ICCJ. Decizia nr. 5056/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 597/C/2007 din 29 iunie 2007 Tribunalul Bihor a respins acțiunea formulată de reclamanta K.I. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Salonta, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001.
Instanța de fond a reținut, pentru a pronunța această soluție, că, în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, termen ce a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, iar potrivit dispozițiilor art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea acestui termen atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent.
Termenul de 6 luni nu este un termen de prescripție extinctiv pentru a fi supus instituției repunerii în termen, iar reclamanta nu a depus notificarea până la data de 14 februarie 2002.
Reclamanta a declarat apel împotriva acestei sentințe, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței în sensul de a se dispune repunerea sa în termenul legal, obligarea intimatei să-i soluționeze cererea privind acordarea de despăgubiri în natură pentru imobilul în litigiu, casă cu teren în suprafață de 820 mp.
Curtea de Apel Oradea, prin decizia civilă nr. 481/2007-A din 29 noiembrie 2007, a admis apelul reclamantei și a schimbat în tot sentința, în sensul că a admis cererea reclamantei și, în consecință, a dispus repunerea acesteia în termenul legal de formulare a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001 și a obligat Primăria Municipiului Salonta la soluționarea notificării reclamantei.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că cererea reclamantei este întemeiată în raport cu dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ., întrucât a fost introdusă în termen de 15 zile de la încetarea împrejurărilor care au împiedicat-o pe reclamantă să formuleze cererea înăuntrul termenului prevăzut de art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că, în ceea ce privește natura împiedicării, potrivit probelor testimoniale administrate în cauză și a înscrisurilor existente la dosar, reclamanta a dovedit că a fost în imposibilitate de a formula cererea, dat fiind că, începând cu anul 2000, datorită unor probleme de sănătate, a fost frecvent internată în spitale, inclusiv la Spitalul nr. 6 din Oradea, pentru probleme neurologice, starea sănătății nepermițându-i să facă deplasări decât cu mare dificultate, chiar și în interiorul locuinței, doar cu un cadru metalic, iar o perioadă de aproximativ 2 ani a fost internată și într-un azil de bătrâni din Salonta.
S-a dovedit că spitalizările reclamantei au durat până aproximativ la sfârșitul lunii octombrie 2007.
împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în esență, prin motivele formulate, pârâta a susținut că termenul de 6 luni nu este un termen de prescripție extinctivă pentru a fi supus instituției repunerii în termen și că, raportat la reținerea instanței cu privire la aplicarea prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora "neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune astfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei", se impune a se preciza faptul că instanța de apel a omis a avea în vedere că legea specială, Legea nr. 10/2001 nu prevede o astfel de posibilitate ca și cea avută în vedere de instanța de apel.
Recursul se va admite pentru cele ce urmează.
Prin soluția pronunțată, instanța de apel a reținut greșit aplicarea în cauză a prevederilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.
Termenul la care se referă art. 21 din Legea nr. 10/2001 nu este un termen de prescripție extinctivă, pentru a fi supus instituției repunerii în termen.
El este un termen de decădere, iar nerespectarea lui atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, așa cum corect a reținut prima instanță.
Curtea de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, deoarece a ajuns la o concluzie contrară și a dispus repunerea reclamantei în termenul de formulare a notificărilor în baza Legii nr. 10/2001, reținând și natura împiedicării reclamantei de a formula notificarea în termenul legal prin problemele de sănătate pe care le-a avut.
în consecință, decizia curții de apel a fost casată, iar hotărârea instanței de fond a fost menținută ca legală și temeinică.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5044/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5059/2008. Civil → |
|---|
