ICCJ. Decizia nr. 6936/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 547 din 3 decembrie 2007 Tribunalul Brașov a respins acțiunea formulată de reclamanții V.A.M., V.D., V.G.D., V.L., V.V. în contradictoriu cu pârâții P.A., P.R., N.S. și Municipiul Brașov prin Primar.
Prima instanță a reținut că imobilul în litigiu, compus din construcție și teren, situat în Brașov, constituie proprietatea tabulară actuală a Statului Român în baza Decretului nr. 92/1950, iar prin sentința civilă nr. 386 din 17 octombrie 2003 a Tribunalului Brașov a fost admisă în parte acțiunea formulată de V.V., autorul reclamanților, decedat 5 octombrie 2006, în contradictoriu cu SC Rial SRL, N.S. și P.R. și s-a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără titlu valabil, iar actele translative de proprietate prin care pârâții N.S. și P.R. au dobândit drepturile asupra celor două apartamente cumpărate în bata Legii 112/1995 sunt valabile, neexistând cauze de nulitate în privința acestora.
în raport de cele arătate, instanța a mai reținut că există un conflict de titluri pe care l-a soluționat în temeiul legislației civile române, în contextul creat prin intrarea în vigoare a Legii 10/2001, ce reglementează regimul juridic al imobilelor preluate abuziv. In acest cadru, s-a reținut că autorul reclamanților a formulat notificare, deci a parcurs procedura specială prevăzută de Legea 10/2001 și a contestat, ulterior, decizia emisă de unitatea deținătoare. De asemenea, a recurs și la posibilitatea legală de a solicita constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate de foștii chiriași în baza Legii 112/1995, cererea întemeiată pe art. 46 din Legea 10/2001 fiind respinsă.
Cum valabilitatea titlurilor pârâților a fost constatată prin hotărâre judecătorească irevocabilă, nu s-a putut reține susținerea reclamanților potrivit căreia titlurile pârâților ar fi mai puțin caracterizate. A adopta un raționament contrar ar însemna a nega finalitatea legii speciale, nr. 10/2001, care vizează conservarea drepturilor legal dobândite de terți.
Reclamanții au invocat ca temei de drept al cererii și prevederile art. 1 alin. (1) din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, care prevede că orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege.
în cadrul acestei abordări au fost avute în vedere nu doar dispozițiile alin. (1) art. 1 din Primul Protocol, ci și cele ale art. 2, potrivit cu care dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general.
Astfel, prin edictarea Legii 10/2001, legiuitorul a urmărit nu doar restituirea proprietăților preluate abuziv, ci și reglementarea definitivă a situației juridice a acestei categorii de imobile, inclusiv prin limitarea în timp a posibilității de revendicare și de atacare a actelor translative de proprietate încheiat între Stat și terțe persoane, cu consecințe deosebit de importante asupra stabilității siguranței circuitului civil, deoarece o interpretare contrară ar conduce la perpetuarea situației incerte a acestor imobile, de natură a influența în mod negativ însăși evoluția raporturilor juridice de proprietate.
în speță, sunt îndeplinite condițiile de legalitate, proporționalitate, previzibilitate și caracter legitim ale ingerinței Statului în exercitarea dreptului de proprietate, iar reclamanților li s-au acordat, pe calea prevăzută de Legea 10/2001, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, compensațiile echitabile cuvenite celor cărora nu li se pot restitui în natură imobilele ce fac obiectul acestui act normativ.
împotriva sentinței au declarat apel reclamanții și pârâții P.R., P.A. și N.S.
în dezvoltarea criticilor, reclamanții au arătat că instanța a ignorat faptul că și-au păstrat calitatea de proprietari ai imobilului, împrejurare care ar fi trebuit să conducă la compararea titlului lor cu cel al pârâților. De asemenea, greșit s-a reținut existența autorității de lucru judecat derivată din sentința civilă a nr. 6223/2000 a Judecătoriei Brașov și s-a aplicat, tot greșit, art. 1 din Primul Protocol.
Apelul pârâților s-a referit la faptul că în mod greșit s-a respins excepția autorității de lucru judecat, față de sentința nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov, pe considerentul că nu există identitate de părți.
Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 28 R din 6 martie 2008 a respins ambele apeluri.
Referitor la apelul reclamanților s-a reținut că prima instanță a motivat pe larg de ce nu se poate proceda la compararea titlurilor, prin raportare la dispozițiile Legii 10/2001 care, pe lângă principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv recunoaște și regula conservării drepturilor legal de către terți asupra acestor imobile.
Nici cea de-a doua critică nu a fost reținută, întrucât prima instanță a dat valoare doar prezumției de lucru judecat ce rezultă din sentința nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov.
Dispozițiile alin. (1) al art. 1 din Primul Protocol au fost analizate prin raportare al dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol, care recunosc dreptul statelor de a adopta reglementările pe care le consideră necesare pentru a proteja folosința bunurilor proprietatea cetățenilor lor.
