ICCJ. Decizia nr. 10146/2009. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10146/2009
Dosar nr. 971/110/2007
Şedinţa publică din 15 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, reţine următoarele:
Constată că la data de 20 februarie 2007 reclamanta D.V. s-a adresat instanţei, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâtului M.M. şi solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea acestuia la plata sumei de 950.000 lei (RON) reprezentând rest împrumut neachitat, cu o dobândă de 20% pe an, aferentă împrumutului, până la momentul plăţii efective.
La data de 14 mai 2008, reclamanta şi-a majorat câtimea obiectului acţiunii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 978.291 lei cu titlu de dobânzi contractuale calculate până la data de 19 martie 2008, precum şi dobânda contractuală calculată de la data de 20 martie 2008 şi până la achitarea integrală a debitului.
În motivarea cererii s-a susţinut faptul că, în baza contractului de împrumut materializat sub forma unui înscris sub semnătură privată încheiat la data de 21 mai 2004, i-a acordat pârâtului suma de 16.500.000.000 lei (ROL ), pe o durată de 12 luni, cu o dobândă anuală de 20% plătibilă lunar, însă pârâtul i-a restituit doar suma de 7.000.000.000 lei (ROL).
Prin sentinţa civilă nr. 572/D din 2 iulie 2008, Tribunalul Bacău, secţia civilă, a respins, ca nefondată, acţiunea civilă în pretenţii formulată de reclamantă.
Pentru a pronunţa astfel, instanţa a reţinut că reclamanta şi-a întemeiat pretenţiile pe un înscris sub semnătură privată încheiat la data de 21 mai 2004 şi intitulat „contract de împrumut", care însă nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate prevăzute în art. 1176 – 1180 C. civ., astfel încât are valoarea doar a unui început de dovadă scrisă, care, coroborat cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, au format convingerea instanţei că reclamanta nu şi-a dovedit acţiunea, creanţa invocată nefiind certă.
În acelaşi timp s-a reţinut şi faptul că probele administrate în cauză au pus în evidenţă faptul că pârâtul i-a restituit reclamantei o sumă de aproximativ 1.950.000 RON.
Împotriva hotărârii respective, la data de 11 septembrie 2009, a declarat apel reclamanta D.V., care a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 166 din 3 decembrie 2008, de către Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, cauze cu minori, familie, conflicte de muncă şi asigurări sociale, reţinându-se faptul că, în cauză, aşa cum a constatat şi prima instanţă, nu s-a făcut dovada existenţei în sarcina intimatului a obligaţiei de restituire a unui împrumut, în cuantumul şi termenii pretinşi de reclamantă.
Împotriva deciziei respective, la data de 29 ianuarie 2009, în termen legal, a declarat recurs reclamanta D.V., criticând-o ca fiind nelegală şi solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii apelului declarat împotriva hotărârii primei instanţe, iar pe fond, schimbarea în totalitate a acesteia, admiţându-se acţiunea civilă în pretenţii formulată împotriva pârâtului M.M..
În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 6, 8 şi 9 C. proc. civ.
Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea, s-a invocat, în primul rând, faptul că, instanţa de apel a acordat ceea ce nu s-a cerut şi i-a creat apelantei o situaţie mai grea în propria cale de atac, în condiţiile în care pârâtul nu a atacat hotărârea primei instanţe prin care s-a reţinut că acesta i-ar fi restituit reclamantei suma de 1.950.000 lei, iar motivele de apel formulate nu au vizat hotărârea sub aspectul certitudinii înscrisului sub semnătură privată, iar instanţa de apel s-a pronunţat asupra faptului că, de fapt, împrumutul acordat pârâtului nu a fost dovedit.
În al doilea rând s-a reţinut că instanţa de apel a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, în condiţiile în care actul dedus judecăţii este contractul de împrumut, care constituie izvorul pretenţiilor reclamantei, existenţa contractului de împrumut şi certitudinea predării sumei de bani rezultând din mai multe împrejurări.
S-a învederat şi faptul că hotărârea recurată este lipsită de temei legal, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii, ambele instanţe interpretând greşit înscrisul constatator al creanţei, precum şi plăţile efectuate.
Recursul declarat de reclamanta D.V. se priveşte ca fiind întemeiat şi se va admite, avându-se în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispoziţiilor art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie hotărăşte asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost deplin stabilite.
