ICCJ. Decizia nr. 1695/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 344/S din 20 octombrie 2006, Tribunalul Brașov a admis în parte contestația formulată și precizată de contestatorii S.O. și S.E.L., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Codlea, prin primar, a anulat dispoziția nr. 442 din 22 mai 2006 emisă de intimat și a fost obligat intimatul să emită o nouă dispoziție prin care să propună acordarea către contestatori de despăgubiri în condițiile legii speciale de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru imobilul înscris în C.F. 9898 Codlea, sau nr. top 2261-2262/1, lotul /1, având destinația de locuință, anexe gospodărești și curte de 409,63 mp, reprezentând diferența dintre valoarea actualizată cu indicele inflației a despăgubirii primită de contestatori și valoarea corespunzătoare a imobilului și prin care să instituie în favoarea acestora un drept de folosință special asupra imobilului înscris în aceeași C.F., sub nr. top 1161-2261/2 lotul /2.
Au fost respinse restul pretențiilor formulate de contestatori în contradictoriu cu intimatul Municipiul Codlea, s-a respins contestația formulată în contradictoriu cu Primarul municipiului Codlea și a fost obligat intimatul Municipiul Codlea, prin primar, la plata către contestatori a sumei de 1190 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut, în esență, că, față de dispozițiile Legii nr. 215/2001, actele și faptele juridice de drept public sau privat săvârșite de autoritățile locale, în numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale, sunt actele și faptele comunei, orașului sau municipiului însuși, dacă au fost înfăptuite în limitele sau, cel puțin, cu prilejul exercitării funcției îndeplinite.
Restituirea în natură sau oferta de restituire în echivalent nu poate face decât obiectul actului de dispoziție al persoanei juridice în al cărui patrimoniu se afla imobilul la data formulării cererii de restituire. Deși Legea nr. 10/2001 vorbește despre imobilele aflate în administrarea primăriilor și dispozițiile emise de primar prin care se soluționează cererile de restituire, prevederile acestei legi, coroborate cu dispozițiile Legii nr. 215/2001, conduc la concluzia că deciziile sau, după caz, dispozițiile nu pot fi emise decât de persoanele juridice deținătoare la care se referă art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin urmare, dispoziția contestată fiind emisă de Primarul municipiului Codlea ca organ executiv al persoanei juridice, în numele și pe seama unității administrativ-teritoriale și nu în nume propriu, acesta nu are calitate procesuală pasivă.
S-a mai reținut, că imobilul care face obiectul pricinii a aparținut contestatorilor și a fost preluat de stat, în baza Decretului nr. 223/1974, cu plata către contestatori a sumei de 73.484 lei, cu titlu de despăgubiri. Prin dispoziția contestată s-a respins notificarea formulată de contestatori cu motivarea că aceștia au fost îndestulați prin plata despăgubirilor la momentul preluării imobilelor, însă art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 evidențiază domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001, iar textul "acoperă sfera tuturor modalităților de preluare".
în afara reglementărilor acestei legi nu ar putea să rămână decât cazurile exceptate expres, cum este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Intimatul Municipiul București a invocat prevederile H.G.R. nr. 498/2003, însă unul din principiile care guvernează sistemul de drept este cel al ierarhiei actelor normative, determinat, în principal, de categoria organelor emitente și de poziția lor ierarhică, în care legea ocupă locul central, iar intimatul a eludat prevederile art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, precum și forța juridică superioară a acesteia față de H.G.R. nr. 498/2003, emisă în vederea executării legii.
în privința măsurilor reparatorii la care sunt îndreptățiți contestatorii, s-a reținut că imobilul compus din locuință, anexe gospodărești și curte fiind înstrăinat numitului Ș.A. în temeiul Legii nr. 112/1995 și a Legii nr. 18/1991, aceștia nu pot beneficia decât de măsuri reparatorii în echivalent.
Terenul cu destinație grădină, deși nu a făcut obiectul unor acte de proprietate, nu poate fi restituit în natură, deoarece, contestatorii neavând calitatea de cetățeni români, restituirea poate opera în modalitatea indicată expres de art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 184/2002, iar aceștia vor putea înscrie în C.F. dreptul ce le-a fost conferit asupra terenului, în condițiile art. 25 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pe baza dispoziției pe care intimatul trebuie să o emită conform prezentei hotărâri.
