ICCJ. Decizia nr. 5340/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș sub nr. 166/102 din 18 ianuarie 2007, reclamanta U.M.I. a chemat în judecată Primăria Zău de Câmpie, solicitând anularea dispoziției nr. 1034 din 15 decembrie 2006 emisă de Primar, pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de dispoziție de restituire în privința imobilelor care au aparținut antecesorilor reclamantei.
Prin sentința civilă nr. 831 din 28 mai 2007 Tribunalul Mureș a respins contestația formulată ca nefondată.
în considerentele hotărârii s-a reținut că, notificarea a fost depusă tardiv, peste termenul legal prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001 (acesta îndeplinindu-se în luna februarie 2002), astfel încât este corectă soluția conținută de dispoziție, de respingere a notificării pe acest aspect.
S-a reținut, de asemenea, că prevederile Legii nr. 247/2005 nu fac referire la instituirea unei prorogări a termenului de depunere a notificărilor și, pentru a se putea eventual considera că suntem în prezența unui termen în care să poată fi formulate notificările, acestea ar trebui să se refere la situații reglementate prin Legea nr. 247/2005 și care nu au fost reglementate de Legea nr. 10/2001.
Conform înscrierii din C.F. nr. 293 Zău de Câmpie, B+2, preluarea imobilelor s-a făcut în temeiul Legii nr. 187/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, a Regulamentului nr. 4/1945, pentru înfăptuirea reformei agrare, prin urmare, o astfel de preluate fiind reglementată de prevederile art. 2 lit. h), i) din Legea nr. 10/2001, așa încât nu se poate vorbi de o nouă ipoteză introdusă de Legea nr. 247/2005, referitoare la categoriile de imobile preluate abuziv.
împotriva sentinței a declarat apel reclamanta care a arătat că solicită restituirea în natură a mai multor imobile situate în comuna Zău de Câmpie, care au aparținut antecesorului U.B.Ș. (din C.F. 9 zău - B+1 și CF 293 Zău B+1).
în acest sens a fost transmisă o notificare în temeiul Legii nr. 247/2005, așa încât, fiind vorba despre noi dispoziții legale nu se putea aprecia asupra tardivității cererii. Dacă totuși s-ar aprecia că sunt aplicabile prevederile Legii nr. 10/2001, atunci tardivitatea trebuia admisă cu privire la supraedificate, iar cu privire la terenuri, să se constate că s-au depus toate actele necesare în termen legal și ca atare, ele pot fi restituite pe vechiul amplasament.
Prin decizia civilă nr.7/A din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș, a admis apelul, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că notificarea a fost transmisă de către reclamantă la 28 noiembrie 2005 și că, deși Legea nr. 247/2005 nu face referire la instituirea unei prorogări a termenului de depunere a notificărilor, pentru a considera totuși, că suntem în prezența unui astfel de termen, de transmitere a notificărilor, ar trebui să fie vorba de situații reglementate de Legea nr. 247/2005 și care nu au fost reglementate anterior, prin Legea nr. 10/2001.
Pe acest aspect, s-a reținut că în privința imobilelor ce fac obiectul art. 16 din Legea nr. 10/2001, modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005, dă posibilitatea restituirii acestora în natură, ceea ce înseamnă că este vorba de o situație nou reglementată și că persoana îndreptățită poate depune notificare în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005.
Totodată, s-a constatat că instanța nu a verificat pe bază de expertiză de specialitate, dacă imobilele solicitate se încadrează în dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001 (fiind cert, cel puțin în situația imobilului Castel - Centru de Plasament, cu teren aferent de 17.740 mp, că aparține domeniului public al județului)
Față de aceste considerente, s-a apreciat că prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, ceea ce atrage incidența art. 297 C. proc. civ. și soluția de desființare cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
împotriva deciziei a declarat recurs Primăria comunei Zău de Câmpie, prin Primar, criticând-o pentru nelegalitate sub următoarele aspecte:
- Decizia a depășit atribuțiile puterii judecătorești, prin aceea că a adăugat la lege, atunci când a considerat că Legea nr. 247/2005 reglementează o situație nouă, instituind principiul restituirii în natură și a imobilelor care cad sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001 (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).
Astfel, s-a apreciat greșit că pentru astfel de situații legea a operat o repunere în termenul de transmitere a notificării . în realitate, acest act normativ (Legea nr. 247/2005) operează o repunere doar în termenul de formulare a cererilor în materie de fond funciar.
- Decizia se sprijină pe motive străine de natura pricinii (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.) întrucât, făcând abstracție de obiectul principal al cauzei, își fundamentează soluția pe aspecte legate de imobilul Castel - Centru de Plasament, care nu a făcut obiectul dispoziției contestate.
- Actul dedus judecății (respectiv, dispoziția emisă de primar), a fost interpretat greșit, schimbându-i-se înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic, ceea ce atrage incidența art. 304 pct. 8 C. proc. civ.
în acest sens, s-a susținut că dispoziția nu s-a pronunțat și asupra imobilului-castel, primăria nefiind unitate deținătoare în înțelesul legii cu privire la acesta. Totuși, instanța a reținut în considerente că cel puțin respectivul imobil ar intra sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001 și ar determina pe cale implicită curgerea unui nou termen pentru depunerea notificării.
- Hotărârea este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) întrucât a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare apreciind în mod greșit că nu s-a intrat în cercetarea fondului, deși Legea nr. 10/2001 nu conține prevederi care să instituie o repunere în termenul de a solicita măsuri reparatorii pentru imobile ce intră în sfera de reglementare a acestui act normativ.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale active a secretarului comunei Zău de Câmpie, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, întrucât preluarea imobilelor s-a realizat în mod abuziv, așa încât Legea nr. 247/2005, care a modificat Legea nr. 10/2001 i-a justificat demersul de a solicita restituirea bunurilor.
în ce privește excepția invocată, supusă analizei de către instanță în mod prioritar, se va reține caracterul neîntemeiat al acesteia, în condițiile în care exercitarea căii de atac s-a făcut de către persoana abilitată legal în acest sens (respectiv, primarul), împrejurarea că cererea de recurs este semnată și de secretarul primăriei neavând consecințe pe planul calității procesuale a acestuia (în sensul că nu îl transformă în parte în proces) și nici asupra valabilității cererii de recurs.
Examinând criticile de nelegalitate formulate, înalta Curte urmează să constate caracterul fondat al acestora, în sensul următoarelor considerente:
- Apreciind că prima instanță nu a realizat în mod eronat o judecată a fondului, instanța de apel a stabilit că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 (astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001) referitoare la transmiterea notificării înăuntrul termenului de decădere de 1 an (ca urmare a celor două prorogări succesive menționate), termen împlinit la 14 februarie 2002.
Aceasta, întrucât Legea nr. 247/2005 aduce prin dispozițiile sale și reglementarea unor situații juridice noi, care nu au fost avute în vedere de cadrul normativ oferit de Legea nr. 10/2001, cum se întâmplă în ipoteza imobilelor prevăzute de art. 16.
Ca atare, pentru asemenea imobile, termenul de transmitere a notificării ar începe să curgă de la intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005 (respectiv, 25 iulie 2002), astfel încât în speță, notificarea înaintată la 28 noiembrie 2005 apare ca fiind înăuntrul termenului legal.
Un asemenea raționament al instanței este greșit și adaugă normelor legii.
Astfel, Legea nr. 247/2005 nu instituie o repunere în termenul de transmitere a notificărilor pentru imobilele ce intră în sfera de reglementare a Legii nr. 10/2001, cum în mod eronat reține instanța de apel.
împrejurarea că sunt aduse modificări dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, sub aspectul posibilității de restituire în natură a imobilelor ce intră sub incidența acestui text și pentru care anterior măsurile reparatorii puteau fi stabilite doar prin echivalent, nu înseamnă și că a fost instituit un nou termen pentru formularea cererii de restituire.
Modalitatea de valorificare a acestei noi posibilități legale este cea oferită de dispozițiile art. II din Titlul I al Legii nr. 247/2005, respectiv, atacarea deciziilor/dispozițiilor având ca obiect acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele prevăzute la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, emise până la data intrării în vigoare a noii legi și nevalorificate, în termen de 12 luni de la intrarea în vigoare a legii.
Este vorba așadar, de o repunere în termenul de exercitare a căii de atac împotriva unor astfel de acte ale unităților deținătoare, iar nu de o repunere în termenul de transmitere a notificărilor.
Altfel spus, ipoteza avută în vedere este aceea a epuizării procedurii prealabile, noua dispoziție legală putând să-și găsească aplicabilitatea în cadrul procedurii judiciare, supunând controlului judecătoresc, ca expresie a aplicării imediate a legii noi, posibilitatea restituirii în natură a imobilelor, în locul măsurilor reparatorii prin echivalent.
Ignorând această prevedere legală expresă și apreciind , pe cale de interpretare, că, fiind reglementată o situație juridică nouă (sub aspectul modalității de reparație), atunci trebuie considerat că are loc și o repunere în termenul de transmitere a notificării, instanța de apel a interpretat și aplicat greșit legea (adăugând la aceasta în mod nepermis).
în consecință, soluția este lipsită de temei legal, ceea ce atrage incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în baza căruia recursul va fi admis și modificată decizia în sensul respingerii apelului ca nefondat și menținerii astfel, a soluției primei instanțe (de respingere a contestației, având în vedere tardivitatea transmiterii notificării).
Față de aspectul de nelegalitate reținut și care a dus la modificarea deciziei, analiza celorlalte motive de recurs, formulate cu referire la dispozițiile art. 304 pct. 4, 7 și 8 C. proc. civ., devine lipsită de obiect (mai ales în condițiile în care argumentele aduse în cadrul acestora se subsumau, în cea mai mare parte, aspectelor de nelegalitate încadrabile în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5573/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5454/2008. Civil → |
|---|
