ICCJ. Decizia nr. 7440/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs

Decizii civile ICCJ 2008

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 7440/2008

Dosar nr. 8676/1/2007

Şedinţa publică din 26 noiembrie 2008

asupra recursului de faţă, constată:

Cu notificarea nr. 19/2001 a B.E.J. Ş.V.D., petenţii G.I.A. şi G.M. au solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 2 ha teren (aferent construcţiilor existente) şi construcţiile - fosta moşie a M.G., situată în comuna Morteni, sat Cecova, cu menţiunea că această moşie avea 183 ha teren.

Cu notificarea nr. 112/2001 a B.E.J. Ş.V.D., petenta C.E.D. a solicitat restituirea în natură a suprafeţei de 50 ha teren situat în comuna Morteni, judeţul Dâmboviţa - moşia Vultureanca - Cecova, ce i-a fost donat de D.C.G. în anul 1944.

Prin dispoziţia nr. 97 din 29 septembrie 2003 SC A. SA Găeşti, judeţul Dâmboviţa a respins notificările nr. 19/2001 şi nr. 112/2001, reţinând că suprafaţa de 183 ha nu face obiectul Legii nr. 10/2001, că nu s-a identificat cadastral terenul, că petenţii n-au făcut dovada dreptului de proprietate iar construcţiile revendicate, parte nu au existat şi parte nu se găsesc în posesia sa.

Prin cererea înregistrată la 18 noiembrie 2003, reclamanţii G.I.A. şi G.M. au solicitat ca, în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA Găeşti şi A.D.S. să se anuleze dispoziţia menţionată şi să se dispună obligarea primei pârâte la restituirea în natură a unei construcţii şi a terenului, imobil care a făcut obiectul exproprierii sau, în subsidiar, în cazul în care restituirea nu este posibilă, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, invocând incidenţa Legii nr. 10/2001.

Prin întâmpinare, pârâta A.D.S. Bucureşti (fila 701 a cerut respingerea contestaţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive, motivat de faptul că SC A. SA este proprietarul construcţiilor şi a unei suprafeţe de 2,2 ha teren aferent, cu menţiunea că nu a avut rolul de instituţie publică care să fi fost implicată în procesul de privatizare al acestei societăţi, în sensul art. 27 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, pârâta a arătat că exercită în comuna Morteni, în numele statului, prerogativele dreptului de proprietate pentru o suprafaţă de 268,30 ha teren, care face însă obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea foştilor proprietari în procedura Legii nr. 18/1991 şi nr. 1/2000. Referitor la astfel de cereri deduse judecăţii în prezenta cauză solicită respingerea ca inadmisibile.

Prin sentinţa civilă nr. 278/23 februarie 2005, Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia, a anulat dispoziţia şi a obligat pe pârâta SC A. SA Găeşti să restituie în natură reclamanţilor clădirea administrativă, identificată prin raportul de expertiză întocmit de expert G.F. şi suprafaţa de 5000 mp teren - curte şi construcţii, identificat prin raportul de expertiză întocmit de expert A.E.G.

Prin aceiaşi sentinţă a fost respinsă contestaţia faţă de pârâta A.D.S. Bucureşti.

în motivarea sentinţei s-a reţinut că imobilele menţionate au fost preluate de stat în baza Decretului nr. 83/1949, ulterior intrând în patrimoniul pârâtei SC A. SA Găeşti, societate care nu este însă o societate privatizată, caz în care, în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, pârâta A.D.S. Bucureşti neavând calitate procesuală pasivă.

Prima instanţă a reţinut că se impune restituirea către reclamanţi doar a construcţiilor care se mai află în patrimoniul primei pârâte (celelalte fiind edificate ulterior preluării de stat sau înstrăinate în baza unor licitaţii publice).

Referitor la cererea de restituire a diferenţei de teren, până la 183 ha, prima instanţă a reţinut că se impune a fi respinsă întrucât aceste terenuri au făcut obiectul retrocedării în procedura legilor funciare, fiind exceptate de la aplicarea Legii nr. 10/2001 (art. 8).

Totodată, instanţa a reţinut că pârâta A.D.S. Bucureşti exercită dreptul de proprietate cu privire la suprafaţa de 268,30 ha teren, iar referitor terenurile cu destinaţie agricolă Ie-a predat, în baza unei proceduri legale, comisiilor de aplicare a legilor fondului funciar.

Prin Decizia civilă nr. 18 din 6 februarie 2006, Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat în parte sentinţa în sensul că, a constatat dreptul acestora de a primi măsuri reparatorii prin echivalent şi pentru următoarele construcţii: grajd pentru porci, remiză (conform expertizei N.R.), precum şi pentru o suprafaţă de 17.772 mp teren, conform expertizei M.E.

