ICCJ. Decizia nr. 5/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 105 din 17 ianuarie 2007, a Tribunalului București, secția a III-a civilă, a admis acțiunea reclamanților V.S. și V.M. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul București prin Primarul General, pe care l-a obligat să emită dispoziție motivată, ca răspuns la notificarea ce i-a fost adresată în temeiul Legii nr. 10/2001, având ca obiect terenul în suprafață de 277 mp, situat în București.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamanților 500 RON pe zi cu titlu de daune cominatorii cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data executării obligației impuse și 1200 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut în esență că, reclamanții prin notificarea nr. 3099 din 9 august 2001 au solicitat despăgubiri pentru terenul în suprafață de 277 mp, situat în București, preluată abuziv.
Cu toate că notificarea a fost însoțită de acte doveditoare celor solicitate și că au anexat și actele solicitate de unitatea deținătoare, pârâții nu au emis o decizie motivată, în sensul prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată, termenul de 60 de zile fiind cu mult depășit, indiferent de data de la care ar urma să fie calculat (data înregistrării notificării sau data depunerii ultimelor acte doveditoare).
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 446A din 25 iunie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de Municipiul București prin Primarul General împotriva sentinței nr. 105 din 17 ianuarie 2007 a Tribunalului București, secția a III-a civilă, cu motivarea că pârâtul nu a respectat obligația stabilită prin art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificat.
împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs Municipiul București prin Primarul General, susținând că termenul de 60 de zile stabilit prin Legea nr. 10/2001 este un termen de recomandare, textul ce îl reglementează având un caracter dispozitiv și nu imperativ, obligația unității deținătoare a imobilului pentru emiterea deciziei revenindu-i din momentul în care notificatorul depune toate actele necesare.
Critica vizează și greșita obligare a recurentului la plata daunelor cominatorii, în condițiile în care termenul de 60 de zile nu este unul imperativ. Se menționează că respectarea lui presupune concomitent și respectarea obligațiilor prevăzute de lege în ceea ce privește depunerea unei documentații complete de către persoana îndreptățită, iar pe de altă parte, în cazul în care, după rămânerea definitivă a hotărârii privind soluționarea cauzei, pârâtul refuză în continuare să-și îndeplinească obligația stabilită, reclamantul poate să uzeze de calea prevăzută de obligația pe care o are prin aplicarea unei amenzi civile.
O altă critică se referă la greșita obligare a recurentului-pârât la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care nu există nici o culpă procesuală a sa.
Recursul este nefondat.
Prin Legea nr. 10/2001 a fost reglementat regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Capitolul 3 al legii, prin art. 20-23 reglementează prevederile de restituire.
Potrivit art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare ale proprietății, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
în cauză, reclamanții, considerându-se persoane îndreptățite la măsuri reparatorii, au notificat Municipiul București prin Primarul General, cu respectarea art. 25 alin. (1) din lege, la data de 9 august 2001, din conținutul notificării rezultând că au depus și actele doveditoare, situație în care termenul de 60 de zile a început să curgă de la data comunicării notificării unității deținătoare prin executorul judecătoresc (15 august 2001).
Recurenta nu a făcut nici o dovadă că actele prezentate de notificatori au fost insuficiente și că au comunicat acest aspect intimaților pentru a beneficia de prorogarea termenului, dar cu acordul persoanei îndreptățite.
Până la data de 17 octombrie 2006, când reclamanții s-au adresat justiției, unitatea notificată nu a răspuns în nici un mod notificării, încălcând în acest fel obligația pe care o avea, potrivit dispoziției legale enunțate mai sus, de a se pronunța, în termen de 60 de zile, prin dispoziție motivată, asupra cererii pentru acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul preluat abuziv.
în privința obligării recurentei la plata daunelor cominatorii, corect s-a reținut că cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1073-1075 C. civ. Aceste daune reprezintă într-adevăr un mijloc de constrângere ce forțează debitorul unei obligații să o execute, ce are caracterul unei pedepse civile. In cauză, prin aplicarea acestei sancțiuni pecuniare de către instanță, se asigură executarea obligației de emitere a dispoziției motivată.
Critica referitoare la greșita obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.
Instanța de apel corect a menționat obligarea pârâtului (recurent în această fază procesuală) în temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. la plata cheltuielilor de judecată, întrucât acesta a căzut în pretenții. Culpa procesuală a Primarului General al Municipiului București rezidă în declanșarea acțiunii de către reclamanți, datorită refuzului de a li se răspunde la notificarea printr-o decizie motivată.
Pentru considerentele expuse, conform art. 312 C. proc. civ. s-a respins recursul declarat de pârât.
Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., la cererea intimaților-reclamanți, ca urmare a respingerii recursului, recurentul a fost obligat la plata sumei de 1.190 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
| ← ICCJ. Decizia nr. 554/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1693/2008. Civil → |
|---|
