ICCJ. Decizia nr. 7028/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la data de 12 februarie 2007, reclamanții V.K.A., V.M.K.A. și V.K. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Primarul municipiului Timișoara, Primăria municipiului Timișoara, Consiliul local al municipiului Timișoara și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Timișoara, anularea dispoziției nr. 3056 din 27 decembrie 2006 emisă de pârâtul Primarul municipiului Timișoara, prin care li s-a respins notificarea privind restituirea în natură a terenului în suprafață de 469 mp situat în Timișoara, și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
în motivarea cererii, reclamanții au arătat că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 10/2001, în calitate de succesibili după defuncții proprietari tabulari V.C.S. și V.C., care au dobândit dreptul de proprietate în cote de 1, conform titlului de cumpărare nr. 1855 din 8 iunie 1948.
Notificarea reclamanților a fost inițial respinsă de Primarul municipiului Timișoara, prin Dispoziția nr. 1157 din 21 mai 2004, cu motivarea că nu au dovedit calitatea de persoane îndreptățite, însă prin sentința civilă nr. 1576 din 17 decembrie 2004 a Tribunalului Timiș, irevocabilă, această dispoziție a fost anulată, dispunându-se obligarea intimaților la acordarea de măsuri reparatorii.
Se mai arată că, deși au solicitat ca aceste măsuri reparatorii să le fie acordate prin compensare cu alte bunuri sau servicii, dispoziția contestată nu face referire la această cerere. Pe de altă parte, pârâtul Primarul municipiului Timișoara, procedând într-o manieră abuzivă, a arătat că nu deține bunuri sau servicii ce pot fi acordate ca măsuri reparatorii alternative, deși ei au identificat un imobil considerat disponibil, aflat în proprietatea Primăriei municipiului Timișoara.
Prin sentința civilă nr. 1480/PI din 18 septembrie 2007, Tribunalul Timiș, secția civilă, a respins contestația.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite la acordarea de măsuri reparatorii, față de faptul că sunt moștenitorii proprietarilor tabulari ai imobilului la momentul preluării abuzive.
în ce privește neacordarea de către pârâtul emitent al dispoziției contestate a măsurilor reparatorii alternative, prin compensare cu alte bunuri sau servicii, nu se poate reține nepronunțarea unității deținătoare cu privire la acest aspect în condițiile în care din decizia contestată rezultă faptul că Primăria nu deține astfel de bunuri și că a propus acordarea de despăgubiri bănești, aceasta fiind modalitatea aleasă pentru acordarea de măsuri reparatorii.
Dacă erau nernulțumiți, reclamanții puteau să conteste actul administrativ în condițiile Legii nr. 554/2004, iar după anularea acestuia și întocmirea unei liste de bunuri disponibile, să obțină măsura reparatorie solicitată.
împotriva sentinței tribunalului au declarat apel reclamanții, în care au arătat că au identificat un imobil aflat pe raza municipiului Timișoara, proprietatea Primăriei municipiului Timișoara, care solicită să le fie atribuit cu titlu de măsură compensatorie.
La data de 28 februarie 2008, reclamanții au formulat cerere prin care au solicitat efectuarea unei expertize care să stabilească valoarea acestui imobil, situat în Timișoara, pe care îl acceptă ca măsură reparatorie în echivalent, prin compensare pentru imobilul din Timișoara, ce formează obiectul dispoziției contestate în prezenta cauză.
Prin decizia nr. 73/A din 20 martie 2008, Curtea de Apel Timișoara a respins apelul declarat de reclamanți.
Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că solicitarea de atribuire în natură, prin compensare, a unui imobil naționalizat de la o altă persoană, în prezent aflat în patrimoniul Municipiului Timișoara, nu este posibilă, deoarece prin această practică se creează posibilitatea constituirii unui drept de proprietate în patrimoniul reclamanților, asupra unui bun care nu are nici o legătură cu patrimoniul autorilor lor.
De altfel, această măsură nici nu este prevăzută de lege, posibilitatea de compensare în natură prevăzută de Legea nr. 10/2001 având în vedere, în special, porțiuni de teren aflate în imediata apropiere a proprietății persoanei îndreptățite, nerevendicate sau, eventual, construcții edificate de Statul Român, ceea ce nu este cazul în speță.
Pe de altă parte, o astfel de măsură ar constitui și o modalitate de periclitare a siguranței circuitului civil pentru că ar avea la bază un mod de dobândire al proprietății care s-ar baza pe criterii arbitrare și care nu este acceptat nici în practica Curții Europene.
