ICCJ. Decizia nr. 7942/2007. Civil
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTEDE CASAŢIEŞIJUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 7942
Dosar nr. 2765/101/200.
Şedinţa publică din 23 noiembrie 2007
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin dispoziţia nr. 160 din 30 martie 2006 Primarul oraşului Strehaia judeţul Mehedinţi a respins cererea de restituire în natură a unui teren în suprafaţă de 124,5 mp situat în str. U. nr. 12, cerere făcută în temeiul Legii nr. 10/2001 de către N.P.G. prin notificarea nr. 20 din 7 august 2001. Celui în cauză i s-au propus măsuri reparatorii prin echivalent în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
S-a motivat că suprafaţa de teren revendicată face parte din domeniul privat al oraşului Strehaia şi că pe terenul în cauză se află un centru de pâine inventariat ca mijloc fix ce aparţine primăriei conform listei de inventar din 28 decembrie 2005.
La 15 mai 2006 reclamanta N.C., în calitate de moştenitoare a soţului ei N.P.G., decedat la 23 ianuarie 2006 a chemat în judecată Primăria oraşului Strehaia, prin primar, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună:
- anularea dispoziţiei nr. 160 din 30 martie 2006 şi
- restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 124,5 mp situat în oraşul Strehaia.
Tribunalul Mehedinţi, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 106 din 13 februarie 2007 a admis contestaţia reclamantei N.C., a anulat dispoziţia nr. 160 din 30 martie 2006 emisă de Primarul oraşului Strehaia, a dispus restituirea în natură a terenului în suprafaţă de 124 mp situat în str. U.nr. 12 şi a obligat Primăria oraşului Strehaia să-i plătească reclamantei suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, prin Decizia nr. 658 din 31 mai 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria oraşului Strehaia împotriva sentinţei instanţei de fond.
Pentru a hotărî astfel ambele instanţe au reţinut în esenţă că autorii reclamantei au fost proprietarii unui teren în suprafaţă de 724 mp dobândit printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 63 din 23 februarie 1944 de către Judecătoria Strehaia, că acest teren a fost preluat în mod abuziv de stat, că prin sentinţa civilă nr. 1910 din 15 octombrie 1996 a Judecătoriei Strehaia şi Titlu de proprietate nr. 70842 din 23 ianuarie 2004 eliberat de Comisia judeţeană Mehedinţi pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor soţului reclamantei şi mamei acestuia, în prezent decedate, li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de teren de 600 mp şi că pe terenul în litigiu de 124 mp se află o construcţie insalubră, ce trebuie demolată, astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată.
Împotriva ultimei hotărâri pronunţate în cauză pârâta Primăria oraşului Strehaia a declarat recursul de faţă, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ. în motivarea căruia a susţinut că pe terenul în litigiu se află o construcţie definitivă, care nu are caracter de construcţie provizorie ce poate fi demontată şi ridicată, situaţie în care potrivit art. 10 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 republicată nu se poate dispune restituirea în natură a nemişcătorului ci numai acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Recurenta-pârâtă a depus la dosar, în condiţiile art. 305 C. proc. civ., o listă de inventariere din 15 decembrie 2006 cu care a arătat că înţelege să facă dovada susţinerilor sale din motivele de recurs în sensul că centrul de pâine ce se află pe terenul în litigiu este un mijloc fix ce aparţine primăriei.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 1 alin. (2) şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în stare în care se află la data cererii de restituire şi libere de orice sarcini şi numai în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent care constau în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită, potrivit legii, cu soluţionarea notificării, cu acordul persoanei îndreptăţite, sau, despăgubiri acordate în condiţiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Din expertiza tehnică efectuată în cauză de ing. I.M. rezultă că terenul în litigiu în suprafaţă de 124 mp nu este afectat de detalii de sistematizare şi că pe acest teren se afla un chioşc construit în anul 1968 de către fosta Întreprindere a industriei locale Strehaia, chioşc pe care l-a cedat în perioada 1996-1998 Primăriei oraşului Strehaia. Chioşcul care este într-o stare avansată de degradare, trebuind să fie demolat, a fost închiriat de recurenta-pârâtă unei persoane particulare în vederea comercializării produselor de panificaţie.
În raport de constatările expertizei tehnice efectuate în cauză, probă necombătută de recurenta-pârâtă, terenul în litigiu poate fi restituit în natură intimatei-reclamante, instanţa de apel aplicând în mod corect dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 10/2001 republicată.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. recurenta-pârâtă nu a făcut nici o critică referitoare la interpretarea greşită de către instanţa de apel a unui act juridic dedus judecăţii, la schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al unui asemenea act, situaţie în care acest motiv de recurs nu poate fi analizat.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Primăria oraşului Strehaia împotriva deciziei nr. 658 din 31 mai 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 noiembrie 2007.
← ICCJ. Decizia nr. 8268/2007. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7946/2007. Civil → |
---|