ICCJ. Decizia nr. 6812/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1005 din 4 decembrie 2007, Tribunalul Vâlcea a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor în calitate de reprezentant al Statului Român, precum și cererea de anulare a actelor de vânzare-cumpărare drepturi.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a analizat cu prioritate excepțiile de ordine publică invocate de instituția primarului și de pârâții cumpărători de drepturi și a reținut ca întemeiată excepția inadmisibilității acțiunii deduse judecății și implicit a cererilor ulterioare ce au caracter accesoriu.
Astfel, instanța a arătat că prin acțiunea de față reclamanta a solicitat anularea a două dispoziții emise de Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea în baza Legii nr. 10/2001 și anterior adoptării Titlului VII din Legea nr. 247/2005.
S-a susținut că la baza emiterii acestor dispoziții au stat actele originale privind proprietatea pârâților G., plan de amplasament, situația juridică și faptică a zonelor, precum și o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, prin care primarul a fost obligat să emită dispoziție ca răspuns la notificarea transmisă de persoanele îndreptățite.
S-a arătat că cele două decizii, împreună cu dosarele au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, competența materială a acesteia fiind stabilită în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și Normele metodologice de aplicare a acestui titlu, stabilite prin H.G. nr. 1095/2005.
S-a mai susținut că potrivit legii speciale, această Comisie Centrală are competența materială de a emite o dispoziție motivată de restituire în natură a imobilelor, în situația în care constată că eronat s-au stabilit despăgubirile printr-un act administrativ, indiferent de organul emitent, guvernat de principiul irevocabilității.
în raport de dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 prin care legiuitorul le instituie de interes public comun, instituția primarului și Comisia Centrală, apar ca două persoane juridice de drept public în conflict de interese.
Ca urmare a admiterii excepției inadmisibilității acțiunii deduse judecății, instanța a reținut că nu se mai impune examinarea celorlalte excepții invocate de părți, respectiv lipsa calității procesuale active a reclamantei, lipsa interesului legitim, cât și a excepției de fond privind prescripția dreptului la acțiune.
Prin apelul declarat de reclamantă, s-a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică, pentru că în mod greșit a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă, deși erau îndeplinite condițiile materiale și juridice ale introducerii ei, stabilite de practica judiciară și literatura de specialitate.
S-a mai arătat că instanța de fond, greșit a reținut că, prin promovarea acestei acțiuni, reclamanta și primarul apar în conflict de interese, deși legiuitorul le instituie un interes public comun, pentru că în realitate nu există un astfel de conflict de interese.
Apelanta a mai susținut interpretarea greșită a dispozițiilor art. 13 și art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 prin respingerea acțiunii.
Reclamanta apelantă a făcut o expunere detaliată a faptului ce a condus la formularea acțiunii, precizând motivele pentru care a considerat că cele două dispoziții emise de primar sunt nelegale și a solicitat admiterea apelului și respingerea excepției inadmisibilității acțiunii.
în subsidiar, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea dispozițiilor nr. 1112/2003 și nr. 1307/2005, emise de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea, cât și a celor două contracte de vânzare-cumpărare de drepturi.
Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 73A din 19 martie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de contestatoarea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 1005 din 4 decembrie 2007 a Tribunalului Vâlcea în contradictoriu cu Primarul Municipiului Râmnicu-Vâlcea G.N.M., G.I.C., T.B.I. și I.O.A.
Instanța de apel a reținut în esență, că prima instanță în mod corect a statuat faptul că din dispozițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 coroborate cu prevederile H.G. nr. 1095/2005, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu poate ataca dispozițiile sau deciziile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor depuse în temeiul Legii nr. 10/2001.
Potrivit acestor dispoziții, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor are competența materială de a emite ea însăși o decizie motivată de restituire în natură a imobilelor, în situația în care constată că s-au acordat eronat despăgubiri.
De asemenea, poate în cadrul procedurii administrative prevăzute de Legea nr. 10/2001 să nu primească dosarele incomplete sau să le restituie în vederea reanalizării, atunci când apreciază că întinderea dreptului a fost greșit stabilită.
Acțiunea fiind soluționată pe excepție și menținută de către instanța de apel s-a apreciat ca inutilă analiza motivelor de apel care vizau fondul cauzei.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în calitate de reprezentant al Statului Român.
în dezvoltarea motivelor invocate, recurenta susține netemeinicia și nelegalitatea hotărârii instanței de apel, ca fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în acest sens, învederează că acțiunea a fost promovată de reclamantă în calitate de reprezentant al Statului Român, ca titular de drepturi și obligații, în sensul art. 25 alin. (1) din Decretul nr. 31/1954, în procedura de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, rezultate din Legea nr. 10/2001, republicată, procedură prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 81/2007.
Susține recurenta că, potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, persoana juridică nu poate avea decât acele drepturi care corespund scopului ei, stabilit prin lege, prin actul de înființare sau statut. Statul Român este persoană juridică în raporturile în care participă nemijlocit în nume propriu ca subiect de drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul Finanțelor Publice, afară de cazurile în care legea stabilește anume alte organe în acest scop.
Astfel, se susține că, în temeiul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, cu modificările și completările ulterioare, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor participă în calitate de reprezentant al Statului în raporturile dintre acesta și persoanele ce sunt îndreptățite să primească titluri de despăgubire ce vor fi acordate în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzută de acest titlu din actul normativ indicat.
Se mai arată că, nu există un temei legitim al pârâților de a beneficia de măsurile reparatorii stabilite prin dispozițiile a căror anulare se solicită și că prin menținerea dispozițiilor amintite Statul Român ar fi prejudiciat.
Un al doilea motiv prin prisma căruia se critică hotărârea instanței de apel este cel reglementat de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., constând în faptul că instanța a pronunțat o hotărâre cu încălcarea formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
în susținerea acestei critici, reclamanta arată că acțiunea a fost promovată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu-Vâlcea prin Primar, hotărârea fiind dată fără citarea acesteia.
Recursul este nefondat.
Obiectul acțiunii de față îl constituie contestația formulată în baza Legii nr. 10/2001 a dispozițiilor nr. 1112 din 10 decembrie 2003 și nr. 1307 din 16 februarie 2005 emise de Primarul municipiului Râmnicu-Vâlcea.
Calitatea de a ataca injustiție deciziile emise în baza Legii nr. 10/2001 o au conform art. 26 alin. (3) din lege următoarele persoane:
- în cazul respingerii notificării, persoana care se pretinde îndreptățite la acordarea măsurilor reparatorii în natură sau în echivalent;
- în cazul emiterii unei decizii prin care s-au stabilit măsuri reparatorii prin echivalent, persoana care se pretinde îndreptățită la restituirea în natură;
- deciziile emise de instituția primarului mai pot fi atacate în justiție în baza Legii nr. 554/2004 de către instituția prefectului conform art. 21 pct. 6 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 care prevăd că instituția prefectului va exercita controlul de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și de președinții consiliilor județene, iar în cazul în care se apreciază că acestea au fost ilegale, vor fi contestate pe calea contenciosului administrativ în temeiul Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului cu modificările și completările ulterioare și a Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările ulterioare".
Din conținutul dispozițiilor expuse, rezultă faptul că singura autoritate publică ce poate exercita un control de legalitate asupra dispozițiilor de restituire emise de primari și implicit căreia legea îi conferă calitate procesuală activă este instituția prefectului.
Legiuitorul a stabilit în mod expres, conform Legii nr. 10/2001, cu modificările și completările ulterioare, persoanele care au calitate procesuală pentru a ataca o dispoziție emisă de primari, dar care o exclud pe reclamanta din cauză.
Persoanele cărora legiuitorul le conferă legitimare procesuală activă sunt limitativ și expres prevăzute, acestea fiind persoanele ce se pretind a fi îndreptățite la măsuri reparatorii sau instituția prefectului care exercită un control administrativ ierarhic.
Conform art. 68 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, dispozițiile cu caracter individual emise de primar în exercitarea atribuțiunilor sale, devin executorii numai după ce au fost comunicate persoanelor interesate.
Deciziile contestate în cauză, nefiind comunicate reclamantei, putem trage concluzia că este o persoană lipsită de interes în promovarea acțiunii de față.
într-o altă ordine de idei, trebuie arătat că orice persoană juridică de drept public sau privat nu poate efectua sau încheia decât acele acte juridice specifice domeniului de activitate pentru care a fost constituită.
Conform art. 13 alin. (1) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, atribuțiunile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sunt acelea de a dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri și despăgubiri și de a dispune alte măsuri necesare aplicării legii.
Prin atribuțiile conferite de lege reclamantei, este evident că nu se numără și aceea de a formula și acțiuni în justiție pentru anularea dispozițiilor emise de primari privind soluționarea notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.
Mai mult decât atât, reclamanta nu are posibilitatea legală de a analiza modul în care au fost emise dispozițiile privind despăgubirile, respectiv calitatea de persoană îndreptățită a titlurilor sau deciziilor ori pentru alte probleme ce țin clar de rezolvarea notificărilor date spre soluționare altor entități, în speța de față, primarului.
Nu există nicio normă legală prin care Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să i se ofere posibilitatea de a ataca în justiție deciziile emise de primar în baza Legii nr. 10/2001, situație în care acțiunea de față a fost formulată de către reclamantă cu încălcarea principiului specialității capacității de folosință.
Astfel, corect a reținut instanța de apel că art. 16 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reglementează procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor și limitează competența Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
în acest sens, se arată că deciziile sau dispozițiile emise de entitățile investite cu soluționarea notificărilor, împreună cu dosarul se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale care procedează la analizarea dosarelor prevăzute la alin. (1) și (2) în privința verificării legalității de respingere a cererii de restituire în natură.
Potrivit acestor dispoziții, este clar că reclamanta are competența materială de a emite o decizie motivată de restituire în natură a imobilelor, în situația în care constată că s-au acordat eronat despăgubiri și în cadrul procedurii administrative poate să nu primească dosarele incomplete sau să le restituie pentru reanalizare atunci când apreciază că întinderea dreptului a fost greșit stabilită.
în consecință, recurenta-reclamantă nu are calitate procesuală activă, astfel că și calea de atac este exercitată de către o astfel de persoană, și a fost respinsă ca atare.
în raport de considerentele de mai sus, celelalte critici devin inutile pentru a fi analizate.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6857/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6799/2008. Civil → |
|---|
