ICCJ. Decizia nr. 6841/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
Prin dispoziția nr. 274 din 20 iunie 2006, Primarul Municipiului Gheorghieni, a respins notificarea formulată, în baza Legii nr. 10/2001 de P.M., P.D.V., V.D.E. și M.M.S., vizând restituirea în natură a imobilului (construcție și teren în suprafață de 576 mp) situat în Lacul Roșu, județul Harghita, cu motivarea că cei în cauză nu au făcut dovada calității lor de moștenitori ai fostului proprietar al imobilului.
La 25 iulie 2006, notificatorii au contestat această dispoziție, solicitând instanței să dispună restituirea în natură atât a construcției (cunoscută sub denumirea de vila L.") cât și a terenului în suprafață de 576 mp, pe considerentul că imobilele au aparținut antecesorului lor V.I.L. și au fost trecute abuziv în proprietatea statului.
Investit în primă instanță, Tribunalul Harghita, secția civilă, prin sentința nr. 743 din 15 martie 2007, a respins acțiunea, reținând în esență că prin decizia de respingere a notificării, entitatea investită a respectat cerințele impuse prin anexa nr. 3, la Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 în condițiile în care cei în cauză nu au depus actele doveditoare care să justifice dreptul lor de a pretinde una din măsurile reparatorii prevăzută de Legea nr. 10/2001.
Apelul declarat de moștenitorii persoanelor pretins îndreptățite, a fost admis de Curtea de Apel Târgu-Mureș care, prin decizia nr. 11/A din 13 februarie 2008 a schimbat în tot sentința în sensul că a admis acțiunea, formulată în contradictoriu cu Primăria Municipiului Gheorghieni și S.C.A.T. Lacul Roșu și a dispus restituirea în natură către reclamanți a imobilului (teren și construcție) situat în Stațiunea Climaterică Lacul Roșu, înscris în C.F. nr. 34 Gheorghieni, nr. top 23103/5, cu o suprafață de 576 mp, din care 109 mp vila "L.".
Pentru a se pronunța astfel, instanța de control judiciar a reținut în esență că în contextul în care tabelele întocmite cu prilejul punerii în aplicare a Decretului nr. 111/1951, au fost încheiate în absența proprietarilor "există posibilitatea" ca acestea să conțină "erori".
Tot astfel, se mai arată, coroborând coincidența numelui de “P." și “L." existentă la două poziții succesive, în copia tabelului ce conține imobilele situate în Lacul Roșu, cărora li s-a aplicat Decretul nr. 111/1951, nume de familie diferite "atașate la două vile diferite" se poate prezuma "că la vila P. ar fi de fapt proprietar P. iar la vila L., proprietar L.".
Exagerând forțat comparația, se mai arată, și extrapolând la obiceiurile lingvistice ale poporului român, "este greu de crezut că la un nume de familie P., s-ar boteza un copil L., iar la numele de L., ar fi botezat P.".
Instanța de apel a reținut, de asemenea, ca fiind relevante declarațiile autentificate ale martorilor P.D. și C.D., potrivit cărora V.L., antecesorul notificatorilor, a fost inspector general în învățământul secundar și deținea o vilă la Lacul Roșu.
Ca urmare, se concluzionează că "există o vilă L. la Lacul Roșu, căreia i-a fost aplicat Decretul nr. 111/1951 și a fost în proprietatea unei persoane L.".
în cauză, a declarat recurs în termen legal, Primăria Municipiului Gheorghieni, prin Primar care, fără a indica temeiul pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârea dată în apel, pe considerentul aplicării greșite a legii la situația de fapt ce rezultă din probele administrate, acțiunea fiind greșit admisă în condițiile în care reclamanții nu au putut face dovada că dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză ar fi aparținut antecesorului lor.
împrejurarea că, se mai arată, imobilul în litigiu nu a fost revendicat de alte persoane și că ar putea exista o prezumție în sensul că la întocmirea tabelului s-ar fi putut strecura erori nu poate constitui o dovadă concludentă a dreptului de proprietate asupra imobilului, în legătură cu care s-a formulat cererea de restituire.
Se constată că, după modul cum au fost dezvoltate, criticile pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motivele de nelegalitate urmând a fi examinate în consecință.
Recursul se privește ca fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, actele doveditoare, ale dreptului de proprietate și, în cazul moștenitorilor, cele care atestă această calitate, vor fi depuse până la data soluționării notificării.
întrucât textul nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al persoanei îndreptățite, respectiv a calității sale de moștenitor al fostului proprietar, sunt aplicabile regulile de drept comun, întâlnite în materia acțiunii în revendicare.
Din economia textului, rezultă fără echivoc că dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a persoanelor îndreptățite, se dovedesc doar cu înscrisuri sintagma "acte doveditoare" făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil, jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de proprietate, care generează o prezumție relativă de proprietate în favoarea persoanei ce îl invocă.
Tot astfel, art. 24 al aceluiași act normativ, dispune că în absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate, prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, persoana individualizată în aceste acte fiind presupusă că a deținut imobilul sub nume de proprietar.
Or, în speță din procesul verbal nr. 5355 întocmit la 10 iunie 1955, de Secțiunea financiară a raionului Gheorghieni, rezultă că imobilul a fost preluat în baza art. 1 lit. d) din Decretul nr. 111/1951, de la numitul P.L., iar nu de la autorul reclamanților L.V.I.(f. 11, 12, 90, dosar nr. 173/96/2006 al Tribunalului Harghita, secția civilă).
Nici actele de stare civilă și respectiv certificatele de moștenitor depuse în cauză nu atestă că reclamanții ar fi succesorii lui P.L. respectiv ai persoanei individualizată sub acest nume în actele oficiale prin care s-a pus în executare măsura preluării abuzive (f. 22 - dos. fond, f. 44-53 - dos. apel).
Mai mult, imobilul ce a făcut obiectul cererii de restituire nu se regăsește nici în testamentul autentificat sub nr. 1205/305/1955 de notariatul de stat al orașului Sibiu, în același an în care a avut loc preluarea abuzivă, întocmit de P.V.I., autorul notificatorilor (fila 58 - dosar apel).
Cum, din expertiza tehnică judiciară efectuată în cauză a rezultat că nemișcătorul în litigiu nu a fost înscris în evidențele funciare, fiind proprietate extratabulară, (f. 15 - dos. fond)singurele probe ce puteau confirma susținerea notificatorilor în sensul că imobilul a aparținut autorului lor erau, fie acte translative sau declarative de proprietate (ceea ce nu s-a depus în cauză) fie acte normative sau de autoritate prin care s-a dispus sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive, în care să fi apărut individualizat același antecesor.
Or, așa cum s-a arătat, din probele administrate rezultă că imobilul a fost preluat de la o altă persoană, față de care reclamanții nu au făcut dovada nici unei legături de rudenie.
în consecință, în mod greșit instanța de apel, cu o motivare lapidară, nefundamentată pe ansamblul probelor administrate, a făcut trimitere la declarațiile martorilor audiați în cauză, în condițiile în care, așa cum s-a arătat, în completarea actelor depuse în sprijinul cererii de restituire, nu pot fi folosite decât tot înscrisuri, dacă acestea se întregesc cu înscrisurile originare, sau le prezumă iuris tantum.
Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința casării deciziei atacate și a respingerii apelului declarat de reclamanți împotriva hotărârii primei instanțe.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6799/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6490/2008. Civil → |
|---|
