ICCJ. Decizia nr. 5045/2008. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5045
Dosar nr. 7435/111/200.
Şedinţa publică din 18 septembrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 625/c din 18 septembrie 2007, Tribunalul Bihor a respins acţiunea formulată de reclamanţii M.Ş. şi M.F. în contradictoriu cu pârâţii Primarul Municipiului Oradea şi Primăria Municipiului Oradea. A fost admisă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor cu privire la capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare nr. 1326 din 27 noiembrie 1996 şi, în consecinţă, a fost respinsă ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanţi, în contradictoriu cu pârâţii C.T.M. şi C.L., obligându-i pe reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că reclamanţii au formulat notificarea nr. 103 din 22 mai 2001 prin care au solicitat despăgubiri băneşti pentru imobilul preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 223/1974, situat în Oradea, înscris în C.F. 15815 Oradea, nr. top. 5894/38.
Prin Decizia nr. 585 din 7 decembrie 1987 a fostului Consiliu Popular al Judeţului Bihor s-a dispus trecerea fără plată a imobilului proprietatea reclamanţilor în proprietatea Statului Român.
Prin Hotărârea nr. 177 din 19 septembrie 1997, emisă de Comisia Judeţeană Bihor pentru aplicarea Legii nr. 112/1995, s-au acordat reclamanţilor pentru imobilul în litigiu despăgubiri în sumă de 83.609.773 lei, despăgubiri care nu au fost plătite acestora, aşa cum rezultă din răspunsul D.G.F.P. Bihor nr. 3658 din 26.01.2004.
S-a mai reţinut că reclamanţii au mai formulat o notificare cu nr. 129683/A din 12 septembrie 2005, prin care au solicitat restituirea în natură peste termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, iar cât priveşte Legea nr. 247/2005, invocată în notificare, prin acest act normativ nu s-a prevăzut un termen pentru depunerea notificărilor la Legea nr. 10/2001, ci numai pentru cererile formulate în temeiul legii fondului funciar, Legea nr. 18/1991.
Referitor la notificarea nr. 103/2001, depusă în termenul legal prevăzut de lege, instanţa a reţinut că prin aceasta reclamanţii au solicitat doar acordarea de despăgubiri pentru imobilul proprietatea lor, reprezentând în natură casă, de asemenea, au solicitat despăgubiri şi pentru terenul aferent, în suprafaţă de 100 mp.
Prin Decizia contestată s-a propus acordarea de despăgubiri reclamanţilor în condiţiile Legii nr. 10/2001 pentru imobilul construcţie, iar cu privire la teren s-a reţinut că aceştia au avut doar un drept de folosinţă.
Referitor la acest aspect, instanţa a mai reţinut şi că, într-adevăr, aşa cum a rezultat din situaţia de carte funciară, reclamanţii au avut doar un drept de folosinţă asupra a 100 mp teren, înscris în foaia de sarcini.
Cu toate că potrivit Legii nr. 58/1974, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi cu privire la imobilul în litigiu, terenul a fost trecut în proprietatea Statului Român, instanţa a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada că, odată cu cumpărarea imobilului-casă ar fi dobândit un drept de proprietate şi cu privire la teren, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter reparator.
S-a mai reţinut că imobilul-casă a fost înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 1326 din 27 noiembrie 1996 pârâţilor C.L. şi C.T.M. care, ulterior şi-au înscris dreptul de proprietate în C.F. 15815 Oradea, nr. top. 5894/38, sub B. 8,9 cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, în baza încheierii C.F. 6391 din 4 martie 1997.
Analizând excepţia prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor în ceea ce priveşte cererea prin care au solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu, excepţie invocată de pârâţii C.L. şi C.T.M., instanţa de fond a reţinut că, potrivit art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 modificată şi republicată, „prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, dreptul la acţiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a prezentei legi, care a fost prelungit succesiv cu câte trei luni prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr. 145/2001, până la data de 14 august 2002, or, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi a fost înregistrată la data de 21 noiembrie 2006, peste termenul prevăzut de lege, motiv pentru care instanţa a apreciat ca fiind întemeiată excepţia şi, în consecinţă, a respins ca prescrisă acţiunea reclamanţilor pentru capătul de cerere privind anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de pârâţi în temeiul Legii nr. 112/1995.
