ICCJ. Decizia nr. 10151/2009. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10151/2009
Dosar nr. 42197/3/200.
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 28 noiembrie 2007 la Tribunalul Bucureşti sub nr. 42197/3/2007 V.E., B.V.L.R.I. în calitate de succesori ai defunctei V.M. au acţionat în judecată Primăria Municipiului Bucureşti solicitând să se constate nulitatea absolută a dispoziţiei nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de intimată şi valabilitatea dispoziţiei nr. 786 din 29 ianuarie 2003 în privinţa imobilului situat în Bucureşti, în sensul menţinerii măsurii de restituire în natură a acestui imobil.
Imobilul achiziţionat în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 30422 din 31 octombrie 1934 a fost naţionalizat în baza Decretului nr. 92/1950 pe numele celor două cumpărătoare V.C.E. şi V.M.- figurând la poziţia nr. 8214 la anexa din decret.
Reclamantele arată că prin notificarea nr. 258 din 4 iunie 2001 au solicitat restituirea imobilului compus din teren în suprafaţă de 886,76 mp şi construcţiile edificate pe acesta.
Prin dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti s-a dispus restituirea imobilului de la adresa de mai sus, format din construcţia tip A şi terenul în suprafaţă de 397,59 mp din totalul de 865 mp teren, notificatoarele fiind puse în posesie în privinţa acestui imobil conform procesului verbal nr. 2987 din 10 martie 2003 încheiat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.
Ulterior, dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a fost revocată prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 a Primarului Municipiului Bucureşti, cu motivarea că notificarea nu face obiectul Legii nr. 10/2001 întrucât pentru imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul Acordului Româno – Elveţian privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Prin sentinţa civilă nr. 938 din 2 iunie 2008 Tribunalul Bucureşti a admis contestaţia reclamantelor V.E. şi B.V.L.E.R. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Bucureşti şi a constatat nulitatea dispoziţiei nr. 8870 din 17 octombrie 2007 emisă de Primăria Municipiului Bucureşti în privinţa imobilului situat în Bucureşti, sector 2.
S-a reţinut că imobilul în litigiu, alcătuit dintr-un teren în suprafaţă de 886,76 mp şi construcţiile aferente au fost dobândite de către autoarele reclamantelor, V.M. şi V.C.E.F. în temeiul actului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 90432 din 31 octombrie 1931 şi autorizaţiei de construcţie nr. 19 c din 11 iunie 1932.
Aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. 278 din 8 iulie 1996 emis de BNP R.C., de pe urma defunctei V.M., decedată la 22 octombrie 1947 au rămas ca moştenitori V.D., V.C.E.F. şi R.V.A.
Imobilul a fost naţionalizat în temeiul Decretului nr. 92/1950 – fiind menţionat la poziţia nr. 8214 din anexa la Decretul de naţionalizare, pe numele V.C. şi V.M.
Prin dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003 emisă de Primarul Municipiului Bucureşti s-a restituit în natură contestatoarelor imobilul format din terenul în suprafaţă de 397,59 mp din suprafaţa de 865 mp solicitată şi construcţia tip A – cu excepţia diferenţei de teren şi apartamentelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru care s-a dispus acordarea de despăgubiri, totodată fiind exceptat de la restituire spaţiul deţinut în imobil de SC I.M.S.A. SA şi cota aferentă de teren în suprafaţă de 649 mp.
Cumpărătorii apartamentelor au promovat acţiuni în constatarea nulităţii absolute a dispoziţiei nr. 786/2003, invocând faptul că autoarea reclamantelor, R.A., ar fi primit despăgubiri pentru imobil de la Statul Elveţian, însă aceste acţiuni au fost respinse prin sentinţa civilă nr. 5671 din 6 iulie 2007 – pronunţată de Judecătoria sectorului 2 Bucureşti şi sentinţa nr. 1094 din 14 septembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti.
Prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 Primarul Municipiului Bucureşti a dispus revocarea dispoziţiei de restituire a imobilului, nr. 786 din 29 ianuarie 2003 a Primăriei Municipiului Bucureşti, pe considerentul că pentru imobilul în litigiu Statul Elveţian ar fi acordat despăgubiri în temeiul Acordului Româno – Elveţian, constatând că în cauză au fost înfrânte dispoziţiunile art. 5 alin. (2) şi art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001. Întrucât prin dispoziţia nr. 786/2003 care face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite, imobilul în litigiu a fost restituit reclamantelor contestatoare, puse şi în posesie, prin procesul verbal nr. 2987/2003 încheiat cu AFI – Tribunalul a concluzionat că măsura de revocare a dispoziţiei nr. 786/2003 adoptată de pârâta Primăria Municipiului Bucureşti prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 – contravine prevederilor Legii nr. 10/2001 şi normelor metodologice de aplicare a acestui act normativ, de vreme ce imobilul intrase în circuitul civil.
