ICCJ. Decizia nr. 4237/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța, la data de 28 iulie 2005, sub nr. 7945/2005, reclamantele G.E. și G.G.M. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, prin Primar, R.A.E.D.P.P. Constanța, D.M., A.A., T.H., D.A., D.P. și D.C., solicitând obligarea acestora să le lase în deplină proprietate și posesie imobilul situat în Constanța, compus din clădire și teren în suprafață de 660 mp; constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate între R.A.E.D.P.P. și T.H., cu nr. 28861 din 22 iulie 1997, D.A., cu nr. 28574 din 29 martie 1997, D.P. și D.C., cu nr. 26953/1996; rezilierea contractelor de închiriere încheiate între aceeași pârâtă și D.M., cu nr. 8424 din 10 iunie 2004 și A.A., cu nr. 8423 din 29 mai 2004.
în motivarea cererii, reclamantele au arătat că imobilul a aparținut autoarei lor, G.I.M., conform actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5076, la grefa Tribunalului Constanța. Casa a fost locuită de părți și de autorii lor până în anul 1943, când a fost rechiziționată de trupele germane, în 1944 fiind rechiziționată de trupele sovietice, iar în anul 1950, fiind preluată de stat în baza Decretului nr. 92/1950.
La decesul lui G.I.M. a rămas ca unic moștenitor fiul acesteia, G.I., care a făcut numeroase demersuri pentru a obține imobilul; G.I. a decedat, rămânând ca moștenitoare reclamantele, în calitate de soție supraviețuitoare și, respectiv, fiică.
După apariția Legii nr. 112/1995, a fost depusă o nouă cerere în revendicarea imobilului, înregistrată la Comisia de aplicare a acestei legi, care nu a fost soluționată. De asemenea, reclamanta G.E. a formulat și notificare în temeiul Legii nr. 10/2001, în prezent, nerezolvată.
Cu toate demersurile părților, apartamentele din imobil au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu încălcarea prevederilor legale ale acestui act normativ; de asemenea, alte apartamente au fost închiriate în anul 2004.
în dosar au depus întâmpinare pârâții T.H., D.A., D.C. și A.A., invocând excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei D.P., decedată la 26 mai 2003; excepția prescripției dreptului la acțiunea având ca obiect nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare; excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în cererea de reziliere a contractelor de închiriere, iar pe fond, respingerea acțiunii.
De asemenea, au depus întâmpinare pârâții RA E.D.P.P. Constanța, care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor pe toate capetele de cerere și excepția inadmisibilității cererii privind rezilierea contractelor de închiriere, iar pe fond, respingerea acțiunii și Municipiul Constanța prin Primar, respectiv Consiliul Local Constanța, care au solicitat precizarea cererii de chemare în judecată în legătură cu aspectele menționate în întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 11370 din 15 decembrie 2005 a Judecătoriei Constanța, s-a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a fost declinată cauza spre competentă soluționare către Tribunalul Constanța, în raport de temeiul juridic al primului capăt de cerere, constând în dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru celelalte cereri, operând prorogarea de competență în favoarea Tribunalului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, secția civilă, sub nr. 828/2006, reclamantele depunând în dosar o cerere precizatoare la fila 15.
Pe parcursul procesului, instanța a admis excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei D.P., a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantelor în ceea ce privește rezilierea contractelor de închiriere încheiate între pârâta R.A.E.D.P.P. și pârâții D.M. și A.A., a admis și excepția prescripției dreptului la acțiune în ceea ce privește cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare, pentru argumentele prezentate în încheierea de ședință din 18 octombrie 2006.
Prin sentința civilă nr. 2361 din 21 noiembrie 2006 a aceleași instanțe, s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța și RA E.D.P.P. Constanța, referitor la cererea în revendicare cu privire la imobilele pentru care au fost încheiate contractele de vânzare-cumpărare cu pârâții T.H., D.A. și D.C. și s-a respins ca atare, cererea respectivă, în contradictoriu cu pârâții menționați; s-a anulat în parte acțiunea, în ceea ce o privește pe pârâta D.P., pentru lipsa capacității procesuale; s-a respins pentru lipsa calității procesuale active a reclamantelor cererea de reziliere a contractelor de închiriere; s-a respins ca prescrisă cererea de constatare a nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare; s-a respins ca nefondată cererea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, R.A.E.D.P.P. Constanța, D.M., A.A., T.H., D.A. și D.C.
Cu privire la acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu pârâții T.H., D.A. și D.C., prima instanță a reținut că aceștia sunt subdobânditori de bună-credință, cu titlu oneros, ai apartamentelor cumpărate, în considerarea aparenței titlului statului și a convingerii lor că imobilele nu au fost revendicate. Ca atare, dreptul pârâților este preferabil în orice condiții, nemaifiind necesară o analiză în concret a titlului invocat de reclamante.
Acțiunea în revendicare formulată în contradictoriu cu Consiliul Local Constanța, Municipiul Constanța, R.A.D.E.P.P., D.M. și A.A., a fost respinsă ca nefondată, în raport de temeiul juridic al cererii, constând în dispozițiile Legii nr. 10/2001. Odată aleasă procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001, persoanele îndreptățite trebuie să urmărească finalizarea acesteia, având acces la instanță doar în condițiile art. 26 alin. (3) și art. 30 alin. (2) din actul normativ în discuție. Astfel, nu se poate formula o acțiune în revendicare întemeiată pe Legea nr. 10/2001 deoarece instanța nu poate recunoaște direct dreptul de proprietate al reclamantelor, în lipsa unei soluții date de către unitatea notificată, care să fie supusă controlului jurisdicțional.
