ICCJ. Decizia nr. 7031/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, la data de 15 noiembrie 2004, sub nr. 2785/2004, reclamanții S.I., S.V. și J.H.M. au chemat în judecată pe pârâta A.P.P.S. RA, solicitând instanței să constate calitatea lor de moștenitori ai fostului proprietar tabular, în ceea ce privește cota de 3 din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 2328 Cluj, nr.top 403; să constate calitatea reclamanților de persoane îndreptățite la restituirea imobilului în litigiu; să constate că bunul a fost preluat în mod abuziv; să dispună anularea deciziei nr. 347 din 21 septembrie 2004 emisă de pârâtă și obligarea acesteia la emiterea unei noi decizii prin care să restituie în natură, în favoarea reclamanților, cota de 3 din imobil, compus din casă cu etaj, parter, subsol și dependințe, curte și grădină, în suprafață de 305 stânjeni pătrați sau să dispună restituirea în natură a bunului; să dispună înscrierea reclamanților ca proprietari în părți egale asupra cotei de 3 din imobil; să dispună obligarea Guvernului României prin A.P.P.S. R.A. să achite în beneficiul lor sumele încasate cu titlu de chirie de la terți, începând cu 1 septembrie 2003, până la data rămânerii definitive a hotărârii, cu dobânzile aferente la nivelul practicat de băncile comerciale din România.
Prin sentința civilă nr. 194 din 7 martie 2005 a aceleiași instanțe, s-a admis excepția invocată de pârâtă și s-au respins ca inadmisibile capetele 1, 5 și 6 din acțiune, respectiv constatarea calității reclamanților de persoane îndreptățite pentru restituirea cotei de 3 din imobil, înscrierea reclamanților în Cartea funciară, ca proprietari ai cotei de 3 din imobil, și obligarea Guvernului României de a achita reclamanților sumele încasate din închirierea imobilului către terți.
S-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în ceea ce privește capătul 2 din acțiune.
S-a admis în parte contestația formulată de reclamanți; s-a anulat dispoziția nr. 347 din 21 septembrie 2004 emisă de pârâtă și a fost obligată aceasta să restituie în natură reclamanților, prin decizie, cota de 3 din imobilul situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. 2328 Cluj, nr. top. 403, casă cu etaj din piatră și cărămidă, la subsol cu 2 camere, dependințe, la parter cu 9 camere, bucătărie, dependințe, la etaj cu 23 de camere, dependințe, curte și grădină, în suprafață de 350 stânjeni pătrați, constatând că imobilul a fost preluat abuziv.
Instanța a reținut în pronunțarea acestei hotărâri că, prin notificările nr. 400 și 401 din 20 iulie 2001, întocmite în baza Legii nr. 10/2001, adresate pârâtei, petenții S.I., S.V. și S.H.B. au solicitat restituirea în natură a cotei de 3 din imobilul în litigiu, în compunerea deja prezentată, compus din construcție și teren, preluat de stat în mod abuziv, conform Decretului nr. 92/1950, aflat în prezent în administrarea S.V.R.A.
La notificare, petenții au depus în termen, în calitate de persoane îndreptățite, în concordanță cu prevederile legii amintite și a Normelor metodologice de aplicare unitară a actului normativ arătat, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, acte doveditoare, constând în acte de stare civilă în formă autentică, traduse în limba română și legalizate la un notar public din România, certificatul de calitate de moștenitor, acte care atestă dreptul de proprietate privind imobilul în litigiu, fiind îndeplinite cerințele arătate în adresa R.A. A.P.P.S. nr. 5651 din 18 octombrie 2001, împrejurare ce se desprinde din conținutul adreselor din 18 februarie 2002 și 25 noiembrie 2002, trimise de reclamanți.
în urma decesului petentei S.H.B., născută S., intervenit la 22 ianuarie 2004, a fost înaintat pârâtei certificatul de moștenitor din care rezultă că singura ei moștenitoare este reclamanta J.H.M., în calitate de fiică.
