ICCJ. Decizia nr. 4185/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 5 iulie 2006, reclamanții D.I. și D.F. au chemat în judecată pe pârâții Primarul municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin primar, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților la restituirea imobilului situat în Constanța compus din 700 mp teren și casă de locuit alcătuită din 6 camere sau, în subsidiar, obligarea pârâților la emiterea unei decizii de restituire.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că prin notificarea nr. 3748247 din 3 aprilie 2001 adresată Primăriei Constanța au solicitat restituirea în natură a imobilului menționat, însă nu au primit răspuns de la aceasta.
Lipsa răspunsului echivalează cu refuzul de a le soluționa notificarea, situație în care au formulat prezenta acțiune.
în motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că în timpul căsătoriei lor au dobândit un teren în suprafață de 700 mp situat în municipiul Constanța, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5396 din 4 august 1965 de fostul notariat de stat al regiunii Dobrogea, teren pe care au edificat construcția, în baza autorizației nr. 303 din 29 septembrie 1965.
în baza Decretului nr. 223/1974, cota de 1 din imobil aparținând lui D.I. a fost preluată în proprietatea statului fără plată, conform deciziei nr. 265/1986 a fostului Consiliu Popular al județului Constanța, iar ulterior, prin decizia nr. 528 din 11 noiembrie 1986, s-a preluat și cota-indiviză de V2 din construcție aparținând lui D.F., cu plată, achitându-se acesteia suma de 21.941 lei, terenul aferent de 350 mp trecând fără plată în proprietatea statului.
în acțiune, reclamanții s-au declarat de acord să restituie suma de 21.941 lei, reprezentând contravaloarea cotei de 1 din imobil primită în anul 1986, reactualizată cu indicele de inflație.
Fiind astfel investit, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin sentința nr. 1063 din 31 mai 2007, a admis acțiunea formulată de reclamanți și a obligat pe pârâți să le restituie imobilul format din teren în suprafață de 797,64 mp și construcții în suprafață de 116,02 mp, locuită și magazie în suprafață de 76,56 mp situat în Constanța.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că în speță sunt îndeplinite cerințele art. 1 și art. 2 din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul a fost preluat în mod abuziv de către stat în baza Decretului nr. 223/1974, reclamanții având calitatea de persoane îndreptățite la restituire în conformitate cu prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
Imobilul a fost divizat în două unități locative și este ocupat de persoane fizice în baza unor contracte de închiriere.
Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Constanța care, prin decizia civilă nr. 333/C din 29 octombrie 2007, a respins apelul pârâților ca nefondat.
împotriva acestei din urmă hotărâri, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Constanța și Municipiul Constanța, prin Primar, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Se susține, în esență, că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 care condiționează restituirea în natură de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite. Atâta timp cât legea condiționează restituirea imobilului de rambursarea acestei sume, în mod greșit instanța de apel a apreciat că o atare cerere nefiind formulată în prezenta cauză ea poate fi solicitată pe calea unei acțiuni separate.
Se mai susține de către recurenți că în mod greșit s-a reținut caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat întrucât aceasta s-a realizat cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data preluării, respectiv ale Decretului nr. 223/1974.
Recursul este fondat.
Conform art. 11 din Legea nr. 10/2001, republicată, "Imobilele expropriate și ale căror construcții edificate pe acestea nu au fost demolate se vor restitui în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare".
Dispozițiile articolului citat condiționează așadar restituirea în natură de rambursarea sumei reprezentând valoarea despăgubirii primite. Prevederea legală menționată este imperativă. Atâta timp cât legea condiționează restituirea imobilului de rambursarea acestei sume, în mod nelegal instanța de apel a apreciat că suma plătită reclamantei D.F. drept despăgubire pentru cota-indiviză de 1 preluată de către stat poate fi recuperată doar pe calea unei acțiuni separate în justiție.
Prin urmare, singura modalitate de admitere a acțiunii reclamanților, în acord cu prevederile legale menționate, era cu consecința obligării acestora la restituirea sumei de 21.491 lei primită cu titlu de despăgubiri la data preluării imobilului de către stat, actualizată.
Cea de a doua critică, vizând greșita reținere de către instanțe a nevalabilității titlului statului cu privire la imobilul în discuție, nu poate fi primită.
Prin Decretul nr. 233/1974 nu s-a urmărit satisfacerea unei cauze de utilitate publică, măsura concretizată în acest decret fiind o manifestare a dictaturii comuniste, care nu putea produce efecte juridice legale atâta timp cât contrazicea prevederea unei legi organice, respectiv a art. 481 C. civ.
Conform, art. VI din Legea nr. 213/1998, fac parte din domeniul public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat în proprietatea statului în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării lor de către stat.
Din interpretarea dispozițiilor art. 480 C. civ. rezultă că proprietatea este dreptul unei persoane de a se folosi de un bun, de a-i culege fructele, civile și naturale, și de a dispune de el, adică de a-1 înstrăina iar, potrivit art. 481 C. civ. "nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică și primind o dreaptă și prealabilă despăgubire".
Este de menționat că dreptul de proprietate, ca unul din drepturile fundamentale ale persoanei, a fost ocrotit, pe lângă prevederile menționate în art. 481 din Codul civil român, chiar prin Constituția din 1948, 1952 și 1965.
Dar, acest drept este ocrotit și prin tratatele și convențiile internaționale pe care România le-a ratificat, devenind parte.
Decretul nr. 223/1974 sancționa refuzul cetățenilor români de a se întoarce în țară, prin confiscarea averii imobiliare [art. 2 alin. (2)] precum și pe cei care făceau cerere de plecare definitivă din țară [art. 2 alin. (1)], măsură ce încălca drepturile și libertățile cetățeanului, precum și regimul proprietății. Motivul trecerii imobilelor în proprietatea statului nu era de utilitate publică, ci exprima regulile regimului totalitar dictatorial, de reglementare abuzivă a situațiilor inconvenabile.
Așadar, deciziile nr. 265/1986 și nr. 528/1986 emise de fostul Consiliu popular Constanța în aplicarea unui act normativ a cărui valabilitate nu mai poate fi recunoscută, date fiind imposibilitățile descrise, sunt lovite de nulitate absolută prin încălcarea dispozițiilor imperative ale Codului civil român și ale Constituției în materia proprietății.
Drept urmare, se constată că în mod just, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut nevalabilitatea titlului statului cu privire la imobilul în litigiu și caracterul abuziv al preluării în spiritul art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, republicată.
în consecință, în raport de considerentele expuse, recursul declarat în cauză a fost admis în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a admis apelul pârâților împotriva hotărârii primei instanțe ce a fost schimbată în parte în sensul că restituirea în natură este condiționată de rambursarea de către reclamanți a sumei de 21.941 lei, reprezentând valoarea despăgubirii, actualizată cu coeficientul de actualizare stabilit conform legislației în vigoare.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4790/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4192/2008. Civil → |
|---|
