ICCJ. Decizia nr. 9662/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 9662/2009
Dosar nr. 36/63/2004
Şedinţa publică din 26 noiembrie 2009
Asupra recursului civil de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 12 mai 2004 şi precizată la fila x, pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâţii SC C.E.C. SA, P. Işalniţa, S.R., prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună restituirea terenului în suprafaţă totală de 0,50 ha, situat în punctul „P.J.", ce se află în posesia pârâtei SC C.E.C. SA şi, în cazul în care suprafeţele sunt ocupate de obiective industriale, solicită măsuri reparatorii prin echivalent, stabilite conform Legii nr. 10/2001.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, prin notificarea nr. 242/N/2002, a solicitat de la Prefectura Dolj despăgubiri pentru acest teren, notificare ce a fost înaintată spre soluţionare Primăriei Işalniţa; că terenul face parte din categoria bunurilor imobile preluate în mod abuziv de către stat pentru construirea obiectivelor industriale, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 10/2001 şi că a adresat notificare şi către SC E. Işalniţa.
Prin precizarea de acţiune, aflată la fila x dosar fond, reclamanta a arătat că împotriva deciziei nr. 2089 din 1 iunie 2004 emisă de SC C.E.C. SA a formulat contestaţie, pentru că pârâta a respins pretenţiile sale ca urmare a notificării formulate.
Prin sentinţa civilă nr. 335 din 22 martie 2007, pronunţată în dosarul nr. 36/63/2004, Tribunalul Dolj a admis acţiunea precizată, formulată de reclamanta C.M., în contradictoriu cu pârâta SC C.E. SA; a respins acţiunea faţă de pârâţii P. Işalniţa şi S.R., prin Ministerul Finanţelor; a anulat Decizia nr. 2089 din 1 iunie 2004 emisă de SC C.E.C. SA; a constatat că reclamanta are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, în limita sumei de 800.000.000 lei vechi, pentru imobilul teren în suprafaţă de 5000 m.p., situat în zona „P.J.", conform raportului de expertiză şi suplimentelor la raport, şi a obligat pe pârâta SC C.E. SA la plata sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanta a făcut dovada calităţii de persoană îndreptăţită, ca succesoare a autorului său, C.N., care, potrivit registrului agricol, a deţinut suprafaţa de 0,50 ha teren, situată în punctul „P.J.", ce a fost expropriată, conform Decretului nr. 123/1962; că la data exproprierii terenul era situat în extravilanul localităţii însă, potrivit raportului de expertiză, la data notificării, acesta se afla în intravilan, fiind ocupat de depozitul de zgură situat în zona „P.J." Işalniţa, în cauză fiind, astfel, incidente dispoziţiile Legii nr. 10/2001 şi că, deşi pârâtul a invocat împrejurarea că reclamantei i-a fost reconstituit integral dreptul de proprietate în temeiul Legilor fondului funciar nr. 18/1991 şi nr. 1/2000, iar primăria a comunicat faptul că reclamanta a fost validată în anexa 40 (despăgubiri), la dosar nu există dovada acestei împrejurări, reclamanta infirmând că ar fi formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 1/2000.
Prin Decizia nr. 85 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Craiova, secţia civilă, a respins apelul declarat de pârâta SC C.E.C. SA şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată, reţinând, în esenţă, că terenul solicitat de reclamantă era situat în punctul „P.J.", aşa cum rezultă din copia fişei din registrul agricol; că, prin Decretul nr. 123/1962, terenul în litigiu a fost expropriat de la G.A.C. Răscoala 1907, comuna Işalniţa şi dat în administrarea I.C.E.T. Craiova; că s-a susţinut de apelantă că terenul solicitat de reclamantă era situat la momentul exproprierii în extravilanul localităţii, situaţie în care sunt aplicabile dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 10/2001, respectiv că terenul nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, susţinere care are în vedere numai prima ipoteză a dispoziţiilor acestui text de lege, ignorându-se ipoteza a II-a prevăzută de acest text de lege, care se referă la terenurile situate în extravilanul localităţilor la data notificării; că situarea în extravilan a terenurilor se raportează alternativ şi nu cumulativ la două momente distincte, fie la data preluării, fie la momentul notificării, iar, în speţă, la momentul notificării terenul era situat în intravilanul localităţii Işalniţa, aşa cum rezultă din raportul de expertiză întocmit de expertul A.D.M.
Situarea acestui teren în intravilanul comunei demonstrează că intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, „deoarece la momentul notificării se afla situat în intravilan, chiar dacă la momentul exproprierii se afla în extravilanul localităţii".
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC C.E.C. SA, care, fără să indice vreunul din motivele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate, a arătat că terenul în litigiu, în suprafaţă de 0,50 ha teren, ce a figurat la Registrul Agricol la autorul reclamantei, C.N., a fost expropriat, conform Decretului nr. 123/1962, de la G.A.C. Răscoala, iar în punctul respectiv se află depozitul de zgură şi cenuşă al SC C.E.C. SA, sucursalele E. Işalniţa; că reclamanta a avut teren extravilan şi i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 18/1991; că „acţiunea reclamantei nu face obiectul Legii nr. 10/2001, întrucât la data exproprierii terenul era în extravilan, fiind arabil"; că şi la data formulării notificării de către reclamantă, terenul în litigiu era situat în extravilanul localităţii Işalniţa, fiind teren extravilan şi în prezent, şi că reclamanta nu a avut teren în punctul „P.J.", întrucât suprafaţa de 4,63 ha teren expropriată în baza Decretului nr. 123/1962 este revendicată de un număr de 16 persoane, ale căror solicitări însumează 17 ha teren.
