ICCJ. Decizia nr. 1412/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, la data de 14 martie 2008, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la libera circulație în Franța, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pârâtului A.I.P.
în motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța pentru ședere ilegală, astfel cum reiese din talonul întocmit în punctul de trecere a frontierei de către lucrătorul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, precum și din declarația pârâtului din data de 5 februarie 2008, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară, aprobat prin H.G. nr. 278/1994, iar în temeiul dispozițiilor art. 38 din Legea nr. 248/2005, poate fi dispusă restrângerea exercitării dreptului la libera circulație cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat.
Totodată, reclamanta a învederat că returnarea unui cetățean român se dispune atunci când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat și măsura returnării face dovada deplină că pârâtul nu a respectat condițiile de călătorie în străinătate în momentul verificărilor efectuate de către autoritățile franceze competente.
Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 803 din 30 aprilie 2008, a respins cererea reclamantei cu motivarea că aceasta a indicat ca motiv al limitării necesitatea stopării migrației ilegale, motiv care nu se încadrează în sfera de aplicare a excepțiilor prevăzute de legislația comunitară ca restricții ale libertății de circulație.
S-a reținut în motivarea hotărârii și faptul că, cererea de chemare în judecată nu poate fi primită nici prin raportare la prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Protocoalelor Adiționale.
Astfel, prin prisma Protocolului nr. 4 la Convenție drepturile care compun libertatea de circulație pot cunoaște anumite limitări în cazurile și condițiile prevăzute de dispozițiile art. 2 paragrafele 3 și 4, respectiv limitările acestor drepturi trebuie să fie prevăzute de lege, să urmărească un scop legitim și să fie necesare într-o societate democratică, necesitate analizată prin prisma raportului de proporționalitate între scopul urmărit prin aplicarea unei limitări a drepturilor individului și mijloacele folosite pentru realizarea lui.
Or, dispozițiile cuprinse în art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, privind restrângerea exercitării dreptului la libera circulație pe o perioadă de cel mult 3 ani sunt de natură a restrânge dreptul la libera circulație a individului, garantat de Protocolul nr. 4 adițional la Convenție, ceea ce constituie o ingerință în sensul Convenției.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, susținând că returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru U.E., în baza unui Acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat de către cetățeanul român cu privire la care se solicită returnarea. Măsura returnării dispusă de autoritățile franceze este de natură să facă dovada că cetățeanul în cauză nu a respectat condițiile de ședere în spațiul U.E. și, fiind în culpă pentru nerespectarea condițiilor de călătorie în străinătate, pârâtul trebuie să suporte consecințele faptelor sale. Măsura returnării apare astfel ca fiind pe deplin justificată, urmând ca, la stabilirea perioadei pentru care exercitarea dreptului fundamental la libera circulație va fi limitat, să fie avut în vedere faptul că acesta măsură trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și că, prin această măsură, nu se poate aduce atingere dreptului.
Apelanta a arătat și faptul că art. 25 din Constituție prevede că dreptul la libera circulație este grantat și că legea stabilește condițiile exercitării acestui drept, ceea ce înseamnă că libertatea circulației cetățenilor nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții stabilite de lege. Pârâtul, prin fapta sa, a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, care stabilesc obligația cetățeanului român de a respecta legislația statului în care se află, precum și scopul pentru care i s-a acordat dreptul de a intra și, după caz, de a rămâne pe teritoriul statului respectiv, în condițiile stabilite prin legislația acestuia și prin documentele internaționale încheiate cu România.
Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, prin decizia nr. 186/A din 10 iulie 2008, a respins ca nefondat apelul, reținând, în esență, că în mod corect prima instanță s-a raportat la legislația comunitară și la jurisprudența CJCE creată în interpretarea acesteia, din care se desprind criteriile pe baza cărora s-ar putea dispune o măsură de restrângere a exercițiului dreptului la liberă circulație a unui cetățean european.
Astfel, măsura de restrângere nu ar putea fi dispusă pentru singura împrejurare că respectiva persoană a fost returnată în baza unui acord de readmisie și, de altfel, nici art. 38 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 nu impune acest lucru, urmând a se circumstantia în funcție de conduita concretă a respectivei persoane care este de natură a justifica această restrângere și se relevă ca o măsură necesară, într-o societate democratică, în special pentru securitatea națională, siguranța publică și menținerea ordinii publice, limitări ce decurg din art. 27 din Directivă, cu respectarea principiului proporționalității.
în acest context, a reținut instanța că motivația apelantei că se tinde la stoparea migrației ilegale nu poate reprezenta un argument viabil pentru adoptarea măsurii, în măsura în care are un caracter de generalitate, nefiind direct legată de situația particulară a persoanei vizate, așadar îmbrăcând forma unei măsuri de prevenție generală ce nu este admisibilă în afara aprecierii conduitei personale a celui al cărui drept este supus limitării.
