ICCJ. Decizia nr. 1429/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința nr. 2186 din 29 noiembrie 2007, Tribunalul Constanța, secția civilă, a admis acțiunea formulată de reclamanții P.D.D. și Z.M.G., în contradictoriu cu pârâții Primarul orașului Eforie și Orașul Eforie, prin primar.
A dispus anularea dispoziției nr. 352 din 5 septembrie 2006, emisă de Primarul orașului Eforie și a obligat pârâții să restituie reclamanților, în natură, terenul în suprafață de 300 mp, situat în orașul Eforie, reprezentând lotul 595, astfel cum a fost identificat prin Anexa 1 la raportul de expertiză tehnică judiciară.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, prin dispoziția nr. 352 din 5 septembrie 2006, Primarul orașului Eforie a respins cererea reclamanților de restituire în natură a terenului în suprafață de 300 mp, reprezentând lotul nr. 595, situat în intravilanul orașului Eforie, motivat de faptul că aceștia nu au făcut dovada preluării abuzive.
Tribunalul a reținut că reclamanții au făcut dovada că sunt moștenitori legali ai lui P.P. (fiu și nepoată), care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului solicitat prin actul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 18 mai 1938, transcris sub nr. 3219 din 24 mai 1938 la Grefa Tribunalului Constanța.
Imobilul a fost preluat abuziv de către stat, deoarece se află în patrimoniul acestuia, situație în care operează prezumția relativă de preluare abuzivă.
Potrivit înscrisurilor aflate la dosar, de teren a dispus Primăria orașului Eforie, prin încheierea unui contract de închiriere cu SC M. SRL, precum și prin darea în folosință către o persoană fizică, respectiv M.G.
Prin adresa nr. 4458 din 20 iulie 1990, emisă de Primăria Eforie s-a adus la cunoștința reclamantului că imobilul a trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 712/1966, dar, în lipsa unor înscrisuri în acest sens, tribunalul a constatat că operează prezumția de preluare abuzivă.
A mai reținut tribunalul, că, imobilul poate fi restituit în natură, pentru că nu este afectat de detalii de sistematizare sau de clădiri, ci doar de un gard de beton, ridicat fără autorizație de construire.
Prin decizia nr. 78/C din 11 aprilie 2008, Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, a respins apelul declarat de pârâți.
Curtea de apel a reținut că, din probele administrate în cauză, a rezultat că terenul este folosit parțial de SC M. SRL, conform unui contract de asociere încheiat cu primăria în anul 1992 și de o persoană fizică, M.G.
Pârâții, în apelul declarat, s-au limitat numai la susțineri generale cu privire la neidentificarea imobilului în evidențele fiscale ale primăriei fără să combată în nici un fel situația de fapt reținută prin raportul de expertiză sau să depună înscrisuri care să ateste apartenența bunului în patrimoniul altor persoane fizice sau juridice.
Câtă vreme pârâții nu au prezentat nici un certificat de atestare a dreptului de proprietate, eliberat conform art. HG. nr. 834/1991 pentru SC M. SRL sau titlul de proprietate eliberat pentru persoane fizice, concluzia este că terenul se află în patrimoniul unității administrativ teritoriale, fiind doar în folosința persoanelor identificate cu ocazia efectuării expertizei.
A mai reținut curtea de apel, că prezumția de preluare abuzivă nu a fost răsturnată de pârâți prin administrarea unor probe contrare celor pe care instanța de fond și-a întemeiat soluția.
împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Primarul orașului Eforie și Orașul Eforie, prin primar.
Invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că decizia este nelegală, deoarece, în mod greșit, instanța de apel a reținut că terenul a ieșit din patrimoniul reclamanților.
Din istoricul de rol fiscal nu rezultă că bunul a fost vreodată preluat de stat, motiv pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile pct. 1 lit. e) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 și art. 2 lit. i) din Legea nr. 10/2001.
Recurenții au arătat că primăria nu putea închiria imobilul către o societate comercială în lipsa hotărârii consiliului local, iar terenul a fost atribuit persoanei fizice încă din perioada comunistă.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, "persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului', iar potrivit Cap. II din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, unitate deținătoare este entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la bunul solicitat sau entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul cu care a fost înregistrat bunul care face obiectul legii.
Prin urmare, în sistemul Legii nr. 10/2001, notificarea transmisă de persoana îndreptățită trebuie soluționată, ca regulă generală, de persoana juridică deținătoare a bunului.
Există situații, totuși, în care unitatea deținătoare nu face parte din categoria persoanelor juridice care sunt obligate potrivit dispozițiilor legii speciale să soluționeze notificările, măsurile reparatorii urmând a fi aplicate de alte persoane juridice, care nu au bunul în patrimoniul lor (A.V.A.S., Ministerul Finanțelor Publice, etc).