S-a reţinut şi că, fiind un termen de prescripţie, susceptibil de suspendare şi întrerupere, reclamanţii nu au făcut dovada vreunui motiv de suspendare sau întrerupere a acestui termen.
Astfel, instanţa a apreciat ca temeinică şi legală dispoziţia contestată de către reclamanţi, motiv pentru care a dispus respingerea, ca nefondată, a acţiunii formulată de reclamanţi.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanţii, solicitând admiterea lui şi restituirea în natură a imobilului.
Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă, prin Decizia civilă nr. 486/2007 – A din 6 decembrie 2007, a admis apelul, a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a constatat îndreptăţirea acestora la despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 468 mp înscris în C.F. 15815 Oradea, sens în care a dispus modificarea dispoziţiei nr. 3834 din 20 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea, astfel încât să se acorde despăgubiri, atât pentru construcţii, cât şi pentru terenul identificat administrativ ca fiind situat în Oradea, şi înscris în C.F. 15815 Oradea.
Instanţa a reţinut, în privinţa terenului, că în mod greşit instanţa de fond a respins acţiunea considerând că terenul a fost doar în folosinţa reclamanţilor şi că aceştia nu sunt îndreptăţiţi la măsuri reparatorii, pentru că Legea nr. 58/1974 era o lege abuzivă care prevedea că, în caz de înstrăinare prin acte între vii de imobile, terenul trece în proprietatea statului.
S-a reţinut că şi terenul a fost proprietatea reclamanţilor în momentul cumpărării lui în anul 1981 şi că intabularea statului pe acest teren s-a făcut în baza unui act normativ abuziv.
Instanţa a constatat că, în prezent, terenul fiind în proprietatea pârâţilor C., care au cumpărat şi casa aflată pe el şi, întrucât nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a acestora încheiat cu statul nu mai poate fi analizată, din cauză că a intervenit prescripţia dreptului la acţiune, aşa cum s-a arătat mai sus şi în mod corespunzător, nici restituirea în natură nu mai este posibilă; s-a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri şi pentru terenul în litigiu în suprafaţă de 468 mp, nu doar pentru casă, cum s-a dispus prin dispoziţia primarului, sens în care s-a dispus completarea acesteia.
Această decizie a fost atacată cu recurs de către reclamanţi şi de către pârâtul Primarul Municipiului Oradea.
Prin recursul declarat, reclamanţii îşi exprimă nemulţumirea pentru că nu le-a fost restituit în natură imobilul, invocând art. 1, art. 2 din Legea nr. 10/2001 şi art. 1, art. 2, art. 6 din Legea nr. 247/2005.
Primarul Municipiului Oradea, prin recursul promovat, arată că Decizia recurată este nelegală şi solicită a fi examinată prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea atacată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii. S-a susţinut că, potrivit situaţiei de C.F. 15815 Oradea, asupra imobilului cu nr. 5894/38, reprezentând în natură casă, a fost intabulat dreptul de proprietate al reclamanţilor sub B 4 – 5 cu titlu de cumpărare, în cotă de 1/1, iar asupra suprafeţei de 100 mp teren, sub C 12, s-a intabulat un drept de folosinţă al reclamanţilor.
Pârâtul a arătat că reclamanţii au cumpărat de la P.V. şi P.A., de sub B 2 – 3, doar casa, terenul trecând la Statul Român în temeiul Legii nr. 58/1974.
Deci, chiar dacă actul în baza căruia terenul a fost preluat de Statul Român a fost abuziv, preluarea s-a făcut de la proprietarii de sub B 2 – 3, nicidecum de la reclamanţi.
Mai mult, aceştia nu au făcut dovada că odată cu cumpărarea imobilului – casă ar fi dobândit un drept de proprietate şi cu privire la teren, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter reparator, iar prin notificarea formulată, reclamanţii solicită în mod expres despăgubiri pentru 100 mp, ca teren aferent casei.