Prin decizia nr. 347 din 21 septembrie 2004 emisă de pârâtă a fost respinsă ca nedovedită notificarea întocmită de petenți, pentru următoarele considerente: certificatul de calitate de moștenitor tradus și legalizat în România, supralegalizat de Consulatul Republicii Ungare din Cluj-Napoca a fost emis de un notar public din Ungaria și nu de un notar public din România, așa cum prevede art. 66 din Legea nr. 105/1992.
în extrasul din Registrul stării civile, tatăl petentului apare sub numele de S.V., iar în alte înscrisuri S.G., nefiind depusă declarație de notorietate în sensul că V. și G. sunt una și aceeași persoană.
Nu au fost depuse certificatul de nomenclatură urbană, expertiza topografică din care să rezulte că imobilul este unul și același cu cel solicitat, nici toate actele de stare civilă pentru dovedirea calității de persoane îndreptățite.
Tribunalul a constatat că situațiile expuse în considerentele deciziei contestate nu sunt de natură a conduce la respingerea contestației.
Astfel, reclamanții au anexat la notificare certificatul de calitate de moștenitor întocmit de un notar public din Ungaria la data de 19 septembrie 2002, în urma decesului autoarei petenților, L.I., deces produs la Budapesta, la 1 aprilie 1985, în acest act fiind indicați succesorii defunctei, respectiv S.I., S.H.B., născută S., și S.V., toți având calitatea de copii ai decedatului.
în speță sunt incidente dispozițiile art. 66 lit. a) din Legea nr. 105/1992, care prevăd că moștenirea este supusă, în ceea ce privește bunurile mobile, oriunde acestea s-ar afla, legii naționale pe care persoana decedată o avea la data morții întrucât, la momentul eliberării certificatului de calitate de moștenitor, nu exista o masă succesorală formată din bunuri imobile, situate în România, deci nu exista, ca atare, o moștenire imobiliară.
Conform dispozițiilor art. 67 lit. b) din același act normativ, legea aplicabilă moștenirii stabilește și persoanele care au vocația de a moșteni.
La aprecierea valabilității, pe teritoriul României, a certificatului de calitate de moștenitor emis în Ungaria, de un notar public, trebuie avute în vedere și prevederile Tratatului din 7 octombrie 1958 încheiat între România și această țară și care, la art. 13, stipulează că actele întocmite pe teritoriul uneia dintre părțile contractante în forma stabilită de legile în vigoare și prevăzute cu sigiliul oficial sunt valabile pe teritoriul celeilalte părți contractante fără vreo altă certificare.
Argumentele referitoare la nedovedirea identității de persoane între S.V. și G. a fost înlăturată față de depunerea unei adeverințe eliberate de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară al Academiei Române, din care rezultă că prenumele de V., V.R. și G. sunt diferite forme ale aceluiași prenume în limba română, respectiv în limba maghiară.
De asemenea, a fost anexată la dosar o declarație notarială dată de numita N.J., din care rezultă că S.V. și S.G. sunt una și aceeași persoană, fiind vorba de defunctul soț al numitei L.I., autoarea reclamanților și proprietara cotei de 3 din imobilul în litigiu.
Reclamanții s-au conformat și cerințelor impuse de art. 33 din Legea nr. 10/2001, care prevede necesitatea anexării la notificare a actelor doveditoare ale dreptului de proprietate, sens în care s-au depus în termen, la R.A. A.P.P.S., planurile topografice 1:2000 și 1:500 ale imobilului, eliberate de Oficiul de Cadastru, Geodezie, Cartografie al județului Cluj și din care rezultă că imobilul situat în Cluj-Napoca, are nr. top. 403, același cu nr. top. de la data naționalizării.
Părțile au depus și extrasul de carte funciară din conținutul căruia rezultă că imobilul de la adresa sus menționată a fost proprietatea autoarei petenților, iar, ca efect al naționalizării, bunul a trecut în proprietatea statului, fiind administrat de S.R.P. V. Cluj-Napoca, sucursală a R.A. A.P.P.S.