Tribunalul a mai reținut că cererea contestatorilor privitoare la obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată este întemeiată, raportat la prevederile art. 274 și art. 275 C. proc. civ.
Deși dispozițiile legale cuprinse în Cap. II pct. 14 lit. B) din H.G.R. nr. 480/2003 au obligat unitatea deținătoare să adopte, în faza prealabilă, soluția instituită de aceste prevederi, culpa procesuală a intimatului Municipiul Codlea rezidă în poziția procesuală adoptată în cursul procesului, deoarece, potrivit art. 275 C. proc. civ., avea posibilitatea să recunoască la primul termen de judecată pretențiile contestatorilor și să ceară instanței "să statueze asupra legalității actului normativ prin care au fost aprobate Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001".
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 53/Ap din 7 mai 2007, a respins apelul declarat de Municipiul Codlea, prin primar, împotriva acestei hotărâri și a luat act că, în apel, intimații-contestatori nu au solicitat cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a reținut că apelul, care privește greșita obligare a apelantului la plata cheltuielilor de judecată, nu este întemeiat. Acordarea cheltuielilor este justificată, deoarece, manifestând opunere la recunoașterea dreptului contestatorilor și după formularea contestației, apelantul-pârât a provocat apărarea calificată pentru care au optat contestatorii, în scopul realizării cu succes a dreptului lor.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Unitatea administrativ-teritorială Municipiul Codlea care, invocând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a arătat că justificarea adoptată de instanța de judecată care susține hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temeinicie și prejudiciază instituția publică prin obligarea achitării cheltuielilor de judecată.
A susținut recurenta, că și-a îndeplinit toate obligațiile care îi reveneau pentru soluționarea notificării, aspect concretizat prin emiterea dispoziției atacată de contestatori. Nu putea fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, deoarece obligarea la plată se întemeiază pe ideea culpei procesuale, iar Normele metodologice impun unităților deținătoare o anumită conduită pentru restituirea imobilelor preluate în baza Decretului nr. 223/1974, de la care nu s-a putut abate.
Față de prevederile cuprinse în Cap. II pct. 1.4 lit. B) din H.G. 498/2003, nu este în culpă procesuală, pentru că era obligată să adopte soluția instituită de aceste prevederi neputând statua asupra legalității lor, atribut ce revine în mod exclusiv instanței de judecată.
Intimații S.E.L. și S.O. au formulat întâmpinare, prin care au cerut să se respingă recursul și au solicitat ca recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.
Recursul nu este fondat.
Recurenta a invocat și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., însă nu a formulat critici care să facă posibilă încadrarea în acest text.
Obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată la prima instanță s-a făcut cu aplicarea corectă a prevederilor art. 274 și urm. C. proc. civ.
Acordarea cheltuielilor de judecată, fundamentată pe culpa procesuală a părții care a pierdut procesul, reprezintă o sancțiune procesuală pentru partea care se face vinovată de declanșarea procesului, precum și o modalitate de despăgubire a părții care a câștigat procesul.
Repararea completă a pagubei suferite de partea care câștigă procesul este posibilă numai dacă îi sunt restituite, de partea care pierde procesul, toate cheltuielile făcute justificat de aceasta, iar în prezenta cauză recurenta este partea care a pierdut procesul.
Faptul că a emis dispoziția nr. 442 din 22 mai 2006 și că în soluționarea notificării formulată la 5 decembrie 2001 recurenta a avut în vedere prevederile H.G. nr. 498/2003 și nu pe cele înscrise în Legea nr. 10/2001, nu înlătură incidența dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.
în prezenta cauză procesul s-a purtat din vina recurentei, care prin dispoziția contestată nu a recunoscut dreptul intimaților contestatori la măsuri reparatorii, iar pe parcursul procesului și-a făcut apărări susținând că sunt aplicabile dispozițiile Normelor metodologice, fără să recunoască pretențiile notificatorilor, determinând astfel efectuarea de cheltuieli pentru ca intimații-contestatori să-și poată realiza dreptul recunoscut de lege.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de pârâtă a fost respins, iar, conform art. 274 C. proc. civ., recurenta a fost obligată să plătească intimaților cheltuielile de judecată efectuate în recurs, reprezentând onorariul plătit avocatului, conform înscrisurilor anexate la întâmpinare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1769/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1728/2008. Civil → |
|---|
