ICCJ. Decizia nr. 2147/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2147/200.
Dosar nr. 33297/3/200.
Şedinţa publică din 1 aprilie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 3 octombrie 2006 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanta H.M. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, pârâtul să fie obligat să emită o dispoziţie motivată la notificarea cu nr. 1328 din 6 august 2001, precum şi la plata de daune cominatorii de 50 lei (Ron)/zi de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa până la executarea efectivă a obligaţiei.
În motivarea acţiunii s-a susţinut că prin notificarea cu nr. 1328 din 6 august 2001 a solicitat Primăriei municipiului Bucureşti restituirea în natură sau prin echivalent a imobilului construcţie şi teren situat în Bucureşti, care a aparţinut bunicilor săi D.G. şi D.(născută S.)D.
S-a mai susţinut că deşi a făcut toate demersurile necesare şi i s-a confirmat că dosarul este complet, arătându-i-se un referat favorabil rezolvării notificării sale, aceasta nu a fost soluţionată.
Acţiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 10/2001 republicată şi pe jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Prin sentinţa civilă nr. 2 din 5 ianuarie 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a admis acţiunea reclamantei în totalitate, aşa cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 completată şi modificată prin Legea nr. 247/2005, pârâtul era obligat să soluţioneze notificarea în termen de 60 de zile, obligaţie pe care însă nu a îndeplinit-o motivat de faptul că dosarul administrativ constituit în baza notificării nu este complet, aşa cum rezultă din adresa nr. 23061 din 26 iulie 2006 emisă de pârât.
S-a mai reţinut că textul de lege menţionat nu distinge sub aspectul soluţiei, adică nu prevede termenul de 60 de zile, de la data completării dosarului.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii pretinse pe zi de întârziere, pentru constrângerea pârâtului în cazul neîndeplinirii obligaţiei de către pârât, s-a stabilit suma de 50 Ron pe zi, în raport de dispoziţiile art. 1073 C. ci.
Prin Decizia civilă nr. 444 din 20 iunie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti prin primarul general împotriva hotărârii pronunţate de prima instanţă.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
În cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 25 din Legea nr. 10/2001 (art. 23 în numerotarea anterioară) şi atâta timp cât nu a intervenit o prorogare expresă sau tacită a termenului pentru soluţionarea notificării în condiţiile Normelor metodologice de punere în aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 498/2003 apelantul era obligat să se pronunţe asupra notificării pe baza actelor depuse de reclamantă în termen de 60 de zile.
Referitor la critica privind inadmisibilitatea cererii de obligare la plata de daune cominatorii, s-a reţinut culpa apelantei în neexecutarea obligaţiei de a face şi conform art. 1073 C. civ. acestea sunt admisibile, în acest sens fiind şi recursul în interesul legii pronunţat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Împotriva deciziei pronunţate de instanţa de apel a declarat recurs pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În motivarea recursului s-a susţinut că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligaţiei unităţii deţinătoare poate avea două date de referinţă şi anume fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare (art. 23 din Legea nr. 10/2001 pct. 23.1. din HG nr. 498/2003).
În final s-a solicitat admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi în consecinţă modificarea deciziei recurate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
Prin întâmpinarea depusă intimata-reclamantă H.M. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul va fi admis în limitele care urmează pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constituită în Secţii Unite s-a constatat că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 5803 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituţia daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să-şi îndeplinească obligaţia de a face sau de a nu face, ci dimpotrivă, pe lângă menţionarea acestui instrument de constrângere, s-a instituit şi amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să îşi îndeplinească obligaţia asumată.
Ulterior însă, s-au modificat dispoziţiile cuprinse în art. 5803 C. proc. civ. în sensul că pentru neexecutarea obligaţiilor prevăzute în prezentul articol nu se potacorda daune cominatorii [art. 5803 alin. (5) C. proc. civ.].
Drept urmare, daunele cominatorii nu mai pot fi acordate.
În aceste condiţii, în raport de dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis şi se va modifica Decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de pârât şi pe fondul cauzei se va schimba în parte hotărârea pronunţată în primă instanţă, în sensul că se va respinge cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor cominatorii.
Celelalte menţiuni ale hotărârii de fond vor fi menţinute iar critica cu privire la greşita obligare de a emite un răspuns la notificarea reclamantei se priveşte ca nefondată.
Termenul de 60 de zile, prevăzut în art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, curge de la înregistrarea notificării sau de la data depunerii actelor doveditoare după caz, conform dispoziţiilor cuprinse în acest text legal.
Acest termen este unul imperativ, care curge în favoarea persoanei îndreptăţite şi nu în favoarea unităţii deţinătoare pentru a se prevala de faptul că poate fi calculat cu două date de referinţă.
Faţă de cele menţionate, în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia primei instanţe de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamantă, dispoziţiile art. 22 şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin primarul general împotriva deciziei nr. 444 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârâta Primăria municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 2 din 5 ianuarie 2007 a Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că înlătură obligarea acesteia la plata daunelor cominatorii.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2472/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2150/2008. Civil → |
|---|
