ICCJ. Decizia nr. 7655/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la 13 decembrie 2007 reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Suedia pentru o perioadă de cel mult 3 ani a pârâtului M.N.
în motivarea cererii s-a arătat că la 27 noiembrie 2007 pârâtul a fost returnat din Suedia pentru motiv de ședere ilegală. Pentru a înlesni readmisia persoanelor care nu îndeplinesc condițiile în vigoare pentru intrare sau pentru ședere, între România și Suedia a fost încheiat Acordul de readmisie ratificat prin Legea nr. 642/2001.
Prin sentința civilă nr. 51F din 11 ianuarie 2008 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a respins cererea ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în speță limitarea exercitării dreptului la liberă circulație nu privește un lucrător, pentru a fi aplicabile prevederile Anexei 7 la Protocolul privind condițiile și aranjamentele referitoare la admiterea Republicii Bulgaria și a României în Uniunea Europeană, ce face parte integrantă din Legea nr. 157/2005, iar derogările stabilite prin măsurile tranzitorii nu au aplicabilitate.
în speță nu există nicio sentință penală de condamnare iar limitarea dreptului la liberă circulație nu se solicită a fi dispusă din rațiuni de ordine publică, securitate națională ori sănătate publică.
Apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte București din Ministerul Internelor și Reformei Administrative a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 419 A din 29 mai 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
în considerentele hotărârii sale instanța de apel a arătat că este adevărat că dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut ci, dimpotrivă, unul susceptibil de limitări, astfel cum rezultă din Protocolul nr. 4, din prevederile Constituției și ale Legii nr. 248/2005.
Aplicarea unei astfel de restrângeri în exercițiul dreptului cetățeanului la liberă circulație trebuie să își găsească un puternic suport probator în planul faptelor săvârșite de acesta, care trebuie să cunoască o anumită gravitate, iar în niciun caz ea nu poate fi întemeiată exclusiv pe fapta, necenzurabilă de autoritățile țării de origine, returnării acelei persoane în țara a cărei cetățenie o are.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Internelor și Reformei Administrative critica, nemotivată în drept, vizând următoarele aspecte:
înscrisurile înaintate ca probe au fost întocmite în punctul de trecere a frontierei ca urmare a măsurii de returnare dispuse de statul străin, această măsură neputând fi cenzurată.
Returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru din Uniunea Europeană de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea, ceea ce conduce la concluzia că doar acel stat membru al Uniunii Europene poate cenzura legalitatea măsurii de returnare.
Obligația statului român ca ulterior readmisiei cetățeanului român returnat, să restrângă dreptul la liberă circulație al respectivului cetățean român este expres stipulată prin art. 38 din Legea nr. 248/2005.
Măsura restrângerii se justifică pentru apărarea ordinii, situație prevăzută printre cele limitative enumerate de art. 53 din Constituție. Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a persoanelor care au fost returnate dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat nu încalcă prevederile din Constituție sau alte instrumente juridice internaționale referitoare la dreptul la liberă circulație.
Potrivit art. 25 din Constituție, condițiile exercitării dreptului la liberă circulație se stabilesc prin lege, astfel că ține de opțiunea legiuitorului instituirea anumitor cerințe specifice în care cetățenii români pot circula în străinătate.
Analizând hotărârea atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de dovezile administrate în primă instanță, înalta Curte a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente:
Reclamanta a solicitat restrângerea exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.
Conform art. 39 alin. (1) din lege, în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în străinătate, de către Tribunalul București.
Așadar, luarea acestei măsuri este de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a dovezilor administrate în cauză.
într-adevăr, libertatea circulației cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a II-a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea restrângere operează de drept.
în legislația primară, art. 18.1. TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.
în legislația secundară, Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește că limitarea dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.
Prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată prin Legea nr. 260/2005, și care a intrat în vigoare la data aderării României la Uniunea Europeană (art. 35) a fost transpusă Directiva Consiliului nr. 38/2004/CE.
Drept urmare, normele din reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de drept intern.
Față de cele ce preced, înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins cu consecința păstrării hotărârii atacate.
6
| ← ICCJ. Decizia nr. 799/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7640/2008. Civil → |
|---|