Prin decizia civilă nr. 154/C din 2 mai 2007 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, s-a admis apelul formulat de către reclamante, a fost desființată sentința apelată și s-a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Constanța.
Instanța de apel a constatat că temeiul juridic al acțiunii reclamantelor a fost corect reținut de către prima instanță, ca reprezentând dispozițiile Legii nr. 10/2001. Soluția acestei instanței în legătură cu imposibilitatea promovării unei acțiuni în temeiul acestei legi de către reclamante până la emiterea unei dispoziții supuse controlului jurisdicțional, în condițiile legii speciale, este însă greșită.
Absența răspunsului persoanei juridice deținătoare echivalează cu un refuz de restituire a imobilului, așa încât instanța este competentă să soluționeze pe fond notificarea persoanei îndreptățite, care nu a fost rezolvată de către entitatea competentă, potrivit legii speciale. în acest sens, a fost avută în vedre decizia nr. XX/2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii.
Criticile vizând prescripția dreptului la acțiunea în nulitatea contractelor de vânzare-cumpărare și reținerea greșită a bunei-credințe a cumpărătorilor au fost apreciate ca fiind nefondate, față de data sesizării instanței, raportat la art. 46 din Legea nr. 10/2001, și de probele administrate în cauză.
împotriva acestei decizii civile au declarat recurs G.E. și G.G.M., criticând-o ca nelegală întrucât, în mod greșit, s-a admis excepția prescripției dreptului la acțiune având ca obiect constatarea nulității absolute a contractelor de vânzare-cumpărare și s-a reținut buna-credință a dobânditorilor T.H., D.A. și D.C.
în dosarul de recurs au fost depuse înscrisuri din care rezultă că G.E. a decedat la data de 1 noiembrie 2006 (adresa nr. 2782 din 15 aprilie 2008 emisă de Direcția Județeană Comunitară de Evidență a Persoanelor Brașov, extras din registrul de deces, certificat de deces, certificat de calitate de moștenitor nr. 172 din 14 noiembrie 2006 emis de B.N.P. C.E.).
întrucât, potrivit certificatului de moștenitor sus-menționat, a rezultat că recurenta G.G.M. este unica moștenitoare a defunctei G.E., aceasta participă în proces atât în nume propriu, cât și în calitate de continuatoare a persoanei decedate.
Față de data la care a încetat din viață G.E. și data închiderii dezbaterilor la prima instanță, inclusiv data pronunțării hotărârilor, de către cele două instanțe anterioare, înalta Curte a supus dezbaterii, ca motiv de ordine publică, prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., nulitatea acestora, pentru pronunțarea în contradictoriu cu o persoană decedată, în consecință, lipsită de capacitate de folosință.
Astfel, din înscrisurile enumerate mai sus rezultă că G.E. a decedat la data de 1 noiembrie 2006, anterior închiderii dezbaterilor la prima instanță (2 noiembrie 2006), pronunțarea sentinței fiind amânată de mai multe ori și, cu atât mai mult, anterior pronunțării sentinței civile nr. 2361 din data de 21 noiembrie 2006 a Tribunalului Constanța și pronunțării deciziei nr. 154/C din 2 mai 2007 a Curții de Apel Constanța, ambele hotărâri fiind date în contradictoriu cu o persoană decedată.
Conform art. 41 alin. (1) C. proc. civ., poate să fie parte în judecată, orice persoană care are folosința drepturilor civile.
Aceasta presupune ca persoana respectivă să fie în viață atât la data sesizării instanței, dar și pe parcursul procesului, capacitatea de folosință presupunând tocmai îndeplinirea acestei cerințe.
Conform art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, capacitatea de folosință începe de la nașterea persoanei și încetează la moartea acesteia.
Capacitatea procesuală de folosință, constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații pe plan procesual, reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacității civile și presupune ca partea din proces să fie în viață pe tot parcursul acestuia.
Așa cum s-a arătat, G.E. era decedată la momentul închiderii dezbaterilor la prima instanță, așa încât sentința este lovită de nulitate, fără să poată fi aplicabile dispozițiile art. 243 alin. final, conform cărora, decesul părții nu împiedică pronunțarea hotărârii, dacă a intervenit ulterior închiderii dezbaterilor în dosarul respectiv.
Bineînțeles, și la data pronunțării hotărârilor judecătorești de către prima instanță și instanța de apel, reclamanta era decedată, astfel încât, aceste hotărâri, precum și toate actele de procedură săvârșite de instanțe ulterior decesului reclamantei și în legătură cu această parte, sunt lovite de nulitate absolută, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin urmare, cauza se va trimite spre rejudecare aceluiași tribunal, care va dispune citarea în cauză a moștenitorilor persoanei decedate, în raport și de faptul că reclamanta G.E. a decedat ulterior sesizării primei instanțe, care a avut loc la data de 28 iulie 2005. în speță, după cum deja s-a arătat, moștenitoarea părții sus-menționate este reclamanta G.G.M., care va participa în proces, în dublă calitate.
Pentru aceste argumente, conform dispozițiilor art. 312 alin. (1)-(3) și art. 313 cu referire la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., înalta Curte a admis recursul declarat de recurenta G.G.M., în nume propriu și ca moștenitoare a lui G.E., a casat hotărârile instanței de apel și a primei instanțe, urmând a trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. La pronunțarea acestei decizii, s-au avut în vedere și dispozițiile art. 297 alin. (2) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4192/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4238/2008. Civil → |
|---|
