ICCJ. Decizia nr. 1531/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 23 martie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat Tribunalului București să dispună restrângerea exercitării de către pârâtul I.F. a dreptului la liberă circulație în Franța pe o perioadă de până la 3 ani.
Motivând cererea, reclamanta a susținut că pârâtul a fost returnat din Franța la 18 septembrie 2006 în baza acordului de readmisie dintre România și acest stat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, modificată și completată prin O.G. nr. 5/2006, potrivit cu care măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Cererea astfel motivată a fost respinsă prin sentința nr. 773 din 29 mai 2007 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia nr. 254 din 7 septembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.
Pentru a decide astfel, curtea a reținut în esență, că în cauză nu sunt incidente motivele de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică pentru a se restricționa libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, nefiind dovedită această restrângere în speță în persoana pârâtului.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, solicitând casarea hotărârilor atacate și pe fond admiterea cererii așa cum a fost formulată.
Dezvoltând critica de nelegalitate, reclamanta a susținut că hotărârea atacată încalcă prevederile art. 38 lit. a) și art. 52 din Legea nr. 248/2005, prin aceea că returnarea unei persoane în baza acordului de readmisie constituie temei suficient și necenzurabil pentru luarea măsurii restrângerii dreptului la liberă circulație.
S-a susținut că prevederile invocate sunt în deplină concordanță cu cele prevăzute în Constituția României, în art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și art. 13 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Analizând criticile formulate, înalta Curte a apreciat că dezvoltarea acestora fac posibilă încadrarea în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care a fost verificată legalitatea hotărârii reținând că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în Franța, în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută de art. 38 lit. a, măsura se dispune la cererea Direcției Generale de Pașapoarte cu privire la care statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărei rază teritorială se află domiciliul persoanei.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unor prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a abuzurilor administrate în cauză.
Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercitării dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/1968 și de abrogare a mai multor directive, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
întrucât reclamanta nu a probat, în condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreuneia dintre cauzele de limitare prevăzute în Directivă, ambele instanțe au pronunțat hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor legii incidente.
Față de considerentele expuse înalta Curte, constată că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 153/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1393/2008. Civil → |
|---|