La emiterea dispoziţiei nr. 8870/2007 ce formează obiectul litigiului s-a avut în vedere faptul că autoarea contestatorilor A.R. fusese despăgubită de Statul Elveţian pentru participarea acesteia la patru societăţi comerciale naţionalizate şi pentru preluarea a cinci imobile în Municipiul Bucureşti şi a unui domeniu agricol – în temeiul Acordului Româno – Elveţian.
Instanţa a constatat în temeiul actelor de la dosar că printre imobilele enumerate în anexa acordului şi pentru care au fost acordate despăgubiri nu figurează şi imobilul din sector 2 Bucureşti.
Tribunalul a mai concluzionat că faţă de ansamblul bunurilor nominalizate în anexa la acordul Româno – Elveţian, chiar dacă despăgubirile obţinute de autoarea reclamantelor ar fi vizat şi imobilul în litigiu, suma totală acordată de 100.000 franci elveţieni nu putea reprezenta o despăgubire reală de natură a bloca accesul persoanelor îndreptăţite la prevederile Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 926 din 9 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei nr. 938 din 2 iunie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă.
S-a reţinut că dispoziţia nr. 786/2003 reprezintă un veritabil titlu de proprietate, intrat în circuitul civil, prin punerea reclamantelor în posesie şi nu mai poate fi revocat – având caracterul unui act civil.
Intrând în sfera de competenţă procesual civilă – entitatea emitentă a deciziei sau dispoziţiei emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 nu mai poate reveni prin revocare asupra acesteia. Singura modalitate prin care unitatea emitentă ar fi putut desfiinţa actul emis în temeiul Legii nr. 10/2001 ar fi fost aceea a promovării unei acţiuni civile.
Împotriva deciziei nr. 926 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, a declarat recurs Municipiul Bucureşti prin Primarul General, invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În susţinerea recursului se arată că reclamantele şi-au pierdut calitatea de persoane îndreptăţite la restituirea imobilului, deoarece autoarea acestora a beneficiat de despăgubirile prevăzute de art. 5 din Legea nr. 10/2001 privind reglementarea problemelor financiare în suspensie – în temeiul Acordului Româno – Elveţian.
Dispoziţia contestată a revocat-o pe cea iniţială de restituire în natură a imobilului, întrucât ulterior acesteia a rezultat o altă situaţie de fapt decât cea reţinută anterior, în sensul că autoarea reclamantelor a primit despăgubiri de la Statul Elveţian.
Împotriva aceleiaşi decizii şi a încheierii din 21 octombrie 2008 prin care Curtea de Apel a respins în principiu cererea de intervenţie în interesul apelantului, au declarat recurs intervenienţii R.A., R.I., M.V.V., D.G., M.I., M.V.M., L.G., L.C.P., P.V., C.E., B.I. în calitate de succesor al defunctei S.B.E., G.T., G.X.R., P.G. şi P.N., B.I., D.R., A.A.F., N.A.E. şi M.S., solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârilor recurate, în sensul admiterii cererii de intervenţie şi a apelului declarat de Primăria Municipiului Bucureşti, schimbarea sentinţei şi pe fond respingerea contestaţiei formulată de intimaţi – întrucât autoarea lor a primit despăgubiri de la Statul Elveţian.
Intervenienţii recurenţi care au invocat nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – şi-au justificat interesul prin aceea că intimatele contestatoare au formulat o acţiune separată prin care au solicitat anularea contractelor de vânzare – cumpărare încheiate de intervenienţii chiriaşi cu Statul Român şi revendicarea imobilelor.
Recursurile sunt nefondate.
Imobilul din Bucureşti, sector 2 compus din teren în suprafaţă de 886,76 mp şi construcţiile aflate pe acesta a aparţinut în proprietate M.V. şi C.E.F.V. în temeiul actului de vânzare-cumpărare autentificat nr. 30432 din 31 octombrie 1931 şi autorizaţiei de construcţie nr. 19 C din 11 iunie 1932.
În momentul naţionalizării din 1950, proprietarii imobilului erau succesorii M.V. – decedată la 22 octombrie 1947 – V.D. cu o cotă de 1/16 din imobil, R.A. cu cotă de 1/16 şi V.C.E.F. cu o cotă de 14/16. În anexa la Decretul nr. 92/1950 de naţionalizare a imobilului la poziţia nr. 8214 figurau V.C.E.F. şi V.M.
Reclamantele V.E. şi B.V.L.I., care şi-au probat calitatea de succesoare a proprietarilor imobilului cu certificatele de moştenitor nr. 76 din 27 mai 1997 şi nr. 119 din 4 octombrie 1999, au notificat Primăriei Municipiului Bucureşti restituirea în natură a imobilului, teren şi construcţie.
