ICCJ. Decizia nr. 1724/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 22 aprilie 2003, reclamanții C.A. și C.I. au chemat în judecată pârâta SC B.U. SA Ocna-Mureș solicitând pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:
- obligarea pârâtei la recunoașterea reclamanților drept autori ai realizării tehnice la nivelul unității "Procedeu de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei amoniacale" în conformitate cu art.72 alin. (2) din Legea nr. 64/1991, republicată;
- obligarea pârâtei la plata daunelor cominatorii de 5.000.000 lei pe zi de întârziere de la pronunțarea hotărârii și până la încheierea contractului;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 2.140.330.800 lei despăgubiri în urma aplicării realizării tehnice deosebite pentru anul 2002;
- obligarea pârâtei la plata sumei de 500.000.000 lei daune morale:
- obligarea pârâtei la plata dobânzilor legale pentru sumele solicitate de la data introducerii acțiunii și până la data plății, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1702 din 14 decembrie 2005 Tribunalul Alba, secția civilă, a respins acțiunea formulată de reclamanți.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 67 din forma inițială a Legii nr. 64/1991, devenit art. 72 în urma republicării legii la data de 8 octombrie 2002, drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unei unități și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate.
încălcarea prevederilor alin. (1) și (2) atrage obligația unității de a plăti despăgubirile autorului potrivit dreptului comun. Despăgubirile se determină în funcție de rezultatele economice obținute de unitate.
Pentru ca realizarea tehnică sa fie protejată în condițiile dispozițiilor legale menționate este necesar ca aceasta să îndeplinească două condiții de fond, respectiv necesitatea și utilitatea realizării tehnice.
Prin expertiza tehnică administrată în cauză s-a stabilit că procedeul invocat de reclamanți ca fiind realizare tehnică, respectiv procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale, nu a fost aplicat de către societatea pârâtă, fiind prezentat societății abia la 17 februarie 2003, în timp ce se aplica industrial din septembrie 2001.
Realizarea procedeului tehnic s-a datorat unui colectiv larg, menționat în procesul verbal nr. 5003/2003.
Cum procedeul a început a fi utilizat din luna septembrie 2001 și a fost vizat în ședința din 11 octombrie 2001, nu sunt întrunite condițiile noutății și utilității prevăzute de art. 72 din Legea nr. 64/1991.
Prin decizia nr. 191 din 6 iunie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul C.I., în nume propriu și în calitate de moștenitor al reclamantei C.A., decedată pe parcursul procesului, împotriva sentinței.
Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut următoarele:
în mod corect tribunalul nu și-a întemeiat hotărârea pe expertiza efectuată de expertul C.V., deoarece acesta a fost recuzat iar cererea de recuzare a fot admisă prin încheierea din 12 februarie 2004.
în atare situație, proba hotărâtoare în cauză a fost expertiza efectuată de expertul N.M., care a concluzionat că sulfura de calciu a început să fie utilizată de către pârâtă din luna septembrie 2001, iar procedeul invocat de reclamant a fost prezentat unității abia la 17 februarie 2003.
Mai mult, din același raport de expertiză rezultă că reclamantul avea drept sarcină de serviciu atribuții pentru realizarea și implementarea unor procedee de reducere a consumurilor specifice de energie, cadru căruia i se subscris procedeul în discuție.
De asemenea, reclamantul cunoștea și avea obligația de a respecta prevederile Legii nr. 64/1991 precum și ale Regulamentului de aplicare a acestei legi, pentru acordarea brevetelor de invenție și pentru înregistrarea realizărilor tehnice.
în speță, nu sunt dovezi din care să rezulte că reclamantul a urmat procedura standard menționată în adresa nr. 70644 din 4 iulie 2003 a O.S.I.M., în sensul de a înștiința unitatea asupra calității de autori ai unei realizări tehnice, a înregistrării cererii, declarării autorilor și prezentării procedeului propus spre înregistrare în cadrul unității.
Lipsește, de asemenea, procesul-verbal al Comisiei tehnice de specialiști, care să fi analizat procedeul propus și să fi stabilit dacă acesta prezintă elemente de noutate și de utilitate la nivelul societății.
Singurul document este referatul întocmit de reclamant în iunie 2001, pe care acesta l-a efectuat ca atribuție de serviciu în calitatea pe care o avea la acea dată de șef serviciu P.P.U.P.
