ICCJ. Decizia nr. 10210/2009. Civil. Revendicare imobiliară. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10210/2009
Dosar nr. 5372/1/2009
Şedinţa publică din 17 decembrie 2009
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău la 27 aprilie 1998, reclamanţii A.M.C. şi G.G. au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Statul Român prin D.G.F.P.S. Buzău, Administraţia Taberelor Şcolare Buzău şi SC R. SA Stâlpu, ca prin sentinţa ce o va pronunţa, instanţa să dispună restituirea în natură a două imobile ce le-au fost preluate abuziv, în baza Decretul nr. 92/1950, situate în jud. Buzău.
In motivarea acţiunii, reclamanţii au arătat că sunt moştenitori legali ai defunctei E.L.G., care a moştenit imobilele revendicate de la mama sa - E.G.M., decedată la 7 iulie 1928, care la rândul său le-a primit prin testament de la soţul său, G.M.
Pârâta SC R. SA a formulat cerere reconvenţională, susţinând că pe terenul aferent conacului revendicat au fost edificate două blocuri de locuit în anii 1974-1975, cu toate utilităţile necesare şi că pentru teren deţine titlu de proprietate eliberat de M.A.A. la 2 decembrie 1996, astfel că solicită ca reclamanţii să fie obligaţi să-i lase în deplină proprietate şi paşnică posesie construcţiile edificate pe cheltuiala lor şi cu instituirea unui drept de superficie asupra terenului aferent pe toată durata existenţei construcţiei.
A fost introdusă în cauză, în calitate de pârâtă, Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar Bucureşti din cadrul M.E.D., iar la data de 25 aprilie 1999 s-au introdus în cauză proprietarii construcţiilor edificate de SC R. SA Stîlpu.
Prin sentinţa civilă nr. 6723/1999 Judecătoria Buzău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Buzău, conform art. 158 şi art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.
Prin sentinţa civilă nr. 258/12000 Tribunalul Buzău a admis acţiunea reclamanţilor şi le-a obligat pe pârâtele SC R. SA Stîlpu şi Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar să le lase acestora în proprietate şi posesie imobilul casă de locuit din judeţul Buzău şi imobilul din judeţul Buzău, cu terenul aferent; s-a constatat că pârâta SC R. SA Stîlpu, precum şi proprietarii construcţiei edificate de această din urmă, pârâtă au un drept de superficie asupra terenului aferent acestor construcţii.
In motivarea hotărârii instanţa de fond a reţinut că reclamanţii sunt proprietarii imobilelor revendicate, iar pârâţii le folosesc fără titlu. Cererea reconvenţională este fondată, deoarece SC R. SA Stîlpu a edificat construcţiile cu bună credinţă, astfel că se va institui în favoarea sa şi a proprietarilor apartamentelor un drept de superficie, necesar unei bune şi utile folosinţe.
Prin Decizia civilă nr. 27/2001 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelurile declarate de pârâţi împotriva sentinţei, pe care a desfiinţat-o, trimiţând cauza spre rejudecare tribunalului.
In considerentele deciziei de casare, curtea a reţinut că sentinţa nu cuprinde analiza de fapt şi de drept a cauzei, considerentele fiind sumare şi nepermiţându-se analiza legalităţii şi temeiniciei soluţiei adoptate; că dispozitivul sentinţei nu ar cuprinde identificarea imobilelor, a terenului aferent şi a terenului asupra căruia s-a instituit un drept de superficie în favoarea SC R. SA Stîlpu şi a pârâţilor proprietari ai apartamentelor, astfel că nu poate fi executat, hotărârea fiind din acest punct de vedere afectată de nulitate; pe lângă lipsa de rol activ manifestată de instanţa de fond, constând în nestabilirea regimului juridic pentru fiecare imobil revendicat şi a temeiului de drept în baza căruia au fost preluate de stat, aceasta instanţă nu s-a preocupat nici de rezolvarea tuturor capetelor de cerere din reconvenţionala formulată de SC R. SA.
Ca urmare, cauza a fost reînregistrată la Tribunalul Buzău sub nr. 746/2001, după care, în temeiul art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reclamanţii au solicitat suspendarea judecăţii, cauza fiind repusă pe rol la data de 8 aprilie 2002, după ce în dosarul Tribunalului Buzău nr. 2040/2001 reclamanţii au renunţat la acţiune.
