ICCJ. Decizia nr. 6445/2008. Civil
| Comentarii |
|
La 1 iulie 2002, reclamanții D.M., T.A. și T.I. au chemat în judecată pe pârâta SC I. SA Brașov, solicitând obligarea acesteia la restituirea în natură a imobilului situat în Brașov, (teren de cca. 1.500 mp, construcții și utilaje), precum și plata lipsei de folosință cu începere de la data înregistrării notificării și până la predarea efectivă, evaluată provizoriu la 1.000.000.000 lei.
în motivarea acțiunii, întemeiate pe prevederile Legii nr. 10/2001,art. 10-11 din Constituția de la 13 aprilie 1948, art. 6 din Legea nr. 213/1998 și art. 480 C. civ., reclamanții au susținut că:
- la 1 februarie 1948, I.F.T., tatăl lor și V.F. au achiziționat F.T.T. Brașov, situată la adresa menționată (teren, clădiri, mașini și accesorii), imobil naționalizat ulterior prin Legea nr. 119/1948, fără plata vreunor despăgubiri;
- sunt singurii moștenitori ai defunctului T.F.I., iar imobilul este deținut de pârâtă;
- această entitate le-a comunicat la 12 iunie 2002 că este privatizată din anul 1994, astfel că ei sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent, iar notificarea lor trebuie să fie soluționată de A.P.A.P.S.;
- imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil și, ca atare, nu putea fi privatizat deoarece, potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele întocmite în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect asemenea bunuri, sunt lovite de nulitate absolută.
Pe parcursul procesului, respectiv la 11 noiembrie 2002, reclamanții au precizat că solicită restituirea a 1 din imobil, corespunzător cotei autorului lor și că în speță sunt operante dispozițiile art. 20 alin. (1) al aceleiași legi reparatorii.
în motivarea acestei cererii, reclamanții au susținut că:
- potrivit art. 77 alin. (1) C. com., text în baza căruia autorul lor și V.F. au constituit societatea în nume colectiv (abrogat însă ulterior prin Legea nr. 31/1990), obligațiile unei asemenea entități erau garantate nelimitat și solidar de asociați;
- deoarece forma de societate unipersonală cu răspundere limitată a fost consacrată în dreptul român de abia prin Legea nr. 31/1990, persoanele care au înființat societăți în nume colectiv conform reglementării anterioare se încadrează în categoria de "unic asociat" prevăzută de art. 18 lit. a) teza penultimă din Legea nr. 10/2001, și nu în aceea de "asociat" în sensul actual, astfel că ei sunt îndreptățiți la restiturea în natură a cotei autorului lor;
- statul deține 70% din capitalul social al societății pârâte.
Tribunalul Brașov-secția civilă, prin sentința nr. 454 din 2 iulie 2004, a respins acțiunea precizată, reținând că:
- imobilul în litigiu constituia proprietatea persoanei juridice "I.T.T. Brașov, V.F. și I.T. S.I.N.C.", societate în nume colectiv înființată în anul 1947, prin contract, de V.F. și I.T., autorul lor;
- acest imobil a fost preluat de stat conform Legii nr. 119/1948 și în prezent este proprietatea tabulară a pârâtei;
- părțile contractului de societate în nume colectiv menționat erau denumite "asociați", art. 106 alin. (1) și art. 112 alin. (1) C. com. în vigoare la data încheierii acelui contract utilizau expresia "asociații în nume colectiv", iar Legea nr. 10/2001 folosește termenul de "asociat", și nu de "acționar";
- distincția făcută de reclamanți este prin urmare artificială și, deoarece nu au făcut dovada că antecesorul lor și asociatul său erau membrii ai aceleiași familii, potrivit art. 18 lit. a) și art. 32 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceștia sunt îndreptățiți doar la măsuri reparatorii în echivalent;
- în cauză nu sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 deoarece înscrisurile depuse la dosar atestă că la data intrării în vigoare a legii menționate, statul deținea doar 34,4% din capitalul social al pârâtei;
- nulitatea absolută a actelor de înstrăinare încheiate în procesul de privatizare nu poate fi invocată decât pe cale principală, prin chemarea în judecată a tuturor părților interesate;
- al 2-lea capăt de cerere are caracter accesoriu, astfel că soarta lui depinde de modul de soluționare a petitului principal.
Curtea de Apel Brașov, secția civilă, prin decizia nr. 469 din 19 mai 2005, a respins apelul declarat de reclamanți.
