ICCJ. Decizia nr. 1728/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 19 septembrie 2003, reclamanții P.S. și B.C. au chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Slatina, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 1.500.000.000 lei reprezentând drepturi patrimoniale cuvenite în temeiul contractului de cesiune a brevetului de invenție nr.103005, încheiat cu pârâta la data de 21 martie 1995.
Prin sentința civilă nr. 92 din 9 martie 2004, Tribunalul Olt, secția comercială și de contencios administrativ, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet pentru neplata taxelor legale, așa încât, brevetul nemaifiind protejat, solicitările reclamanților privind acordarea de drepturi patrimoniale apar ca nefondate.
Mai mult, din contractul de cesiune încheiat între părți rezultă că durata acestui contract a fost de 5 ani, perioadă pentru care reclamanții și-au încasat drepturile cuvenite.
Prin decizia nr. 28 din 28 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelul declarat de reclamanți, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Olt, secția civilă.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a admis motivul de ordine publică pus din oficiu în discuția părților, referitor la necompetența materială a instanței comerciale.
în motivarea deciziei curtea de apel a arătat că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., tribunalele judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de creație intelectuală și de proprietate industrială, iar încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competența materială a instanței civile atrage nulitatea hotărârii atacate.
împotriva acestei decizii a declarat recurs, pârâta solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ.
Recursul a fost inițial înregistrat pe rolul Secției Comerciale al înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin încheierea din 21 septembrie 2005 l-a trimis spre soluționare Secției Civile și de Proprietate Intelectuală.
Prin decizia nr. 7378 din 22 septembrie 2006, înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul, a casat decizia și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel, având în vedere următoarele considerente:
Conform art. 2 alin. (1) lit. e) C. proc. civ., competența soluționării în primă instanță a cererilor și acțiunilor în materia proprietății industriale aparține tribunalului.
Nici textul de lege menționat și nici legea specială a brevetelor de invenție, nr. 64/1991, nu impun judecarea acestor litigii la o anumită secție a tribunalului, astfel încât, indiferent dacă litigiul s-a judecat la secția civilă sau la cea comercială, norma imperativă referitoare la competența materială a tribunalului în această materie a fost respectată.
Fără temei legal curtea de apel a stabilit că s-au încălcat normele legale referitoare la competența secției civile, câte vreme nicio dispoziție legală nu stabilește o competență o atare competență la nivelul tribunalului, ca de altfel nici la cel al curții de apel, cauza urmând a fi înregistrată și soluționată la acea secție a curții de apel căreia i se repartizează administrativ litigiile în materia proprietății intelectuale, din care fac parte și cele în materia proprietății industriale, sau în cadrul căreia funcționează completele specializate în această materie.
Apelul a fost rejudecat de secția civilă a Curții de Apel Craiova, urmare a faptului că aceasta a fost desemnată să judece litigiile în materia proprietății intelectuale prin decizia Colegiului de conducere al instanței din 20 martie 2007.
Prin decizia civilă nr. 657 din 31 mai 2007 apelul declarat de reclamanții P.S. și B.C. împotriva sentinței civile nr. 92 din 9 martie 2004 a Tribunalului Olt a fost respins ca nefondat.
Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:
Actul în baza căruia a fost încheiat contractul de cesiune, iar reclamanții solicită drepturile bănești pentru aplicarea invenției, îl constituie brevetul de invenție nr. 103005, care a fost acordat de O.S.I.M. prin hotărârea nr. 2791 din 28 septembrie 1990, titular al brevetului de invenție fiind SC E. SA, în temeiul art. 14 din Legea nr. 62/1974.
Ulterior, dreptul asupra brevetului de invenție a fost transmis reclamanților conform art. 66 din Legea nr. 64/1991.
Pentru nerespectarea obligației de plată a taxelor de menținere în vigoare a brevetului O.S.I.M. a dispus decăderea din drepturile ce decurg din brevet, conform art. 47 alin. (2) din Legea nr. 64/1991.
Având în vedere că brevetul de invenție nu mai este protejat, solicitările reclamanților privind acordarea drepturilor bănești care decurg din aplicarea acestuia apar ca nefondate.
împotriva deciziei au declarat recurs reclamanții, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenții susțin că, deși cea mai mare parte din considerentele deciziei sunt adevărate, concluzia la care ajunge curtea de apel este greșită.
Astfel, în opinia recurenților, pârâta avea calitatea de titular de brevet și obligația de a plăti taxele de menținere în vigoare a acestuia, tot pârâta fiind cea care a folosit invenția din anul 1988, chiar dacă contractul de cesiune s-a încheiat cu reclamanții în anul 1995.
Faptul că brevetul nu mai este protejat nu mai are nicio importanță, deoarece protecția conferită de brevet presupunea interzicerea folosirii de către terți a invenției fără autorizarea titularului de brevet.
Or, în speță, nu se pune problema folosirii de către un terț a invenției, aceasta fiind folosită de către pârâtă, care a refuzat în mod nejustificat prelungirea contractului de cesiune.
Faptul că nu a achitat taxele de menținere în vigoare a brevetului este datorat exclusiv culpei pârâtei și nu poate fi invocat împotriva reclamanților, în condițiile în care pârâta beneficiază și în prezent de invenția reclamanților.
Sub acest aspect este greșită reținerea curții de apel în sensul că reclamanții aveau obligația plății taxelor ca titulari de brevet, deoarece de bună-credință ei au acordat pârâtei toate prerogativele prin dobândirea calității de titular al brevetului, aceasta realizând o îmbogățire fără justă cauză.
Recurenții au atașat la dosar în copie două hotărâri judecătorești pronunțate într-un alt litigiu privind plata drepturilor bănești în temeiul contractului de cesiune din anul 1995.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, dar cu ocazia dezbaterilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat, atașând în același sens și concluzii scrise.