Astfel, în cauză, este cert faptul că între părţi, în cursul anului 2004, au intervenit înţelegeri, prin care reclamanta i-a împrumutat pârâtului sume mari de bani, de aproximativ un milion de Euro, datorată relaţiilor strânse de rudenie (mătuşă şi nepot de soră), împrumuturi pe care pârâtul le-a recunoscut, susţinând însă faptul că le-a achitat în întregime, în cursul anului 2006, după ce a înstrăinat reprezentanţa „O.P.E.I." din Bacău, al cărui proprietar era.
În ceea ce priveşte împrumutul ce face obiectul litigiului, în mod corect s-a reţinut faptul de către cele două instanţe că, s-a dovedit existenţa acestuia, prin recunoaşterea pârâtului, însă nu în termenii şi condiţiile stipulate în înscrisul sub semnătură privată din data de 21 mai 2004.
Acest înscris nu îndeplineşte condiţiile de valabilitate prevăzute de art. 1176 – 1180 C. civ. pentru a fi luat în considerare ca un contract de împrumut, reprezentând doar un început de dovadă scrisă care poate fi completat cu alte mijloace de probă, respectiv răspunsurile la interogatoriu, martori şi prezumţii, etc.
Aceasta întrucât înscrisul respectiv nu a fost scris de mâna celui împrumutat, ci de fiica reclamantei, nu poartă menţiunea „bun şi aprobat" cu arătarea în litere a sumei împrumutate, urmată de semnătura acestuia.
Acest înscris coroborat cu celelalte probe administrate în cauză au conturat ideea că între părţi a existat împrumutul ce constituie obiectul litigiului, însă nu în condiţiile stipulate în înscrisul sub semnătură privată din 21 mai 2004.
Asupra acestui împrumut, pârâtul a susţinut că a fost achitat în întregime, în mai multe tranşe, respectiv suma de 700.000 lei (RON) achitaţi direct reclamantei; suma de 500.000 lei (RON), achitaţi prin intermediul numitei B.D. şi respectiv suma de 500.000 lei (RON) achitaţi de către SC M.E. SRL (societatea pârâtului) către SC A.M.D. C. SRL (societate patronată de fiica reclamantei).
Această modalitate de plată a fost convenită între părţi, conform susţinerilor pârâtului şi confirmată prin depoziţiile celor doi martori audiaţi în cauză, coroborate cu înscrisurile depuse la dosar.
Referitor la aceste înscrisuri însă rezultă faptul că prin intermediul SC U. SRL s-a restituit doar suma de 4 miliarde lei vechi şi nu de 5 miliarde cum a susţinut pârâtul, sume plătite de către SC M.E. SRL către SC A.M.D. C. SRL.
În acelaşi timp, celelalte înscrisuri depuse la fond de către pârât, filele 19 – 24, confirmă plata sumei de 500.000 lei (RON), prin intermediul numitei B.E.
În condiţiile în care s-a recunoscut existenţa între părţi a împrumutului ce face obiectul litigiului, nu este pe deplin lămurită situaţia, potrivit căreia pârâtul a restituit în totalitate împrumutul de 1.950.000 lei şi dacă plăţile efectuate de către acesta au vizat acest împrumut sau celelalte împrumuturi contractate de către pârât de la reclamantă.
Aceasta, întrucât pârâtul a susţinut, fapt real, că a restituit reclamantei, prin intermediul mamei sale, şi suma de 2,5 miliarde lei, însă reclamanta a susţinut că suma respectivă a fost achitată în contul altui împrumut.
Se impune aşadar completarea probatoriului pentru a se clarifica cu certitudine faptul restituirii în întregime a împrumutului de către pârât şi dacă sumele restituite au fost predate reclamantei, personal sau prin intermediari, în contul împrumutului ce constituie obiectul litigiului, sau în contul celorlalte împrumuturi încheiate între părţi.
Faţă de cele arătate, Înalta Curte, raportat la prevederile art. 312 alin. (3), teza a II-a C. proc. civ., va admite recursul declarat de către reclamantă, va casa Decizia instanţei de apel şi va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare, la aceeaşi instanţă, respectiv Curtea de Apel Bacău.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta D.V. împotriva deciziei nr. 166 din 13 decembrie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, pe care o casează şi trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru rejduecare.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10149/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10144/2009. Civil. Brevete de invenţii. Recurs → |
|---|
