ICCJ. Decizia nr. 7603/2008. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificările înregistrate sub nr. 1098 din 13 august 2001 și 301 din 14 februarie 2002 la executorul judecătoresc și înregistrate la Primăria Municipiului București, petiționarul G.A.A., în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, a solicitat restituirea imobilului situat în București, alcătuit din 4395 mp teren și construcții compuse din 4 camere; 2 antreuri; 1 marchiză; 1 birou; 1 bucătărie; 1 baie; 2 closete; pod; pivniță; 1 garaj cu 2 camere; o magazie.
în motivarea notificării, petiționarul a arătat că este moștenitorul bunicului său E.P., decedat la 11 aprilie 1974 în Franța. Bunicul său, în calitate de proprietar al Societății de Fabrici de Zahăr și Rafinării din România, a dobândit, în baza actului de vânzare-cumpărare din 13 iulie 1911, proprietatea asupra terenului situat în București, precum și a construcțiilor existente pe acesta.
Singurele moștenitoare ale defunctului său bunic E.P. au fost cele două fiice ale sale: L.J.B. (căsătorită cu K.B.), cunoscută și sub numele de L. și M.G. (căsătorită G.).
Natura moștenirii este testamentul întocmit de E.P. la 5 martie 1968 la Beirut.
Mătușa sa, L.J.B., a lăsat prin testament soțului său K.B. toată averea, ea decedând la 18 ianuarie 1985 în S.U.A.
La rândul său, B.K. a decedat și el la 30 noiembrie 1988 în S.U.A., iar, lui, petiționarului, i-a revenit întreaga masă succesorală în calitate de legatar universal.
Petiționarul a mai arătat că toate construcțiile de pe teren au fost demolate, iar terenul ce a fost proprietatea bunicului său se află în posesia unei societăți comerciale.
Prin dispoziția nr. 3701 din 24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului București au fost respinse notificările ca nedovedite, în sensul că petiționarul nu a depus acte care să ateste dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor.
Prin cererea înregistrată la data de 18 aprilie 2007, reclamantul G.A.A., în contradictoriu cu Primăria Municipiului București, a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 3701 din 24 ianuarie 2005, solicitând anularea acesteia și restituirea în natură a imobilului, teren menționat, arătând că deși a depus toate actele ce fac dovada calității sale de persoană îndreptățită, în mod nelegal i s-au respins notificările.
Fiind astfel investit, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1172 din 14 septembrie 2007, a respins contestația ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că din contractul de vânzare-cumpărare depus la dosar rezultă că dreptul de proprietate asupra imobilului a aparținut SC D.S.R.Z. și nu unei persoane fizice, iar pe de altă parte, nu s-a făcut dovada nici a transmiterii succesiunii de la E.P., bunicul reclamantului, către acesta din urmă.
Potrivit Legii nr. 10/2001, modificată și completată prin Legea nr. 247/2005, reclamantul ar fi trebuit să facă dovada că bunicul său era proprietar sau unicul asociat al persoanei juridice care a deținut imobilul la data preluării acestuia în mod abuziv, să depună bilanțul contabil al societății la data naționalizării (anul 1948) din care să rezulte activul și pasivul, respectiv înregistrarea în activul societății a acestui imobil, precum și tabelul cu numele asociaților și părțile sociale deținute de către aceștia, așa cum cer dispozițiile art. 22 din Legea nr. 10/2001.
Prin contractul de vânzare-cumpărare de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3409din 5 iulie 2007 de B.N.P. C.M.P., reclamantul G.A.A. a vândut drepturile litigioase ce fac obiectul dosarului nr. 13585/3/2007 al Tribunalului București, secția a IV-a civilă, numiților R.C.M.; M.B.C. și A.I.
în această calitate, cumpărătorii de drepturi litigioase au formulat apel împotriva sentinței civile nr. 1172 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Prin decizia nr. 36 A din 21 februarie 2008 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă, a admis apelurile formulate de reclamanții: R.C.M.; M.B.C. și A.I.