Prin dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003 Primarul Municipiului Bucureşti le-a restituit reclamantelor suprafaţa de 397,59 mp din terenul în suprafaţă totală de 865 mp şi construcţia tip A, mai puţin apartamentele vândute în temeiul Legii nr. 112/1995 – după care a procedat la punerea lor în posesie cu imobilul restituit, prin procesul verbal nr. 2987 din 10 martie 2003 încheiat cu Consiliul General al Municipiului Bucureşti – Administraţia Fondului Imobiliar.
Prin dispoziţia nr. 8870 din 17 octombrie 2007 Primarul Municipiului Bucureşti a revocat dispoziţia nr. 786 din 29 ianuarie 2003 şi actele subsecvente încheiate în temeiul acesteia motivat de faptul că pentru acest imobil au fost acordate despăgubiri în temeiul acordului Româno – Elveţian privind reglementarea problemelor financiare în suspensie.
Este adevărat că în temeiul art. 5 din Legea nr. 10/2001 nu sunt îndreptăţite la restituirea în natură sau măsuri reparatorii în echivalent persoanele care au primit despăgubiri potrivit acordurilor internaţionale încheiate de România privind reglementarea problemelor financiare în suspensie, însă în speţă, aşa cum corect s-a reţinut prin hotărârile pronunţate, procedeul uzitat de Municipiul Bucureşti prin primar de a revoca dispoziţia nr. 786/2003 de restituire a imobilului în litigiu, ca şi când aceasta ar fi rămas în sfera actelor administrative, este nelegal.
Potrivit art. 25 alin. (4) Decizia sau după caz dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţilor de publicitate imobiliară.
Dispoziţia de aprobare a restituirii în natură, este în accepţiunea pct. 25.6 din normele de aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin HG nr. 250/2007, un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietăţii şi odată îndeplinite formalităţile de publicitate imobiliară, se consolidează ca titlu de proprietate, supus regulilor prevăzute de dreptul comun, în sensul prevederilor codului civil.
În cauză, dispoziţia nr. 786/2003 a şi fost pusă în executare, în temeiul procesului verbal de punere în posesie (2987/2003) a reclamantelor, intrând în circuitul civil, astfel că ea reprezintă un veritabil titlu de proprietate ce nu este susceptibil de revocare pe cale administrativă.
Dispoziţia, devenind un act civil, un titlu de proprietate, se impune concluzia potrivit căreia, anularea acesteia intră în sfera de competenţă procesual civilă şi nu administrativă ori contencios administrativă.
Aşadar, nefiind vorba de un act administrativ, municipiul Bucureşti prin primar, ca entitate emitentă nu putea reveni asupra dispoziţiei nr. 786/2003 de restituire în natură a imobilului, prin revocarea acesteia.
Oricum, aşa cum a reţinut şi tribunalul, faptul că R.A. a primit suma de 100.00 franci elveţieni – nu este suficient pentru a concluziona că reclamantele nu sunt îndreptăţite la acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001, deoarece în discuţie este dacă despăgubirile acordate de Statul Elveţian vizează imobilul în litigiu, şi în caz afirmativ, dacă despăgubirile au fost acordate pentru întreg imobilul sau numai pentru cota succesorală de 1/16 a autoarei contestatoarelor, A.R.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Decizia pronunţată nu este afectată de nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9, invocată de Municipiul Bucureşti prin Primar, - astfel că recursul acestuia va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.
În pofida unei extinse prezentări a situaţiei de fapt, recurenţii intervenienţi, aşa cum s-a reţinut şi prin încheierea din 21 octombrie 2008, nu dovedesc un interes pentru cererea lor.
Existenţa unei acţiuni în revendicare fondată pe art. 480 C. civ. formulată de intimatele contestatoare împotriva intervenienţilor recurenţi rămâne fără relevanţă, deoarece obiectul acesteia este diferit de obiectul acţiunii din prezentul dosar, vizând o contestaţie întemeiată pe art. 26 din Legea nr. 10/2001 privind anularea dispoziţiei primarului de revocare a măsurii de restituire în natură a unei părţi din imobilul care nu a făcut obiectul vânzării către intervenienţi, în temeiul Legii nr. 112/1995.
Pe de altă parte, respingerea recursului împotriva deciziei curţii şi a încheierii de respingere în principiu a cererii de intervenţie se justifică şi prin relaţia de accesorialitate dintre cererea de intervenţie şi modul de soluţionare a recursului declarat de Municipiul Bucureşti prin primar împotriva deciziei nr. 926/2005 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Municipiul Bucureşti prin Primarul General împotriva deciziei nr. 926 din 9 decembrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, precum şi recursul declarat de toţi intervenienţii împotriva aceleiaşi decizii şi a încheierii din 21 octombrie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10158/2009. Civil. Anulare act. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10150/2009. Civil → |
|---|