Prin aceeaşi decizie instanţa a constatat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi la restituirea în natură şi a unei suprafeţe de 56.556 mp teren identificat prin expert M.E.

În motivarea deciziei, instanţa a reţinut că pentru suprafaţa de 79.328 mp teren, situată în intravilanul comunei Morteni şi având diverse categorii de folosinţă, are calitatea de entitatea deţinătoare prima pârâtă SC A. SA Găeşti şi că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Ca atare, instanţa a apreciat că se impune acordarea reclamanţilor de măsuri reparatorii prin echivalent pentru toate construcţiile demolate precum şi pentru suprafaţa de 17.772 mp înstrăinată la licitaţie publică către D.G., dar şi restituirea în natură a diferenţei de 56.556 mp (suprafaţa de 5000 mp teren fiind restituită prin sentinţa primei instanţe).

Prin Decizia civilă nr. 773 din 29 ianuarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a admis recursul declarat de pârâta A.D.S. Bucureşti, a casat Decizia şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, motivat de faptul că nu s-a stabilit natura juridică a imobilelor în litigiu şi, pe cale de consecinţă, care este legea de reparaţie aplicabilă acestora şi nici căreia dintre pârâte i-ar reveni obligaţia de restituire în natură ori de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia civilă nr. 324 din 28 iunie 2007, Curtea de Apel Ploieşti, reinvestită cu judecata cauzei, a admis apelul declarat de reclamanţi şi a schimbat, în parte, sentinţa tribunalului în sensul că a obligat pe pârâta SC A. SA Găeşti, prin lichidator judiciar să achite reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru construcţii: grajd pentru porci şi remisă precum şi pentru o suprafaţă de 17.772 mp teren.

Totodată, a obligat pe pârâta SC A. SA Găeşti să restituie în natură reclamanţilor o suprafaţa de 56.556 mp teren.

Prin aceeaşi decizie a fost respinsă acţiunea faţă de pârâta A.D.S. Bucureşti, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În motivarea deciziei instanţa a reţinut că potrivit menţiunilor adresei nr.2672/2003 a Primăriei comunei Morteni şi ale raportului de expertiză, terenul în litigiu în suprafaţă de 79.328 mp, astfel cum reclamanţii şi-au precizat acţiunea în primul ciclu procesual, se află situat în intravilanul comunei Morteni şi, pe cale de consecinţă, el nu face obiectul legilor funciare, nefiind dată situaţia de excepţie prevăzută de art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Totodată, în raport de menţiunile procesului-verbal datat 20 aprilie 1949, potrivit cărora s-au expropriat şi un coteţ de porci şi o remiză, imobile care nu mai există în prezent, instanţa a apreciat că se impune obligarea prim pârâtei să achite reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent, potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Referitor la teren, instanţa a reţinut că din totalul de 79.328 mp preluat de stat, o suprafaţă de 17.772 mp a fost înstrăinată la licitaţie publică, sens în care pentru aceasta reclamanţilor urmează a le fi acordate de aceiaşi pârâtă măsuri reparatorii prin echivalent.

În raport de limitele investirii în primă instanţă, curtea de apel a apreciat că reclamanţilor urmează să le fie restituită în natură doar o suprafaţă de 56.556 mp, întrucât a le acorda mai mult ar echivala cu o agravare a situaţiei juridice a părţii în propria cale de atac, fapt interzis prin dispoziţiile art. 315 alin. (4) şi art. 296 C. proc. civ.

Instanţa a reţinut că terenul în litigiu se află în proprietatea pârâtei SC A. SA Găeşti iar împrejurarea că această societate se află în lichidare judiciară este irelevantă întrucât acest fapt nu echivalează cu o trecere a terenului în proprietatea pârâtei A.D.S., conform expertizei acesta aflându-se doar în administrarea acestei agenţii.

Totodată, instanţa a mai reţinut şi că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 268/2001 şi HG nr. 626/2001, întrucât prin aceste acte normative s-a reglementat doar privatizarea societăţilor comerciale care deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă nu şi a societăţilor ce deţin terenuri în proprietate exclusivă.

Instanţa de apel a constat şi că bunurile enumerate în sentinţa apelată au fost predate reclamanţilor conform procesului-verbal de punere în posesie la data de 24 martie 2007.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Găeşti, invocând incidenţa art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta susţine, referitor la terenul în litigiu, că după anul 2001, din suprafaţa de 79.328 mp pe care o deţinea în posesie o suprafaţă de 56.556 mp teren arabil, aparţinând domeniului privat al statului, a fost preluată în administrare de pârâta A.D.S. Bucureşti, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 268/2001, în proprietatea sa exclusivă rămânând doar suprafaţa de 22.772 mp teren curţi şi construcţii, pentru care i-a fost emis certificatul constatator al dreptului de proprietate seria M 07 nr. 2049 de către Ministerul Agriculturii şi Alimentaţiei la data de 18 decembrie 1997.

