ICCJ. Decizia nr. 2848/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 30 ianuarie 2007 reclamanții D.O. și D.L. au chemat în judecată pe pârâta comuna Padina prin primar, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să-1 oblige pe primar să emită dispoziție privind notificarea nr. 1777 din 30 aprilie 2001, completată ulterior, în sensul de a face o propunere de despăgubiri pentru construcțiile și utilajele aferente exploatației agricole preluate de stat de la autorul lor D.N., cu plata sumei de 100 lei daune cominatorii pe zi de întârziere.
Prin sentința civilă nr. 714 din 20 iunie 2007 Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins acțiunea.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței a fost de asemenea respins prin decizia nr. 428 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Pentru a pronunța aceste hotărâri, ambele instanțe au reținut următoarele:
Emițând dispoziția nr.80 din 125 noiembrie 2001, pârâta a soluționat corect notificarea adresată de reclamanți, făcând aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1)-(5) din Legea nr. 10/2001, incidente în situația în care entitatea juridică notificată deține numai în parte bunurile solicitate.
Astfel, pârâta a emis dispoziția cu privire la imobilul casă de locuit demolată, iar cu privire la utilajele și instalațiile aferente exploatației agricole a comunicat reclamanților prin adresele nr. 4341 și 4342 din 13 noiembrie 2001 că notificarea a fost transmisă SA V., C. și D. din comuna Padina.
Cu actele depuse la dosar, pârâta a făcut dovada că nu este unitatea deținătoare a utilajelor și instalațiilor în litigiu, această calitate aparținând societăților agricole anterior menționate.
împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs reclamanții, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C.- proc. civ.
în dezvoltarea motivelor de recurs invocate recurenții susțin următoarele:
Instanța de apel a pronunțat o hotărâre care cuprinde motive contradictorii și care nu ține seama de caracterul devolutiv al apelului, necercetând fondul cauzei.
Deși instanța reține că pârâta a respectat dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, în realitate litigiul a fost generat tocmai de nerespectarea de către pârâtă a acestor dispoziții legale.
Instanța de apel, ca și prima instanță, a interpretat dispozițiile imperative ale art. 25 și art. 27 din Legea nr. 10/2001 ca și cum acestea ar lăsa loc de opțiune pentru unitatea notificată.
în realitate, pârâta a lăsat nesoluționată notificarea timp de cinci ani, în ciuda diligentelor depuse de reclamantă, lipsindu-i astfel de posibilitatea de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legea specială.
Recurenții solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași curte de apel.
Intimata nu a depus la dosar întâmpinare, dar prin concluziile scrise trimise instanței de recurs a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este nefondat.
Decizia recurată este motivată, cercetează fondul cauzei, iar considerentele acesteia nu sunt contradictorii, nefiind întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.7 C. proc. civ.
De fapt, deși invocă dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții nu arată în ce ar consta contradicția cuprinsă în considerentele deciziei, ci susțin că instanța a ajuns la o concluzie contrară realității în ceea ce privește respectarea de către pârâtă a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001.
Această critică, circumscrisă motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. este, de asemenea, nefondată.
Astfel, pe baza probelor administrate, a căror reanalizare nu mai este posibilă în recurs cu consecința stabilirii unei alte situații de fapt, curtea de apel a stabilit că pârâta nu este unitatea deținătoare a utilajelor și instalațiilor aferente exploatației agricole preluate de stat de la autorul reclamanților și că această calitate aparține unor societăți agricole C., V. D., a căror identitate a fost adusă de pârâtă la cunoștința reclamanților prin adresele nr. 4341 și 4342 din 13 noiembrie 2001.
La această situație de fapt, legea a fost corect aplicată, stabilindu-se că nu pârâta trebuie obligată să soluționeze pe fond notificarea în ceea ce privește aceste bunuri, așa cum solicită reclamanții prin cererea de chemare în judecată.
Soluția corespunde dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, text care prevede în primul alineat că persoana juridică notificată emite dispoziție numai pentru partea din imobilele solicitate pe care le deține, iar în alineatul al doilea arată că persoana juridică notificată va comunica persoanei îndreptățite toate datele privind persoana fizică sau juridică deținătoare.
în atare situație, soluția de respingere a acțiunii este legală, fiind corect menținută de curtea de apel.
în baza art. 312 C. proc. civ., înalta Curte a respins recursul ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2817/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2820/2008. Civil → |
|---|
