ICCJ. Decizia nr. 10191/2009. Civil. Legea 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10191/2009
Dosar nr. 19704/3/2008
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Giurgiu, la data de 23 noiembrie 2007, reclamantul Z.C.R. a chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Bucureşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea pârâtei să emită dispoziţie de restituire – acordare de despăgubiri băneşti – pentru imobilul situat în sector 4, Bucureşti, compus din construcţie - 8 camere şi dependinţe şi teren în suprafaţă de 736 mp.
În motivarea cererii pârâta a refuzat în mod nejustificat soluţionarea notificării având ca obiect restituirea imobilului în litigiu.
La data de 23 iunie 2008, reclamantul a modificat pretenţia dedusă judecăţii, în sensul că a solicitat obligarea pârâtei şi la plata sumei de 20.000 Euro actualizată cu titlu de daune morale pentru limitarea accesului la justiţie.
Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 1423 din 22 septembrie 2008 (întrucât Tribunalul Giurgiu a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti) a admis în parte acţiunea, a obligat pârâta să emită dispoziţie prin care să propună acordarea în beneficiul reclamantului a despăgubirii în condiţiile legii speciale, aferente imobilului situat în Bucureşti, sector 4, compus din teren în suprafaţă de 736 mp şi construcţie compusă din 8 camere, o bucătărie, două magazii din scândură, preluate de stat prin Decizia nr. 1751 din 25 noiembrie 1980 a Consiliului Popular al Municipiului Bucureşti, de la C.N.
S-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului privind plata despăgubirilor cu titlu de daune morale şi a obligat pârâta să-o plătească reclamantului suma de 70,80 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că imobilul în litigiu a fost proprietatea lui C.N.N., a trecut în proprietatea statului, dar actul de preluare s-a constatat nul prin sentinţa civilă nr. 3192 din 23 mai 2009. Prin actul autentificat sub nr. 70 din 7 ianuarie 1982 C.N. a donat în favoarea statului imobilul compus din construcţie cu cinci camere, bucătărie şi două magazii împreună cu cota parte indiviză de 53,90 % din părţile şi dependinţele comune ale clădirii şi respectiv din totalul de 736 mp teren aferent.
Prin sentinţa civilă nr. 6731 din 9 decembrie 2003 pronunţată de Judecătoria sectorului 4 Bucureşti, a fost constatată nulitatea donaţiei. S-a mai reţinut de asemenea că reclamantul are calitate de persoană îndreptăţită la despăgubiri, iar modalitatea de reparaţie este cea prevăzută de art. 10 şi de art. 26 alin. (1) din lege, restituirea în natură nefiind posibilă, iar cererea accesorie este nefondată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamantul numai în ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere având ca obiect plata despăgubirilor în cuantum de 20.000 Euro, reprezentând daune morale. În motivarea apelului se susţine că în mod eronat s-a concluzionat şi s-a calculat perioada în care pârâta a fost în culpă cu privire la omisiunea de a soluţiona notificarea, pârâta având datoria să emită dispoziţie de restituire începând cu anul 2004.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin Decizia civilă nr. 8 din 8 ianuarie 2009, a respins ca nefondat apelul.
În considerentele deciziei s-a reţinut că cererea accesorie nu este justificată din punct de vedere legal şi referitor la incidenţa dispoziţiilor art. 998-999 C. civ. se menţionează că nu sunt întrunite în cauză condiţiile răspunderii civile delictuale.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamantul, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Recurentul critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- S-au interpretat greşit normele europene în materia dreptului omului şi s-a ignorat jurisprudenţa C.E.D.O.
- S-a apreciat eronat că nu s-a încălcat dreptul de acces la justiţie.
- Nici până în prezent nu s-a executat hotărârea, ceea ce justifică reaua credinţă a pârâtei, motiv pentru care, susţine recurentul, solicită daune morale majorate, în cuantum de 30.000 Euro.
- Durata actualului proces se cumulează cu perioada de neîndeplinire a obligaţiei pârâtei de a emite Decizia.
Examinând criticile aduse prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
În concret motivele de recurs vizează în principal cel de-al doilea petit al acţiunii şi anume obligarea pârâtei la plata daunelor morale, pentru „încălcarea Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, respectiv împiedicarea exercitării dreptului de proprietate şi a accesului la justiţie".
Susţine recurentul că prin modalitatea de soluţionare a acestor pretenţii (daune morale) s-a încălcat legea, fiind astfel incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ.
Modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere – pentru a fi incidente dispoziţiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. – când prin hotărârea dată, instanţa a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.
Prin motivele de recurs se aminteşte formal incidenţa acestui text de lege, fără a se arăta în concret formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 C. proc. civ., încălcate de instanţă.
Drept urmare, instanţa este în imposibilitate să analizeze acest motiv de recurs.
S-a mai susţinut prin motivele de recurs că hotărârea este nelegală şi pentru faptul că nu s-a respectat legea cu ocazia soluţionării petitului doi al acţiunii – obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Aşa cum bine a reţinut instanţa de apel, reclamantul, referitor la obligarea pârâtei la acordarea unor daune morale în cuantum de 20.000 Euro, nu a indicat temeiul de drept.
De fapt, nici prin criticile aduse în recurs nu precizează temeiul de drept, sau care este legea aplicabilă, nerespectată de instanţă, privind soluţionarea celui de-al doilea petit al acţiunii.
În fapt, pentru neexecutarea obligaţiei de a face nu se pot acorda daune morale, legea specială (Legea nr. 10/2001) nu conţine dispoziţii derogatorii şi ca urmare în mod corect s-a respins această cerere.
Referitor la excepţia nulităţii recursului, pentru nemotivare, urmează a fi respins întrucât recurentul a indicat temeiul de drept privind nelegalitatea hotărârii, aducând şi critici în acest sens, care au fost mai sus analizate de instanţă.
Întrucât legea specială (Legea nr.10/2001) nu conţine dispoziţii derogatorii, în mod corect a fost respinsă această cerere.
În concluzie, faţă de cele sus reţinute, Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul Z.C.R. împotriva deciziei nr. 8 din 8 ianuarie 2009 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10193/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10189/2009. Civil. Legea 10/2001. Contestaţie... → |
|---|