Potrivit planurilor de la dosar, se constată că acest imobil nu a suferit modificări exterioare în decursul timpului, ci doar transformări interioare minore, legate de recompartimentare.
Din conținutul extrasului de carte funciară rezultă că autoarea reclamanților a dobândit în anul 1928, cu titlu de moștenire, dreptul de proprietate referitor la imobilul în litigiu, drept înscris în anul 1938 în noua Carte funciară, întocmită potrivit Decretului-lege nr. 115/1938.
Imobilul în discuție a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, în listele anexe nefigurând însă ca fiind preluat de la adevăratul proprietar, ceea ce conduce la concluzia că naționalizarea a avut loc fără titlu valabil.
în raport de dispozițiile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare unitară a acestui act normativ, Tribunalul a admis în parte contestația, a anulat dispoziția contestată și a obligat-o pe pârâtă să restituie în natură reclamanților, prin decizie motivată, cota de 3 din imobilul în litigiu, în compunerea prezentată în dispozitivul sentinței.
Instanța a admis excepția invocată de pârâtă în ceea ce privește capetele 1, 5 și 6 din contestație, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 10/2001 prevăd expres obligativitatea prezentării certificatelor de moștenitor întocmite conform legii, iar constatarea de către instanță a calității de persoană îndreptățită vizează întreg probatoriul impus de lege și nu doar calitatea de moștenitor.
Cererea de înscriere a imobilului în Cartea funciară este supusă dispozițiilor privitoare la procedura necontencioasă, neavând ca temei juridic legea menționată mai sus.
De asemenea, cererea de obligare a pârâtei la plata sumelor provenite din închirierea imobilului este inadmisibilă deoarece acțiunea dedusă judecății nu reprezintă o acțiune în pretenții, iar temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată, respectiv dispozițiile Legii nr. 10/2001, nu poate conduce la admiterea acestui capăt de acțiune.
Tribunalul a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei în ceea ce privește capătul 2 din cerere, având ca obiect constatarea faptului că imobilul în litigiu a fost preluat de stat în mod abuziv, nelegal și neconstituțional.
Prin decizia civilă nr. 1633 A din 9 decembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinței civile sus-menționate, aceasta fiind obligată la plata sumei de 4734,83 RON cheltuieli de judecată, în favoarea reclamanților.
Prin decizia civilă nr. 6665 din 6 iulie 2006 a înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de către pârâtă împotriva deciziei Curții de Apel, care a fost casată și s-a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de recurs a reținut că situația de fapt nu este pe deplin stabilită în ceea ce privește identitatea imobilului din litigiu cu cel aflat în proprietatea autoarei reclamanților, ceea ce determină necesitatea efectuării unei expertize tehnice de identificare.
După casare, prin decizia civilă nr. 811 A din 13 decembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-a respins ca nefondat apelul formulat de pârâtă, aceasta fiind obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamanți, în cuantum de 9820 lei.
Instanța de apel a reținut că înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia judecării recursului, a păstrat constatările instanțelor anterioare cu privire la eficiența juridică a certificatului de moștenitor nr. 1114.Kjo.II/275/2002/2, respectiv a încheierii de predare a succesiunii nr. 1114.Kjo.II/29/2004/2, emisă de un notar public din Budapesta, în raport de prevederile art. 66 din O.G. nr. 66/1999 și art. 66 lit. a) din Legea nr. 105/1992, statuând, totodată, asupra calității de persoane îndreptățite a reclamanților, în sensul art. 4 din Legea nr. 10/2001.
Instanța de trimitere a fost învestită să lămurească problema identificării imobilului, în limitele trasate de instanța de casare, aspect complinit prin intermediul administrării expertizei tehnice de specialitate, ale cărei constatări urmau a stabili dacă, din punct de vedere tehnic, structural și arhitectonic, imobilul notificat este cel moștenit de autoarea reclamanților în anul 1912 și în ce măsură s-au adăugat formei inițiale noi compartimente constructive (pe orizontală și/sau pe verticală).
