ICCJ. Decizia nr. 10036/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10036/2009
Dosar nr.28205/3/200.
Şedinţa publică din 10 decembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 1814 din 16 decembrie 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, sesizat prin declinare de competenţă de Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei şi Finanţelor.
A respins cererea precizată, formulată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis cererea precizată, formulată de reclamanţii B.I. şi B.E. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin primar general şi a obligat pârâtul să plătească reclamanţilor suma de 527.764 lei, cu titlu de despăgubiri pentru imobilul situat în Bucureşti, sector 4.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut că Statul Român nu are calitate procesuală pasivă, deoarece nu este unitate deţinătoare şi nici autoritate administrativă competentă, conform Legii nr. 10/2001, să răspundă notificării.
Tribunalul a mai reţinut că imobilul care a făcut obiectul notificării a fost proprietatea reclamanţilor şi a trecut în proprietatea Statului Român în anul 1988, în baza Decretului nr. 223/1974.
Prin sentinţa civilă nr. 332 din 1 aprilie 2005, Tribunalul Bucureşti, secţia a III a civilă, a obligat pârâtul să soluţioneze notificarea, dar pârâtul nu a îndeplinit această obligaţie până la data introducerii cererii de chemare în judecată.
A mai reţinut tribunalul, că imobilul în litigiu a fost înstrăinat de SC A.V.L. B. în anul 1994, motiv pentru care reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 18 lit. c) şi art. 26 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Conform raportului de expertiză efectuat în cauză, valoarea de circulaţie a imobilului este de 572.764 lei.
Prin Decizia nr. 220A din 7 aprilie 2009, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelul declarat de Municipiul Bucureşti, prin primar general, împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a stabilit calitatea de persoană îndreptăţită a reclamanţilor la restituirea prin echivalent şi a constatat că valoarea de circulaţie a imobilului în litigiu este de 572.764 lei şi că despăgubirile urmează a fi acordate în condiţiile legii speciale.
Instanţa de apel a constatat că raportul de expertiză a fost efectuat cu respectarea dispoziţiilor legale privind convocarea părţilor, iar pârâtul nu a formulat obiecţiuni cu privire la modul de efectuare a expertizei şi la cuantumul despăgubirilor.
Instanţa de apel a mai reţinut că pârâtul nu a soluţionat notificarea transmisă de reclamanţi şi că instanţa de judecată are aceleaşi posibilităţi de acordare a măsurilor reparatorii ca şi unitatea notificată.
A mai reţinut instanţa de apel, că nici Legea nr. 10/2001 şi nici Legea nr. 247/2005 nu prevăd posibilitatea obligării unităţii deţinătoare la despăgubiri, astfel încât despăgubirilor se vor stabili în condiţiile legii speciale.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanţii.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenţii au arătat că Decizia este nelegală sub aspectul modalităţii de acordare a despăgubirilor şi solicită acordarea acestora în lei, în cuantumul stabilit prin raportul de expertiză.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Legea nr. 10/2001, în forma sa iniţială, permitea acordarea de despăgubiri băneşti în situaţia imobilelor cu destinaţia de locuinţă, doar în condiţiile art. 24 alin. (2) din Lege.
Legea a suferit însă modificări de substanţă prin Legea nr. 247/2005, care a abrogat şi art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, menţionat mai sus, astfel încât, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005, despăgubirile nu se pot acorda decât în condiţiile şi cu respectarea procedurii prevăzute în Titlul VII, indiferent de natura şi destinaţia imobilului preluat.
Prin urmare, instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor legale privind acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent cuprinse în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, motiv pentru care recursul declarat de reclamanţi este nefondat şi, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanţii B.I. şi B.E. împotriva deciziei nr. 220/A din 7 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10039/2009. Civil. Revendicare imobiliară.... | ICCJ. Decizia nr. 10018/2009. Civil. Reparare prejudicii erori... → |
|---|