Analizând decizia recurată, înalta Curte constată că aceasta este legală, deși o parte din considerentele acesteia nu au temei, așa cum au susținut recurenții.
Astfel, în ceea ce privește problema calității de titular al brevetului, în mod greșit s-a reținut că reclamanții au dobândit această calitate și că, pe cale de consecință, le este imputabilă neplata taxelor de menținere în vigoare a brevetului.
Curtea de apel a considerat că reclamanții au devenit titulari de brevet în baza art. 66 din Legea nr. 64/1991.
Acest text de lege, devenit art. 69 după republicarea actului normativ, prevede în alin. (3) că “dreptul asupra brevetului de invenție se transmite inventatorului, prin efectul legii, în cazurile în care la data intrării în vigoare a prezentei legi întreprinderea care a devenit titulară prin efectul cesiunii legale prevăzute la art. 14 din Legea nr. 62/1974 nu a aplicat invenția sau nu a luat măsurile necesare în vederea aplicării ei".
Pentru ca acest text de lege să fie aplicabil, trebuie întrunite mai multe condiții.
O primă condiție este aceea ca invenția să fi avut regimul juridic reglementat prin art. 14 din Legea nr. 62/1974, adică pârâta să fi devenit titulara brevetului în baza cesiunii legale prevăzute de actul normativ în vigoare la acea dată.
în speță nu s-a contestat că brevetul nr. 103005 a fost acordat pârâtei SC E. SA, fostă I.P.C., în baza cesiunii legale, care a dobândit calitatea de titular de brevet, calitatea de inventatori aparținând reclamanților B.C. și P.S.
O a doua condiție este aceea ca, la data intrării în vigoare Legii nr. 64/1991, care a abrogat și înlocuit Legea nr. 62/1974, invenția să nu fi fost pusă în aplicare de către titulara brevetului ori aceasta să nu fi luat măsurile necesare în vederea aplicării ei.
Verificarea acestei condiții nu s-a făcut și nici nu se putea face în cadrul litigiului de față, deoarece, pentru a stabili dacă reclamanții au dreptul de a dobândi calitatea de titulari de brevet ar fi trebuit să se parcurgă procedura legală în acest scop.
Conform regulii 73(5) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 această procedură presupunea ca persoanele interesate să adreseze O.S.I.M. o cerere prin care să se indice schimbarea titularului brevetului, însoțită de documentul care să ateste o atare schimbare.
Cererea urma a fi examinată de O.S.I.M., iar o eventuală hotărâre favorabilă în acest sens urma a se înscrie în Registrul național al brevetelor de invenție și a se publica în B.O.P.I., conform reguli 73(9) și (10) din același Regulament.
Niciuna din părți nu a susținut că o asemenea procedură s-ar fi urmat, iar în adresa emisă de O.S.I.M la data de 19 februarie 2004, avută în vedere de ambele instanțe la pronunțarea hotărârilor, se menționează că titularul brevetului de invenție nr. 103005, decăzut din drepturile conferite de brevet pentru neplata taxelor legale este SC E. SA, adică pârâta.
Chiar dacă în contractul încheiat între părți în anul 1995, reclamanții au fost menționați ca titulari ai brevetului, nu s-a făcut dovada că s-au și urmat demersurile necesare pentru operarea înscrierii unui asemenea drept, urmată de plata de către noii titulari a taxelor de menținere în vigoare a brevetului.
Prin urmare, nu există temei pentru a se reține că reclamanții au devenit titulari ai brevetului de invenție, ei înșiși negând această calitate pe parcursul procesului.
Ceea ce este însă corect reținut de către instanțele anterioare, este faptul că produsul “Agregat de degroșat și filetat piese bitronconice", inventat de reclamanți, nu mai beneficiază de protecție legală, folosirea sa fiind posibilă de către terți fără autorizarea fostului titular de brevet.
Faptul că pârâta nu ar avea calitatea de terț în raportul juridic dedus judecății, invocat de recurenți, nu are nicio relevanță în cauză.
Aceștia au solicitat plata unor drepturi bănești pentru faptul că pârâta folosește invenția și refuză renegocierea cu reclamanții a clauzelor contractului încheiat cu aceasta la data de 21 martie 1995.
Perioada pentru care pârâta s-a obligat prin contract să plătească reclamanților drepturi bănești pentru exploatarea invenției a fost de 5 ani începând cu data de 1 ianuarie 1994, perioadă care a expirat, așadar, la 1 ianuarie 1999.
Pentru perioada prevăzută în contract drepturile bănești convenite au fost achitate reclamanților ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești în acest sens, așa cum corect au reținut instanțele anterioare.
Obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă însă drepturi bănești pretins cuvenite pentru exploatarea invenției după expirarea perioadei prevăzute în contract, or pentru acestea, așa cum corect a reținut tribunalul, nu subzistă temeiul răspunderii civile contractuale.
Nici îmbogățirea fără justă cauză printr-un refuz nejustificat de renegociere a contractului nu poate fi reținută în sarcina pârâtei, câtă vreme, așa cum corect s-a stabilit, invenția nu mai beneficiază de protecție.
Odată ce titularul brevetului de invenție a fost decăzut din drepturile conferite de brevet și nu a intervenit o revalidare a brevetului, invenția poate fi liber exploatată de oricine, fără ca cei care pretind că au vreun drept asupra invenției să poată solicita despăgubiri pentru folosirea acesteia.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a menținut decizia curții de apel și, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
în baza art. 274 C. proc. civ., înalta Curte a obligat pe recurenți la plata sumei de 2000 lei, cheltuieli de judecată către intimata SC E. SA, reprezentând onorariul de avocat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1695/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1724/2008. Civil → |
|---|