Criticile formulate de pârâtă, aşa cum au fost expuse mai sus, pot fi încadrate in drept, potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., de către instanţă, în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul că Decizia recurată este nelegală, deoarece terenul fiind situat în extravilan, atât la data preluării, cât şi la data formulării notificării, pe de o parte, iar, pe de altă parte, că a făcut obiectul legii fondului funciar, nu face obiectul Legii nr. 10/2001.
Prin urmare, excepţia nulităţii recursului invocată de intimata C.M., prin notele scrise formulate de apărătorul său, este nefondată, astfel că aceasta va fi respinsă, în consecinţă.
Examinând Decizia în raport de motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanţa constată următoarele.
Deşi nu arată expres, recurenta-pârâtă, prin criticile formulate, arătând că terenul în litigiu, fiind situat în extravilan la data exproprierii, cât şi la data formulării notificării, precum şi a faptului că a făcut obiectul legii fondului funciar, nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001, critică, implicit, pronunţarea deciziei recurate cu aplicarea greşită a prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, nu intră sub incidenţa acestei legi terenurile situate în extravilanul localităţilor la data preluării sau la data notificării, precum şi cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, şi prin Legea nr. 1/2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare.
Faţă de aceste dispoziţii legale, pentru ca terenul să facă obiectul Legii nr. 10/2001, republicată, acesta trebuia să fie situat în intravilanul localităţii Işalniţa, atât la data preluării, cât şi la data formulării notificării, sau ca regimul juridic al acestuia să nu fi fost reglementat de legile fondului funciar, Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000.
Prin Decizia contestată, nr. 2089 din 1 iunie 2004 emisă de SC C.E.C. SA, s-a respins cererea reclamantei C.M. pentru acordarea de despăgubiri pentru terenul aflat în administrarea SC C.E.C. SA, situat în punctul „P.J." şi expropriat în baza Decretului nr. 123/1962, cu motivarea că „terenul în cauză nu se află pe amplasamentul C.E.C. SA"
Potrivit concluziilor raportului de expertiză întocmit de expert P.I.A., terenul în litigiu se află în posesia SC E. şi este ocupat de Depozitul de zgură „neputând fi individualizat cu precizie (dimensiuni şi vecinătăţi)", fiind amplasat în zona „P.J.", deci imobilul este deţinut de recurenta-pârâtă.
Prin suplimentul la raportul de expertiză întocmit de expert P.I.A. s-a concluzionat că terenul revendicat de către reclamantă se afla la data exproprierii în extravilan arabil, actualmente intravilan arabil, fără ca vreuna dintre părţi să formuleze obiecţiuni împotriva acestui supliment de expertiză la prima zi de înfăţişare ce a urmat după depunerea sa, potrivit art. 108 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, la data preluării de către stat a terenului în litigiu, prin expropriere, acesta era situat în extravilan.
Or, pentru a deveni incidente prevederile Legii nr. 10/2001 privind acordarea de măsuri reparatorii, trebuie ca, atât la data preluării, cât şi la data notificării, terenul să fie situat în intravilan.
De aceea, greşit a reţinut instanţa de apel că, deşi la data preluării prin expropriere se afla în extravilan, terenul face obiectul Legii nr. 10/2001 şi că nu sunt incidente prevederile art. 8 din aceeaşi lege.
Pe de altă parte, prin înscrisul intitulat „notificare", înregistrat sub nr. 185/N/2004 la B.N.P. P.B., intimata-reclamantă a arătat că nu a solicitat la Legea nr. 1/2000 acordarea de despăgubiri, însă din adresa nr. 4438 din 25 noiembrie 2005 emisă de P.C. Işalniţa, rezultă că i s-a comunicat reclamantei că a fost „trecută la despăgubiri (anexa nr. 40), la Legea nr. 1/2000", anexă ce a fost validată şi de Comisia judeţeană Dolj, fiind, astfel, îndeplinită cerinţa prevăzută în ipoteza a doua din art. 8 din Legea nr. 10/2001.
Faţă de considerentele mai sus expuse, se constată că în speţă sunt îndeplinite cerinţele ambelor ipoteze reglementate de art. 8 din Legea nr. 10/2001, în sensul că la data exproprierii terenul nu se afla în intravilan, fiind fără eficienţă juridică faptul că la data formulării notificării terenul era situat în intravilan, iar, pe de altă parte, terenul în litigiu a făcut obiectul legilor fondului funciar, astfel că nu intră sub incidenţa Legii nr. 10/2001.
Pentru aceste motive, instanţa va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă C.M., iar în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta SC C.E.C. SA, va casa Decizia recurată, şi rejudecând apelul declarat de apelanta-pârâtă îl va admite, va schimba sentinţa apelată în parte, în sensul că va respinge acţiunea formulată de reclamantă şi în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA se va păstra restul dispoziţiilor sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia nulităţii invocată de intimata C.M.
Admite recursul declarat de pârâta SC C.E.C. SA împotriva deciziei civile nr. 85 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Craiova, secţia civilă, pe care o casează.
Admite apelul declarat de pârâta SC C.E.C. SA împotriva sentinţei civile nr. 335 din 22 martie 2007 pronunţată de Tribunalul Dolj, secţia civilă, pe care o schimbă în parte, în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamant şi în contradictoriu cu pârâta SC C.E.C. SA
Păstrează restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 26 noiembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9793/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 9125/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs → |
|---|
