ICCJ. Decizia nr. 6245/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 17 noiembrie 2004, I.O.M., prin reprezentanții săi legali I.V. și I.A., au solicitat instanței, în contradictoriu cu A.G., U.G., V.O., Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui obligarea pârâților, în solidar, la plata sumelor de 0,5 miliarde lei daune materiale, 1,5 miliarde lei daune morale precum și a sumei de 500 Euro lunar rentă viageră, ce urmează a fi achitată de la data săvârșirii infracțiunii.
în motivarea cererii, întemeiată pe dispozițiile art. 998,art. 1003 și urm. C. civ., reclamanta a învederat că în ziua de 3 martie 1996 a fost victima unui accident de circulație produs din culpa pârâților, persoane fizice, în urma căruia a suferit leziuni traumatice ireversibile ce i-au cauzat o infirmitate fizică permanentă, prin pierderea unui organ, respectiv splina, cu consecințe în timp asupra calității vieții și capacității de muncă.
Tot astfel, se mai arată, pârâții persoane juridice, în calitate de organe ale statului abilitate să soluționeze dosarul penal întocmit în cauză, au dat dovadă de o pasivitate condamnabilă, privând-o pe reclamantă, timp de 9 ani, de posibilitatea de a acționa pe cale civilă împotriva autorilor accidentului.
Investit în primă instanță, Tribunalul Vaslui, prin sentința civilă nr. 792 din 15 noiembrie 2005 a admis în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții A.G. și U.G., pe care i-a obligat, în solidar, să plătească reclamantei suma de 50.000 lei (RON) cu titlu de daune morale.
A respins celelalte pretenții, precum și acțiunea formulată de reclamantă în contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui.
S-a luat act de renunțarea reclamantei la judecată în contradictoriu cu pârâtul V.O.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că urmare evenimentului rutier produs la data de 3 martie 1996, când autoturismele conduse de pârâții A.G. și U.G. au intrat în coliziune, pe raza comunei Muntenii de Jos, județul Vaslui, obturând sensul de mers pe care rulau și alte autovehicule și producând ciocniri în lanț, au decedat două persoane și au fost rănite grav alte patru, printre care și reclamanta I.O.M. care a suferit leziuni traumatice de tipul rupturii de splină cu hemiperitoneu masiv, fractură cominutivă femur stâng și plagă zdrobită gamba stângă.
Toate aceste vătămări corporale au necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale și practicarea splenectomiei, urmare traumatismelor suferite reclamanta rămânând, potrivit opiniei specialiștilor, cu infirmitate fizică permanentă.
S-a mai reținut că, din ansamblul probelor administrate, care au reconstituit dinamica accidentului, a rezultat că cei doi pârâți conduceau cu viteze mari, neadaptate la condițiile carosabilului, ceea ce a condus la pierderea controlului asupra autoturismelor, ce au dobândit autonomie în deplasare, și au intrat în coliziune, unul din acestea obturând banda șoselei pe care circula autoturismul condus de V.O.
Chiar dacă organele de cercetare penală nu au putut stabili cu certitudine gradul de vinovăție al celor implicați în producerea evenimentului rutier, neputându-se stabili exact cine a generat, prin fapta sa culpabilă, accidentul, instanța a concluzionat că răspunderea acestora poate fi atrasă, în condițiile art. 1000 C. civ.
Astfel, s-a stabilit că la producerea accidentului au concurat faptele ambilor pârâți, prin aceea că indiferent de cine a pătruns pe contrasens, celălalt nu avea viteza adecvată pentru a-l evita pe cel care a intrat pe sensul său de mers, ajungându-se astfel la producerea coliziunii, din momentul ciocnirii cei doi pârâți, pierzând controlul autoturismelor.
Cât privește daunele materiale solicitate de reclamantă, cererea a fost respinsă pe considerentul că nu s-au dovedit prin nici un mijloc de probă, cheltuielile ocazionate de spitalizare și administrarea medicației adecvate fiind suportate de unitățile medicale.
Cât privește cererea vizând despăgubirile periodice și aceasta a fost respinsă pe considerentul că, chiar dacă reclamanta a rămas cu o infirmitate fizică permanentă, în condițiile în care aceasta este minoră, criteriile de stabilire vizează împrejurări de fapt care țin de situația persoanei vătămate, îngrijirile pe care trebuie să le primească, cheltuielile și eforturile suplimentare ce trebuiesc făcute, aspecte care de asemenea nu au fost dovedite.
Instanța a apreciat însă că, față de afecțiunile suferite de reclamantă, suferința cauzată ca urmare a producerii accidentului și a intervenției chirurgicale ce a urmat, atitudinea de indiferență a pârâților, acesteia i s-a cauzat un prejudiciu moral al cărui cuantum solicitat prin cererea introductivă, este rezonabil.
în ceea ce-i privește pe pârâții Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, cărora reclamanta le-a solicitat aceleași daune morale, despăgubiri periodice și daune materiale, prima instanță a apreciat cererile ca nefondate, în condițiile în care pârâții nu au legătură cu fapta cauzatoare de prejudiciu, întinderea cercetărilor penale pe o perioadă îndelungată de timp, motivată și de complexitatea cauzei, nefiind de natură să creeze vreun prejudiciu moral sau material, atâta timp cât actele de urmărire penală au fost de natură să întrerupă prescripția dreptului la acțiune al reclamantei, față de ceilalți doi pârâți.
Prin decizia civilă nr. 1 din 27 iunie 2007, Curtea de Apel Iași, secția minori și familie, a respins apelul formulat de I.O.M. și I.V. și admițând apelul declarat de pârâtul U.G., a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins acțiunea formulată de I.O.M., prin reprezentanți legali și continuată personal, în contradictoriu cu acest pârât.
A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că suma acordată de prima instanță ca daune morale este judicios stabilită iar în ceea ce privește daunele materiale, acestea nu au fost dovedite.
Cât privește stabilirea unei prestații periodice în sarcina pârâților, era necesară evaluarea pe bază de expertiză medicală a urmărilor accidentului și a modului în care acesta a afectat capacitatea de muncă a reclamantei, expertiză care nu a putut fi efectuată întrucât reclamanta nu s-a prezentat la Institutul de Medicină Legală Iași, cu toate că i s-au acordat mai multe termene în acest sens, înainte de a se dispune decăderea din probă.
Referitor la cererea formulată în contradictoriu cu Parchetele de pe lângă Tribunalul Vaslui, și Judecătoria Vaslui precum și Inspectoratul Județean de Poliție Vaslui, în legătură cu care reclamanta a invocat lipsa de diligență în soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei penale, s-a apreciat că răspunderea delictuală a celor trei instituții nu poate fi, în nici o interpretare, una proprie, în înțelesul dispozițiilor art. 998-999 C. civ.
în soluționarea acestei cereri, se mai reține, nu se conturează nici elementele culpei prepușilor, caz în care nici art. 1000 C. civ. nu-și găsește incidența în speță.
Soluționând apelul formulat de U.G., Curtea a reținut ca fondate unele dintre criticile formulate de pârât, referitor la fondul pricinii.
Astfel, s-a apreciat că, în aplicarea art. 1000 și respectiv art. 1003 C. civ., tribunalul s-a bazat pe un probatoriu incomplet, ce a determinat o concluzie eronată în ce privește imputabilitatea accidentului.
Din suplimentul expertizei criminalistice, efectuată în apel, a rezultat că starea de pericol concretizată în coliziune, a fost creată de pârâtul A.G., care a pierdut controlul asupra direcției de deplasare a autoturismului "Fiat Regata" și a pătruns pe sensul opus unde s-a ciocnit de autovehiculul "Mercedes" condus de U.G.
în consecință, instanța de control judiciar a constatat că doar în ce-l privește pe pârâtul A.G. sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, în forma prevăzută de art. 1000 alin. (1) teza 2, C. civ., pentru U.G., lipsind actul ilicit culpabil care atrage răspunderea delictuală.
în cauză, au declarat recurs în termen legal, reclamanții I.O.M. și I.V. care, fără a indica temeiul pe care își fundamentează calea extraordinară de atac, susțin în esență că hotărârea dată în apel este greșită sub aspectul menținerii soluției fondului vizând respingerea capătului de cerere privind daunele materiale, în condițiile în care la dosar au fost depuse un număr mare de acte medicale, utile efectuării unei expertize de specialitate care nu avea decât a stabili urmările în plan material, cheltuieli cu alimentația și medicamentele, ale accidentului în urma căruia reclamanta a rămas fără un organ vital.
Văzând criticile formulate de recurenți împotriva deciziei din apel, se constată că acestea pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., urmând a fi examinate în consecință.
Recursul se privește ca fondat.
Prejudiciul, ca element esențial al răspunderii civile delictuale, constă în efectul negativ suferit de o persoană, urmare a faptei ilicite săvârșite de o altă persoană ori, de un animal sau lucru, pentru care aceasta este ținută a răspunde, unul din cazurile particulare prezentându-l vătămarea sănătății unei persoane, ce are ca urmare fie pierderea, fie reducerea capacității sale de muncă.
Atât în doctrină cât și în practica majoritară a instanțelor judecătorești s-a decis că atingerea adusă integrității corporale a unei persoane, potențează existența unui prejudiciu care trebuie să fie reparat chiar dacă nu întotdeauna poate fi evaluat, pentru ca astfel să se poată asigura o ocrotire deplină a drepturilor subiective ale celui vătămat.
Din această perspectivă, respingerea cererii vizând acordarea daunelor materiale de către cel ce a săvârșit fapta prejudiciabilă este greșită, în condițiile în care din actele cauzei rezultă cu pregnanță că reclamanta a suferit, urmare accidentului produs la 3 martie 1996, leziuni traumatice ce au generat numeroase internări și intervenții chirurgicale, concretizate în final într-o infirmitate fizică permanentă.
în acest context, decăderea reclamantei din proba cu expertiză medico-legală nu este utilă cauzei, în condițiile în care aceasta a învederat instanței că este în imposibilitate a se prezenta la Institutul de Medicină Legală Iași iar, nu în ultimul rând, expertiza putea fi efectuată, la dispoziția instanței, în baza numeroaselor acte medicale și chiar constatări medico-legale anterioare, aflate la dosar (f. 55-59, 138-144 - dos. nr. 1089/45/2006 al Curții de Apel Iași, secția minori și familie).
Chiar dacă s-ar aprecia că reclamanta, urmare diminuării certe a capacității sale de muncă, ar putea realiza venituri, ea este îndreptățită la echivalentul efortului suplimentar pe care ar trebui să-l depună în acest scop, printr-o cantitate mai mare de muncă, ori sporire a intensității acesteia, de natură a grăbi procesul epuizării fizice.
Ca atare, fără a avea ca și consecință constituirea unei surse de dobândire a unor venituri suplimentare, repararea prejudiciului trebuie să răspundă necesității de a înlătura integral efectele faptei ilicite, iar aceasta nu este posibil fără acordarea daunelor materiale care ar urma să cuantifice cheltuielile necesare urmării unui regim alimentar corespunzător, a unui tratament medicamentos adecvat și nu în ultimul rând, a dozării efortului fizic și intelectual.
Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și a trimiterii cauzei aceleiași instanțe, în vederea rejudecării apelului, în limitele arătate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6246/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5946/2008. Civil → |
|---|