Deşi prin Dispoziţia nr. 3834 din 20 octombrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Oradea s-a soluţionat notificarea nr. 103/2001, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcţie, cu privire la teren reţinându-se că petenţii au avut doar un drept de folosinţă pentru 100 mp, totuşi, instanţa de apel a dispus modificarea dispoziţiei, astfel încât să se acorde despăgubiri atât pentru construcţii, cât şi pentru teren.
Recursul reclamanţilor urmează a fi respins ca nefondat pentru următorul considerent.
Analizând argumentele invocate de reclamanţi, Înalta Curte constată că recursul acestora nu cuprinde motive de critică propriu-zisă cu privire la Decizia atacată, motive care să poată fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.
Potrivit prevederilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute la pct. 1-9.
Or, nici una din susţinerile reclamanţilor nu se poate circumscrie dispoziţiilor sus amintite.
Aceştia, în esenţă, reiau susţinerile din apel, exprimându-şi nemulţumirea pentru că nu s-a dispus restituirea în natură a imobilului în litigiu.
Acest aspect a fost corect rezolvat de instanţa de fond, care a reţinut că dispoziţia contestată, emisă de Primarul Municipiului Oradea, este temeinică şi legală, întrucât prin aceasta s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul – construcţie, iar cu privire la teren s-a reţinut că reclamanţii au avut doar un drept de folosinţă.
În consecinţă, recursul reclamanţilor va fi respins.
În ceea ce priveşte recursul declarat de Primarul Municipiului Oradea, acesta urmează a fi admis pentru cele ce succed.
Decizia pronunţată de Curtea de Apel Oradea este nelegală şi, în consecinţă, va fi casată, iar sentinţa instanţei de fond va fi păstrată ca temeinică şi legală.
Instanţa de apel a greşit prin soluţia dată, întrucât a constatat îndreptăţirea acestora la despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 468 mp, dispunând modificarea dispoziţiei Primarului în acest sens.
Înalta Curte constată că, în speţă, prin Dispoziţia Primarului Municipiului Oradea nr. 3834 din 20 octombrie 2006 s-a soluţionat corect notificarea nr. 103 din 22 mai 2001, privind imobilul în litigiu, propunându-se acordarea de despăgubiri pentru construcţie, iar cu privire la teren s-a reţinut că reclamanţii au avut numai un drept de folosinţă pentru 100 mp.
Cu privire la acest aspect, instanţa de fond a reţinut corect că, deşi potrivit Legii nr. 58/1974, în vigoare la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanţi cu privire la imobilul în litigiu, terenul a fost trecut în proprietatea Statului Român, reclamanţii nu au făcut dovada că odată cu cumpărarea imobilului casă, ar fi dobândit un drept de proprietate şi cu privire la teren, în condiţiile în care Legea nr. 10/2001 este un act normativ cu caracter reparator.
Imobilul – casă, situat în Oradea, a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 1326 încheiat la data de 27 noiembrie 1996, prin care a fost înstrăinat pârâţilor C.L. şi C.T.M. în baza Legii nr. 112/1995 şi care, ulterior şi-au înscris dreptul de proprietate în C.F. 15815 Oradea, nr. top. 5894/38, sub B. 8, 9, cu titlu de cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, în baza Încheierii C.F. 6391 din 4 martie 1997.
În ceea ce priveşte notificarea cu nr. 129683/A din 12 septembrie 2005, formulată prin mandatar N.I., se constată că prin aceasta s-a solicitat restituirea în natură peste termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prelungit succesiv prin OUG nr. 109/2001 şi OUG nr.145/2001.
În concluzie, soluţia prin care Curtea de Apel Oradea a constatat îndreptăţirea reclamanţilor la despăgubiri şi pentru terenul în suprafaţă de 468 mp este nelegală, ea urmând a fi desfiinţată, iar sentinţa Tribunalului Bihor va fi păstrată.
Faţă de cele mai sus exprimate, recursul pârâtului va fi admis, Decizia atacată se va casa şi sentinţa tribunalului va fi menţinută, iar recursul reclamanţilor se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Oradea împotriva deciziei nr. 486/2007 A din 6 decembrie 2007 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia civilă mixtă.
Casează Decizia atacată şi menţine sentinţa civilă nr. 625/c din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Bihor, secţia civilă.
Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanţii M.F. şi M.Ş. împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5046/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5026/2008. Civil → |
|---|
