ICCJ. Decizia nr. 1266/2008. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanta D.E. a chemat în judecată Primăria municipiului Botoșani, solicitând Tribunalului Botoșani, pe rolul căruia cauza a fost înregistrată sub nr. 5146/C/2003, modificarea dispoziției nr. 1955/2003 emisă de pârâtă în temeiul Legii nr. 10/2001, în sensul de a i se restitui în natură o suprafață totală de 1366,57 mp, din care 335,75 mp ocupată de construcții, situată în intravilanul municipiului Botoșani.
Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă nr. 6 din 8 ianuarie 2004, a admis acțiunea și a obligat pe pârâtă să emită dispoziție de restituire în favoarea reclamantei "și pentru suprafața de 256,75 mp teren aferent construcțiilor (curți) și pentru suprafața de 145,45 mp teren construcții cu construcțiile ce se află pe el, în total suprafața de 402,20 mp".
Curtea de Apel Suceava, secția civilă, prin decizia nr. 1206 din 4 mai 2004, a admis apelul declarat de pârâtă și a schimbat în parte sentința, în sensul desființării dispoziției nr. 1955/2003 și obligării Primăriei municipiului Botoșani la emiterea unei noi dispoziții de restituire pentru suprafața de 447 mp teren construcții și 791,25 mp curți, situată la adresa din Botoșani.
Instanța a reținut, în esență, că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate doar cu privire la suprafața totală de 1238,25 mp, din care 447 mp sunt ocupați de construcții, dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 334/1951 (din care s-a scăzut o cotă de 1 înstrăinată lui G.M.) și suprafața utilă de aproximativ 262 mp înscrisă în lista anexă la Decretul de expropriere nr. 394/1988.
împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta-pârâtă, recurs admis de înalta Curte de Casație și Justiție potrivit deciziei nr. 9765 din 24 noiembrie 2005, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.
Instanța de recurs a reținut că reclamanta, în calitate de unică succesoare a soțului său, decedat la 29 aprilie 2001 (coindivizar cu surorile sale și cu două verișoare asupra imobilului cumpărat prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat în 1951) nu a depus alte înscrisuri privind dreptul său de proprietate cu privire la alte construcții sau suprafețe de teren, respectiv cu privire la suprafața totală de 1356 mp pretinsă prin acțiune.
S-a reținut că există nelămuriri în legătură cu întinderea proprietății reclamantei, ca succesoare a soțului său, în legătură cu întinderea imobilului expropriat (casă și teren), pentru lămurirea cărora este necesară completarea probatoriului (atașarea dosarului întocmit în baza Legii nr. 10/2001 și efectuarea unei expertize tehnice de identificare a imobilului expropriat, a celui pretins de reclamantă, cu consultarea schiței cadastrale și compararea ei cu cea de expropriere).
Rejudecând cauza după casare, Curtea de Apel Suceava, prin decizia nr. 146 din 27 aprilie 2007, a respins ca nefondat apelul pârâtei.
în argumentarea acestei soluții, instanța s-a întemeiat pe concluziile raportului de expertiză întocmit de expert L.P., conform căruia întinderea terenului cumpărat de familia D. în anul 1951 nu s-a modificat, vecinătățile fiind identice, astfel că terenul delimitat în schița topografică (fila 67 dosar 38747/1/2004) reprezintă vechiul amplasament al autorului și măsoară în prezent suprafața de 1479,41 mp ca urmare a diminuării întinderii reale (1733 mp) prin lărgirea străzi C.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs ambele părți.
Recurenta-reclamantă a invocat nelegalitatea deciziei cu motivarea că instanța de apel "nu a rezolvat toate capetele de cerere", respectiv nu i-a acordat despăgubiri pentru construcțiile demolate și pentru pierderea suferită prin degradarea totală a 2/3 din clădirea principală cu privire la care s-a dispus restituirea în natură.
Acest motiv nu va face obiectul analizei instanței de recurs, fiind invocat inadmisibil (omisso medio) în actuala etapă procesuală și văzând, în realitate, sentința tribunalului, împotriva căreia nu a declarat apel. Calitatea de apelantă a avut exclusiv Primăria municipiului Botoșani iar, prin decizia recurată, apelul exercitat de această parte a fost respins, hotărârea primei instanțe fiind menținută.
Al doilea motiv formulat de reclamantă privește nesocotirea de către instanța de apel a prevederilor art. 274 C. proc. civ., respectiv neacordarea cheltuielilor de judecată solicitate la termenul de judecată și prin concluziile scrise.
Primăria municipiului Botoșani și-a întemeiat recursul pe cazurile de modificare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora a formulat următoarele motive:
Instanțele anterioare nu au avut în vedere că potrivit actului de proprietate invocat de reclamantă, terenul aferent casei este de cca 4 prăjini (712 mp), nicidecum suprafața de 1356 mp solicitată în temeiul Legii nr. 10/2001, astfel încât terenul dobândit prin actul de vânzare-cumpărare din 1951 corespunde cu suprafața expropriată.
Pentru diferența de teren solicitată, reclamanta nu justifică dreptul de proprietate și, chiar dacă în realitate aceasta ar fi deținut o suprafață mai mare de teren decât cea avută în proprietate, nu prevederile Legii nr. 10/2001 reglementează situația juridică a terenului stăpânit fără acte de proprietate.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul declarat de pârâtă este fondat, în cauză fiind incidente cazurile de modificare invocate.
Prin notificarea înregistrată la 4 februarie 2002 (singura depusă în termenul legal prevăzut de Legea nr .10/2001), petenta D.E. a solicitat restituirea imobilului (teren și construcții) care a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 394/1988.
în conformitate cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001 modificată de Legea nr. 247/2005, în absența unor probe contrare, existența și după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
în decretul de expropriere, poz. 28 din anexă, în schița și fișele de evaluare întocmite la acea dată, imobilul situat în C. nr. 447 este evidențiat ca fiind alcătuit din suprafața de 707 mp din care teren construit reprezenta 468,93 mp.
Titlul de proprietate depus de reclamantă în susținerea cererii de restituire a unei suprafețe mai mari (1396 mp) decât cea menționată în actele de expropriere, respectiv contractul de vânzare-cumpărare încheiat la 9 iulie 1951 atestă cumpărarea de către soțul reclamantei, în indiviziune cu mama și două surori ale acestuia a unui teren în suprafață de cca 4 prăjini (712 mp), neexistând alte înscrisuri doveditoare, anterioare exproprierii, din care să rezulte că întinderea dreptului de proprietate a coindivizarilor expropriați este cea pretinsă de către reclamantă.
în condițiile în care, din titlul doveditor al dreptului de proprietate, coroborat cu prezumția legală instituită prin art. 24 din Legea nr. 10/2001, nu rezultă că în patrimoniul familiei reclamantei se regăsea la data preluării de către stat o suprafață de teren mai mare decât cea evidențiată în actele de expropriere, din perspectiva legii speciale de reparație este irelevant că, în fapt, fără înscrisuri doveditoare, coindivizarii expropriați ocupau un teren a cărui întindere este superioară titlului de proprietate.
Potrivit dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din actul normativ analizat, sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituire în natură sau prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora și moștenitorii foștilor proprietari, în limitele dreptului de proprietate, nu și persoanele care exercitau cu privire la imobil sau la o parte din acesta doar posesia ori detenția de fapt.
împrejurarea că unitatea deținătoare a restituit prin dispoziția atacată o suprafață de 981,53 mp și nu suprafața de cca 710 mp rezultată din înscrisurile menționate este favorabilă reclamantei, nu poate fi cenzurată în cadrul contestației promovată de aceasta, conform principiului nou reformatio in pejus însă, în același timp, nu constituie un argument legal pentru admiterea contestației și suplimentarea terenului deja restituit cu încă o suprafață de teren cu privire la care nu au fost depuse înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.
Cum, obiectul litigiului nu-l reprezintă rectificarea titlului de proprietate sau a actului normativ de expropriere, în mod nelegal instanța anterioară și-a însușit concluziile raportului de expertiză, conform cărora atât la data redactării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1951, cât și la data exproprierii, nu s-ar fi "calculat" corect suprafața terenului.
Dată fiind particularitatea cauzei deduse judecății, constând în aceea că exproprierea nu a fost urmată de preluarea efectiv a imobilului și realizarea scopului în vederea căruia a fost dispusă, motivul în întregul său aflându-se și în prezent în posesia reclamantei, pentru suprafața cu privire la care nu deține titluri justificative ale dreptului de proprietate, aceasta poate urma calea dreptului comun, legea specială aplicându-se, ca efect al caracterului derogatoriu, în condițiile și ipotezele strict reglementate.
Pentru considerentele prezentate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul pârâtei, a modificat decizia, în sensul admiterii apelului formulat de această parte, schimbării sentinței tribunalului și respingerii ca neîntemeiată a cererii introductive de chemare în judecată.
Recursul declarat de reclamantă a fost respins, neimpunându-se analiza criticilor formulate, în condițiile în care motivele ce vizează fondul cauzei au fost inadmisibil (omisso medio) invocate pentru prima dată în această fază procesuală, iar critica privind omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra cererii de acordare a cheltuielilor de judecată a rămas fără obiect ca efect al admiterii recursului și, pe cale de consecință, a admiterii apelului părții adverse.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1178/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1140/2008. Civil → |
|---|
