ICCJ. Decizia nr. 1428/2009. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 40 din 26 ianuarie 2007, Tribunalul Argeș a respins contestația formulată de reclamantul M.R., în contradictoriu cu Primarul municipiului Pitești, Primăria municipiului Pitești, Consiliul local al Municipiului Pitești și Municipiul Pitești, împotriva dispoziției nr. 3498 din 20 noiembrie 2005 a Primarului municipiului Pitești.
Tribunalul a reținut că petentul a fost proprietarul imobilului compus din suprafața de 203 mp și construcții, expropriate în 1988.
Deși s-a susținut că i-a fost restituită suprafața de 117 mp, conform ordinului nr. 158/1999, prin sentința civilă nr. 6232/2002 a Judecătoriei Pitești, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1907/R/2003 a Curții de Apel Pitești, acest ordin a fost anulat, motivându-se că terenul face parte din domeniul public și nu poate fi restituit persoanelor fizice.
A mai reținut tribunalul, că raportul de expertiză a evidențiat că, din suprafața de 320 mp, solicitată de reclamant, 117 mp reprezintă spațiu verde și este același menționat în sentința civilă nr. 6323/2002 a Judecătoriei Pitești, iar restul de 203 mp reprezintă spațiu verde, alei de acces pietonale, construcția blocului PS 38, fiind afectat de amenajări de utilitate publică.
De altfel, cu privire la suprafața de 117 mp, există autoritate de lucru judecat, conform deciziei civile nr. 1907/R/2003 a Curții de Apel Pitești.
In conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, terenurile afectate de amenajări de utilitate publică nu se pot restitui în natură, acordându-se numai măsuri reparatorii prin echivalent.
Prin decizia nr. 407A din 22 noiembrie 2007, Curtea de Apel Pitești, secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de reclamant împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte contestația, a modificat dispoziția nr. 3498 din 20 noiembrie 2005 și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 117 mp, identificată în schița de la fila 164 cu culoare portocalie.
Curtea de apel a reținut că, prin dispoziția atacată, reclamantului i s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul teren de 203 mp și construcție de 170,43 mp, situate în str. R. nr. 26.
In cauză sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece, prin expertizele întocmite în apel s-a stabilit că din terenul expropriat se poate restitui în natură suprafața de 117,00 mp, neafectată de construcții și instalații și liberă de sarcini. Parcarea existentă pe teren nu a fost prevăzută în proiectul de amenajare a zonei.
Chiar dacă terenul expropriat a fost trecut în domeniul public prin H.G. nr. 447/2002, acest act normativ are caracter inferior Legii nr. 10/2001, ale cărei dispoziții trebuie să le respecte și nu să statueze contra lor.
Curtea de apel a mai reținut că acordarea de măsuri reparatorii foștilor proprietari concordă cu principiul respectării proprietății prevăzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate în baza Legii nr. 10/2001 pentru suprafața de 117,00 mp teren, dar titlul de proprietate a fost anulat, iar dispozițiile art. 8 din Legea nr. 10/2001 nu se aplică în cazul terenurilor intravilane.
împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs Municipiul Pitești.
Fără a invoca vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., recurentul a arătat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției autorității de lucru judecat, reținută de instanța de fond, în ceea ce privește suprafața de 117 mp teren, față de decizia civilă nr. 1907/2003 a Curții de Apel Pitești.
A mai arătat recurentul, că instanța de apel nu a avut în vedere prevederile art. VII din Titlul I al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, pentru suprafețele afectate de amenajări de utilitate publică măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent.
Individualizarea suprafețelor afectate de amenajările de utilitate publică rămâne atributul entității investite cu soluționarea notificării, acest lucru fiind prevăzut în Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007.
Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Autoritatea de lucru judecat nu a fost invocată de pârâți prin întâmpinare, de-a lungul procedurii desfășurată la prima instanță sau cu ocazia dezbaterilor asupra fondului.
Instanța de fond, după ce a analizat regimul juridic al terenului din perspectiva art. 11 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a reținut că, "de altfel cu privire la suprafața de 117 mp teren există autoritate de lucru judecat, conform deciziei civile nr. 1907/R/2003 a Curții de Apel Pitești fața de posibilitatea atribuirii în natură"
Instanța de apel nu a făcut o analiză explicită a problemei autorității lucrului judecat, dar este evident că a înlăturat susținerea tribunalului că ar opera autoritatea lucrului judecat, pentru că a analizat posibilitatea restituirii în natură și a accentuat ideea că această analiză se face în raport de prevederile Legii nr. 10/2001 și ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Nici critica referitoare la faptul că individualizarea suprafețelor afectate de amenajările de utilitate publică rămâne atributul entității investite cu soluționarea notificării nu este întemeiată.
Astfel, potrivit pct. 1 lit. d) din Capitolul I al Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, entitățile obligate la restituire au plenitudine de competență în soluționarea notificărilor care fac obiectul procedurii administrative, iar potrivit pct. 10.3 din norme, individualizarea suprafețelor afectate de amenajări de utilitate publică, în cadrul procedurilor administrative de soluționare a notificărilor, este atributul entității învestite cu soluționarea notificărilor.
Prin urmare, textul invocat de recurent se referă la plenitudinea de competență în cadrul procedurii administrative, atribuție pe care instanța de apel nu a contestat-o.
Plenitudinea de competență în etapa administrativă nu limitează, însă, competența instanțelor de judecată, sesizate cu o contestație împotriva actului final emis de unitatea deținătoare. O altfel de soluție ar reprezenta o încălcare a drepturilor constituționale de acces la justiție și la un proces echitabil.
Prin urmare, instanțele de judecată, în cadrul procedurilor speciale instituite de Legea nr. 10/2001, au inclusiv competența de a stabili dacă o suprafață de teren este afectată de lucrări de utilitate publică, în sensul art. 10 alin. (3) sau art. 11 alin. (3) din legea specială.
De altfel, înalta Curte de Casație și Justiție, în motivarea deciziei nr. XX din 19 martie 2007, dată în interesul legii și publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 764 din 12 noiembrie 2007, a arătat că "din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natura a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsul art 2 alin. (2) și în art. 14 din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziția de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legi, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil."
In ceea ce privește faptul că terenul este afectat de lucrări de utilitate publică, susținerea nu este întemeiată.
Restituirea în natură în cazul imobilelor expropriate trebuie să respecte condițiile impuse de art. 11 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, respectiv îndeplinirea scopului exproprierii și inexistența lucrărilor și amenajărilor de utilitate publică.
Or, în cauză, prin dispoziția nr. 3498 din 10 noiembrie 2005, Primarul municipiului Pitești a motivat nerestituirea în natură prin aceea că terenul fusese restituit în natură prin ordinul nr. 158/1999, fără să se arate că ar fi afectat de investiții de interes public.
Din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că terenul în suprafață de 117 mp este liber, nefiind construit, iar parcarea existentă nu a fost prevăzută în proiectul de amenajare a zonei.
Față de cele arătate, recursul declarat se privește ca nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., a fost respins ca atare.
0
| ← ICCJ. Decizia nr. 1429/2009. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1600/2009. Civil → |
|---|
