ICCJ. Decizia nr. 332/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 4636 din 26 septembrie 2005 primarul municipiului București a admis notificarea formulată în baza Legii nr. 10/2001 de S.G. căreia i-a restituit în natură imobilul compus din teren în suprafață de 287 mp și construcție, situat în București.
La data de 3 noiembrie 2005, primarul sectorului 5, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a acestei dispoziții, pe considerentul că nemișcătorul face parte din domeniul public și este afectat de lucrări de investiții aprobate în condițiile legii, în imobil desfășurându-și activitatea o unitate de învățământ preuniversitar de stat.
Investit cu soluționarea litigiului, Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința nr. 1417 din 3 noiembrie 2006 a respins acțiunea ca nefondată, reținând în esență că întrucât imobilul a fost preluat abuziv, trecerea acestuia în domeniul public al municipiului București, operată în temeiul O.U.G. nr. 30/2000, este de asemenea abuzivă, în condițiile în care statul nu deținea un titlu valabil de proprietate.
Ca atare, se mai arată, în cauză își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998 întrucât imobilul nu a ieșit niciodată din patrimoniul pârâtei care, este îndreptățită la retrocedare.
Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă care, prin decizia nr. 404 din 5 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul reclamantului, reținând că principiul restituirii în natură este aplicabil chiar dacă imobilul are destinație de unitate de învățământ preșcolar, concluzie ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform cărora restituirea imobilului în proprietate se face cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de 5 ani, conform anexei 2 lit. a), ce face parte integrantă din lege.
în cauză, a declarat recurs în termen legal, primarul sectorului 5, în calitate de reprezentant legal al Primăriei sectorului 5 București, care invocând temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. susține în esență că în mod greșit s-a apreciat asupra preluării abuzive în condițiile în care imobilul a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 266 din 27 septembrie 1948 act normativ adoptat în conformitate cu cerințele legii fundamentale în vigoare la acea dată. Or, simpla raportare a acestui act normativ la normele generale ale Constituției din 1948, privind modalitățile de stingere a proprietății private, nu este suficientă pentru a-l califica drept titlu nevalabil de preluare a imobilului în litigiu care, la data emiterii dispoziției atacate se afla în administrarea autorităților locale ale sectorului 5.
Recursul se privește ca nefondat.
Domeniul de aplicare al Legii nr. 10/2001 este dat prin dispozițiile art. 1 și art. 2 din acest act normativ, texte ce acoperă practic sfera tuturor modalităților de preluare, în afara reglementării nerămânând decât cazurile expres exceptate, cum sunt cele pentru care există o altă lege de reparație.
Pentru clarificarea noțiunii de "titlu valabil", art. 2 lit. h) din lege, face trimitere la dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, text potrivit căruia un bun se consideră a fi fost preluat cu titlu valabil, dacă au fost respectate Constituția, tratatele internaționale la care România era parte și legile în vigoare la data preluării.
în speță, imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza art. 5 din Decretul nr. 266 din 27 septembrie 1948, act normativ care declara ca fiind proprietatea statului toate imobilele ce au servit unităților școlare de orice grad sau categorie, ce urmau a fi preluate, pentru a fi date în folosința Ministerului învățământului Public, fără plata vreunor despăgubiri.
Ca atare, în mod corect au reținut instanțele că aspectele mai sus relevate, conturează caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu, de către stat și respectiv nevalabilitatea titlului acestuia, în condițiile în care deposedarea nu s-a făcut cu titlu de naționalizare sau expropriere, singurele modalități recunoscute de Constituția de la 1948 de stingere a proprietății private.
Cât privește restituirea în natură a imobilului, ca măsură reparatorie, soluția este în concordanță cu prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, potrivit cărora imobilele având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori socio-culturale, se restituie în natură foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora, cu obligația menținerii afectațiunii pe o perioadă de până la 3 sau respectiv 5 ani, de la data emiterii deciziei sau dispoziției.
Corect s-a reținut de asemenea că lucrările de reparații curente și dotare cu mobilier școlar, efectuate de autoritățile administrației publice locale nu reprezintă investiții de natură să împiedice restituirea în natură a imobilului, în înțelesul art. 10 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocat de recurent, text care, de altfel nici nu este aplicabil în cauză, în condițiile în care se referă la restituirea în natură a terenurilor fără construcții, afectate de lucrări de interes public, aprobate.
Așa fiind, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 336/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 344/2008. Civil → |
|---|