La data de 4 septembrie 2002 pârâta Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, a formulat cerere reconvenţionala, solicitând obligarea reclamanţilor la plata sumei de 1.584.600.000 lei reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor aduse în timp imobilelor revendicate şi a investiţiilor noi făcute în incintă, urmând a se face reactualizarea în raport de indicii de inflaţie, precum şi instituirea unui drept de retenţie în beneficiul lor în limita valorii actualizate îmbunătăţirilor şi investiţiilor.
Prin sentinţa civilă nr. 83 din 25 februarie 2004, în rejudecare, Tribunalul Buzău a admis acţiunea principală formulată de reclamanţii A.M.N.G., A.I. şi G.G. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, Statul Român prin D.G.F.P.S. Buzău, Administraţia Taberelor Şcolare Buzău şi SC R. SA Stîlpu prin lichidator R.V., Ministerul Educaţiei şi Cercetării, P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. şi C.A., precum şi cererile reconvenţionale formulate de Administraţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, şi SC R. SA Stîlpu prin lichidator.
Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, a fost obligată să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 30.734 mp teren situat în Monteoru, identificat în raportul de expertiză R.N. în anexa nr. 1 şi construcţiile edificate pe acest teren şi identificate conform aceluiaşi raport de expertiză.
Reclamanţii au fost obligaţi la plata sumei de 10.936.400.000 lei reprezentând c/val. lucrări noi edificate pe acest teren şi identificate în raportul de expertiză şi valoare îmbunătăţiri aduse vechilor construcţii identificate în acelaşi raport de expertiză, către Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău.
Pârâta SC R. SA Stîlpu a fost obligată să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 42.737,46 mp teren situat în comuna Stîlpu şi identificat în raportul de expertiză R.N. în anexa nr. 2, cu culoare roşie şi construcţiile aflate pe acest teren şi identificate în raportul de expertiză.
S-a constatat că cele două blocuri identificate în raportul de expertiză cu culoarea albastră au fost edificate de pârâta SC R. SA Stîlpu şi vândute foştilor chiriaşi şi s-a constituit un drept de superficie pe cele două suprafeţe de teren de 942.62 mp şi 373,41 mp, identificate în raportul de expertiză R.N. cu culoare albastră, pe toată durata existenţei construcţiilor.
S-a reţinut că reclamanţii menţionaţi sunt singurii moştenitori în viaţă, cu vocaţie succesorală la succesiunea autorului lor, E.L.G., decedată in data de 30 iunie 1972 care, la rându-i a dobândit aceste bunuri de ia soţul său, G.C.M., decedat la 30 decembrie 1898.
Vila M. a fost preluată fără titlu de către stat, în aplicarea Legii rechiziţiilor, pentru cartiruirea de persoane, autorităţi şi instituţii.
Cum pârâta Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, a efectuat lucrări de construcţie noi, precum şi îmbunătăţiri necesare activităţii desfăşurate de aceasta, în temeiul art. 481 C. civ. acestea intră în proprietatea reclamanţilor care, în conformitate cu art. 491 alin. (1) şi (3) din acelaşi cod, vor trebui să plătească pârâtei-reclamante valoarea materialelor şi preţul muncii, fără relevanţă fiind împrejurarea că aceasta din urmă a folosit imobilul fără titlu, cât şi faptul că unele lucrări cădeau sau nu în sarcina acesteia, sau nu a fost plătită reclamanţilor lipsa de folosinţă.
Imobilul din comuna Stîlpu aflat în posesia SC R. SA Stîlpu a fost preluat prin aplicarea Decretul nr. 83/1949.
Nefiind exploatări agricole, ci având destinaţie de locuinţă, în mod nelegal s-a procedat la expropriere.
Aşadar, şi cei de-al doilea imobil a fost preluat de către stat fără titlu valabil.
