenţe de preţ al imobilului şi debitul existent, aceasta se acorda proprietarilor.
O a doua critică, întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se referă la faptul că, instanţa de apel a interpretat greşit actul dedus judecăţii, aplicând greşit actul normativ şi a apreciat în mod eronat că recurenţii nu au făcut dovada potrivit căreia „neplata impozitelor s-a datorat unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate".
Astfel, în situaţia în care s-ar considera că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu, în baza Deciziei nr. 466/1961, recurenţii ar fi îndreptăţiţi să solicite restituirea în natură a imobilului, chiar dacă situaţia de fapt prezentată nu se încadrează exact în dispoziţiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, text ce reprezintă temeiul de drept.
De fapt, criticile formulate în recurs vizează aceleaşi aspecte învederate şi în faţa instanţei de apel.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:
Prin hotărârea recurată, instanţa de apel a procedat corect prin menţinerea soluţiei instanţei de fond, având în vedere că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. d) din Legea nr. 10/2001, în sensul că restituirea imobilelor preluate de către stat pentru neplata impozitelor se poate face numai dacă persoanele îndreptăţite fac dovada existenţei unei măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
Aceste împrejurări sunt chestiuni de fapt ce se pot dovedi prin orice mijloc de probă, spre deosebire de împrejurările neplăţii impozitelor, care, în condiţiile textului enunţat vizează situaţii excepţionale, în care o persoană a fost împiedicată să efectueze plata impozitului, ca de exemplu arestarea pentru motive politice, deportarea pentru aceleaşi motive, internarea forţată în unităţi sanitare, ş.a., situaţii evidenţiate în art. 2.4. din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG nr. 498/2003.
Recurenţilor nu le revenea decât sarcina să dovedească faptul că, autorul lor s-a aflat în una dintre respectivele situaţii excepţionale.
Simpla invocare a art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001 nu poate duce la restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului, chiar dacă s-a invocat faptul că legile acelei perioade erau abuzive în privinţa plăţii impozitelor şi a sancţiunilor aferente.
Întrucât recurenţii nu au făcut dovada că neplata impozitelor ce a condus la preluarea de către stat a imobilului nu s-a putut face datorită măsurilor abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate, critica este nefondată.
La fel se reţine şi cea de a doua critică, potrivit căreia Decizia nr. 466/1961, emisă de fostul Comitet Executiv al Sfatului Popular al oraşului Ploieşti, ar reprezenta un act de expropriere a imobilului.
Dimpotrivă, s-a dovedit că imobilul a fost preluat de către stat în contul debitului datorat de către proprietarul acestuia, după care a urmat procedura prevăzută de art. 1 lit. e) din Decretul nr. 409/1955 privind reglementarea transmiterii bunurilor în proprietatea statului, potrivit căreia transmiterea bunurilor între unităţile tutelate de acelaşi Sfat Popular se făcea prin Decizia Comitetului Executiv al Sfatului Popular.
În aceste condiţii, prin Decizia menţionată nu se realizează o expropriere, terenul aflându-se deja în proprietatea statului la acel moment, ci imobilul se transmite în administrarea întreprinderii de Transporturi Ploieşti.
Menţiunea din cuprinsul acestei decizii cu privire la faptul că imobilul urma să fie expropriat „pentru amplasarea garajelor", nu are relevanţă, deoarece nu aceasta a fost modalitatea de preluare în proprietatea statului.
Nefondată este şi critica prin care se invocă nevalabilitatea actelor ce au stat la baza preluării de către stat a imobilului.
Se arată de către recurenţi că, executarea silită era prescrisă la momentul întocmirii actului de executare şi că menţiunile din procesul-verbal, încheiat la 1 iunie 1961 privind preluarea cotelor aparţinând mamei şi fratelui debitorului, cu care aceştia au fost de acord, nu s-a făcut în baza unei declaraţii autentice.
Aceste acte au rămas valabile şi şi-au produs efectele juridice, în condiţiile în care nu au fost contestate de persoanele interesate sau anulate.
Aşadar, corect s-a reţinut că imobilul în litigiu ce a aparţinut autorului reclamanţilor a fost preluat pentru neplata impozitelor, nu s-a dovedit existenţa măsurilor abuzive impuse de stat prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate conform cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 10/2001, hotărârea recurată fiind în afara criticilor invocate.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamanţi va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii D.D. şi D.A.G. împotriva deciziei nr. 376 din 8 noiembrie 2006, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 octombrie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6647/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6643/2007. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