în ceea ce privește inadvertențele din actele de stare civilă referitoare la numele sub care tatăl, respectiv bunicul petenților, este înscris, Curtea de Apel a reținut că, în realitate, preluarea bunului în proprietatea statului s-a realizat în persoana autoarei acestora, numita S.I., născută L., care avea calitatea necontestată de proprietar tabular al imobilului, având în vedere filiația dovedită în raport cu autorul său de la care a dobândit bunul prin moștenire.
Pe de altă parte, înscrisurile administrate sub acest aspect (adeverința eliberată de Institutul de Lingvistică și Istorie Literară al Academiei Române, declarația de notorietate aparținând numitei N.J.), sunt lămuritoare asupra corespondenței prenumelui V. (în limba română) cu formula V.R. și G. (în limba maghiară).
Expertiza întocmită a constatat că imobilul în litigiu este situat în municipiul Cluj-Napoca, județul Cluj, fiind înscris în C.F. nr. 2328, cu nr. top. 403 și este amplasat pe colț, la intersecția străzilor N. și S.
Modul constructiv al imobilului și gradul de uzură al structurii de rezistență au stat la baza concluziei că vechimea probabilă a acestuia este de peste 80-90 ani, fiind format din demisol, parter, etaj și podul în care a fost delimitată cu un perete și o ușă de acces, o încăpere nelocuibilă, denumită "mansardă", utilizată pentru depozitarea arhivei.
în scopul identificării cotei de 3 din imobil, expertul a valorificat mențiunile cuprinse în extrasul din procesul verbal asupra dezbaterii moștenirii întocmit la 15 iulie 1930, constatând că petenții se referă la "toate încăperile situate la demisol, restul încăperilor situate la parterul imobilului, mai puțin cele situate în partea din parter de la intrarea porții până la intrarea în pivniță, toate încăperile situate la etaj și întregul pod, inclusiv încăperea din pod denumită mansardă_".
Concluziile expertizei sunt neechivoce sub aspectul identificării imobilului, rezultând că acesta corespunde celui preluat în proprietatea statului de la autoarea reclamanților, nefiind constatate lucrări de construcții adăugate formei arhitectonice inițiale (pe orizontală și/sau verticală); în privința mansardei se precizează că încăperea nu a rezultat dintr-o supraetajare, ci a fost delimitată în podul existent al construcției spre a fi utilizată cu destinația de arhivă.
Suprafața din imobil reprezentând "partea din parter de la intrarea porții până la intrarea în pivniță" corespunde cotei de 1 cu privire la care s-a formulat notificarea de către numiții W.I. și W.G., și care a reprezentat obiectul expertizei extrajudiciare depuse la dosar.
în ceea ce privește caracterul actului de preluare a imobilului în proprietatea statului, Curtea de Apel a reținut incidența prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001, privind caracterul abuziv al naționalizării. De altfel, chiar instanța de casare a stabilit că imobilul proprietatea autoarei reclamanților a fost trecut în proprietatea statului în mod abuziv.
Reclamanții au probat fără dubiu dreptul de proprietate asupra bunului în discuție, iar extrasul de carte funciară în sistemul Decretului-lege nr. 115/1938, aplicabil la momentul intabulării dreptului de proprietate, are semnificația dovezii proprietății.
împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta R.A. Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat, criticând-o pentru următoarele aspecte:
în mod greșit, instanța de apel a reținut că sunt neechivoce concluziile expertizei sub aspectul identificării imobilului, rezultând fără putință de tăgadă că acesta corespunde celui preluat în proprietatea statului de la autoarea reclamanților, nefiind constatate lucrări de construcție adăugate formei arhitectonice inițiale (pe orizontală și/sau verticală).
în urma expertizei efectuate în rejudecarea apelului după casare, expertul nu a arătat dacă imobilul actual este același cu cel solicitat.