Cât privește apelul pârâților, prin care aceștia tind la respingerea acțiunii reclamanților sub protecția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov, astfel cum a reținut și prima instanță, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 1201 C. civ., lipsind identitatea părților.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții și pârâții P.R. și P.A.
în motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanții au solicitat casarea deciziei atacate și admiterea acțiunii în revendicare prin comparare de titluri întrucât instanța de apel a reținut limitarea în timp, prin edictarea Legii 10/2001, a posibilității de revendicare a imobilului. Trebuia analizată privarea reclamanților de bunul lor, realizată prin vânzarea acestuia către un terț de bună credință și prin absența despăgubirilor, contrară art. 1 din Primul Protocol.
Pârâții și-au întemeiat recursul tot pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea în parte a deciziei atacate și admiterea excepției autorității de lucru judecat prin raportare a sentința civilă nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov.
Recursurile nu sunt fondate.
Instanța a analizat posibilitatea comparării titlurilor de proprietate în funcție de cadrul legal existent la data sesizării, respectiv de dispozițiile legii speciale nr. 10/2001.
Astfel, din interpretarea prevederilor art. 46 al acestei legi, care au instituit o măsură de protecție a foștilor chiriași cumpărători de bună credință ai imobilelor, rezultă că actul de vânzare cumpărare încheiat cu statul este valabil, deci dreptul exclusiv de proprietate aparține cumpărătorului și, pe cale de consecință, într-o eventuală acțiune în revendicare, nu se mai poate opera cu soluția clasică a comparării titlurilor de proprietate.
în speță, imobilul revendicat a fost dobândit inițial de reclamanți, prin convenție, apoi de către stat în baza Decretului nr. 92/1950 și, în final, de către pârâți, în calitate de chiriași, în temeiul Legii 112/1995 și a contractelor de vânzare cumpărare cu statul și consolidate prin sentința civilă nr. 386/2003 a Tribunalului Brașov, care a recunoscut valabilitatea lor.
Dovada proprietății imobiliare prin titluri este absolută, dacă dreptul a fost dobândit în mod originar (uzucapiunea, legea) și relativă atunci când provine în mod derivat, prin convenție.
Compararea titlurilor vizează numai ipoteza în care părțile produc titluri derivate, care emană de la autori diferiți și care nu au nici o legătură între ele.
în succesiunea lor, titlurile prezentate de părți în speță sunt într-o strânsă legătură, bazată mai întâi pe existența unui autor comun care a transmis derivat, prin convenție, proprietatea, iar apoi pe intervenția legii, care, originar, a dispus preluarea bunului în proprietatea statului și prin convenție, înstrăinarea către chiriași. Absența unor autori diferiți și prezența titlurilor originare invocate de pârâți, face imposibilă compararea titlurilor. Acest aspect a fost avut în vedere și de legiuitor, care prin dispozițiile art. 46 al Legii 10/2001 a instituit măsura de protecție a chiriașilor, iar situația nu se va putea clarifica decât prin schimbarea cadrului legal.
în considerentele deciziei atacate s-a reținut și că reclamanții au parcurs procedura specială instituită de Legea 10/2001 pentru obținerea măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilul în litigiu. De asemenea, au solicitat și constatarea nulității contractelor de vânzare cumpărare încheiate de foștii chiriași, conform art. 46 din Legea 10/2001.
Prin acțiunea de față reclamanții revendică același imobil , pe calea dreptului comun, prin compararea titlurilor de proprietate.
Potrivit principiului electa una via non datur recursus ad alteram partea care are cel puțin două căi de realizare a unui drept pretins trebuie să opteze pentru exercitarea uneia dintre ele. Rațiunea acestui principiu este aceea de a preîntâmpina obținerea unei duble reparații. Or reclamanții, după ce au obținut măsurile reparatorii edictate de Legea 10/2001, prin hotărâre irevocabilă, prin acțiunea de față tind să obțină și restituirea în natură a imobilului în urma comparării titlurilor de proprietate.
Nu se poate reține nici critica inserată în motivarea recursului formulat de către pârâți.
Autoritatea de lucru judecat, din punct de vedere procesual, îndeplinește două funcții, una de excepție și alta de prezumție. Ceea ce s-a reținut în cauză și în mod corect, este funcția de prezumție a autorității de lucru judecat, în sensul că ceea ce s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu poate fi contrazis de o altă hotărâre, teză exprimată prin adagiul res judicata pro veritate habetur. Identitatea ce se cere a exista între cele două judecăți este aceea a chestiunii litigioase, care se impune a primi aceeași soluție în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiției.
în speță, nu se poate reține funcția de excepție a autorității de lucru judecat întrucât nu este îndeplinită condiția triplei identități de obiect, cauză și părți instituită de prevederile art. 1201 C. civ.
Față de aceste considerente recursurile se privesc ca nefondate și au fost respinse în consecință.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6904/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6908/2008. Civil. Limitarea exercitării... → |
|---|