Curtea de apel a arătat că este neîntemeiată si critica referitoare la neanalizarea declarațiilor de martori și, având în vedere toate probele administrate în fața tribunalului, precum și expertiza contabilă realizată în faza apelului, curtea a concluzionat că acțiunea reclamantului nu este întemeiată și că pârâta nu poate fi obligată la încheierea contractului și la plata despăgubirilor prevăzute de art. 72 din Legea nr. 64/1991.
Acțiunea reclamantului a fost respinsă în întregime de către tribunal, așa încât nu era necesar să se arate în dispozitiv, în mod separat, că se respinge fiecare din cele șase petite ale cererii de chemare în judecată.
împotriva deciziei a declarat recurs reclamantul, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurentul formulează următoarele critici:
1.La data de 16 mai 2007, a formulat o cerere de recuzare a judecătorilor M.A. și C.C.M. pentru motivul prevăzut de art. 27 pct. 7 C. proc. civ., pe considerentul că judecătorii s-au antepronunțat în cauza dedusă judecății.
Cererea a fost respinsă fără ca soluția să fie motivată în fapt, cu o formulare lapidară, lipsită de orice substanță, potrivit căreia motivele invocate de petent nu se încadrează în prevederile art. 27 C. proc. civ.
în realitate, judecătorii recuzați au respins cererile de probațiune formulate de apărătorul reclamantului, deși însuși expertul susținuse necesitatea completării raportului de expertiză.
în atare situație, în mod greșit cererea de recuzare a fost respinsă fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.
2.în ceea ce privește fondul cauzei, în mod greșit s-a reținut inaplicabilitatea dispozițiilor art. 72 din Legea nr. 64/1991.
Referitor la noutatea realizării tehnice, aceasta a fost dovedită în condițiile în care, ulterior datei de 21 iunie 2001 s-a analizat de către compartimentele specializate din societate oportunitatea și eficiența procedeului, realizarea tehnică fiind aplicată la nivelul pârâtei.
La data de 11 octombrie 2001, prin procesul verbal nr. 3 A s-a avizat de către comisia tehnico-economică și s-a aprobat de către directorul general punerea în aplicare a realizării tehnice noi la nivel de unitate.
Noutatea acestei realizări este stabilită nu numai la nivel de unitate, ci chiar la nivel național, iar mărturie stau brevetele de invenție 120080 și 120190 din anul 2005 obținut pentru aceste realizări.
în același sens, recurentul invocă raportul de expertiză efectuat de către expertul chimist C.V.
Cea de-a doua condiție a utilității realizărilor tehnice era, de asemenea, îndeplinită, în acest sens fiind toate probele de la dosar.
în continuare, recurentul enumeră toate probele considerate relevante sub acest aspect, conducând la concluzia că procedeul este util și profitabil societății pârâte.
în ceea ce privește calitatea de autor, din actele depuse la dosarul cauzei rezultă cu certitudine că autorul realizării tehnice sunt C.I., C.A. , M.I. și P.I.
Acest lucru este demonstrat de referatul nr. 19 din 21 iunie 2001, de procesul verbal 3 A din 11 octombrie 2001, de nota de acord încheiată între coautori la 12 februarie 2003 și de proiectul de contract de cesiune din 17 ianuarie 2003 și confirmat de declarațiile martorilor audiați în cauză.
Societatea pârâtă încearcă inducerea în eroare a instanței cu privire la faptul că realizarea tehnică nu este doar creația autorilor menționați, ci a unui colectiv nominalizat după introducerea acțiunii.
Recurentul mai susține că tribunalul nu ar fi trebuit să-și întemeieze hotărârea pe adresa nr. 706443 din 4 iulie 2003 a O.S.I.M., deoarece un punct de vedere exprimat de un funcționar și care nu a fost însușit de către șeful serviciului nu poate să completeze o lege și nici să suplinească normele de aplicare a acesteia.
Regulamentul de aplicare a Legii nr. 64/1991 prevede că în aplicarea acestui regulament, directorul general al O.S.I.M. emite instrucțiuni care se publică în Monitorul Oficial al României partea I-a.
