ICCJ. Decizia nr. 2817/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 686 din 15 mai 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul G.E., reținând, în esență, că exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă în raport de prevederile art. 38 și art. 39 din Legea nr. 248/2005, însă posibilitatea acestei restrângeri trebuie analizată prin raportare la art. 12,art. 17-21, art. 39-42, art. 43-48, art. 61-69 și art. 36-142 din T.C.E și la dispozițiile Directivei Parlamentului European și a Consiliului 2004/38/CE, deoarece, dată fiind aderarea României la Uniunea Europeană, cetățenii români sunt cetățeni ai Uniunii.
Măsuri tranzitorii privind România sunt prevăzute în anexa VII care face parte integrantă din Legea nr. 157/2005.
La momentul elaborării Tratatului de la Roma, libertatea de circulație a persoanelor nu a fost însă proiectată ca un drept al cetățenilor statelor membre de a se deplasa oriunde în Comunitate, în orice scop, iar limitele dreptului la liberă circulație stabilite prin Legea nr. 248/2005 nu se referă la circulația lucrătorilor, în sensul art. 39-42 T.C.E. și nici la dreptul de stabilire, în sensul art. 43-48 T.C.E.
De aceea, măsurile tranzitorii prevăzute în anexa VII nu sunt aplicabile decât pentru libera circulație a lucrătorilor, aspect care nu face obiect de reglementare a Legii nr. 248/2005, iar, în lipsa unor măsuri tranzitorii convenite special pentru România, cetățenii români își exercită dreptul la liberă circulație în teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene în aceleași condiții în care cetățenii acestor state își exercită dreptul la liberă circulație pe teritoriul României.
Directiva 2004/38/CE a fost transpusă în dreptul intern prin O.U.G. nr. 102/2005, iar după data de 1 ianuarie 2007 restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație poate fi dispusă doar pentru rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.
Or, în speță, nu există nici o sentință penală de condamnare, iar limitarea dreptului nu s-a cerut din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 684 din 23 octombrie 2007, a respins apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe, reținând că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 31 martie 2006, în baza acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și că, în privința liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, sediul materiei îl reprezintă Legea nr. 248/2005, însă după data aderării la Uniunea Europeană limitările pot fi dispuse doar în măsura în care sunt prevăzute de T.C.E.
în cauză, returnarea pârâtului s-a dispus pentru depășirea termenului de ședere în Franța.
Or, după data de 1 ianuarie 2007, limitarea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români pe teritoriile statelor membre U.E. poate fi dispusă doar din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică, deoarece drepturile ce compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de art. 2 paragraful 3 și paragraful 4 din Protocolul nr. 4.
împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta care, invocând art. 304 alin. (1) pct. 9 C. proc. civ., a arătat, în esență, că în mod greșit tribunalul și instanța de apel au apreciat că acțiunea nu este întemeiată.
Chiar și în condițiile existenței principiilor priorității dreptului comunitar și al aplicării directe a acestuia, aplicarea măsurii reglementată de art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 este condiționată de returnarea dintr-un stat în baza unui acord de readmisie și încălcarea legislației statului de unde cetățeanul respectiv a fost returnat. Cetățenii români dobândind statutul de cetățeni ai Uniunii Europene trebuie să-și exercite toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din aceasta, în acord cu legislația actuală și obligațiile asumate de România în calitate de stat membru al Uniunii Europene.
în acordurile de readmisie încheiate de România nu se menționează obligația statului român ca ulterior readmisiei să restrângă dreptul la liberă circulație al cetățeanului român returnat, însă această obligație este prevăzută de art. 38 și urm. din Legea nr. 248/2005, iar excepția de neconstituționalitate a art. 38 lit. a) din lege a fost respinsă de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 685 din 11 septembrie 2007.
Protocolul adițional nr. 4 la Convenție garantează, la art. 2, dreptul la liberă circulație în țară și străinătate, însă această garanție suportă anumite restricții, așa cum se prevede în paragrafele 3 și 4.
Limitările se referă la prevederea lor de lege și la existența unui scop legitim pe care să-l urmărească, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția drepturilor și libertăților altora, și trebuie să aibă caracter necesar într-o societate democratică, raportat la existența unei proporționalități între scopul urmărit prin aplicarea lor și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Soluția respingerii cererii de restrângere a exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului este justificată de circumstanțele concrete ale cauzei, faptul încălcării uneia dintre obligațiile impuse de art. 5 din Legea nr. 248/2005 rezultând chiar din declarația pârâtului.
S-a mai susținut, că sunt îndeplinite toate condițiile necesare pentru limitarea dreptului la liberă circulație, că, potrivit art. 25 din Constituție, libertatea de circulație nu este absolută și că, față de situația concretă a intimatului-pârât, care a încălcat pe teritoriul unui stat membru U.E. dispozițiile legale privind regimul juridic al străinilor, măsura restrângerii dreptului acestuia la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii din acest stat, justificându-se caracterul proporțional al măsurii "într-o societate democratică".
Recursul nu este fondat.
Articolul 38 din Legea nr. 248/2005 prevede posibilitatea luării măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate, pentru o perioadă de cel mult trei ani, în cazul persoanelor readmise în baza unui acord de readmisie, însă odată cu semnarea actului de aderare a României, legea internă trebuie interpretată prin raportare la dreptul comunitar, care are prioritate.
Această prioritate este stabilită de art. 148 alin. (2) și (4) din Constituția României, potrivit căruia prevederile tratelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea actului de aderare, iar autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării.
Conform dispozițiilor art. 307 alin. (1) și (2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, statele au obligația de a lua toate măsurile pentru a asigura compatibilitatea dintre acest tratat și convențiile încheiate înainte de data aderării ce au generat drepturi și obligații, iar, față de această prevedere, legislația comunitară este de imediată aplicare.
De aceea, legea română trebuie interpretată în raport cu norma comunitară, iar dreptul la liberă circulație pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este garantat de art. 18 din Tratat, în aplicarea căruia a fost adoptată Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului, din 29 aprilie 2004.
Acest act normativ este cuprins în anexele protocolului de aderare, care cuprinde condițiile admiterii în Uniunea Europeană și care a devenit parte a tratatelor europene.
Potrivit legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut, însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. în alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Și art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Prin urmare, deși calitatea de membru al Uniunii Europene nu interzice României dreptul de a restrânge libertatea de circulație a cetățenilor săi, restrângerea nu se poate dispune numai pentru faptul că o persoană a fost returnată dintr-un stat cu care România are încheiat acord de readmisie, așa cum susține recurenta.
Restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație trebuie supusă condițiilor prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE, iar prevederile Legii nr. 248/2005 trebuie interpretate în acord cu legislația comunitară.
Or, în cauză nu s-a dovedit că sunt îndeplinite condițiile art. 27 din Directivă.
Intimatul-pârât a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală. Acesta nu a fost judecat și condamnat pentru săvârșirea vreunei fapte penale și nu s-a dovedit că a săvârșit vreo faptă care să justifice restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație.
Față de art. 27 alin. (2) din Directiva 2004/38/CE, care prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității și să se bazeze exclusiv pe conduita celui în cauză, măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație a intimatului-pârât doar pe motiv de ședere ilegală în Franța nu ar respecta principiul proporționalității și nu s-ar baza pe comportamentul acestuia.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de reclamantă a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2812/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2848/2008. Civil → |
|---|
