ICCJ. Decizia nr. 10182/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10182/2009
Dosar nr. 38643/3/2007
Şedinţa publică din 16 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, sub nr. 5563 din 21 noiembrie 2005, reclamanta T.E.L. a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA solicitând instanţa ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună restituirea în natură, pentru dreapta posesie şi libera folosinţă a terenului situat în Bucureşti, str. Alpineşti (fostă Barbu Ştirbei), în suprafaţă de 1516,36 m.p., imobil situat în prezent în str. Împăratul Traian.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esenţă, că imobilul a fost proprietatea bunicilor săi, respectiv defuncţii P.I.P. şi E.P., conform actului de vânzare – cumpărare nr. 5826/1926 prin care au cumpărat de la I.A.R. terenul în suprafaţă de 1827 m.p. aflat în comuna suburbană Şerban Vodă, str. Barbu Ştirbei, actualmente Alpineşti.
Ulterior, o parte din teren, în suprafaţă de 310,64 m.p., a fost vândută P.M. Bucureşti pentru utilitate publică, respectiv pentru mărirea curţii Ş.P. din comuna Şerban Vodă, din strada Împăratul Traian. S-a mai arătat că imobilul situat în str. Împăratul Traian compus din teren în suprafaţă de 3000 m.p. şi construcţiile aflate pe el, a fost atribuit în administrarea Întreprinderii A. În anul 1993, pârâta SC A. SA a obţinut certificatul de atestare a dreptului de proprietate eliberat de Ministerul Industriilor pentru suprafaţa de teren de 4495 m.p. ce include şi terenul în suprafaţă de 1516,38 m.p. care face obiectul cauzei de faţă. Terenul este în prezent liber iar notificarea pe care a formulat-o nu a fost soluţionată până în prezent.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV–a civilă, prin sentinţa civilă nr. 631 din 12 aprilie 2006, a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins, ca inadmisibilă, cererea reclamantei.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că acţiunea în justiţie formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 are un caracter subsidiar şi facultativ neputând fi exercitată decât după epuizarea procedurii administrative prevăzute de art. 24 din această lege.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta şi prin Decizia civilă nr. 74 din 6 februarie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV–a civilă, a admis apel, a desfiinţat sentinţa şi a trimis cauza spre rejudecarea la Tribunalul Bucureşti, reţinând în esenţă, că, prin respingerea acţiunii ca inadmisibilă, tribunalul a refuzat soluţionarea pe fond a pricinii, fiind încălcate totdeodată şi obligaţia judecării pricinii.
Pârâta SC A. SA a declarat recurs împotriva acestei decizii, recurs care, a fost respins prin Decizia civilă nr. 546 din 28 iunie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Cauza a fost înregistrată, la data de 6 noiembrie 2007, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă, sub nr. 38643/3/2007.
La data de 28 decembrie 2007, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere completatoare şi precizatoare solicitând ca, în contradictoriu cu pârâţii SC A. SA, M.B. şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, să se pronunţe o hotărâre judecătorească prin care să se constate că suprafaţa de teren de 1316,16 m.p. situat în Bucureşti, str. Alpineşti, a fost preluat de S.R. fără titlu de la autorii săi, în principal, să se dispună obligarea pârâtei SC A. SA să-i restituie în natură, în deplină proprietate şi liniştită posesie, suprafaţa de teren sus menţionat, iar, în subsidiar, să se acorde măsuri reparatorii, prin echivalent, ori despăgubiri. La data de 3 aprilie 2008, a fost depusă de reclamant, o cerere de chemare în judecată a altor persoane, respectiv P.S. Bucureşti, cerere ce a fost respinsă, ca inadmisibilă, prin încheierea de şedinţă din data de 6 iunie 2008.
Prin sentinţa civilă nr. 1438 din 12 septembrie 2008, a fost admisă acţiunea precizată formulată de către reclamantă. S-a constatat nevalabilitatea titlului statului asupra imobilului situat în Bucureşti, str. Împăratul Traian, în suprafaţă de 1480,90 m.p. A fost obligată pârâta SC A. SA să restituie reclamantei terenul în suprafaţă de 1488,9 m.p. situat la adresa sus arătată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că, prin notificarea transmisă pârâtei SC A. SA sub nr. 3053/2001, reclamanta T.E.L. a solicitat restituirea în natură a imobilului expropriat în suprafaţă de aproximativ 1475,54 m.p. situat în Bucureşti, str. Împăratul Traian. Notificarea nu a fost soluţionată până la data introducerii cererii de chemare în judecată, pârâta limitându-se la a trimite reclamantei adresa nr. 1005 din 20 decembrie 2001, prin care a invocat dispoziţiile art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, şi ale art. 12 alin. 4 din HG nr. 614/2001, arătând că este societate comercială pe acţiuni, privatizată integral din anul 1993, cu titlu valabil emis în baza Legii nr. 15/1990 şi a H.D. nr. 834/1991. Anterior, reclamanta a notificat şi A.P., care a comunicat reclamantei un răspuns prin adresa nr. 05/3802 din 14 martie 2002 arătând că, notificarea urmează a fi soluţionată de unitatea deţinătoare a imobilului. S-a mai reţinut de asemenea că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 5826 din 26 februarie 1926, P.I.P. şi E.P. au dobândit de la S.A.R., 1827 m.p. teren formând loturile nr. 59 de 609 m.p.; nr. 61 de 609 m.p. şi nr. 63 de 609 m.p., situate în comuna Şerban Vodă – Belu, judeţul Ilfov. Prin actul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 14595 din 2 iunie 1943, cumpărătorii P.I.P. şi E.P. au înstrăinat în interes de utilitate publică şi anume pentru mărirea Ş.P. din comuna Şerban Vodă. La data de 18 august 1963 a decedat P.I.P., rămânând ca unică succesoare A.L.M., în condiţiile în care P.E., P.C. şi P.D. au renunţat la succesiune, iar P.C. nu a acceptat succesiunea în termen legal.