De aceea, în cadrul procedurii de acordare a măsurilor reparatorii, o etapă importantă o constituie stabilirea persoanei juridice care, potrivit legii, are obligația de a răspunde la notificare.
In cauză, atât prima instanță, cât și instanța de apel au constatat că operează prezumția de preluare abuzivă și că pârâților le incumbă obligația de a soluționa notificarea reclamanților, ca fiind beneficiarii acestei preluări.
Numai că, stabilirea persoanei juridice care are obligația de a răspunde la notificare și de a stabili măsuri reparatorii nu se determină în funcție de persoana juridică în patrimoniul căruia a intrat bunul la momentul preluării, ci în funcție de persoana deținătoare a bunului, în sensul legii speciale, la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001.
în cauză, nici instanța de fond și nici instanța de apel nu au lămurit pe deplin circumstanțele cauzei legate de persoana juridică deținătoare a bunului.
Astfel, prin adresa 349 din 28 martie 2006, Consiliul local al orașului Eforie comunică Direcției Administrației Publice Locale că lotul 595 este liber de construcții și se află parțial în incinta spațiului Mica Industrie aparținând SC U. SRL, a unui depozit de materiale de construcții aparținând SC M. SRL și a depozitului de ape minerale a SC E.T. SRL (fila 22 fond).
Din adresa nr. 693 din/1991, transmisă de Consiliul local către reclamant, rezultă că lotul nr. 595 a fost identificat în incinta secției de industrie mică din cadrul R.A.G.C.P.S. I.M. Eforie, în administrarea căreia se află (fila 50 fond).
Prin raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 124 fond), s-a constatat că partea de est a lotului 595 se află parțial în incinta depozitului de materiale aflate în folosința SC M. SRL, iar la vest se află o suprafață cultivată cu viță de vie și o suprafață ocupată de o livadă, ambele aparținând lui M.G.
Se constată, așadar, că pârâții au negat în mod constant că ar fi deținătorii imobilului solicitat, iar înscrisurile existente la dosar și constatările expertului atestă situații diferite cu privire le deținător.
In această situație, instanțele trebuiau să dea dovadă de rol activ și să administreze toate probele necesare, chiar și din oficiu, pentru a, stabili cine sunt deținătorii terenului și titlul în baza căruia este exercitată detenția, care este entitatea juridică obligată să soluționeze notificarea și, în funcție de aceasta, dacă restituirea în natură este posibilă.
Nefondate sunt, în schimb, criticile referitoare la faptul că reclamanții nu au făcut dovada preluării abuzive a imobilului.
Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la măsuri reparatorii proprietarii imobilelor preluate abuziv de către stat, precum și moștenitorii acestora.
In ceea ce privește dovada preluării abuzive în situația în care nu există dovada formală a preluării de către stat, dar există dovezi că imobilul s-a regăsit în patrimoniul statului după data preluării și în lipsa oricăror alte probe care să dovedească contrariul, operează prezumția de preluare abuzivă.
Or, în mod corect au stabilit instanța de fond și de apel că în cauză operează prezumția de preluare abuzivă, deoarece, cu probele administrate în cauză, s-a dovedit că autorul reclamanților a fost proprietarul imobilului, care, anterior anului 1989, a trecut în proprietatea statului.
De altfel, la dosarul primei instanțe există adresa nr. 4458 din 20 iulie 1990, prin care Primăria orașului Eforie comunică reclamantului P.D. că imobilul a trecut în proprietatea statului în temeiul prevederilor Decretului nr. 712/1966 și în baza Instrucțiunilor Ministerului Finanțelor nr. 1549/1966.
Chiar dacă la dosar nu a fost depus nici un înscris care să ateste preluarea în baza acestui act normativ, adresa invocată atestă fără dubiu faptul că cel puțin din anul 1966 autorul reclamanților a pierdut posesia asupra bunului solicitat prin notificare.
In această situație și în condițiile în care nu s-a făcut dovada că imobilul ar fi rămas în continuare în posesia reclamanților sau că preluarea s-ar fi realizat în baza unui alt titlu, care ar exclude imobilul de la aplicarea Legii nr. 10/2001, prezumția de preluare abuzivă este pe deplin aplicabilă.
Față de cele arătate, a fost admis recursul declarat de pârâți, a fost casată decizia atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
La apel se vor administra toate probele necesare în sensul celor arătate și se vor avea în vedere toate susținerile și apărările părților.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1778/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1428/2009. Civil → |
|---|