în această logică juridică, cererea reclamanților privind efectuarea unei expertize apare ca fiind neutilă cauzei.
împotriva deciziei Curții de Apel Timișoara, au declarat recurs reclamanții care, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., critică decizia instanței de apel arătând că aceasta a respins în mod nejustificat cererea lor privind expertizarea imobilului din patrimoniul Primăriei municipiului Timișoara solicitat în compensare, cu ignorarea dispozițiilor legale în materie care nu cer ca bunul oferit ca măsură reparatorie prin compensare să fi făcut parte din patrimoniul autorilor lor.
Recurenții mai arată că instanța de apel nu s-a pronunțat nici cu privire la cererea lor, formulată la data de 28 februarie 2008, prin care au solicitat prezentarea de către pârâți a situației bunurilor imobile de care dispun pe raza unității administrativ-teritoriale a Municipiului Timișoara, sens în care ar fi dorit să dovedească că pârâții dețin bunuri care pot forma obiectul aplicării Legii nr. 10/2001.
Mai arată că, potrivit dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 10/2001, dacă restituirea în natură nu este posibilă, entitatea investită cu soluționarea notificării va propune acordarea de despăgubiri în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Solicită admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, iar în subsidiar, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii contestației și obligarea pârâților să ofere ca măsură reparatorie prin compensare, imobilul identificat de ei sau, eventual, un alt imobil.
Verificând legalitatea deciziei recurate în raport de criticile formulate de recurenți, înalta Curte va admite recursul declarat în cauză, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare instanței de apel, pentru următoarele considerente:
Prin dispoziția nr. 3056 din 27 decembrie 2006, contestată în prezenta cauză, s-a reținut calitatea notificatorilor de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafață de 469 mp situat în Timișoara, în sensul dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 și s-a propus acordarea de despăgubiri în condițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.
Deși reclamanții au solicitat acordarea de măsuri reparatorii constând în compensare cu alte bunuri și servicii, identificând în acest sens un imobil care acceptă să le fie atribuit, nici instanța de fond, dar nici cea de apel nu s-au preocupat să administreze toate dovezile pentru a stabili dacă acest imobil este posibil a fi acordat în compensare, limitându-se să arate că din procesul verbal de afișare înregistrat sub nr. SC 2006 - 25007 din 8 decembrie 2006, rezultă că Primăria Municipiului Timișoara nu deține bunuri disponibile sau servicii care pot fi acordate în compensare.
Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent, constând în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.
Nu poate fi primit argumentul curții de apel în sensul că "solicitarea de atribuire în natură, prin compensare, a unei case și teren intravilan, naționalizate de la altă persoană, în prezent în patrimoniul Municipiului Timișoara, nu este posibilă deoarece prin această practică se creează posibilitatea constituirii unui drept de proprietate în patrimoniul apelanților (nn. reclamanți) asupra unui bun care nu are nici un fel de legătură cu patrimoniul autorului lor."
Dispozițiile pct. 1.7 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007 permit entității obligate la restituire să ofere persoanei îndreptățite orice bun disponibil pe care îl deține și care este acceptat de persoana îndreptățită.
Ca atare, nici o dispoziție legală nu prevede condiția ca bunul acordat în compensare să fi fost în patrimoniul persoanelor îndreptățite (sau a autorilor lor) la data preluării, singurele condiții necesare pentru aplicarea acestei măsuri fiind ca bunul acordat să fie disponibil și să există acordul persoanei îndreptățite cu privire la atribuirea acestuia.
întrucât există acordul persoanelor îndreptățite cu privire la aplicarea măsurii de compensare, singurul aspect de care trebuiau să se preocupe instanțele era de a administra toate probele pentru a stabili dacă imobilul identificat de reclamanți poate fi atribuit ca măsură reparatorie.
Pentru motivele arătate, se impune casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, pentru efectuarea unei noi expertize care să stabilească valoarea imobilului situat în Timișoara, astfel încât să se stabilească dacă acesta poate fi acordat în compensare pentru terenul situat în Timișoara, str. O. nr. 2.
Se mai impune ca instanța de apel să administreze probe pentru a stabili care este situația juridică a imobilului situat în Timișoara, P-ța A. nr. 5 și dacă este disponibil.
Dacă apreciază că este necesar, instanța de apel va obliga pârâții să prezinte situația bunurilor disponibile pe raza Municipiului Timișoara.
Pentru considerentele arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost admis recursul, a fost casată decizia recurată și s-a trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara pentru rejudecarea apelului.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7025/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6904/2008. Civil → |
|---|
