ICCJ. Decizia nr. 10195/2009. Civil. Pretenţii. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10195/2009
Dosar nr. 5289/1/2009
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea actelor şi lucrărilor cauzei, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la 16 iunie 2008, sub nr. 622/59/2008, reclamanta G.S. a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Afacerilor Externe şi Agentul Guvernamental pentru C.E.D.O., solicitând obligarea acestora la plata sumei de 100.000 Euro pentru fiecare zi de întârziere a efectuării plăţilor, începând cu data de 12 octombrie 2005 până la data la care va executa în totalitate „Hotărârea C.E.D.O.", aşa cum a fost pronunţată.
În motivarea cererii se arată că în mod repetat pârâţii au refuzat executarea Hotărârii Camerei a III-a C.E.D.O., pronunţată în dosarul nr. 7893/2002.
La 22 iulie 2008, Curtea de Apel Timişoara prin secţia civilă a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă, care, pronunţând sentinţa civilă nr. 612 din 6 februarie 2009, a anulat ca netimbrată cererea reclamantului reţinând incidenţa dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta G.S., motivând că cererea sa nu a fost adresată Secţiei Civile a Tribunalului Timiş ci Secţiei de Contencios Administrativ şi că pârâtul trebuie să fie cel sancţionat şi constrâns material, prin plata unor daune zilnice pentru a achita toate obligaţiile începând cu 1 octombrie 1999.
Instanţa în mod greşit a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti o taxă de timbru care depăşeşte valoarea pretenţiilor solicitate.
Curtea de Apel Timişoara prin Decizia civilă nr. 97 din 29 aprilie 2009 a respins apelul ca nefondat.
În considerentele hotărârii s-a reţinut că reclamanta nu a formulat cerere de reexaminare împotriva încheierii din 6 februarie 2009 prin care s-a respins cererea de scutire de plata taxei de timbru şi nici împotriva modului de stabilire a cuantumului taxei judiciare de timbru.
S-a mai reţinut de asemenea că, cererea reclamantei este supusă taxelor judiciare de timbru iar neplata taxei judiciare de timbru se sancţionează cu anularea cererii ca netimbrată.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta critică hotărârea sub următoarele aspecte:
- Secţia civilă din cadrul Tribunalului Timiş nu are competenţă în soluţionarea prezentului litigiu.
- Executarea hotărârilor definitive şi efectuarea plăţilor nu este o activitate comercială ci un act pur administrativ ce aparţine Ministerului Afacerilor Externe.
Examinând criticile formulate prin intermediul cererii de recurs, Înalta Curte a constatat următoarele:
Criticile aduse hotărârii recurate vizează în principal competenţa materială de soluţionare a cererii formulate de reclamantă, în sensul că în mod greşit cauza supusă analizei cade în competenţa de soluţionare secţiei civile a Tribunalului Timiş.
În urma analizei făcute se constată că sunt nefondate criticile întrucât competenţa materială de soluţionare a cauzei s-a stabilit prin sentinţa civilă nr. 183 din 22 iulie 2008 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, care a devenit definitivă şi irevocabilă prin nerecurare.
Or reclamanta fiind parte în proces, avea posibilitatea să declare recurs împotriva hotărârii prin care s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş, secţia civilă.
Prin nevalorificarea acestui drept hotărârea a intrat în puterea lucrului judecat, iar cele reţinute cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei sunt obligatorii, nemaiputând fi supuse analizei.
Contrar celor susţinute prin motivele de recurs, cererea reclamantei are ca obiect, pretenţii izvorâte din faptul neexecutării unei hotărâri, iar o asemenea cerere cade în competenţa de soluţionare a instanţelor judecătoreşti şi nicidecum nu poate fi calificat ca fiind un „act pur administrativ", ce aparţine autorităţii Ministerului Afacerilor Externe.
Aşa fiind, se constată că hotărârea recurată este legală nefiind incidente dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta G.S. împotriva deciziei civile nr. 97 din 29 aprilie 2009 a Curţii de Apel Timişoara.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10197/2009. Civil. Anulare act. Revizuire -... | ICCJ. Decizia nr. 10193/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs → |
|---|
