ICCJ. Decizia nr. 1600/2009. Civil
| Comentarii |
|
Reclamanții S.S., G.M., S.J. și C.C. au chemat în judecată pe pârâții SC M. SA Galați, A.P.A.P.S. Ploiești și A.P.A.P.S. București, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligați să le lase în deplină proprietate, imobilul situat în Ploiești, compus din teren și construcție și să fie constatată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare prin care A.P.A.P.S. Ploiești a înstrăinat imobilul pârâtei SC M. SA Galați.
Motivându-și acțiunea în revendicare, întemeiată pe prevederile art. 480 C. civ., reclamanții au arătat că sunt moștenitorii defuncților P.I.S. și L.P.I.S., al căror imobil a fost trecut în proprietatea statului prin Decretul nr. 92/1950, preluare ce a avut caracter abuziv.
Prin sentința nr. 297 din 28 martie 2003, pronunțată de Tribunalul Prahova, secția civilă au fost respinse excepțiile invocate de către pârâte, precum și acțiunea, ca neîntemeiată.
Apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței tribunalului a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 210 din 8 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția civilă.
Această decizie a fost casată, cu trimiterea cauzei, aceleiași curți de apel, spre rejudecare, prin decizia nr. 4562 din 11 mai 2006, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.
Rejudecând cauza, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a pronunțat decizia nr. 26 din 19 ianuarie 2007, prin care a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr .297 din 28 martie 2003 a Tribunalului Prahova, care a fost schimbată, în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
împotriva sus-menționatei decizii au declarat recurs reclamanții, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că prin decizia de casare pronunțată de înaltaCurte de Casație și Justiție nu a fost învederată expres necesitatea punerii în discuție a excepției inadmisibilității acțiunii, că instanța de apel a depășit limitele investirii sale prin motivele de apel, că le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac, că excepția inadmisibilității acțiunii nu este o excepție de ordine publică, că le-a fost încălcat dreptul liberului acces la justiție, că au fost încălcate dispoziții constituționale și ale CEDO, că excepția nu putea fi invocată în cel de-al doilea ciclu procesual și că nu au fost analizate toate motivele de apel.
Recursul este nefondat.
în considerentele deciziei nr. 4562 din 11 mai 2006, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost casată decizia curții de apel și a fost trimisă cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe, s-a menționat expres că instanța de apel avea posibilitatea să invoce din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, ca motiv de ordine publică și să o pună în dezbaterea părților.
Cum aceste aspecte au fost deci soluționate, cu autoritate de lucru judecat și au devenit obligatorii pentru instanța de trimitere, se constată că sunt nefondate toate criticile prin care ele sunt vizate.
întrucât acțiunea formulată de reclamanți a fost respinsă și la instanța de fond, nu se poate susține că le-a fost creată o situație mai grea în propria cale de atac.
Reclamanții au înregistrat acțiunea în revendicare, la Tribunalul Prahova, la data de 15 august 2002, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 și au întemeiat-o pe dreptul comun, respectiv pe prevederile art. 480 C. civ.
întrucât, pentru imobilele preluate abuziv de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 a fost adoptată o lege specială, derogatorie de la dreptul comun, nu se poate susține că cele două legi ar fi deopotrivă aplicabile, după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, concursul dintre cele două legi rezolvându-se în favoarea legii speciale, care nu este în neconcordanță cu dispozițiile Convenției europene a drepturilor omului, la care recurenții s-au referit în general, fără a face precizări exprese.
Prin soluția instanței de apel nu a fost îngrădit nici liberul acces la justiție, întrucât această posibilitate, a exercitării controlului judiciar, este reglementată și prin prevederile Legii nr. 10/2001.
Evident este și faptul că respingând acțiunea urmare admiterii excepției inadmisibilității acesteia, instanța de apel nu mai avea posibilitatea de a analiza motivele de apel formulate de reclamanți.
în consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1428/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1412/2009. Civil → |
|---|
