ICCJ. Decizia nr. 2636/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 813 din 10 aprilie 2007 a Tribunalului Timiș a fost respinsă acțiunea formulată de M.M.(M.) împotriva Primarului comunei Peciu Nou și Primăriei comunei respective având ca obiect anularea deciziei nr. 438 din 12 decembrie 2005 emisă de Primărie și obligarea pârâților de a emite o nouă dispoziție în baza noilor prevederi ale Legii nr. 10/2001 privind soluționarea pe fond a notificării nr. 153 din 9 mai 2005, pentru restituirea în natură a imobilului situat în comuna Peciu Nou nr. 183 din C.F. 551, nr. top. 119/b.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că solicitarea reclamantei este tardivă, în raport cu prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și că Legea nr. 247/2005 nu conține dispoziții care să reactiveze prevederile legale cu privire la termenul de depunere a notificărilor.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 397 din 19 septembrie 2007.
S-a avut în vedere de asemenea că notificarea a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, text care nu a fost modificat prin Legea nr. 247/2005 și care nu contravin dispozițiilor art. 6 din C.E.D.O.
împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recursul de față, solicitând schimbarea soluției în sensul admiterii cererii de apel cum a fost formulată.
Se susține că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale în vigoare, în ideea de a obstrucționa liberul acces la justiție pentru recuperarea unui imobil preluat abuziv. Se consideră că prin legea privind reforma în domeniile proprietății, prin care au fost prelungite anumite termene, ca în cazul cultelor religioase și al organizațiilor minorităților naționale, s-a creat o discriminare ce poate fi înlăturată prin aplicarea corectă în dreptul intern a Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Recursul de față, ale cărui critici aduse hotărârii pot fi încadrate în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu este întemeiat, urmând a fi respins in raport cu cele ce urmează:
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 (republicată la 2 septembrie 2005), persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni (ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001) de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare solicitând restituirea în natură a imobilului.
Alienatul (5) al textului menționat prevede că nerespectarea termenului prevăzut la alin. (1) pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Prin Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției au fost aduse o serie de modificări și completări Legii nr. 10/2001, evidențiate punctual în Titlul I al legii.
Aceste modificări nu se referă însă și la prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001, astfel că au rămas în vigoare dispozițiile legale menționate. Ca atare nu este operantă în cauză repunerea în termenul de depunere a notificării, cum se solicită prin recurs.
Invocarea modificării unor dispoziții ale legii privind anumite categorii de bunuri și persoane nu este de natură a fundamenta recursul de față, ci dimpotrivă evidențiază că Legea nr. 247/2005 a adus o serie de corecturi legii anterioare, care nu au în vedere și termenul final de depunere a notificărilor.
Nici susținerile din recurs referitoare la neconcordanța legii interne cu reglementările comunitare nu sunt de admis pentru că, potrivit art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului statele membre au dreptul de a aduce unele restricții asupra exercitării liberului acces la justiție, prin introducerea unor termene de prescripție extinctivă, în măsura în care asemenea măsuri sunt prevăzute de lege și apar ca necesare într-o societate democratică.
Așa fiind, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2603/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2804/2008. Civil → |
|---|