Recurenta susţine că este o societate aflată în procedura insolvenţei judiciare şi că a deţinut în proprietate pe raza com. Morteni o suprafaţă totală de 22.772 mp şi, mai apoi, de doar o suprafaţă de 5000 mp şi construcţiile edificate pe aceasta, diferenţa de 17.772 mp fiind dobândită la licitaţie publică de D.G., cu menţiunea că a executat sentinţa predând reclamanţilor suprafaţa de 5000 mp precum şi construcţiile, cu menţiunea că două construcţii se află pe terenul adjudecatarului D.G.

În concluzie, recurenta afirmă că nu are calitate de entitate deţinătoare pentru suprafaţa de 56.556 mp teren şi că suprafaţa de 17.772 mp a fost înstrăinată către D.G., contrar prevederilor art. 46 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 10/2001, sens în care eronat a fost obligată să acorde reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent.

Totodată recurenta critică hotărârea şi pentru faptul că au fost nesocotite dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este fondat pentru următoarele considerente:

În drept, potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.

Constatarea faptelor, aşa cum rezultă ele din actele şi dovezile administrate de părţi, este atributul instanţelor de fond iar hotărârea trebuie să fie motivată cu, suficientă claritate, cu privire la starea de fapt prin trimitere la probele de la dosar, obligaţia judecătorilor de a-şi motiva hotărârile constituind una dintre garanţiile dreptului la un proces echitabil.

În speţa supusă analizei, astfel cum s-a reţinut şi prin prima decizie de casare, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin stabilite, fapt care pune instanţa de recurs în imposibilitate de a exercita un control efectiv cu privire la soluţia adoptată în raport cu motivele de recurs invocate.

Astfel, prin Decizia de casare s-a statuat că, în rejudecare, instanţa de apel are a stabili, motivat în fapt şi în drept, care este natura juridică actuală a imobilelor în litigiu şi, pe cale de consecinţă, care este legea de reparaţie aplicabilă acestora, aspecte în raport de care se poate stabili căreia dintre pârâte îi revine obligaţia de restituire în natură ori de a propune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent în procedura Legii nr. 10/2001.

Stabilirea acestor aspecte de fapt şi de drept se impunea întrucât, potrivit art. 25 din Legea nr. 10/2001 numai entităţile deţinătoare se pot pronunţa asupra cererilor formulate de persoanele îndreptăţite, înţelegând prin entităţi deţinătoare acele unităţi care, prin organele de conducere, a căror competenţă se analizează şi se stabileşte în raport de situaţia specifică a fiecărei entităţi, au drept de dispoziţie asupra imobilelor. Referitor la măsurile reparatorii prin echivalent este de observat că acestea se propun de entităţile deţinătoare mai sus arătate şi se acordă de stat în cadrul procedurii prevăzută prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cu alte cuvinte, instanţa de recurs a statuat că fiind investită cu soluţionarea unor cereri întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 10/2001 instanţa de fond are obligaţia de a verifica care este întinderea pretenţiilor formulate de persoanele pretins îndreptăţite, în raport de titlurile pe care le invocă şi dacă acestea au beneficiat sau nu de măsuri reparatorii în cadrul altor legi de reparaţie, precum şi obligaţia de a stabili dacă persoanele juridice chemate în judecată au calitatea de unităţi deţinătoare ale terenurilor şi construcţiilor în litigiu, respectiv, dacă acestea au drept de dispoziţie asupra lor, putând dispune restituirea în natură sau propune acordarea de măsuri reparatorii.

Stabilirea cărei legi de reparaţie este incidenţă raportului juridic dedus judecăţii, anume a legilor funciare sau a Legii nr. 10/2001, nu se realizează pe cale de deducţie logică sau numai prin interpretarea dispoziţiilor art. 8 din legea nr. 10/2001, ci se verifică în concret, în raport cu regimul juridic al fiecărui teren şi de menţiunile din titlurile de proprietate deja emise părţilor în procedura Legii nr. 18/1991 sau a Legii nr. 1/2000.

Totodată, pentru a concluziona cu privire la regimul juridic al terenurilor nu sunt suficiente doar anumite informaţii transmise de unele instituţii publice sau doar aprecierile expertului cât timp acestea nu sunt fundamentate în mod explicit pe titlurile deţinute de părţile litigante.

În speţă, nici după rejudecare, împrejurările de fapt ale cauzei nu au fost pe deplin lămurite, referitor la imobilele în litigiu, imobile care ar fi constituit „Ferma şi Plantaţia Gerota şi/sau M.V.C.".

