ICCJ. Decizia nr. 6977/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 816 din 28 mai 2007, Tribunalul Prahova a admis contestația formulată de D.N. și B.Z., în contradictoriu cu Primarul municipiului Ploiești.
A anulat dispoziția nr. 6195/2006, emisă de pârât.
A constatat dreptul la despăgubiri al contestatorilor pentru imobilul teren, situat în Ploiești, identificat prin raportul de expertiză B.N.
A obligat pe pârât la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 600 Ron.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 6195 din 2 noiembrie 2006, Primarul municipiului Ploiești a respins notificarea transmisă de reclamanți privind acordarea de drepturi bănești pentru imobilul construcție și teren în suprafață de 1924 mp, situat în Ploiești, apreciindu-se că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 și art. 3 din Legea nr. 10/2001, în sensul că nu s-a făcut dovada preluării abuzive și a dreptului de proprietate.
Tribunalul a mai reținut că imobilul a trecut în proprietatea statului, deși autorii reclamanților, care au dobândit imobilul prin act de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2967 și transcris la nr. 4806/1909, erau exceptați de la naționalizare.
Terenul este situat în intravilanul municipiului Ploiești, are o suprafață de 2268 mp, iar pe el este amplasată Școala nr. 19.
Tribunalul a constatat că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al autorilor reclamanților asupra terenului și al preluării abuzive și că restituirea în natură nu este posibilă.
Apelul declarat de pârât împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 395 din 2 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Instanța de apel a reținut că terenul în litigiu a fost proprietatea lui Z.D., astfel cum rezultă din actul de vânzare din 24 august 1909. Acesta, împreună cu soția sa, S.D., au donat fiicei lor, E.D., conform actului dotai autentificat sub nr. 1448/1941, jumătate din terenul în litigiu, cealaltă jumătate revenind N.D., prin moștenire.
Curtea de apel a mai reținut că este fondată critica referitoare la faptul că s-au acordat măsuri reparatorii pentru o suprafață mai mare decât cea solicitată prin notificare.
Prin notificare s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru 1924 mp teren, însă instanța a constatat dreptul la măsuri reparatorii pentru suprafața de 2268 mp teren, identificată de expert.
A mai reținut curtea de apel că, prin înscrisurile depuse la dosar, s-a făcut dovada preluării abuzive, ținându-se cont și de faptul că posesia imobilului de către pârât este o dovadă a preluării abuzive.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Primarul municipiului Ploiești.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., recurentul a arătat că decizia este nelegală, deoarece reclamanta D.N. nu avea calitatea de moștenitor al foștilor proprietari ai imobilului la data preluării acestuia de către stat, motiv pentru care nu poate beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar la termenul din 6 noiembrie 2008, înalta Curte a pus în discuția părților interesul pe care recurentul îl are în declararea recursului, față de împrejurarea că nu contestă faptul că s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii, ci se pretinde că doar unul dintre reclamanți are dreptul la acestea.
în ceea ce privește interesul recurentului-pârât de a declara recurs, se constată că, în principiu, părțile care au participat la judecată au dreptul de a declara recurs.
Simpla calitate de parte în proces, însă, nu este suficientă pentru exercitarea acestei căi de atac, pentru că trebuiesc îndeplinite și celelalte condiții referitoare la exercițiul dreptului la acțiune, printre care și aceea a existenței interesului.
Definit ca fiind folosul practic urmărit de cel ce a pus în mișcare acțiunea civilă sau a uzat de calea de atac, interesul trebuie să fie actual, în sensul că partea este expusă la un prejudiciu, dar interesul trebuie să fie și personal și direct, adică folosul practic să vizeze persoana care recurge la calea de atac.
în cauză, recurentul-pârât nu are un interes actual, deoarece nu a probat că s-ar expune la un prejudiciu prin faptul că de măsuri reparatorii pentru același imobil beneficiază amândoi reclamanții și nu doar unul din ei. Aceasta cu atât mai mult cu cât, prin dispoziție, recurentul-pârât a respins notificarea ambilor reclamanți, fără nici o distincție cu privire la calitatea de moștenitor.
De asemenea, recurentul-pârât nu are nici un interes personal și direct în declararea căii de atac, pentru că nu ar avea nici un folos practic din faptul că beneficiarul măsurilor reparatorii ar fi o singură persoană.
Singura persoană care, față de susținerile recurentului, ar fi putut invoca un prejudiciu și, corelativ, un folos practic, este reclamantul B.Z., care, însă, nu a înțeles să declare recurs.
Față de cele arătate, fără a se analiza susținerile recurentului, recursul declarat de pârât a fost privit ca lipsit de interes și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6903/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6857/2008. Civil → |
|---|