Prin Decizia nr. 2606 din 12 octombrie 2004 Curtea de Apel Ploieşti a admis apelul declarat de pârâta Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, împotriva hotărârii primei instanţe şi a schimbat în parte sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat obligarea acestei pârâte de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică posesie construcţiile identificate cu culoarea verde pe schiţa anexă nr. 1 a raportului de expertiză întocmit în cauză şi anume: Vila B., bloc alimentar, spălătorie, şopron (foişor), magazii şi garaj, centrală termică, ansamblu căsuţe, WC uscat, clădire şcolară şi depozit apă, cu consecinţa reducerii sumei datorate de reclamanţi acestei pârâte, de la 10.936.400.000 lei la 3493.400.000 lei reprezentând c/val. îmbunătăţirilor.
A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de intimatele pârâte Ministerul Finanţelor Publice şi D.G.F.P. Buzău şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
A respins ca nefondate apelurile declarate de reclamanţii A.M.N.G., A.I. şi G.G. şi pârâta SC R. SA Stîlpu împotriva aceleiaşi hotărâri.
Prin Decizia civilă nr. 6270 din 19 iulie 2005 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au fost admise recursurile declarate de reclamantele A.I. şi A.M.N.G., precum şi de pârâtele Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, şi SC R. SA Stîlpu, prin lichidator SC E.V. SRL Buzău împotriva deciziei, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Buzău.
Pentru a decide astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că:
Urmare a renunţării reclamantelor la acţiunea întemeiată pe Legea nr. 10/2001, instanţa a avut de soluţionat acţiunea în revendicare formulată de către acestea.
Cele două instanţe, de fond şi de apel, au stabilit corect că reclamantele şi-au dovedit dreptul de proprietate, context în care în mod judicios s-a statuat asupra obligaţiei de restituire a lucrului însuşi, în natură.
Obligaţia de restituire însă privea examinarea a două aspecte pentru a se stabili drepturile şi obligaţiile reciproce, respectiv, situaţia cheltuielilor făcute de posesor asupra lucrului şi situaţia construcţiilor noi.
Expertiza efectuată în cauză sub aspectul primei situaţii trebuia să distingă riguros asupra cheltuielilor necesare, a cheltuielilor utile şi a cheltuielilor voluptorii, ştiut fiind că cheltuielile necesare se restituie integral posesorului pentru că acestea ar fi fost făcute şi de proprietar, cheltuielile utile dau dreptul la restituire în măsura adaosului de valoare asupra fondului, în momentul restituirii, pe care acestea l-au procurat, iar cheltuielile voluptorii nu fac obiectul restituirii.
Expertiza, a reţinut Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trebuia să stabilească corect valoarea construcţiilor noi, cu referire la cota contributivă a posesorului şi a proprietarului, cu referire la construcţiile edificate de posesor prin înglobarea parţială a construcţiilor vechi, faţa de faptul că acestea nu intră în categoria cheltuielilor utile sau a ameliorărilor, întrucât cheltuielile utile sunt apreciate numai îmbunătăţirilor aduse unor clădiri deja existente, construcţiile noi fiind supuse regulilor accesiunii.
Cu ocazia rejudecării, D.G.F.P. Buzău, ca reprezentantă a Statului Român în teritoriu, a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive motivat de faptul că obiectul cererii îl constituie acţiune în revendicare formulată în contradictoriu cu SC R. SA Stîlpu şi Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, instituţii care posedă imobilele revendicate de reclamante .
Pârâta Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar, filiala Buzău, a învederat faptul că, în conformitate cu HG nr. 753 din 14 iulie 2005 instituţia s-a reorganizat şi funcţionează ca instituţii publice cu personalitate juridică în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Tineret - instituţie ce urmează a fi introdusă în cauză.
Reclamanţii au solicitat disjungerea acţiunii pentru fiecare dintre cele două imobile revendicate, arătând că este vorba de două imobile, unul situat în comuna Stîlpu, judeţul Buzău, care nu a făcut obiectul motivelor de casare menţionate mai sus, iar cel de-al doilea în comuna Merei, sat Monteoru, cu privire la care se impune efectuarea expertizei tehnice de specialitate cu obiectivele cuprinse în Decizia de casare cu trimitere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Cererea de disjungere a fost admisă de instanţă în baza art. 165 C. proc. civ., iar prin sentinţa civilă nr. 592 din 14 iunie 2006, a admis acţiunea în revendicare formulată de reclamanţii A.M.N.G., A.I. şi G.G. în contradictoriu cu pârâţii SC R. SA Stîlpu prin lichidator SC E.V. SRL - R.V., P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I.A., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. şi C.A.
A fost admisă în parte cererea reconvenţională formulată de SC R. SA Stîlpu prin lichidator SC E.V. SRL - R.V. şi obligată pârâta SC R. SA Stîlpu prin lichidator să lase în deplină proprietate şi paşnică folosinţă suprafaţa de 42.737,46 mp teren situat în comuna Stîlpu, identificat în raportul de expertiză întocmit de expert R.N. în anexa 2 cu culoare roşie şi construcţiile aflate pe acest teren, identificate de expert prin acelaşi raport de expertiză.
S-a constatat că cele două blocuri identificate în raportul de expertiză întocmit de expert R.N. cu culoare albastră au fost edificate de pârâta SC R. SA Stîlpu şi vândute foştilor chiriaşi - pârâţi persoane fizice P.D., S.M., S.I., D.N., T.M., I.P., I.A., T.G., B.T., C.I.A., B.F., D.I., I.L., V.I., I.V. şi C.A. şi a constituit un drept de superficie pe cele două suprafeţe de teren de 942,62 mp şi, respectiv, 373,41 mp identificate în raportul de expertiză întocmit de expert R.N., anexa 2, cu culoare albastră, pe toată durata existentei construcţiilor.
S-a stabilit ca la punerea în executare a sentinţei să se aibă în vedere raportul de expertiză întocmit de expert R.N., ce face parte integrantă din sentinţă.
In urma disjungerii dispuse prin sentinţa mai sus menţionată s-a format dosarul civil nr. 1354/2006 ce a avut ca obiect imobilul situat în judeţul Buzău.
Prin sentinţa civilă nr. 1013 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Buzău, secţia civilă, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, invocată de Statul Român prin D.G.F.P. Buzău; a admis în parte acţiunea astfel cum a fost disjunsă şi precizată şi în parte cererea reconvenţională formulată de pârâta reclamantă Autoritatea Naţională pentru Tineret; a respins acţiunea în contradictoriu cu Statul Român ca fiind făcută în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă; le-a obligat pe pârâte să lase reclamantelor în deplină proprietate şi liniştită posesie imobilul situat în judeţul Buzău compus din suprafaţa de 30.736 mp şi imobilele construcţii situate pe acesta, astfel cum au fost identificate de expert R.M. prin raportul de expertiză şi evidenţiate pe schiţa anexă la raport, le-a obligat pe reclamante să achite pârâtei Autoritatea Naţională pentru Tineret suma de 859.428 lei, reprezentând 405.380 lei cheltuieli utile şi 454.042 lei cheltuieli necesare efectuate la imobilele revendicate; a instituit un drept de retenţie în beneficiul pârâtei asupra construcţiilor, în limita valorii de 859.428 lei, până la achitarea integrală a acesteia.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut următoarele:
Conform art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanţei de recurs asupra punctelor de drept dezlegate sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. Astfel, cu privire la restituirea imobilului compus din construcţii şi teren aferent instanţa de recurs s-a pronunţat în mod irevocabil prin Decizia menţionată mai sus, aşa încât instanţa de fond trebuie să administreze probe doar cu privire la aspectele legate de construcţiile noi şi îmbunătăţirile efectuate la cele existente.
Din raportul de expertiză întocmit de expert B.V.M., astfel cum a fost completat ulterior, rezultă că sumele ce urmează a fi achitate de reclamantele A.I. şi respectiv A.M.N.G., Autorităţii Naţionale pentru Tineret, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău, sunt de 405.380 lei cheltuieli utile şi 454.042 lei cheltuieli necesare.
Din raport rezultă că valoarea cheltuielilor voluptorii este de 356.178 lei, sumă ce nu poate fi reţinută în sarcina reclamantelor, ştiut fiind că acestea nu pot face obiectul restituirii sens în care este şi Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
De observat este faptul că aceste valori au fost contestate de pârâtă, care a solicitat efectuarea unei noi expertize de către 3 experţi recomandaţi de Ministerul de Justiţie, solicitare respinsă de instanţă, aşa cum s-a reţinut în considerentele prezentei sentinţe mai sus menţionate.