A schimbat în tot sentința și pe fond:
A admis contestația.
A dispus anularea dispoziției nr. 3701 din 24 ianuarie 2005 emisă de Primăria Municipiului București, prin Primarul General.
A obligat pe pârât să înainteze către A.V.A.S. notificările înregistrate în evidențele sale sub nr. 1098 din 13 august 2001 și nr. 301 din 14 februarie 2002 formulate de G.A.A., autorul cu titlu particular al apelanților.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că debitorul obligației de a soluționa notificarea numitului G.A.A., nu era Primăria Municipiului București, deoarece aceasta nu are calitate de persoană deținătoare a imobilului, acesta găsindu-se în patrimoniul societății SC A. SA.
întrucât Primăria Municipiului București a procedat nelegal la soluționarea notificărilor, fără a-și verifica propria competență pentru emiterea dispoziției de soluționare a cererilor cu care fusese investită, dispoziția emisă și contestată este lovită de nulitate, fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 25 din Legea nr.10/2001, republicată, precum și ale art. 29 și art. 31 din aceeași lege.
Drept urmare, a concluzionat instanța de apel, entitatea ce va trebui să soluționeze notificările este instituția publică implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S. (succesorul F.P.S.), iar nu SC A. SA, deoarece aceasta este integral privatizată din anul 2000, situație în care este exclusă aplicarea art. 21 din Legea nr. 10/2001, republicată.
împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs atât reclamanții: R.C.M.; M.B.C. și A.I. cât și pârâtul Municipiul București, prin Primarul General.
I. Prin recursul declarat, reclamanții invocă prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susțin, în esență, că instanța de apel a aplicat în mod greșit dispozițiile art. 29 din Legea nr. 10/2001, republicată, întrucât notificările trebuiau trimise spre soluționare unității deținătoare, în speță SC A. SA și nu instituției implicată în privatizare, cum greșit s-a procedat.
II. Prin recursul declarat, pârâtul Municipiul București, prin Primarul General, a invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Susține, în esență, că instanța de apel trebuia să aibă în vedere numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat la baza emiterii dispoziției și printre care nu se regăsesc acte doveditoare. în sensul Legii nr. 10/2001 actele doveditoare se depun fie odată cu notificarea fie până la soluționarea acesteia.
în acest fel, instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 22-23 din actul normativ menționat.
I. Referitor la recursul reclamanților, se constată că acesta este nefondat.
Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, "în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Conform art. 29 alin. (3) din același act normativ "în situația imobilelor prevăzute la alin. (1) și (2), măsurile reparatorii în echivalent se propun de către instituția publică care efectuează sau, după caz, a efectuat privatizarea, dispozițiile art. 26 alin. (1) fiind aplicabile în mod corespunzător".
Din dispozițiile art. 25 alin. (1) din actul normativ menționat rezultă că notificarea se soluționează de unitatea deținătoare.
Cum, în speță, Primăria Municipiului București nu avea calitate de persoană deținătoare a imobilului, acesta găsindu-se în patrimoniul SC A. SA, în mod just instanța de apel a constatat că dispoziția emisă de pârâtă este lovită de nulitate și a trimis notificările spre competentă soluționare instituției publice implicată în privatizare, respectiv A.V.A.S., în raport de prevederile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și nu la societatea SC A. SA, deoarece aceasta este privatizată integral din anul 2000, situație în care este exclusă aplicarea art. 21 prin Legea nr. 10/2001, republicată.
De aceea, în raport de considerentele ce preced, recursul reclamanților se privește ca nefondat și va fi respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
II. Referitor la recursul pârâtului Municipiul București:
Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
în speță, motivul de recurs a fost indicat formal, în condițiile în care critica formulată nu vizează soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.
Cum motivul indicat în cererea de recurs nu se încadrează în textul legal indicat de recurent, recursul acestuia se privește ca nefondat și a fost respins în consecință, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 7553/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7556/2008. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