S-a reținut că:
- prevederile contractului de înființare a societății în nume colectiv din cauză și caracterele acestei societății nu conferă defuncților I.T. și V.F. calitatea de "proprietar", înlăturând-o pe aceea de "asociat", sintagma "asociat unic" utilizată în art. 18 lit. a) teza a II-a din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabilă entității menționate și, de altfel, argumentele invocate de apelanți contravin art. 77 C. com.;
- restituirea în natură nu putea fi dispusă nici în baza art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru că la data intrării în vigoare a legii menționate statul nu mai avea calitatea de acționar majoritar la societatea pârâtă;
- nulitatea actelor de înstrăinare făcute în cadrul procesului de privatizare se soluționează numai pe cale principală;
- atâta timp cât reclamanții au fost reprezentați de avocat, instanței nu i se poate imputa lipsa de rol activ.
Reclamanții au declarat recurs, prin care au solicitat modificarea ambelor hotărâri, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost precizată.
în motivarea recursului, întemeiat pe art. 304 pct. 4, 6 și 9 C. proc. civ., reclamanții au susținut că:
- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra primului capăt de cerere, prin care solicitau obligarea pârâtei la soluționarea notificării conform art. 23-25 din Legea nr. 10/2001;
- societatea unipersonală cu răspundere limitată a fost reglementată de abia prin Legea nr. 31/1990, astfel că autorul lor și cealaltă persoană care au constituit societatea în nume colectiv naționalizată se încadrează în categoria de "unic asociat" prevăzută de art. 18 lit. a) penultima teză din Legea nr. 10/2001, ceea ce îi îndreptățește la restituirea în natură a cotei acestuia;
- în speță erau operante prevederile art. 20 alin. (1) [actualul art. 21 alin. (1)] din Legea nr. 10/2001 deoarece din răspunsurile pârâtei la interogator rezultă că la 21 aprilie 2003, deci în cursul procesului, statul deținea mai mult de 1 din totalul acțiunilor acesteia;
- legalitatea actului administrativ de privatizare putea fi cercetată oricând pe cale de excepție, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
- potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prima instanță trebuia să ordone, din oficiu, administrarea de probe pentru dovedirea celui de al 2-lea capăt de cerere.
Prima critică nu poate fi analizată, fiind formulată pentru prima oară în recurs, deci omisso medio.
Cea de-a 2-a critică este nefondată deoarece:
- societatea în nume colectiv înființată la 7 ianuarie 1947 de autorul reclamanților și o altă persoană fizică, prin contract încheiat conform art. 77 C. com., avea personalitate juridică și patrimoniu propriu, distinct de patrimoniile părților contractante;
- aceeași societate figurează în lista anexă a Legii nr. 119/1948 și era înscrisă în Cartea Funciară ca proprietar tabular al imobilului revendicat;
- art. 18 lit. a) din Legea nr. 10/2001 instituie interdicția restituirii în natură către asociații sau acționarii persoanei juridice de la care a fost preluat abuziv imobilul, precum și două excepții de la această regulă, operante când entitatea proprietară avea unic asociat și, respectiv, persoanele îndreptățite erau membri ai aceleiași familii ;
- față de legislația existentă până la preluarea abuzivă a imobilului în litigiu, sintagma utilizată pentru caracterizarea primei excepții constituie o inadvertență, de care se prevalează recurenții în argumentarea criticii analizate;
- dar, includerea în categoria "unic asociat" a unor persoane care evident nu aveau o asemenea calitate la data preluării abuzive a imobilului de către stat, așa cum solicită recurenții, presupune extinderea sferei acestei noțiuni, ceea ce este contrar principiului potrivit căruia excepțiile sunt de strictă interpretare.
Următoarea critică presupune reanalizarea materialului probator și, ca atare, nu se încadrează printre cazurile de recurs prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ.
De altfel, această critică este și irelevantă atâta timp cât s-a stabilit că reclamanții recurenți nu sunt îndreptățiți la restituirea în natură, ci doar la măsuri reparatorii în echivalent.
Ultimele două critici sunt nefondate deoarece:
- în acțiunea introductivă și cererea precizatoare, reclamanții au susținut, la modul general, că imobilul revendicat a fost preluat fără titlu valabil și , ca atare, nu putea fi înstrăinat;
- ulterior apariției Legii nr. 554/2004, reclamanții nu au solicitat explicit constatarea nelegalității actul administrativ de privatizare a societății pârâte și, de altfel , nici nu au indicat acest act, entitatea emitentă și pretinsele motive de nelegalitate;
- drept consecință, reclamanții nu pot reproșa instanțelor de fond și apel că nu au făcut aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004;
- reclamanții, care au fost asistați permanent de un apărător ales, nu au solicitat nicio probă pentru dovedirea capătului de cerere privitor la despăgubiri, iar în asemenea situații, rolul activ consacrat de art. 129 C. proc. civ. nu permite instanței de judecată să se substituie părților.
Așa fiind, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., prezentul recurs a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6490/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6302/2008. Civil → |
|---|
