ICCJ. Decizia nr. 5271/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 216 din 13 februarie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamanta C.V.E. împotriva pârâtei Primăria Municipiului București și a dispus modificarea în parte a dispoziției nr. 3939 din 21 februarie 2005, emisă de Primarul General, în sensul că pentru terenul în suprafață de 187 mp, imposibil de restituit în natură s-a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit disp. art.16 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
A fost respinsă cererea pentru restituirea în natură a terenului.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 673 din 19 octombrie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul Municipiului București împotriva sentinței civile nr. 216 din 13 februarie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata C.V.E.
Instanța de apel a reținut ca nefondat apelul declarat de Municipiul București, deoarece instanța de fond a stabilit că valoarea despăgubirilor va fi evaluată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor de către evaluatori special desemnați și că despăgubirile stabilite de pârât reprezintă numai o propunere, fiind evident că pârâtul trebuie să trimită dosarul respectivei Comisii, fără să fie necesară obligarea sa prin hotărâre judecătorească să urmeze procedura legală.
De altfel, apelul este și lipsit de interes și modificarea hotărârii în sensul propus de pârât, de a fi obligat numai să înainteze dosarul către Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor este lipsită de consecințe, așa cum rezultă din hotărârea analizată anterior.
Prin decizia nr. 48 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis cererea completatoare a dispozitivului deciziei civile nr. 673 din 19 octombrie 2007 a aceleiași instanțe, în sensul că a obligat apelanta Primăria Municipiului București la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată către intimata C.V.E.
împotriva deciziei nr. 673 din 19 octombrie 2007 a Curții de Apel București, secția IV-a civilă, și împotriva deciziei nr.48 din 25 ianuarie 2008 a aceleiași instanțe a declarat recurs în termen pârâtul Municipiul București prin Primarul General care, invocând motivul prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că, în mod greșit instanța de apel a respins calea de atac exercitată, în condițiile în care s-au aplicat greșit prevederile Legii nr. 247/2005, nefiind avute în vedere disp. art. 16 alin. (l).
Se arată că, atât instanța de fond cât și cea de apel ar fi trebuit numai să oblige apelantul să înainteze dosarul Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Recurentul afirmă că, în cazul de față erau aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 și, având în vedere aceste dispoziții, instanța nu putea să admită acțiunea și să oblige recurentul să acorde intimatei măsuri compensatorii sub forma despăgubirilor bănești.
Se mai susține că, instanța avea posibilitatea să stabilească ea modalitatea prin care să se acorde măsurile reparatorii.
în fine, o ultimă critică se referă la greșita completare a dispozitivului hotărârii instanței de apel, prin care apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată față de intimată.
Recursul este nefondat.
în mod eronat susține recurentul că în speță ne află în una dintre situațiile prev. de art. 16 din Legea nr. 247/2005 și că dosarul trebuia înaintat împreună cu dispoziția Primarului General, Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
La momentul emiterii dispoziției nr. 3939/2005, Legea nr. 247/2005 nu era în vigoare și reclamanta a utilizat de calea pusă la dispoziție de art. 26 din Legea nr. 10/2001, nemodificată, pentru a ataca actul considerat nelegal, având în vedere că prin dispoziție s-a constatat imposibilitatea de restituire în natură a terenului în suprafață de 187 mp, situat în București, și s-a stabilit valoarea echivalentă, iar modalitatea reparatorie prin echivalent a fost stabilită, fie sub forma titlurilor de valoare nominală, fie sub forma acțiunilor la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital.
în ceea ce privește critica pe care recurentul o face, în sensul că instanța ar fi putut ea să stabilească modalitatea în care să se acorde măsurile reparatorii, se susține că și aceasta este nefondată.
în acest sens, practica judiciară a stabilit că instanța de judecată, exercitând controlul judecătoresc prin verificarea temeiniciei și legalității dispoziției sau deciziei motivate, emisă de către unitatea investită cu soluționarea notificării, se poate substitui entității deținătoare ori abilitată prin lege și poate stabili modul de soluționare a notificărilor cu care a fost investită.
Nu se poate reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a textului de lege invocat de recurent, din moment ce actul juridic ce a determinat promovarea cererii de chemare în judecată a fost emis înainte de apariția actului normativ a cărui așa-zisa "aplicare greșită" se invocă.
Și critica referitoare la completarea dispozitivului deciziei de către instanța de apel este nefondată, deoarece instanța investită cu cererea completatoare a făcut verificările de rigoare în dosarul cauzei și în caietul grefierului de ședință și a constatat că intimata a solicitat plata cheltuielilor de judecată.
Constatându-se de către instanță veridicitatea susținerilor intimatei și dovada cheltuielilor de judecată solicitate, care reprezintă onorariul de avocat, în mod corect apelanta a fost obligată să plătească intimatei C.V.E. suma de 1000 RON, cu acest titlu.
Față de considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5263/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5245/2008. Civil → |
|---|
