ICCJ. Decizia nr. 4484/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 4484
Dosar nr. 13034/3/200.
Şedinţa publică din 2 iulie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 12 aprilie 2007, reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte a chemat în judecată pe pârâtul R.V., solicitând restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulaţie în Elveţia pentru o perioadă de cel mult trei ani.
În motivarea cererii, reclamanta a învederat că pârâtul a fost returnat din Elveţia la data de 7 martie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această ţară şi ratificat prin HG nr. 411/1996, situaţie în care devin incidente prevederile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, în temeiul cărora a solicitat admiterea cererii.
Prin sentinţa civilă nr. 693 din 16 mai 2007, Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, a respins ca neîntemeiată cererea reclamantei, reţinând că odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, trebuie aplicate cu prioritate prevederile din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene şi cele ale Directivei nr. 2004/38/CE.
Împotriva sentinţei a declarat apel reclamanta, care a solicitat schimbarea hotărârii şi restrângerea dreptului la liberă circulaţie pe o perioadă de cel mult trei ani justificat de faptul că art. 38 din Legea nr. 248/2005, invocat, al cererii introductive nu condiţionează adoptarea măsurii solicitate decât de returnarea prin acordul de readmisie, nu şi de verificarea procedurii şi condiţiilor în care s-a dispus returnarea.
Adoptarea normei art. 25 din Constituţia României care garantează dreptul la libera circulaţie, cât şi a Protocolului adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, nu înseamnă că dreptul menţionat are un caracter absolut, ci acesta cunoaşte anumite limitări în cazurile şi condiţiile prevăzute în protocol, respectiv în legea internă, Legea nr. 248/2005.
Au fost greşit aplicate prevederile Directivei nr. 2004/38/CE, întrucât Elveţia (stat de pe teritoriul căruia a fost expulzat pârâtul) nu face parte din Uniunea Europeană, astfel încât nu îi pot fi aplicate normele comunitare.
Prin Decizia civilă nr. 770 A din 3 decembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins ca nefondat apelul reclamantei, reţinând că deşi fondată critica privind împrejurarea că Elveţia nu este stat membru al Uniunii Europene, după data de 1 ianuarie 2007, cetăţenii români se bucură de aceleaşi drepturi şi libertăţi ca ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene, ca şi acelora din afara acesteia.
Atâta timp cât pârâtul nu a săvârşit fapte contrare ordinii proteguite prin dispoziţiile legale ce o reglementează, aplicarea măsurii solicitate este exagerată şi disproporţionată în raport de fapta imputată.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, care a susţinut greşita înlăturare de la aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 38 lit. a) şi art. 39 alin. (1) din Legea nr. 248/2005, care constituie temeiuri suficiente pentru admiterea cererii şi restrângerea dreptului la libera circulaţie pe durata solicitată.
S-a arătat că dreptul la libera circulaţie nu este unul absolut, ci el se circumscrie anumitor condiţii de exercitare, aspect ce rezultă atât din prevederile art. 25 şi art. 53 din Constituţie, cât şi legislaţiei drepturilor omului în materie.
Or, în dreptul intern, Legea nr. 248/2005 este cea care stabileşte aceste îngrădiri cărora trebuie să li se supună toţi cetăţenii români, fără deosebire.
Criticile recurentei urmează a fi încadrate [în condiţiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ.] în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., faţă de împrejurarea că se invocă nesocotirea normelor de drept material.
Recursul nu este fondat.
Susţinerea recurentei, în sensul că, singură condiţia returnării intimatului-pârât, pe baza unui acord de readmisie, era suficientă pentru ca, atrăgând aplicabilitatea dispoziţiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, să impună aplicarea măsurii restrângerii dreptului la libera circulaţie, ignoră normele drepturilor omului în materie.
Astfel, dispoziţiile legale invocate, din legislaţia internă, vin în conflict cu prevederile art. 2 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Aceasta, în condiţiile în care, norma internă impune drept singură condiţie de restrângere a dreptului la libera circulaţie, ca persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza acordului de readmisie, în timp ce în paragraful 3 al art. 2 din Protocolul nr. 4 se prevede că „exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, siguranţa publică, menţinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
Paragraful 4 al aceluiaşi articol, prevede că dreptul la libera circulaţie poate face obiectul unor restrângeri, dacă acestea „sunt justificate de interesul public într-o societate democratică".
Or, în speţă existenţa unor astfel de motive care să impună restrângerea libertăţii de circulaţie, nu pot rezulta în mod suficient din faptul însuşi al expulzării, determinat de şederea ilegală pe teritoriul altui stat, pentru că ar însemna nesocotirea normelor legale invocate şi ca principiul proporţionalităţii în adoptarea măsurii analizate să nu mai intereseze, şi astfel să fie ignorate exigenţele normei europene.
De aceea, în conflictul dintre norma internă şi cea europeană, trebuie acordată prevalenţă acesteia din urmă, potrivit principiului preeminenţei acestei norme faţă de norma corespunzătoare din dreptul intern.
La această interpretare obligă dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora, „dacă există neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, cu prioritate reglementările internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile".
Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul dedus judecăţii va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Direcţia Generală de Paşapoarte împotriva deciziei nr. 770 A din 3 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 iulie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4942/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4509/2008. Civil → |
|---|
