ICCJ. Decizia nr. 9125/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 9125/2009

Dosar nr. 2315/3/2008

Şedinţa publică din 6 noiembrie 2009

Asupra recursului civil de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, la data de 21 ianuarie 2008, C.N. a contestat dispoziţia nr. 9077 din 15 noiembrie 2007 emisă de primarul Municipiului Bucureşti prin care i-au fost acordate despăgubiri pentru terenul în suprafaţă de 500 m.p. şi construcţia în suprafaţă de 402 m.p., deoarece din dovezile ataşate notificării nr. 2041 din 20 iulie 2001 rezultă că era îndreptăţit să primească despăgubiri pentru un teren în suprafaţă de 924,90 m.p. şi nu de 500 m.p.

Prin sentinţa nr. 1721 din 27 noiembrie 2008, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia formulată de C.N. împotriva dispoziţiei nr. 9077 din 15 noiembrie 2007.

S-a reţinut din concluziile raportului de expertiză topo – coroborată cu conţinutul titlurilor de proprietate, respectiv actul de vânzare-cumpărare nr. 25279 din 07 septembrie 1926 şi 9094 din 28 mai 1916, aparţinând autoarei reclamantului, precum şi în temeiul procesului-verbal nr. 39277/1943, că aceasta deţinea în proprietate suprafaţa de 500 m.p. teren şi nu 924,90 m.p., aşa cum a solicitat prin cererea de chemare în judecată, astfel că dispoziţia nr. 9077/2007 prin care i-au fost acordate reclamantului măsuri reparatorii pentru această suprafaţă de 500 m.p. teren este legală şi temeinică.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia nr. 258 din 03 aprilie 2009, a admis apelul declarat de C.N. împotriva sentinţei nr. 1721 din 27 noiembrie 2008 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă, pe care a schimbat-o, în sensul admiterii contestaţiei şi modificării parţiale a dispoziţiei nr. 9077 din 15 noiembrie 2007, acordând măsurile reparatorii pentru suprafaţa de 613,53 m.p. teren în loc de 500 m.p. teren.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a avut în vedere concluziile expertizei „topo" corelată cu anexa la Decretul de expropriere nr. 241/1962 care atestă la poziţia 554 că suprafaţa de teren situat în Bucureşti, str. Rădăuţi, expropriat de la autoarea contestatorului, G.G. a fost de 613,35 m.p.

În recursul declarat, fondat pe dispoziţiunile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., M. Bucureşti prin P.G., critică Decizia instanţei de apel, pe considerentul că din actele depuse în faza procedurii administrative prealabile coroborate cu concluziile expertizei, rezultă că suprafaţa terenului deţinut de autoarea contestatorului era de 500 m.p. şi nu de 613,35 m.p., aşa cum nelegal s-a reţinut prin Decizia instanţei de apel.

Recursul este nefondat.

Terenul în litigiu a fost dobândit de autorul contestatorului prin actul de vânzare-cumpărare pentru care s-a întocmit procesul-verbal nr. 25279 din 07 septembrie 1926 pentru autentificare. În acest act nu se face descrierea imobilului, nu se precizează suprafaţa şi nici vecinătăţile, în schimb se face trimitere la patru acte de vânzare-cumpărare, în ordinea în care imobilul a circulat, iar în actul cu nr. 3 autentificat sub nr. 9094 din 24 mai 1916, se menţionează că imobilul la care se referă este în suprafaţă de 924 m.p. şi este însoţit de schiţa întocmită în 1913 care precizează mărimea loturilor şi ca vecinătăţi numai frontul stradal la strada Rădăuţi.

În raport de această schiţă şi schimbările produse în zonă, terenul ce face obiectul cauzei a putut fi identificat, însă terenul la care se referă actul nr. 9094/1916 este în întregime ocupat, aşa cum se concluzionează în expertiza topo, de carosabilul fostei magistrale Nord - Sud, astăzi B-dul Dimitrie Cantemir.

Din documentele scriptice existente la dosar, respectiv tabelul nr. 1 ce reprezintă Anexa nr. 2 la Decretul nr. 241/1962 în care se prezintă structurat imobilele expropriate, precum şi din conţinutul adresei nr. 165078/2005 a C.L. al sectorului 4 coroborată cu adresa nr. 289/2005 a S.C.A.V.L. Berceni, expertul a concluzionat că autorul contestatorului deţinea în anul 1962 în strada Rădăuţi suprafaţa de teren de 614 m.p. şi 924 m.p. cât s-a solicitat de contestator.

Pe baza planului cadastral obţinut de la P.M. Bucureşti, în expertiza completatoare expertul a fost în măsură să aibă reprezentarea fostului imobil din Bucureşti, str. Rădăuţi, la data exproprierii acestuia în 1962, iar pe baza documentelor procurate de contestator care atestă că proprietarul iniţial al imobilului a fost despăgubit în 1939 pentru suprafaţa de 283 m.p. trecută în domeniul public, a fost în măsură să explice considerentele pentru care autoarea contestatorului a solicitat suprafaţa de 924,90 mp în loc de 613,35 m.p.

Acelaşi lucru rezultă şi din anexa la Decretul de expropriere nr. 241/1962, unde la poziţia 554 se arată că suprafaţa expropriată de la G.G., autoarea contestatorului, din str. Rădăuţi este de 613,35 m.p. şi nu de 500 m.p.

Corect, instanţa de apel, a conferit prioritate în cauză dispoziţiunilor art. 24 din Legea nr. 10/2001, faţă de incertitudinea conferită de titlurile de proprietate, potrivit cărora, în absenţa unor probe contrare, existenţa şi după caz, întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin cares-a dispus măsura preluării abuzive, în speţă Decretul de expropriere nr. 241/1962, unde la poziţia 554 figura autoarea contestatorului cu suprafaţa de 613,35 m.p. şi nu cu o suprafaţă mai mică, aşa cum eronat s-a reţinut prin dispoziţia nr. 9077 din 15 noiembrie 2007 şi se susţine în motivele de recurs.

În raport de cele arătate mai sus, criticile formulate deciziei civile nr. 258 din 03 aprilie 2009 sunt nefondate, considerent pentru care recursul de faţă va fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de M. Bucureşti prin P.G. împotriva deciziei civile nr. 258 din 03 aprilie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 noiembrie 2009.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 9125/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs