ICCJ. Decizia nr. 1517/2008. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 371 din 12 decembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Argeș a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții C.G., C.D., C.M. și M.E. care au solicitat anularea dispoziției nr. 1032/2002 emisă de Primarul municipiului Pitești și restituirea în natură sau prin echivalent a suprafeței de 0,47 ha teren situat în Pitești, cartier Găvana III, preluat abuziv de stat în perioada comunistă.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că terenul în litigiu a fost înscris la rolul agricol al autorului reclamantelor și că a fost deja restituit în temeiul Legii nr. 18/1991, astfel că regimul juridic al acestuia nu intră în incidența Legii nr. 10/2001.
Reclamantele au declarat apel împotriva sentinței menționate, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 951/A din 12 mai 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, apelul a fost respins ca nefondat.
în motivarea acestei decizii s-a reținut, în esență că, în raport de situația juridică a terenului reconstituirea dreptului de proprietate asupra acestuia este reglementată de prevederile Legii nr. 18/1991, astfel că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 10/2001, față de dispozițiile cuprinse în art.8 din acest act normativ.
împotriva deciziei pronunțate în apel reclamanții au declarat recurs, invocând drept temei legal prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 și susținând că nu s-au analizat toate motivele de apel invocate, că s-au încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, instanțele ignorând probele administrate în cauză.
La termenul de judecată din data de 6 octombrie 2005 s-a dispus suspendarea judecării recursului în temeiul dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la data de 17 ianuarie 2008 recurentele au solicitat repunerea pe rol a cauzei, făcând precizarea că prin decizia nr. 62 din 4 iulie 2006 "s-a rezolvat cauza", respectiv Comisia județeană pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor agricole și forestiere le-a acordat despăgubiri bănești pentru suprafața de 4700 mp teren, concluzionând că "recursul formulat rămâne fără obiect".
Recursul declarat în cauză este nefondat.
Instanța de apel a reținut în mod judicios că în cauză nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001, prin art. 8 din acest act normativ prevăzându-se expres că nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 terenurile al căror regim este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată și prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere.
Situația juridică a terenului a fost avută în vedere și în rezolvarea, pe cale administrativă, a cererii recurentelor reclamante, după cum rezultă din însăși precizările făcute de acestea prin solicitarea de repunere pe rol a cauzei.
în contextul celor menționate, înalta Curte a dispus respingerea recursului în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
← ICCJ. Decizia nr. 1059/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1614/2008. Civil → |
---|