Prin urmare, atât timp cât instrucțiunile la care se referă adresa O.S.I.M. nu sunt publicate în Monitorul Oficial, nu sunt opozabile părților și nu pot sta la baza pronunțării unei hotărâri judecătorești.
în realitate, procedura operațională invocată de pârâtă a fost respectată.
Astfel, la data de 21 iunie 2001, a fost înaintat Consiliului de administrație referatul înregistrat cu nr. 19 prin care reclamanții ofereau posibilitatea societății de reducere a costului de fabricație a unor produse prin aplicarea unei idei noi care aparținea reclamantului și altor colegi din cadrul stației pilot.
Deși inițial actul a fost semnat numai de reclamant, ulterior a învederat că la conceperea realizării tehnice au participat și ceilalți trei coautori: C.A. , M.I. și P.I.
La data de 11 octombrie 2001, s-a avizat de către comisia tehnico-economică și s-a aprobat de către directorul general punerea în realizare a tehnicii noi.
în atare situație, recurentul susține că și-a îndeplinit obligația de încunoștințare a unității în legătură cu realizarea tehnică potrivit Legii nr. 64/1991.
Procedura operațională invocată de pârâtă și reținută de instanță a fost prevăzută de Legea nr. 62/1974, care a fost abrogată prin Legea nr. 64/1991.
Noua lege nu mai prevedea obligativitatea unei astfel de proceduri operaționale, motiv pentru care nu i se poate imputa recurentului nerespectarea acestei proceduri.
în ce privește renunțarea recurentului la efectuarea unei contraexpertize tehnice, aceasta s-a datorat împrejurării că într-un interval de 5 luni nu a putut fi numit nici măcar un singur expert, ceea ce presupunea o prelungire a duratei procesului.
Principiul continuității completului de judecată a fost încălcat grav, deoarece de la data înregistrării și până în prezent, dosarul a fost judecat de 16 complete.
Recurentul solicită admiterea recursului, casarea deciziei, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată și precizată ulterior.
Intimata S.C. G.H.C.L. U. România S.A. a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este, într-adevăr, nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente:
1.Cererea de recuzare a fost soluționată printr-o corectă aplicare a dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., deoarece, prin respingerea unei cereri de probe instanța nu este culpabilă de a se fi antepronunțat, așa cum susține recurentul.
Soluționarea unei cereri referitoare la probe constituie o etapă a judecății, cu care instanța a fost învestită și chiar dacă aceasta poate prefigura, fie și sub anumite aspecte, hotărârea care s-ar putea pronunța în cauză, ea nu constituie un motiv pentru care judecătorii să poată fi recuzați, sub cuvânt că și-au spus deja părerea cu privire la pricină.
Cum soluția dată cererii de recuzare, ca de altfel și motivarea acesteia, întrunesc exigențele legale anterior menționate, motivul de recurs invocat de recurent, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 1 C. proc. civ., este nefondat.
2. Nici critica referitoare la nerespectarea principiului continuității completului de judecată, care se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 2 C. proc. civ., nu este întemeiată.
Textul de lege menționat sancționează prin casarea hotărârii situația în care aceasta a fost dată de alți judecători decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii.
Cum în speță hotărârea a fost dată de judecătorii care au participat la dezbaterile din ședința publică din data de 30 mai 2007, este fără relevanță din perspectiva art. 304 pct. 2 C. proc. civ., că, din diferite motive, la alte termene ar fi participat la judecată și alți judecători.
3.în ceea ce privește, fondul cauzei, recurentul formulează mai multe critici care privesc modul de interpretare a probelor și stabilirea situației de fapt, critici care nu pot fi valorificate în recurs, față de actuala configurație a art. 304 C. proc. civ.
în ceea ce privește aplicabilitatea art. 72 din Legea nr. 64/1991, critica de nelegalitate formulată de recurent, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este nefondată.
Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul și soția sa, al cărei unic moștenitor este, au solicitat obligarea pârâtei la încheierea contractului cu privire la despăgubirile cuvenite reclamanților ca autori ai unei realizări tehnice, precum și la plata acestor despăgubiri estimate de reclamanți la suma de 2 140 330 800 lei.
Potrivit art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 drepturile bănești ale autorului unei realizări tehnice, care este nouă la nivelul unității și utilă acesteia, se stabilesc prin contract încheiat între autor și unitate.