împotriva acestei hotărâri a declarat recursul reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, susținând că îndepărtarea pârâtului de pe teritoriul statului francez a fost consemnată de către autoritățile franceze în decizia Prefectului din Meurthe-et-Moselle, acesta fiind condamnat de către Tribunalul din Metz pentru săvârșirea infracțiunii de furt prin circumstanțe agravante, la 30 de luni de închisoare, precum și pentru alte delicte enumerate în decret. Prin urmare, măsura returnării a fost dispusă de autoritățile franceze, cel în cauză constituind prin repetarea comportamentului său delictual o gravă amenințare a ordinii publice.
Măsura restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe teritoriul Franței are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în acel stat și acest scop este circumscris unui scop mult mai important, manifestat la nivel național și anume, asigurarea unei imagini pentru România care să-i confere capacitatea de a se integra și raporta la normele U.E., în acest sens, prevenirea migrației ilegale reprezentând o cerință asumată de statul român care se continuă și după momentul aderării.
Analizând recursul în limita susținerilor recurentei, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005, restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult 3 ani cu privire la persoana care a fost retumată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, măsura dispunându-se la solicitarea Direcției Generale de Pașapoarte, potrivit prevederilor art. 39 pct. 1 din același act normativ.
Din redactarea textului rezultă că singura condiție pentru ca instanța să poată aprecia asupra oportunității instituirii restricției este returnarea ca urmare a acordului de readmisie, față de care se putea verifica procedura și condițiile în care s-a dispus returnarea.
Prevederile legale menționate sunt în acord cu art. 25 din Constituție, potrivit căruia dreptul la liberă circulație în țară și în străinătate este garantat. Legea stabilește însă condițiile exercitării acestui drept. Aceasta înseamnă că libertatea circulației nu este absolută, ea trebuie să se exercite potrivit unor reguli, cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege.
Astfel, art. 29 din Declarația Universală a drepturilor Omului prevede că, în exercitarea drepturilor și libertăților sale, fiecare om este supus numai îngrădirilor stabilite prin lege, exclusiv în scopul de a asigura cuvenita recunoaștere și respectare a drepturilor și libertăților sale.
De asemenea, potrivit art. 2 alin. (4) din din Protocolul nr. 4 al Curții Europene a Drepturilor Omului, drepturile recunoscute în paragraful I, care se referă la libera circulație a persoanelor, pot să facă obiectul unor restrângeri care, prevăzute de lege, sunt justificate de interesul public într-o societate democratică.
Tot astfel, art. 27 din Directiva 38/2004/CE a Parlamentului European permite statelor membre să restrângă libertatea de circulație și de ședere a cetățenilor Uniunii, pentru motive de ordine publică, siguranță sau sănătate publică, dacă măsurile de restrângere respectă principiul proporționalității și se întemeiază exclusiv pe comportamentul persoanei în cauză.
în speță, pârâtul a recunoscut prin declarația din 5 februarie 2008 că a fost judecat de Tribunalul din Nancy "pentru muncă la negru și fraudă în folosul comunității statului francez și furt" (filele 3-4 din dosarul de fond).
Această declarație se coroborează cu hotărârea de îndepărtare de pe teritoriul Franței, emisă de Prefectul din Meurthe-et-Moselle la data de 6 martie 2008, depusă de reclamantă odată cu cererea de chemare în judecată, în care se arată că pârâtul "este în prezent deținut în închisoarea din Nancy din data de 21 octombrie 2006 unde ispășește o pedeapsă de 30 luni de închisoare urmare a condamnării sale la 2 august 2007 de Tribunalul corecțional din Metz pentru furt cu circumstanțe agravante; a fost interogat pe 19 octombrie 2006 de serviciile de jandarmerie din Boulay la hotelul Formule 1 din Bouxieres aux dames în cadrul investigațiilor întreprinse urmare unui furt prin efracție comis la firma HI SENSE de Faulquemont;....s-a făcut vinovat de delicte pentru care este în prezent deținut în noaptea de 18 spre 19 octombrie 2006, adică în termen de 3 luni de la intrarea sa pe teritoriul francez;...a fost condamnat pentru aceste fapte și pentru alte optsprezece comise începând cu 29 mai 2006;...aceste fapte și repetarea comportamentului delictual constituie o gravă amenințare a ordinii publice." (filele 7-8 din dosarul de fond).
Această conduită a pârâtului este evident contrară ordinii publice și justifică aplicarea măsuriii restrictive prevăzute de art. 27 alin. (1) din Directivă și de art. 38 din Legea nr. 248/2005.
în raport de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul a fost admis, hotărârile pronunțate au fost casate și, rejudecând, a fost admisă cererea reclamantei Direcția Generală de Pașapoarte.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1600/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1632/2009. Civil → |
|---|
