ICCJ. Decizia nr. 7640/2008. Civil
Comentarii |
|
1. Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 907 din 17 octombrie 2005 Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
A fost respinsă contestația formulată de D.M.A. și D.S. în contradictoriu cu intimații C.J.M., I.E., I.F.G., D.R.G., D.C.L. și D.V.M.I.
Au fost obligați contestatorii la 2000 lei cheltuieli de judecată către intimații D.C.L. și D.V.M.I.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin Dispoziția de restituire nr. 72/2005 emisă de Consiliul Județean Prahova s-a dispus restituirea în natură către contestatori și către intimați a imobilului proprietatea soților I. și M.D., trecut în proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 92/1950.
Din actele depuse la dosar rezultă că intimații nu sunt străini de succesiunea defuncților I. și M.D. în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile dreptului succesoral conform cărora legatarii cu titlu particular dobândesc numai bunul ce a făcut obiectul legatului întrucât Legea nr. 10/2001 are un caracter reparatoriu care derogă de la dreptul comun.
Intimații au făcut dovada că au calitatea de persoane îndreptățite și deci în mod corect Consiliul Județean Prahova i-a inclus în dispoziția de restituire.
2. Hotărârea instanței de apel
Prin decizia civilă nr. 59 din 5 aprilie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a fost admis apelul declarat de contestatorii D.M.A. și D.S.
Sentința a fost schimbată în parte în sensul că a fost anulată Dispoziția nr. 72 din 20 mai 2005 și s-a dispus obligarea la restituirea în natură a imobilului din Sinaia, județ Prahova.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.
A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale active invocată de intimați.
Au fost obligați intimații să plătească apelanților suma de 2500 lei cheltuieli de judecată.
Instanța de apel a arătat în considerentele hotărârii sale că prima instanță nu a interpretat în mod corect toate actele depuse la dosar și a apreciat greșit că în cauză nu ar fi aplicabile dispozițiile dreptului succesoral.
Legea nr. 10/2001 are un caracter reparatoriu dar, pentru a se putea beneficia de dispozițiile sale, intimații trebuiau să fi avut calitatea de persoană îndreptățită a solicita aplicarea lor, neputându-se face confuzie între un legat cu titlu particular care dă vocație numai în privința obiectului legatului și un legat universal care dă vocație succesorală asupra întregului patrimoniu succesoral rămas după executarea legatelor cu titlu particular.
3. Recursurile3.1. Motive
Recurenții pârâți D.C.L. și D.V.M.I., pe de o parte, și C.J.M., I.E., I.F.G. și D.R.G., pe de altă parte, au declarat recurs, motivat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., criticile formulate vizând, în esență următoarele aspecte:
Instanța de apel a comis o gravă eroare în momentul în care a considerat că recurenții nu au vocație la succesiunea rămasă de pe urma defunctului D.I. S-a dovedit cu acte de stare civilă că recurenții sunt succesibili ai defunctului D.I., având chemare la moștenirea acestuia în virtutea legii, fiind rude ale acestuia.
D.C.L. și D.V.M.I. sunt legatari cu titlu particular.
3.2. Analiza făcută de instanța de recurs
La termenul din 23 septembrie 2008 reprezentanta intimaților reclamanți a depus o tranzacție încheiată între R.C.M., S.M., în calitate de mandatare ale recurentei C.J.M., D.R.G., D.G., G.V.O., D.S. și D.M.A.
La termenul din 2 decembrie 2008 a fost depusă și tranzacția încheiată între D.S., D.M.A. și D.C.L. și D.V.M.
Având în vedere actele de dispoziție depuse de părți, prin care se urmărește stingerea litigiului dedus judecății, în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Decizia atacată a fost modificată în parte în sensul că sentința a fost schimbată în parte. în condițiile art. 271-273 C. proc. civ. s-a luat act și s-au consfințit tranzacțiile încheiate de părți cu privire la drepturile ce formează obiectul judecății în dosarul de față.
Au fost păstrate celelalte dispoziții ale deciziei, în partea privitoare la admiterea apelului, admiterea contestației și respingerea excepției lipsei calității procesuale active, și ale sentinței, în partea privitoare la soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.
← ICCJ. Decizia nr. 7655/2008. Civil | ICCJ. Decizia nr. 7553/2008. Civil → |
---|