Față de acest aspect, trebuie avute în vedere mențiunile din Cartea funciară a imobilului.
Reclamanții nu au reușit să probeze, nici după efectuarea expertizei, identitatea dintre imobilul ce se află în administrarea pârâtei și cel ce s-a aflat în patrimoniul pretinșilor autori ai reclamanților.
Autoarea reclamanților a avut în proprietate, așa cum reiese din foaia de posesiune, imobilul de la nr. topografic de sub A+1, iar, în prezent, Regia are în administrare, conform înscrierii din foaia B, de proprietate, poziția 9, o construcție nouă, respectiv :"se radiază construcția de sub A+1 și se înscrie cea nouă".
Mai mult, în planurile la care fac referire reclamanții, dar și instanța, exista o desfășurare a mansardei, care nu figurează înscrisă în cartea funciară a autoarei, și una a demisolului, probabil subsol, și care are o suprafață de 300 mp și 15 încăperi.
în consecință, imobilul care se află astăzi în administrarea R.A. A.P.P.S. este un imobil nou în raport cu cel despre care se pretinde că s-a aflat în patrimoniul autorilor intimaților-reclamanți.
în ceea ce privește inadvertențele din actele de stare civilă, era obligatorie prezentarea certificatelor de moștenitor întocmite conform legii civile române, în condițiile H.G. nr. 498/2003.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă solicitând admiterea căii de atac și modificarea în tot a deciziei, în sensul admiterii apelului declarat de R.A. A.P.P.S., schimbării în parte a sentinței apelate și respingerea capetelor 2, 3 și 4 din plângerea formulată, cu menținerea deciziei nr. 347 din 21 septembrie 2004.
în dosar au depus întâmpinare reclamanții, pe care au apreciat-o ca reprezentând note scrise.
Față de textul de lege sus menționat și de criticile formulate de recurentă, înalta Curte a supus dezbaterii excepția nulității recursului, conform art. 306 alin. (1) cu referire la art. 303 alin. (1) C. proc. civ.
Analizând această excepție, înalta Curte constată că recursul este nul, pentru următoarele considerente:
Conform dispozițiilor art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac declarată și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.
Deși a invocat în susținerea recursului incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta pârâtă critică decizia Curții de Apel pe aspectul greșitei rețineri a situației de fapt în raport de probele administrate în cauză.
Mai precis, recurenta, prin motivele formulate, tinde la schimbarea situației de fapt în ceea ce privește identitatea imobilului solicitat prin cererea de chemare în judecată cu cel care s-a aflat în proprietatea autoarei reclamanților, care, în opinia sa, nu este dovedită prin raportul de expertiză întocmit în dosarul de apel, după casare, nici prin celelalte înscrisuri.
De asemenea, contestă dovedirea calității de moștenitor a reclamanților de pe urma autoarei acestora cu actele emise de autoritățile ungare, apreciind că se impune prezentarea unor certificate de moștenitor întocmite conform legii civile române.
în structura actuală a recursului nu se mai poate proceda la examinarea hotărârii sub aspectul situației de fapt reținute de către instanța de apel, în raport de probele administrate în cauză, deoarece motivul de casare care permitea o asemenea analiză este în prezent abrogat (art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000).
Cum dezvoltarea criticilor formulate de recurentă nu poate determina încadrarea motivelor de recurs în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în forma actuală, și nu există nici motive de ordine publică, care să poată fi examinate din oficiu, în condițiile art. 306 alin. (2) din același cod, înalta Curte a constatat că recursul este nul, conform art. 306 alin. (1).
Instanța a obligat recurenta la plata sumei de 474 lei cheltuieli de judecată datorate în recurs, ca parte căzută în pretenții, către intimații reclamanți, reprezentând cheltuieli de transport conform biletului depus în fotocopie la fila 48 dosar, în raport de dispozițiile art. 316 cu referire la art. 298 și art. 274 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7033/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7025/2008. Civil → |
|---|