Instanţa nu poate primi solicitarea pârâtei în sensul respingerii acţiunii reclamantelor ca urmare a prevederilor Legii nr. 47/2007 de completare a Legii nr. 18/1991 şi respectiv a introducerii Vilei M. în categoria Monumentelor istorice, deoarece cu privire la acest aspect Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în mod irevocabil, Decizia fiind obligatorie pentru instanţa de fond.
Referitor la excepţia invocată de Statul Român prin D.G.F.P. Buzău privind lipsa calităţii procesuale pasive a acestei instituţii, tribunalul a constatat că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Obiectul cererii deduse judecăţii este, aşa cum se menţionează şi în Decizia de casare, acţiune în revendicare formulată de reclamante - în calitate de proprietar împotriva posesorilor neproprietari - în speţă Autorităţii Naţionale pentru Tineret Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău. In aceste condiţii, calitatea de pârât în prezenta cauză o are posesorul neproprietar şi nu Statul Român, care nu deţine imobilul revendicat.
Este întemeiată însă solicitarea pârâtei Autoritatea Naţională pentru Tineret Bucureşti, Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău, privind instituirea unui drept de retenţie în beneficiul său asupra construcţiilor, motivat de faptul că, aşa cum s-a statuat în teoria de specialitate şi în practica judiciară, dreptul de retenţie este dreptul pe care îl are creditorul de a păstra un gaj asupra bunului până la achitarea completă a datoriei de către debitor.
Acest drept nu este subînţeles, ci se constată de instanţă la cererea părţii interesate, fiind recunoscut ca o garanţie prin plata creanţei şi durează până la efectuarea plăţii.
Prin Decizia nr. 85 din 17 aprilie 2009, Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a admis apelurile declarate de pârâţii Direcţia Generală pentru Tineret Buzău şi Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva sentinţei, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că le-a obligat pe reclamante să achite pârâtului Ministerul Tineretului şi Sportului suma de 893.502 lei, reprezentând 405.380 lei cheltuieli utile şi respectiv, 488.116 lei cheltuieli necesare, efectuate la imobilele revendicate, stabilite prin raportul de expertiză efectuat de B.M. în forma finală, a instituit un drept de retenţie în beneficiul acestui pârât asupra construcţiilor, în limita valorii de 893.502 lei până la achitarea integrală a sumei şi a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a avut în vedere următoarele considerente:
Principala critică a apelanţilor - referitoare la înlăturarea obligaţiei de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate şi paşnică posesie vila B. şi construcţiile ce o deservesc - este nefondată, faţă de considerentele deciziei de casare nr. 6270/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, prin această decizie, Înalta Curte a reţinut că în mod corect instanţele anterioare au stabilit împrejurarea că reclamantele şi-au dovedit dreptul lor de proprietate şi că în mod judicios s-a statuat asupra obligaţiei de restituie în natură a lucrului însuşi.
Prin aceeaşi decizie s-a mai arătat că expertiza efectuată în cauză trebuia să distingă în mod riguros asupra cheltuielilor necesare, utile şi voluptorii şi să stabilească în mod corect valoarea construcţiilor noi, cu referire la construcţiile edificate de posesori prin înglobarea parţială a celor vechi, construcţiile noi fiind supuse regulilor accesiuni.
Faţă de aceste considerente, rezultă în mod indubitabil că Înalta Curte a stabilit calitatea de proprietare a reclamantelor şi obligaţia restituirii în natură a lucrului, pentru construcţiile noi operând accesiunea.
În raport de dispoziţiile art. 315 C. proc. civ., în caz de casare, hotărârile instanţei de recurs sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
În atare situaţie, în mod legal tribunalul a admis acţiunea în revendicare.
Solicitarea apelanţilor-pârâţi privitoare la anularea raportului de expertiză a fost înlăturată cu motivarea că în zonă nu au fost tranzacţionate astfel de imobile cum este cel în litigiu, care are destinaţia de tabără şcolară, pentru a putea fi stabilită o valoare în funcţie de raportul cerere-ofertă, situaţie în care actualizarea s-a făcut în mod corect conform indicilor de actualizare a clădirilor şi construcţiilor specificate prin metoda valoare de înlocuire.
În ceea ce priveşte caracterul cheltuielilor efectuate de pârâţi, curtea a înlăturat criticile privitoare la modul în care s-au determinat cheltuielile necesare şi utile, considerând întemeiată numai critica privitoare la calificarea cheltuielilor efectuate cu instalaţiile de încălzire şi de iluminat ca fiind voluptorii.
Astfel, cheltuielile voluptorii sunt acelea pe care posesorul le-a făcut pentru plăcerea lui personală şi care nu măresc valoarea lucrului.
Or, în speţă, aşa cum s-a arătat în raportul de expertiză, sistemul de încălzire a fost modificat prin demolarea sobelor de teracotă, acestea având o vechime de peste 100 ani, fiind introdusă încălzire centrală.
De asemenea, expertul a mai precizat că vechea instalaţie de iluminat exterior era în totalitate nefuncţională, motiv pentru care în anul 1998, s-a realizat o nouă instalaţie cu cabluri montate subteran şi stâlpi de iluminat.
Prin urmare, aceste lucrări erau absolut necesare pentru folosirea în condiţii optime a imobilului.
Împotriva deciziei au declarat recurs atât pârâta Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău, cât şi pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului.
1. Recurenta-pârâtă Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 3021 C. proc. civ. şi art. 480 C. civ., fără a formula critici care să poată fi încadrate, chiar şi din oficiu, în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
După ce prezintă istoricul derulării procesului, recurenta arată că:
Instanţa de apel este în eroare atunci când susţine părerea expertului că valoarea de înlocuire este cea corectă, având în vedere că astfel de clădiri nu au fost tranzacţionate în zonă, vila B. fiind clasificată la categoria o stea, conform certificatului de clasificare eliberat de Ministerul Turismului.
În concluzie, curtea de apel susţine în mod greşit că expertul a răspuns la toate obiecţiunile formulate de pârâţi, cererea pârâtei reclamante de a fi refăcut raportul de expertiză fiind întemeiată.
Acest recurs urmează a fi constatat nul, aşa cum au solicitat şi intimatele-reclamante, pentru următoarele considerente:
Dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ. prevăd că recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art. 304, instanţa putând să examineze cauza sub toate aspectele.
Acest text de lege nu este însă incident în cauză, deoarece Decizia atacată priveşte o hotărâre pronunţată în apel, situaţie în care motivele pentru care se poate cere casarea ori modificarea ei sunt exclusiv cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Or, recurenta nu a indicat niciunul din motivele prevăzute la pct. 1-9 ale art. 304 C. proc. civ. şi nici nu a formulat vreo critică de nelegalitate, care să poată fi încadrată în textul de lege menţionat, făcând o simplă referire la modul în care instanţa de apel a înţeles să evalueze obiecţiunile la raportul de expertiză.
În atare situaţie, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 306 C. proc. civ. şi va constata nul recursul.
2. Recurentul-pârât Ministerul Tineretului şi Sportului a invocat în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 304 pct. 6 C. proc. civ.
2.1. În dezvoltarea primului motiv de recurs invocat, recurentul susţine că instanţa de apel nu a ţinut seama de dispoziţiile deciziei de casare nr. 6270/2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a stabilit că trebuie să se distingă corect asupra cheltuielilor necesare, utile şi voluptorii efectuate la imobilele revendicate, cheltuielile necesare şi utile fiind cu mult diminuate faţă de cele reale.
Instanţa de apel a ignorat şi considerentele instanţei supreme, care a subliniat că expertiza tehnică trebuie să stabilească în mod corect valoarea construcţiilor noi cu referire la cota contributivă a posesorilor şi a înglobării parţiale a construcţiilor vechi.
Totodată, au fost încălcate prevederile Legii nr. 47/2007 pentru completarea art. 5 din Legea nr. 18/1991, în care se prevede că nu fac obiectul retrocedării terenurile cu destinaţie de pacuri publice, rezervaţii naturale şi parcuri naţionale, monumentele, ansamblurile arheologice şi istorice, etc., acesta neputând fi dezafectate din domeniul public.
De asemenea, instanţa de apel a făcut o gravă eroare menţinând aprecierea expertului în sensul că valoarea de înlocuire este cea corectă, având în vedere că astfel de clădiri nu au fost tranzacţionate în zonă, în condiţiile în care vila B. a fost clasificată la categoria o stea de către Ministerul Turismului.
2.2. În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, deoarece reclamanţii nu au solicitat şi acordarea vilei B., iar instanţa de apel nu a luat în calcul solicitarea recurentei de a se face aplicarea principiului non reformatio in pejus cu privire la aspectele legate de construcţiile noi şi de îmbunătăţirile efectuate la cele existente.
Întrucât Ministerul Tineretului şi Sportului, prin antecesoarele sale, are calitatea de constructor de bună-credinţă al vilei B., iar reclamantele nu au invocat până în prezent accesiunea, pârâtul recurent a solicitat instanţei de apel înlăturarea obligaţiei de a lăsa în deplină proprietate şi paşnică posesie vila B. şi anexele acesteia, însă instanţa nu s-a pronunţat.
Recurentul solicită admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate, înlăturarea obligaţiei de a lăsa reclamantelor în deplină proprietate şi paşnică posesie vila B. şi anexele acesteia şi atribuirea terenului aferent în suprafaţă de 3020 mp pe toată durata construcţiei, cu consecinţa reducerii sumei datorate de reclamante recurentului.
Intimatele-reclamante A.I. şi A.M.M.G. nu au depus la dosar întâmpinare, dar, prin concluziile scrise depuse la dosar, au solicitat respingerea ca nefondat a recursului declarat de Ministerul Tineretului şi Sportului şi constatarea nulităţii recursului declarat de Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău.
Analizând recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului, Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:
2.1. Deşi invocă nerespectarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., recurentul nu arată în ce a constat ignorarea de către instanţa de apel a modului în care Înalta Curte a dezlegat anumite probleme de drept ori a îndrumărilor date de aceasta instanţei de trimitere prin Decizia de casare.
Afirmaţiile potrivit cărora valorile finale ale cheltuielilor necesare şi utile au fost mult diminuate, că nu au fost stabilite corect valorile construcţiilor noi sau că nu s-a ţinut seama de valoarea de tranzacţionare a imobilelor din zonă deşi aceasta exista, fără să fie însă indicată, nu pot constitui critici de nelegalitate care să se încadreze în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.
În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 5 din Legea nr. 18/1991, această critică se încadrează în dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar este nefondată, deoarece asupra obligaţiei de restituire în natură a imobilului în litigiu se pronunţase deja instanţa de recurs, iar dezlegarea acestei probleme de drept era obligatorie pentru instanţa de trimitere conform art. 315 C. proc. civ.
Rejudecând pricina, tribunalul şi curtea de apel s-au conformat indicaţiilor din Decizia de casare, limitându-se la a stabili, pe bază de expertiză, caracterul şi valoarea cheltuielilor efectuate de pârâţi în legătură cu imobilul revendicat.
2.2. Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. nu poate fi incident în cauză, deoarece instanţa de apel nu a acordat nimic în plus reclamantelor faţă de prima instanţă, ci dimpotrivă, schimbând sentinţa acesteia a suplimentat suma stabilită în sarcina reclamantelor de la 859.428 lei la 893.502 lei.
Majorând suma stabilită prin sentinţă, instanţa de apel nu a agravat, în niciun caz, situaţia apelantului în propria cale de atac.
În ceea ce priveşte problema petitului cererii de chemare în judecată, instanţa de apel nu avea a mai aduce clarificări asupra acestuia, cu consecinţa considerării ca inexistente a cererii privind revendicarea construcţiei, câtă vreme se statuase deja asupra admisibilităţii şi temeiniciei cererii de revendicare a întregului imobil, teren şi construcţie, casarea fiind dispusă de către Înalta Curte exclusiv pentru determinarea caracterului şi valorii cheltuielilor efectuate de posesori în legătură cu imobilul-construcţie.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-pârât.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Ministerul Tineretului şi Sportului împotriva deciziei nr. 85 din 17 aprilie 2009 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia civilă şi pentru caute cu minori şi de familie.
Constată nul recursul declarat de pârâta Direcţia Judeţeană pentru Tineret Buzău împotriva aceleiaşi decizii.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10217/2009. Civil. Drepturi băneşti. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10197/2009. Civil. Anulare act. Revizuire -... → |
|---|