Astfel, este de observat că în justificarea pretenţiilor, reclamanţii au depus un proces-verbal, datat 20 aprilie 1949, de preluare a fostei proprietăţi G. din comuna Morteni, în care sunt evidenţiate la rubrica terenuri - 155,02 ha şi un act de donaţie, autentificat sub nr. 34170 din 12 decembrie 1932 al Tribunalului Ilfov pentru o suprafaţă de 50 ha teren, situate în comuna Morteni, care a făcut ulterior obiectul contractului de donaţie autentificat sub nr. 2725 din 12 septembie 1944.

În raport de aceste înscrisuri şi în raport de limitele investirii prin notificări, prin cererea de chemare în judecată şi apoi, prin apel, instanţele aveau a identifica terenurile care au aparţinut autorilor reclamanţilor şi care sunt în litigiu în prezenta cauză, de a verifica dacă pentru acestea s-a reconstituit sau nu dreptul de proprietate în baza legilor funciare reclamanţilor sau altor persoane şi/sau, după caz de a stabili dacă terenurile se află în posesia pârâtelor şi cu ce titluri le deţin, adică de a stabili dacă pârâtele au calitatea de unităţi deţinătoare, în sensul că pot dispune cu privire la aceste terenuri măsurile prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Aceste verificări se impuneau a fi efectuate, întrucât din lucrările dosarului rezulta faptul că reclamanţilor le-au fost retrocedate anumite terenuri în baza legilor funciare, aspect confirmat şi prin menţiunile adeverinţei nr. 532 din 19 februarie 2008 a Primăriei comunei Morteni, potrivit cărora reclamanţilor Ie-a fost deja reconstituit în baza legilor funciare dreptul de proprietate pentru o suprafaţă de 249,00 ha teren.

Sub acest aspect, este de observat că prin concluziile unui raport de expertiză se conchide, fără a se argumenta, referitor la o suprafaţă de 155 ha teren, că aceasta a făcut obiectul reparaţiei în baza legilor funciare, expertul susţinând că a identificat din fosta proprietate a autorilor reclamanţilor doar o suprafaţă de 5000 mp teren şi concluzionând că este liberă doar o suprafaţă de 3490 mp.

În fundamentarea concluziei potrivit căreia pârâta SC A. SA ar deţine pe raza localităţii Morteni o suprafaţă de 79.323 mp, expertul a arătat că s-a bazat doar pe „evidenţele Primăriei" (fila 176), fără însă să rezulte că a verificat şi certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis acestei pârâte seria M 07 nr. 2049 din 18 decembrie 1997 de M.A.A. Bucureşti, potrivit căruia această pârâtă deţine în proprietate, pe raza mai multor localităţi, o suprafaţă totală de 304826,98 mp, din care aferentă Fermei Morteni 22.771,93 mp (referitor la care 17.772 mp a fost dobândită la licitaţie publică de D.G. iar 5000 mp a fost predată reclamanţilor în baza sentinţei pronunţată de prima instanţă).

Este de observat că pârâta menţionată a contestat deţinerea şi a altor suprafeţe de teren pe raza acestei localităţi Morteni, altele decât cele evidenţiate în titlul de proprietate mai sus arătat.

În consecinţă, instanţa de apel avea a motiva în baza căror dovezi a statuat că această pârâtă deţine în proprietate şi suprafaţă de 56.556 mp, pe care a fost obligată să o restituie în natură reclamanţilor dar şi considerentele de fapt şi de drept pentru care a apreciat că această pârâtă, prin lichidatorul judiciar trebuie să achite reclamanţilor măsuri reparatorii prin echivalent pentru celelalte imobile reţinute în dispozitiv.

Aşa fiind, cum împrejurările de fapt ale pricinii, pentru considerentele mai sus arătate, nu au fost pe deplin stabilite nici în rejudecare, în baza art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a admite recursul şi casa Decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, instanţa de apel va stabili împrejurările de fapt ale cauzei în sensul celor mai sus arătate şi va răspunde motivat, în fapt şi în drept, tuturor criticilor formulate de părţi prin apelurile deduse judecăţii, precum şi celorlalte critici invocate prin recurs, pe care le va analiza sub formă de apărări.

La soluţionarea apelurilor, instanţa va avea în vedere şi stadiul în care se află procedura insolvenţei judiciare declanşată împotriva pârâtei SC A. SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta SC A. SA Găeşti prin lichidator judiciar I.P.U.R.L. împotriva deciziei nr. 324 din 28 iunie 2007 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauzei cu minori şi de familie.

Casează Decizia şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi curţi de apel.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2008.

← ICCJ. Decizia nr. 7654/2008. Civil  ICCJ. Decizia nr. 7327/2008. Civil →

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 7440/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs