ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 14 februarie 2002 C.A. a solicitat Primăriei Suceava, în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001, stabilirea măsurilor reparatorii pentru imobilul, construcție și 660 mp teren aferent, situat în Suceava, trecut în proprietatea statului urmare exproprierii, în baza Decretului nr. 139/1979.
Prin dispoziția nr. 1633 din 1 iunie 2006, primarul municipiului Suceava a respins cererea vizând restituirea în natură a imobilului și a propus acordarea de titluri de despăgubiri la valoarea ce va fi stabilită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La 14 iunie 2006, C.N.A. a contestat această dispoziție, solicitând instanței să oblige Municipiul Suceava, prin primar, să-i acorde în compensare, bunurile ce au făcut obiectul moștenirii vacante rămasă de pe urma mătușii sale, I.S.
Investit cu soluționarea litigiului Tribunalul Suceava, secția civilă, prin sentința nr. 1897 din 28 noiembrie 2006, a respins plângerea, reținând că atâta vreme cât petentului i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită, propunându-se acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, în lipsa unei oferte concrete, instanța nu se poate substitui legiuitorului și să oblige pârâta a dispune de bunurile ce au făcut obiectul certificatului de vacanță succesorală.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care, prin decizia nr. 36 din 23 februarie 2007 a respins, ca nefondat, apelul reclamantului.
în cauză, a declarat recurs în termen legal, reclamantul C.N.A. care, invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că soluția este greșită fiind dată în urma unei interpretări eronate a legii în ceea ce privește posibilitatea entității investite de a oferi în compensare bunuri sau servicii. Astfel, se arată, entitatea investită avea posibilitatea de a face oferta în compensare pentru bunurile ce au făcut obiectul notificării, în condițiile în care în proprietatea acesteia au intrat, urmare vacanței succesorale bunurile ce au aparținut defunctei S.I., mătușa contestatorului.
Se apreciază că soluția îmbrățișată de instanțe este urmarea neintrării în cercetarea fondului.
Recursul se privește ca nefondat.
Potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, republicată, în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) ale aceluiași text (ce vizează cazurile când construcțiile expropriate au fost demolate parțial sau total or când lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren) măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către entitatea investită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
în speță, este de netăgăduit că imobilul ce a aparținut contestatorului, casă de locuit și teren în suprafață de 660 mp, a fost trecut în proprietatea statului urmare exproprierii prin Decretul nr. 139/1979, ulterior preluării construcția fiind demolată iar terenul, ocupat integral de construcții și investiții de utilitate publică.
în aceste condiții, entitatea investită cu soluționarea notificării, în acord cu dispozițiile arătate mai sus precum și cu cele ale Titlului VII, Capitolul V al Legii nr. 247/2005, a propus acordarea unor despăgubiri ce urmează a fi cuantificate și concretizate în "titluri" în raport de evaluarea imobilului, de către Comisia Centrală din subordinea Cancelariei Primului Ministru.
Cât privește acordarea unor bunuri în compensare, instanțele au reținut corect că nu se pot substitui în atribuțiile entității investită cu soluționarea notificării, singura în măsură să aprecieze asupra destinației imobilelor aflate în proprietatea sa, în condițiile în care notificarea a primit o soluționare legală, iar legiuitorul nu a instituit o "ierarhie" a măsurilor reparatorii prin echivalent.
Astfel, nicăieri în dispozițiile legii, nu se regăsește obligația entității investită cu soluționarea notificării de a acorda automat, în situația particulară a imposibilității restituirii în natură a imobilului solicitat, un alt imobil în compensare, această modalitate de soluționare a notificării fiind lăsată, în mod firesc, la aprecierea unității deținătoare, singura care poate face o evaluare corectă asupra posibilității concrete de acordare a acestei măsuri reparatorii.
Așa fiind, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 332/2008. Civil → |
|---|