După decesul lui P.E. au rămas ca succesori A.L.M. şi P.D., fiecare cu câte o cotă de ½. După decesul lui P.D., au rămas ca moştenitori P.M. cu o cotă de ¼ şi P.E.L. cu o cotă de ¾. După decesul lui P.M. a rămas ca unic moştenitor P.E.L. De cota ce revenea moştenitoarei A.L.M., care nu a urmat procedura prevăzută de lege, din succesiunea defunctei P.E., profită reclamanta T.E.L. fostă P.E.L.
Terenul a trecut în proprietatea statului fără temei lega, deci intră în categoria bunurilor preluate în mod exclusiv conform art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001. Ulterior, prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate, s-a constatat că este în proprietatea exclusivă a SC A. SA o suprafaţă de teren de 4.495 m.p. care include şi suprafaţa de teren solicitată de reclamantă. În fapt, o parte din acest teren, este ocupat de grădiniţa pentru copii, iar terenul în litigiu este inclus în incinta grădiniţei nr. 261, din str. Împăratul Traian.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel pârâţii SC A. SA şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiei Legii nr. 10/2001, privitoare la sfera „unităţilor deţinătoare" ce puteau fi obligate la restituire. SC A. SA este o societate cu capital privat şi ca urmare nu are calitatea de unitate deţinătoare şi nici de entitate investită cu soluţionarea notificării, astfel că nu poate fi obligată la restituirea în natură a imobilului supus analizei. Nu s-a avut în vedere că reclamanta nu a respectat procedura instituită prin art. 26 din Legea nr. 10/2001. Procedura de restituire instituită de Legea nr. 10/2001, impune parcurgerea unor etape obligatorii, iar reclamanta nu a cerut anularea deciziei SC A. SA de respingere a notificării în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia, astfel că cererea este inadmisibilă. Cauza s-a soluţionat cu încălcarea dispoziţiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a civilă, prin Decizia civilă nr. 77/ A din 14 aprilie 2009, a admis apelul declarat de pârâta Ministerul Economiei şi Finanţelor, a schimbat în parte sentinţa civilă, în sensul că a respins acţiunea îndreptată împotriva acestui pârât, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă. S-a respins, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelanta SC A. SA şi s-au menţinut celelalte dispoziţii.
În considerentele deciziei s-a reţinut că raportat la petitul acţiunii prezente, se constată că reclamanta nu a formulat vreo petiţie concretă faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor privit ca persoană juridică titulară de drepturi şi obligaţii proprii în raporturile juridice civile. Pretenţiile formulate de reclamantă faţă de statul român nu justifică participarea în proces, în nume propriu, a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
În ceea ce priveşte apelul pârâtei SC A. SA s-a reţinut că prin raportare la hotărârile judecătoreşti anterioare pronunţate în cauză şi la Decizia în Interesul Legii nr. XX, demersul judiciar al reclamantei este unul admisibil, tribunalul fiind competent să soluţioneze în fond pricina. Modificarea adusă prin Legea nr. 247/2005 art. 29 din Legea nr. 10/2001, în sensul abrogării sintagmei „imobile preluate cu titlu valabil" a fost constatată neconstituţională prin Decizia nr. 830/2008 a Curţii Constituţionale. Pârâta SC A. SA are calitatea de unitate deţinătoare a bunului respectiv şi cum bunul a fost preluat fără titlu valabil, reclamanta este îndreptăţită la restituirea în natură a bunului.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta SC A. SA, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi 315 C. proc. civ.
Recurenta critică Decizia sub următoarele aspecte:
- Hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001, privitoare la sfera „unităţilor deţinătoare", ce puteau fi obligate la restituire. În mod greşit instanţa a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a recurentei, apreciind greşit că este unitate deţinătoare a imobilului în litigiu.
- S-au aplicat greşit prevederile art. 21 din Legea nr. 10/2001. S-a reţinut calitatea de unitate deţinătoare doar pentru simplul fapt al deţinerii imobilului în litigiu. Calitatea de unitate deţinătoare în sensul Legii nr. 10/2001, nu este dat doar de faptul posesiei bunului, ci de calitatea statului sau unităţii administrative teritoriale de posesor – proprietar al bunului sau acţionar în cadrul persoanei juridice posesor – proprietar a bunului.
- Hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ. Se susţine că în mod greşit, instanţa de apel a apreciat că excepţia inadmisibilităţii nu mai poate fi primită, întrucât aceasta a fost rezolvată irevocabil de instanţă în primul ciclu procesual.
- În primul ciclu procesual, instanţele au statuat că nesoluţionarea notificării de către entitatea notificată nu poate constitui un impediment pentru instanţele de judecată de a soluţiona chiar de ceea ce s-a refuzat în baza administrativă. Ca urmare în primul ciclu procesual, nu s-a pus niciun moment problema analizării şi calificării adresei nr. 1005/2001 ca act emis în procedura administrativă a Legii nr. 10/2001, ci s-a plecat de la premisa că intimatei – reclamante nu i s-a soluţionat cererea de restituire de entitatea notificată.
- Problema inadmisibilităţii pentru necercetarea soluţiei pe care recurenta a dat-o notificării formulate de intimata – reclamantă nu a fost discutată în faţa instanţelor de judecată.
- Reclamanta deşi avea cunoştinţă de conţinutul deciziei emise de A., nu a contestat-o în instanţă, ci s-a adresat direct instanţei cu o cerere având ca obiect constatarea faptului că terenul în litigiu a fost preluat fără titlu de către S.R. şi obligarea A. la restituirea în natură a terenului sau la acordarea de măsuri reparatorii.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele.
Prin acţiunea înregistrată de reclamantă pe rolul instanţelor, a chemat în judecată pe pârâta SC A. SA solicitând obligarea pârâtei să restituie în natură terenul în suprafaţă de 1516,36 m.p., situat în str. Împăratul Traian şi aflat în posesia pârâtei.
S-a stabilit, necontestat de pârâţi, că în cauza supusă analizei, terenul a intrat în proprietatea statului fără titlu valabil şi că se află în posesia pârâtei SC A. SA
În conformitate cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, se restituie în natură potrivit prezentei legi.
Ca urmare, principiul instituit de prezenta lege este acela al restituirii în natură a imobilelor preluate de stat, acordarea de măsuri reparatorii fiind subsidiarul.
Prin art. 29 din aceeaşi lege, se reglementează, pentru situaţia în care imobilul s-ar afla în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate (altele decât cele prevăzute la art. 21), obligaţia instituţiilor publice implicate în privatizare de a stabili măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele care au fost preluate cu titlu valabil.
Cum, în speţa supusă analizei imobilul a fost preluat fără titlu valabil, reclamanta are calitatea de persoană îndreptăţită la restituirea în natură a imobilului, iar entitatea deţinătoare are obligaţia de restituire în natură a imobilului.
Pârâta SC A. SA are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care litigiul se poartă asupra unui imobil teren ce se află în posesia sa.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs recurenta este unitate deţinătoare şi entitate investită cu soluţionarea notificării şi în situaţia în care are statut de societate comercială cu capital integral privat, în condiţiile în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat fără titlu valabil.
În atare condiţii, aşa cum corect s-a reţinut, este nerelevantă împrejurarea că nu s-a stabilit modalitatea legală sau nelegală de privatizare a societăţii, în condiţiile în care litigiul se poartă asupra unui element activ al societăţii.
Aşadar, dispoziţiile Legii nr. 10/2001, modificată, au fost corect interpretate, aplicate şi contrar celor susţinute prin motivele de recurs, nu sunt incidente în cauza supusă analizei dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Cu privire la critica prin care se solicită să se constate că eronat a fost soluţionată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru nerespectarea procedurii prevăzute de art. 26 din Legea nr. 10/2001, se va concluziona că este nefondată, având în vedere că problema de drept ce vizează excepţia inadmisibilităţii acţiunii a fost dezlegată irevocabil prin Decizia civilă nr. 5246 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 38132/3/2005, când s-a luat în examinare (în primul ciclu procesual) recursul declarat chiar de pârâta SC A. SA
Referitor la această problemă de drept, (excepţia inadmisibilităţii asupra recursului) adusă în faţa instanţei supreme chiar de pârâtă, s-a tranşat irevocabil că soluţia tribunalelor de respingere a acţiunii ca inadmisibilă este greşită, ea echivalând practic, cu refuzul de a soluţiona în fond cauza şi că în mod corect curtea de apel a desfiinţat această soluţie.
Or, potrivit art. 315 C. proc. civ., hotărârile instanţei de recurs asupra problemelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Mai mult, C.E.D.O. a statuat constant în deciziile pronunţate că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede printre altele, că soluţia dată de către instanţe în mod definitiv unui litigiu să nu mai poată fi supusă unei noi judecăţi.
Or, recurentul prin critica adusă solicită o nouă judecată în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantului, care aşa după cum s-a arătat mai sus a făcut obiectul judecăţii în primul ciclu procesual.
A relua judecata şi a pune în dezbatere aceeaşi problemă de drept, înseamnă încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice.
Aşa fiind, dispoziţia art. 315 C. proc. civ., nu au fost încălcate şi drept urmare, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta SC A. SA Bucureşti împotriva deciziei nr. 779 din 14 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX–a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10187/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9793/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