încălcarea acestei prevederi legale atrage, potrivit alin. (3) al aceluiași articol, obligarea unității de a plăti autorului despăgubiri potrivit dreptului comun.
în speță, curtea de apel a reținut că reclamanților nu li s-a atestat calitatea de autori ai realizării tehnice pentru care pretind despăgubiri bănești.
Or, atestarea calității de autor al realizării tehnice este o condiție prealabilă și indispensabilă pentru plata drepturilor cuvenite în această calitate.
Verificând înscrisurile depuse la dosar, curtea de apel a constatat că reclamanții nu au urmat procedura standard, la care se referă răspunsul dat de O.S.I.M. prin adresa din 4 iulie 2003.
Recurentul reclamant susține că instanța de apel nu putea să-și întemeieze soluția pe această adresă, care conține punctul de vedere al unui funcționar din cadrul O.S.I.M. și că Legea nr. 64/1991 nu prevede o procedură de urmat pentru atestarea calității de autor al unei invenții.
în realitate, instanța de apel a analizat adresa O.S.I.M. în contextul tuturor celorlalte probe administrate în cauză și nu i se poate imputa vreo încălcare a legii, care să atragă incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Astfel, chiar dacă Legea nr. 64/1991 nu conține prevederi care să reglementeze procedura atestării calității de autor al unei realizări tehnice și nici în Monitorul Oficial nu s-au publicat norme emise în acest scop de către O.S.I.M., art. 72 alin. (2) din Legea nr. 64/1991 prevede în mod expres că unitatea care aplică realizarea, are obligația să ateste calitatea de autor, iar nerespectarea acestei obligații atrage sancțiunea prevăzută în alin. (3), aceea plății de despăgubiri.
Or, ceea ce s-a reținut ca situație de fapt, care nu mai poate fi reapreciată în recurs, este faptul că reclamanții nu au formulat către pârâtă o cerere în sensul ca aceasta să le ateste calitatea de autori ai realizării tehnice și, prin urmare, nici nu s-a întocmit vreun proces-verbal prin care o comisie de specialitate să ateste că realizarea revendicată întrunește condițiile de a fi nouă la nivelul unității și utilă acesteia.
Pe cale de consecință, reclamanții nu au obținut un act, certificat, adeverință, atestat etc., prin care să li se recunoască fără echivoc calitatea de autori ai unei realizări tehnice.
înalta Curte nu poate ca, reevaluând înscrisurile invocate de recurent, să le dea o altă valoare probatorie și să considere că pârâta, aprobând punerea în aplicare a procedeului în discuție, a atestat calitatea reclamanților de autori ai realizării tehnice, iar refuzul de a le plăti acestora drepturi bănești este, prin urmare, discreționar.
Curtea de apel, ca și tribunalul, a analizat și condițiile de fond ale protecției prevăzute de art. 72 alin. (1) din Legea nr. 64/1991 și a concluzionat că procedeul pentru care reclamanții au pretins drepturi bănești nu îndeplinea cerința noutății la nivel de unitate.
Nici sub acest aspect probele nu pot fi reapreciate, așa cum solicită recurentul, în special prin luarea în considerarea punctului de vedere exprimat de expertul a cărui recuzare a fost admisă de instanță, care ar lipsi de eficiență juridică încheierea de admitere a recuzării.
Faptul că pentru "Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale" pârâta deține în prezent un brevet de invenție, care ar demonstra noutatea procedeului, nu constituie un argument în favoarea reclamantului recurent, așa cum consideră acesta.
Astfel, nu este de conceput ca pentru unul și același procedeu să se recunoască simultan o dublă protecție, atât în calitate atât de invenție, cât și de realizare tehnică, unor titulari diferiți sau chiar aceluiași titular.
Cu alte cuvinte, dacă există un brevet de invenție pentru "Procedeul de pasivizare a aparatelor la fabricarea sodei calcinate amoniacale", drepturile patrimoniale cuvenite autorului, oricare ar fi acesta, sunt cele reglementate de dispozițiile din Legea nr. 64/1991 referitoare la invenții.
Pentru aceste considerente, înalta Curte a menținut decizia curții de apel, ca fiind dată cu respectarea legii și, în baza art. 312 C. proc. civ., a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1728/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1777/2008. Civil → |
|---|
