ICCJ. Decizia nr. 6302/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 27 martie 2006 pe rolul Tribunalul București, secția a V-a civilă, reclamantele I.R.L. și D.C. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului București, ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să se conformeze dispozițiilor art. 25 și art. 26 din Legea nr. 10/2001 respectiv să pronunțe o decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire a imobilului situat în București, și să fie obligă pârâta la plata daunelor cominatorii în cuantum de 100 lei pe zi de la data pronunțării hotărârii și până la data emiterii deciziei.
Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin sentința civilă nr. 652 din 26 mai 2006 a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența cu soluționarea cererii, in favoarea Judecătoriei sectorului 5 București .
Judecătoria sectorului 5 București prin sentința civila nr. 5599 din 8 septembrie 2006 a declinat competența la rândul său în favoarea Tribunalului București și a dispus, față de împrejurarea că s-a ivit conflictul negativ de competență materială, înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționarea acestuia, instanță, care prin sentința civilă nr. 10 din 8 februarie 2007 a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții I.R.L., D.C. și pârâta Primăria Municipiului București, în favoarea Tribunalului București, secția civilă.
Cauza a fost înregistrată sub nr. 15078/3/2007 pe rolul Secției a V a civila a Tribunalului București.
Prin sentința civilă nr. 1053 din 3 septembrie 2007, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis cererea formulată de reclamantele I.D.R.L. și D.C. în contradictoriu cu Primăria Municipiului București; a obligat pârâta să emită decizie/dispoziție în conformitate cu Legea nr. 10/2001 în soluționarea notificării nr. 1270 din 26 iulie 2001 și să plătească suma de 100 lei cu titlu de daune cominatorii pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la soluționarea notificării.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că pârâta nu a făcut dovada că actele depuse de reclamanți sunt incomplete, astfel încât culpa în nesoluționarea notificării nu le aparține acestora, atâta timp cât pârâtul nu a făcut dovada că a comunicat acest lucru notificatorilor.
Pârâta Primăria Municipiului București a declarat apel împotriva hotărârii de mai sus criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând că este pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motivat de faptul termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire, poate avea două date de referință, și anume, data depunerii notificării sau data depunerii actelor doveditoare.
Apelanta a învederat și faptul că în mod greșit a fost obligată la plata daunelor cominatorii de 100 lei pe zi întârziere, solicitând respingerea acestui capăt de cerere ca inadmisibil.
Prin decizia civilă nr. 34 din 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul formulat de pârâta Primăria municipiului București prin Primar General, reținând că obligația de a răspunde la notificare, este stabilită în mod imperativ de dispozițiile alin. (1) al art. 23 din Legea nr. 10/2001, iar acest răspuns trebuie să fie emis în termen de 60 de zile de la momentul formulării notificării, legea nefăcând distincție cu privire la completarea înscrisurilor depuse de către persoana îndreptățită la restituire.
Pârâta a formulat în termen legal recurs înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 13 martie 2008, critica vizând pe de o parte interpretarea greșită a legii speciale în materie de către instanța de apel respectiv dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001 și, pe de altă parte greșita obligare la plata daunelor cominatorii față de dispozițiile art. 580 C. proc. civ.
în drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recursul va fi admis doar în ceea ce privește critica referitoare la greșita obligare la plata daunelor cominatorii.
Astfel, prin Decizia nr. XX din 12 decembrie 2005 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție constituită în Secții Unite s-a constatat că prin reglementarea dată în cuprinsul art. 580 C. proc. civ. nu s-a înlăturat posibilitatea recurgerii la instituția daunelor cominatorii pentru silirea debitorului să-și îndeplinească obligația de a face sau de a nu face, ci dimpotrivă, pe lângă menționarea acestui instrument de constrângere, s-a instituit și amenda civilă ca mijloc de determinare a debitorului să își îndeplinească obligația asumată.
Ulterior însă, s-au modificat dispozițiile cuprinse în art. 5803C. proc. civ. în sensul că pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.
Drept urmare, daunele cominatorii nu mai pot fi acordate.
înalta Curte constată însă că este nefondată critica pârâtului privind greșita obligare a sa de a răspunde notificării, motiv pentru care urmează a menține dispoziția dată de instanțele de fond în acest sens.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 (în forma inițială, devenit după republicare art. 25), în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 (care prevedea că actele pot fi depuse fie ca anexe la notificare, fie în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a legii), unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Prin dispoziția art. 23.1. alin. (l) din H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 (devenite art. 25.1 din H.G. 250/2007, prin care s-a abrogat H.G. nr. 498 din 14 mai 2003), se reiterează faptul că termenul de 60 de zile pentru îndeplinirea obligației unității deținătoare de a se pronunța asupra cererii de restituire poate avea două date de referință, fie data depunerii notificării, fie data depunerii actelor doveditoare.
Dispoziția se explicitează prin alin. (2) al art. 23.1 în sensul că, în cazul în care persoana îndreptățită a depus odată cu notificarea toate actele de care aceasta înțelege să se prevaleze pentru dovedirea cererii de restituire, termenul de 60 de zile curge de la data depunerii notificării iar, în cazul în care odată cu notificarea nu s-au depus acte doveditoare, termenul respectiv va curge de la data depunerii acestora.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor prevăzute de art. 23.2 alin. (1) și (2), coroborate cu cele prevăzute de alin. (3), (4) și (5), rezultă că entitatea deținătoare, pentru a putea invoca beneficiul prorogării termenului de soluționare a notificării, este necesar să fi comunicat în scris persoanei îndreptățite faptul că pentru fundamentarea și emiterea deciziei de restituire se impune depunerea anumitor acte, altele decât cele pe care le-a anexat notificării, și aceasta, persoană îndreptățită, fie să nu-i fi răspuns, fie să îi fi comunicat actele cu întârziere.
Or, în mod corect instanțele de fond, în interpretarea dispozițiilor legale menționate, au statuat că atâta timp cât, în cauza dedusă judecății, pârâtul, în urma analizei notificării, nu a comunicat reclamaților, în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația depusă este insuficientă pentru fundamentarea deciziei de restituire, refuzul de soluționare a notificării este nejustificat.
în acest context al analizei, este de menționat că apărarea reiterată de pârât, în sensul că termenul de soluționare a notificării nu a început să curgă întrucât reclamanții nu ar fi depus odată cu notificarea toate actele de care înțeleg să uzeze, nu poate fi primită întrucât legea nu prevede o asemenea condiție.
în speță, recurenta-pârâtă nu a făcut dovada că a solicitat, completarea documentelor necesare soluționării notificării, iar interpretarea dată textului de lege invocat reflectă atitudinea pârâtei de a eluda dispozițiile referitoare la obligativitatea emiterii deciziei sau dispoziției motivate, ca răspuns la notificare.
Așadar, în mod corect instanța de apel a menținut soluția primei instanțe de a obliga pârâtul să emită un răspuns la notificarea formulată de reclamanți, dispozițiile art. 22 și art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 fiind corect aplicate în cauză.
Față de cele ce preced, înalta Curte a admis recursul declarat de pârâta Primăria municipiului București prin Primar General împotriva deciziei civile nr. 34 din data de 23 ianuarie 2008 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a casat decizia recurată precum și sentința civilă nr. 1053 din 3 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, numai cu privire la dispoziția privind plata daunelor cominatorii, pe care a înlăturat-o.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6445/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6298/2008. Civil → |
|---|
